VIDEO Șapte oameni au murit într-un accident auto în județul Iași

Şapte persoane au murit într-un accident, după ce o ambulanţă, un autocamion şi un autoturism au intrat în coliziune pe DN 28, în zona localităţii ieşene Sârca.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, Ionel Roşu, a informat că cele şapte victime găsite inconştiente la faţa locului au fost declarate decedate.
"Iniţial au fost anunţate cinci victime din camion şi autoutilitară, după sosirea echipajelor au fost identificate şapte victime inconştiente", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Citește și: Cinci ani de la „Noaptea, ca hoții”: cei care au emis OUG 13/2017 sunt la putere
Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române informase, iniţial, că cinci persoane au fost găsite în stop cardio-respirator la locul accidentului.
Şapte persoane au murit într-un accident în județul Iași
"Pe DN 28 Iaşi - Târgu Frumos, în zona localităţii Sârca, judeţul Iaşi, într-o curbă, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocamion, o ambulanţă şi un autoturism. Potrivit primele date, 9 persoane au suferit leziuni, 5 dintre ele sunt în stop cardio-respirator, alte 4 acuză dureri, dar sunt stabile", preciza Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
Citește și: Americanii și românii trebuie să fie alături de Ucraina – editorial de David Muniz, Chargé d’Affaires al SUA
La faţa locului au intervenit mai multe ambulanţe şi echipaje de descarcerare.
Traficul rutier între Iaşi şi Târgu Frumos a fost restricţionat, circulându-se alternativ, pe un fir.