vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 12 noiembrie 2025

Grindeanu, tupeu fără limite: Nu am nici o problemă cu Nordis, doar am stat cu prieteni în timpul liber

Sorin Grindeanu și cazul „Nordis” (sursa: stirileprotv.ro)
Sorin Grindeanu și cazul „Nordis” (sursa: stirileprotv.ro)

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că nu are „nimic de ascuns” în legătură cu așa-numitul caz „Nordis”, subliniind că relațiile sale cu unii dintre cei implicați au fost strict personale și nu au avut nicio legătură cu afaceri.

„Nu am făcut și nu fac afaceri împreună cu acei oameni”

Întrebat dacă a clarificat public toate aspectele privind implicarea sa în afacerea „Nordis”, Grindeanu a răspuns afirmativ, precizând că oferă toate documentele solicitate de autorități:

Citește și: DNA a intrat la 4 dimineața peste primăria lui Boc: „Suntem în faza de strângere de probe”

„Eu spun că da. Eu știu că, în acest moment, este un dosar în lucru. Tot ceea ce mi se cere dau, în sensul de documente.

Nu am nimic de ascuns. Dacă e cineva care crede că am ceva, să se ducă să facă plângere, există instituții ale statului”, a declarat liderul PSD într-un interviu acordat știrileprotv.ro.

Grindeanu a adăugat că nu are nicio legătură de afaceri cu persoanele menționate în dosar:

„Nu am făcut afaceri împreună, nu fac afaceri împreună. Nu am avut discuții legate de eventuale afaceri și niciodată nu am intrat în chestiuni care să intre în coliziune cu legile statului.”

Legea „Nordis”, adoptată de Parlament

Liderul PSD a amintit că Parlamentul a adoptat miercuri legea cunoscută sub numele de „legea Nordis”, al cărei scop este clarificarea reglementărilor privind construcțiile imobiliare.

„Ba mai mult decât atât, astăzi, în Parlament, a trecut legea care între inițiatori mă are și pe mine, legată de o clarificare mai bună a construcțiilor în domeniul imobiliar, așa-numita lege ‘Nordis’.

Merge spre promulgare. Nu am niciun fel de problemă, nu am nimic a ascunde”, a spus Grindeanu.

„Fiecare răspunde pentru ce face”

Întrebat dacă își reproșează faptul că a petrecut timp liber alături de unele persoane implicate în afacerea „Nordis”, Sorin Grindeanu a precizat că nu vede nimic reprobabil în acest fapt:

„Faptul că mi-am petrecut timpul liber împreună cu unii dintre ei este o chestiune personală.

Nu am ce să reproșez din moment ce nu am făcut afaceri sau lucruri ilegale.”

Totodată, liderul PSD a respins orice aluzie privind o posibilă coliziune cu legea:

„Nu am intrat în coliziune cu legea. Dacă cineva are o chestiune concretă, să facă plângere. Fiecare răspunde pentru ceea ce face. Eu răspund pentru mine, nu pentru ceilalți.”

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră