duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 24 iunie 2022

Rețeta jafului din fondul forestier: Cifrele care arată că Romsilva încurajează tăierile ilegale, prefăcându-se că protejează pădurile

Cifrele care arată că Romsilva încurajează tăierile ilegale Foto: Digi 24
Cifrele care arată că Romsilva încurajează tăierile ilegale Foto: Digi 24

Cifrele care arată că Romsilva încurajează tăierile ilegale, prefăcându-se că protejează pădurile: doar cei care exploatează lemn și legal, și ilegal, pot fi rentabili. Diferența dintre prețul mare de achiziție al lemnului vândut de această regie de stat și prețul relativ mic de vânzare al cherestelei nu poate fi explicată altfel.

Săptămâna trecută am scris că, analizând datele fordaq.com, Romsilva recoltează, procentual, la hectar, cote mai mici de lemn decât Germania sau Polonia.

Efectul este o creştere masivă a preţului lemnului, industria prelucrătoare fiind nevoită să importe circa 80% din materia primă folosită.

Citește și: De ce Romsilva recoltează cote mai mici decât Germania sau Polonia? Industria mobilei importă masiv lemn, prețurile au explodat

Însă surse din industria lemnului apreciază că, de fapt, lemnul pe care Romsilva l-ar putea recolta, dar nu o face, este oricum folosit, însă fără acte, fiind lăsat cu intenţie la îndemâna deţinătorilor de gatere din zonele împădurite.

Cifrele care arată că Romsilva încurajează tăierile ilegale

Noi date arată că prețul foarte mare al lemnului vândut de Romsilva ar face nerentabilă această afacere. Totuși, ea rezistă. Comunitatea Declic și activistul de mediu Tiberiu Boșutar arată cum: fiindcă își acoperă pierderile folosind și lemn tăiat ilegal.

"Când te costă peste 350 RON/ mc de lemn de lucru tăiat legal , nivelul acesta de preț poate fi plătit doar pentru că se recoltează și lemn tăiat ilegal, lemn vândut la negru de pădurari cu 150 de RON / mc. Făcând media dintre prețuri, agentul economic prosperă, dar nu-și permite să mai împartă din profit. Sarcina de-a alimenta buzunarele „găștilor de corupți” îi revine pădurarilor coordonați de șefii din Romsilva. Astfel, din cei 150 RON încasați de pădurar pentru fiecare metru cub de lemn vândut la negru, se direcționează sume uriașe către cei cu funcţii suficient de mari încât să poată asigura o continuitate pentru asemenea practici", arată o petiție Declic.

Activistul Tiberiu Boşutar explică faptul că media preţului unui metru cub de lemn în urma licitaţiei la Direcţia Silvică Suceava este de 400 de lei, iar pentru a obţine un metru cub de cherestea e nevoie de circa 2 metri cubi de lemn. Însă cheresteaua se vinde cu 600 lei/mc, iar din depozitul angro se vinde cu 800 de lei/mc cu tot cu TVA, ceea ce înseamnă că toţi cei de pe acest lanț vând în pierdere, aşadar… este foarte mult lemn comercializat ilegal.

Potrivit lui Boșutar, pădurarii au salarii de 1.800 de lei, dar, totodată, numeroase case şi maşini, dar nimeni nu se sesizează.

Boșutar și un grup de jurnaliști, bătuți crâncen

În septembrie 2021, regizorul și jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internațional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coșna (jud. Suceava). Echipamentul și toate înregistrările i-au fost distruse.

Alături de el se aflau un coleg și activistul de mediu Tiberiu Boșutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina.

Citește și: Mircea Geoană, VIP la Bruxelles: adus cu BMW-ul la scara avionului și îmbarcat peste rând. Avionul a plecat cu o oră întârziere

Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-și cunoștința în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră