sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 11 ianuarie 2025

La mitingul AUR de duminică vor participa, susțin organizatorii, 30.000 de persoane care vor mărșălui de la Piața Universității la Piața Victoriei

Protest organizat în București, de AUR (sursa: Facebook/George Simion)
Protest organizat în București, de AUR (sursa: Facebook/George Simion)

Protest organizat în București, de AUR. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat organizarea unui protest autorizat, intitulat „Mitingul pentru democrație”, care va avea loc duminică, în București. Potrivit organizatorilor, peste 30.000 de români sunt așteptați să participe, inclusiv 500 de persoane venite din diaspora.

Protest organizat în București, de AUR

Protestul începe la ora 14:00, în Piața Universității, și are ca scop exprimarea nemulțumirilor față de anularea alegerilor prezidențiale și solicitarea reluării procesului electoral, începând cu turul al doilea.

Citește și: ANALIZĂ Starea dezastruoasă a economiei la final de 2024, după Ciolacu I: deficit bugetar astronomic, exporturile scad, importurile cresc, iar PIB-ul începe să cadă

Manifestanții vor parcurge următorul traseu: Piața Universității, Piața Victoriei, Pasajul Basarab, Palatul Cotroceni, Piața Operei, Calea Victoriei, Piața Victoriei.

Recomandări pentru participanți

Pentru buna desfășurare a evenimentului, AUR a transmis o serie de recomandări:

"Urmați instrucțiunile organizatorilor, identificați prin banderole albe.

Evitați actele de violență: raportați incidentele către forțele de ordine sau responsabilii de protest.

Nu intrați în contradictoriu cu forțele de ordine sau jurnaliștii prezenți.

Respectați simbolistica Tricolorului: nu aduceți alte însemne sau steaguri.

Limitați zgomotul excesiv: sunt interzise vuvuzelele sau alte dispozitive similare."

Mesajul organizatorilor

AUR a subliniat că manifestația este dedicată poporului român, partidul oferind doar platforma necesară pentru ca cetățenii să-și exprime nemulțumirile într-un mod pașnic și organizat.

Protestul vine pe fondul anulării alegerilor prezidențiale și solicitării reluării procesului electoral.

AUR își propune să atragă atenția asupra drepturilor democratice și să ofere o voce cetățenilor care doresc schimbări în contextul actual.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră