sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: tokyo

2 articole
Eveniment

Haruki Murakami primește o diplomă onorifică

Haruki Murakami primește o diplomă onorifică. Celebrul scriitor japonez Haruki Murakami, cunoscut pentru discreția sa și reticența în aparițiile publice, a primit marți o diplomă onorifică din partea Universității Waseda din Tokyo, instituția unde și-a desfășurat studiile. Haruki Murakami primește o diplomă onorifică Evenimentul, marcat de un discurs sincer și plin de umor, a adus râsete și aplauze din partea publicului. Citește și: Sociologul Remus Ștefureac îl critică pe Nicușor Dan. Dar Ștefureac este asociat cu Sacha Dragic, partenerul One United Properties, compania care se bate cu Nicușor Dan în instanță „Nu am fost un student model”, a mărturisit în fața audienței formate din admiratori și studenți, Murakami, în vârstă de 75 de ani. „Este puțin ciudat să primesc acest premiu, având în vedere că am fost un student foarte slab. Chiuleam de la ore și uitam să învăț. Făceam numai ce-mi plăcea și provocam o mulțime de probleme la universitate.” Cu toate acestea, Murakami a recunoscut importanța Universității Waseda în formarea sa: „Dacă n-aș fi intrat la Waseda, probabil că n-aș fi avut o carieră de scriitor.” Recunoașterea unei opere cosmopolite și suprarealiste Prin acordarea diplomei onorifice, Universitatea Waseda a elogiat „atmosfera cosmopolită” din romanele lui Murakami și capacitatea unică a autorului de a „naviga în zig-zag între real și suprareal”. Murakami este autorul unor opere celebre precum „Pădurea norvegiană”, „Kafka pe malul mării” și trilogia „1Q84”, cărți care explorează teme precum singurătatea, absurditatea lumii moderne și realitatea paralelă. Un scriitor retras, dar adorat la nivel global Tradus în aproape 50 de limbi, Haruki Murakami este unul dintre cei mai apreciați scriitori contemporani. În ciuda popularității sale imense, el rămâne o figură retrasă, manifestând un interes redus pentru media. Este adesea menționat ca favorit pentru Premiul Nobel pentru Literatură, fără ca acest prestigiu să-i schimbe stilul de viață modest. „Vreau să continui să scriu romane bune” În încheierea discursului său emoționant, Murakami a subliniat pasiunea care îl definește: „Vreau să continui să scriu romane bune.” Acest angajament față de literatura de calitate a fost primit cu entuziasm de publicul care îl consideră un adevărat maestru al cuvintelor. Prin această recunoaștere, Universitatea Waseda onorează nu doar un fost student, ci o legendă literară mondială, ale cărei scrieri au redefinit literatura contemporană.

Haruki Murakami primește o diplomă onorifică (sursa: Facebook/Haruki Murakami)
Cine este feblețea lui Ciolacu, Sorina Docuz
Eveniment

Cine este feblețea lui Ciolacu

Cine este feblețea lui Marcel Ciolacu. Citește și: Ciolacu s-a separat de soția sa, femeia cu care a făcut celebru un chioșc din Piața Centrală din Buzău: i-a cedat părțile sociale în martie a.c. Sorina Docuz, ale cărei legături cu statul încep să apară la suprafață: ea poza seminud la 17 ani, s-a măritat cu primarul PSD Robert Negoiță la 22 de ani, iar la 27 de ani s-a recăsătorit cu „Mădălin de la Giurgiu”. După un an a divorțat și de acesta. Citește și: FOTO Sorina Docuz-Stan, buzoianca foarte apropiată de Marcel Ciolacu, la Paris cu prietena care are contracte cu PSD. Un bărbat înalt, clăpăug și grizonant se ferește de poză Fiecare dintre căsătorii i-a adus și un copil. Declarația de avere a sorei Sorinei Docuz Presa a relatat, în ultimele săptămâni, despre sinecurile de care a beneficiat sora Sorinei Docuz, Cristina Elena Arghir, precum și despre afacerile pe care o firmă a amicilor Sorinei Docuz ar urma să le deruleze cu primăria Sectorului 3. Cine este feblețea lui Ciolacu Câteva date din biografia publică a Sorinei Docuz, așa cum apar ele în diverse tabloide sau publicații de investigații: „Sorina Docuz este cea mai nouă revelație a modellingului românesc, că dovadă că a înlocuit-o pe Monica Columbeanu la actuală ediție a Fashion TV Summer Festival care va începe în această seară la Mamaia (...) Sorina Docuz în schimb are 18 ani, este din Buzău și obișnuiește să casatige mai toate concursurile de frumusețe la care participa. În 2008 Sorina Docuz a devenit Miss Fashion TV și Top Model România, iar anul acesta a fost invitată să apară în cel mai nou videclip al lui Michael Bolton. Mai puține fițe, mai mult profesionalism”, anunța Antena 1, în 2009. Sorina Docuz Foto: FHM/ Antena 1 Sorina Docuz Foto: FHM/ Antena 1 Site-ul acestui post a preluat mai multe fotografii realizate de Docuz pentru FHM. Când avea doar 17 ani, Sorina a câştigat titlul de „Miss Fashion TV” la Bucharest Fashion Week, iar la 16 ani, a fost aleasă Miss Buzău, fiind elevă a Liceului Teoretic „Alexandru Marghiloman” din oraşul natal. Foto: Fashion TV Sorina Negoiţă era, la momentul căsătoriei cu primarul Sectorului 3, „asistent manager” la Ring Media Grup - deținut chiar de acest primar, pe vrmea când publica gazeta Ring - şi avea un venit anual de peste 8.900 de lei, în 2013. În declarația de avere a lui Robert Negoiță, din 2016, ea apare cu un venit de 2.380 de lei, corespunzător anului fiscal 2015. Soțul ei i-a amenajat un atelier de modul în hotelul său, Ring, iar Gabriela Firea scria, pe rețelele sociale, că se îmbracă de acolo. Divorț discret, divorț cu scandal În 2017, ea a divorțat de Negoiță, cu care avea un copil. Gabriela Firea și Florentin Pandele au fost nașii acestui copil, Cezar Vlad, pe care l-au botezat în februarie 2014. Foto: CanCan În 2018, Sorina Docuz s-a recăsătorit cu „Mădălin de la Giurgiu”, adică Mădălin Stan, fostul partener de afaceri al lui Nelu Iordache. La momentul căsătoriei, presa tabloidă susținea că era însărcinată. Divorțul de Stan a fost însă cu scandal. Acesta a acuzat-o că ar fi fugit împreună cu șoferul „cu o geantă de bani”. În 2020, revista Ciao scria: „După ce s-a făcut nevăzută o perioadă din cauza unui divorț cu multe ecouri, Sorina Docuz, fostă Negoiță, a ieșit „pe” interval. Frumoasa buzoiancă a început să onoreze invitații în oraș, iar primul care a avut noroc a fost un domn galant, trecut de prima tinerețe, care a sorbit-o din priviri în timpul unui prânz copios!”. Foto: Ciao Citește și: Sora unei foste miss Buzău a primit de la subalternii politici ai lui Ciolacu funcții grase la CFR și Loterie. Ex-miss Buzău, aproape de șeful PSD Ciolacu, poze publice la muntele Athos, aventuri în Mykonos alături de Ghiță și Bănicioiu În 2022, numele ei a început să apară în asociere cu cel al lui Marcel Ciolacu. Marcel Ciolacu la Muntele Athos În septembrie 2022, Curentul scria: „Aflat în vizită oficială în Japonia alături de premierul Nicolae Ciucă pentru a participa la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului prim-ministru nipon Shinzo Abe, Marcel Ciolacu, 55 de ani, și-ar fi luat și amanta cu el, Sorina, 31 de ani, fostă miss Buzău, fostă nevastă a lui Robert Negoiță și fostă nevastă a lui Mădălin Stan, poreclit Mădălin de la Giurgiu, omul de încredere al lui Nelu Iordache”. În septembrie 2021, Ziarul de Cluj, condus de Liviu Alexa, lider local al PSD, scria: „Între timp, că să îi mai treacă singurătatea, Marcel Ciolacu a fost la Mykonos, unde a fost surprins la o masă cu amanta să actuală, Sorina Docuz, Bănicioiu și Ghiță. Frumos, elegant, că un șef al opoziției ce este!”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră