Nicușor Dan cere reforme nu doar declarative și atacă iar corupția (mesaj de Anul Nou)
Președintele Nicușor Dan a declarat că anul 2026 trebuie să fie momentul în care statul român devine mai eficient, mai corect și mai apropiat de cetățeni.
În mesajul de Anul Nou, șeful statului a descris 2025 drept „un an al încercărilor, al neliniștilor și al întrebărilor firești”, dar și „un an al rezistenței și al maturității civice”.
Mesajul de Anul Nou al președintelui
Nicușor Dan a subliniat că mulți români au resimțit creșterea costului vieții, temerile privind locurile de muncă și incertitudinea contextului internațional, însă societatea românească a demonstrat solidaritate și atașament față de valorile democratice.
Citește și: Maia Sandu, politicianul anului 2025, potrivit The Telegraph: „Liderul pe care Putin nu l-a putut înfrânge”
Președintele a subliniat că România a rămas ferm angajată pe direcția europeană și euroatlantică.
Potrivit acestuia, societatea s-a mobilizat atunci când a fost pusă la încercare și a dovedit maturitate civică.
„Ne oprim pentru câteva clipe și privim cu luciditate și onestitate atât spre drumul parcurs, cât și spre responsabilitatea viitorului”, a transmis Nicușor Dan.
2026, șansa de a corecta greșelile
Șeful statului consideră că anul 2026 reprezintă o oportunitate pentru a reînnoi încrederea și pentru a corecta ceea ce nu a funcționat în trecut.
El a vorbit despre necesitatea unui stat mai eficient, corect și orientat spre cetățeni.
„Reforma, responsabilitatea și competența nu pot rămâne simple declarații de intenție”, a precizat președintele.
Priorități: economie modernă, educație adaptată viitorului și combaterea marii corupții
În mesajul său, Nicușor Dan a menționat principalele direcții necesare pentru dezvoltarea României:
- economie modernă și competitivă
- administrație eficientă
- sistem educațional adaptat viitorului
- stat de drept solid
- investiții în securitate
- toleranță zero față de marea corupție
Acesta a vorbit despre „o țară care își respectă cetățenii” și despre nevoia unei viziuni comune.
În încheierea mesajului, președintele a adresat urări tuturor românilor, oriunde s-ar afla: sănătate, liniște și speranță pentru viitor, exprimând convingerea că România poate parcurge cu succes drumul schimbării.