Doi boxeri au murit după meciuri din timpul aceleiași gale din cauza unor lovituri la cap
Tragedie în boxul japonez la Tokyo. Doi boxeri japonezi și-au pierdut viața din cauza comoțiilor cerebrale suferite în două meciuri separate, în cadrul aceleiași gale profesioniste desfășurate la Tokyo.
Tragedie în boxul japonez la Tokyo
Shigetoshi Kotari, din categoria super-pană, și Hiromasa Urakawa, din categoria ușoară, ambii în vârstă de 28 de ani, au urcat în ring la Korakuen Hall din Tokyo, în seara zilei de 2 august.
Citește și: Descoperire majoră: cercetătorii au identificat cauza virală a unui cancer răspândit la nivel global
După lupte intense, ambii sportivi au fost transportați de urgență la spital, unde au fost supuși unor intervenții chirurgicale pe creier.
Din păcate, eforturile medicilor nu au avut succes.
Ultimele momente din cariera lui Shigetoshi Kotari
Kotari a încheiat meciul cu o remiză, după douăsprezece runde împotriva unui alt boxer nipon.
La scurt timp după finalul luptei, și-a pierdut cunoștința.
A fost internat și operat, însă pe 8 august a decedat din cauza unui hematom subdural, a anunțat clubul său.
Hiromasa Urakawa, oprit de arbitru înainte de final
În cazul lui Urakawa, arbitrul a intervenit în cea de-a opta și ultima repriză, oprind meciul.
Conform Organizației Mondiale a Boxului (WBO), acesta „a decedat tragic din cauza rănilor suferite în timpul luptei”.
Presa japoneză a relatat că moartea sportivului a survenit sâmbătă seara, la o săptămână după confruntarea din ring.
Secretarul general al Comisiei de Box din Japonia, Tsuyoshi Yasukochi, a declarat că este probabil „prima dată în Japonia când doi boxeri au fost supuși unei intervenții chirurgicale pe creier în urma unor leziuni suferite în cadrul aceluiași eveniment”.