Șoșoacă, la troița lui Zelea-Codreanu de la Tâncăbești la 86 de ani de la moartea acestuia. Poliția face cercetări pentru propagandă legionară

Șoșoacă, la troița lui Zelea-Codreanu, Tâncăbești. Polițiștii din Ilfov au demarat cercetări în cazul mai multor persoane care au participat, sâmbătă, la un eveniment organizat la troița ridicată în memoria fostului lider legionar Corneliu Zelea Codreanu, în comuna Tâncăbești. Autoritățile investighează posibile fapte care ar încălca legea privind promovarea ideologiilor fasciste și legionare. Diana Șoșoacă a postat pe rețelele sociale un video live de la eveniment.
Șoșoacă, la troița lui Zelea-Codreanu, Tâncăbești
Conform IPJ Ilfov, un dosar penal a fost întocmit pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de OUG 31/2002.
Această ordonanță reglementează interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și interzice promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
Pedepse pentru promovarea ideologiilor fasciste
Potrivit legii, „fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, (...) se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi”.
Cercetările sunt în derulare, iar autoritățile încearcă să identifice toate persoanele care au participat la evenimentul respectiv.
De asemenea, se urmărește stabilirea situației de fapt și de drept, pentru a lua măsurile legale care se impun în acest caz.