joi 18 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 28 iulie 2022

Un agent de poliție din Gherla, avere nejustificată de 90.000 de euro - susține ANI. Fostul șef al IPJ Constanța, prins și el cu circa 70.000 de euro care nu pot fi explicați

Agent de poliție din Gherla, avere nejustificată de 90.000 de euro Foto: Facebook
Agent de poliție din Gherla, avere nejustificată de 90.000 de euro Foto: Facebook

Un agent de poliție din Gherla are o avere nejustificată de 90.000 de euro, susține ANI, într-un comunicat. Azi, ANI a sesizat instanțele de judecată în legătură cu averile a patru polițiști care, în total, nu pot justifica circa 1,3 milioane de lei.

Agent de poliție din Gherla, avere nejustificată de 90.000 de euro

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 454.614Lei între averea dobândită și veniturile realizate de către BUTUR GHEORGHE, în perioada exercitării funcției publice.

Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate de către BUTUR GHEORGHE, în perioada exercitării funcției publice”, arată ANI.

Butur este agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj – Poliția Mun. Gherla.

ANI a mai sesizat averi imposibil de justificat la:

  • Lefter Ion, polițist local la Sectorul 2. Averea nejustificată: 445.000 de lei
  • Constantin Dancu, fost șef al IPJ Constanța. Nu poate justifica 344.000 de lei
  • Ciprian Decea, polițist la BCCO Alba Iulia. Nu poate justifica 111.000 de lei.

Dancu, fostul șef al IPJ Constanța, este un personaj controversat care apare într-un film pe youtube, în care se vorbește despre "Mafia din Constanța".

Citește și: „Experții PSD”. Deputata Vicol, șefa comisiei juridice, nu știe chestiuni legale elementare: informațiile pe care cere să le șteargă DeFapt.ro sunt publice, pe site-ul ANI

În colajul respectiv, pe muzica din "Caracatița" și "Nașul", sunt prezentate informații despre activitatea ofițerului care este suspectat de legături cu interlopii din zonă și cu politicieni.

În 2014, presa locală scria că acesta a fost reclamat la DNA: „Potrivit declaraţiei de avere, Dancu şi consoarta acestuia au în construcţie mai multe case; în plus, faţă de declaraţiile de avere anterioare anului 2013, Dancu a reuşit să scape miraculos de un credit ipotecar consistent, datând din 2008. Însă, potrivit B1 TV, fostul şef al IPJ Constanţa a explicat că a reuşit să achite datoria cu ajutorul unei rude”.

Dancu s-a pensionat în 2020.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră