Performanță: prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15 în ziua în care a apărut pe piață este în subordinea lui Grindeanu


Prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15 în ziua în care a apărut pe piață este în subordinea lui Grindeanu: Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC), regie aflată sub controlul ministerului Transporturilor.
Citește și: Omul de afaceri Adrian Porumboiu către Dumitru Buzatu: „Ori dai spăgile, ori te ia DNA-ul”
Prima instituție de stat care s-a năpustit să-și ia iPhone 15
La 22 septembrie - exact ziua în care iPhone 15, ultimul telefon Apple, a fost lansat pe piață - AAC a cumpărat de la o firmă din Alba Iulia, Contrade Group, șase telefoane iPhone 15. La acest pachet se adaugă și un Samsung Galaxy S23 Ulra, vârful de gamă al telefoanelor produse compania sud-coreeană. Un iPhone 15 a fost plătit cu 5.680 de lei, iar telefonul Samsung cu 4.990 de lei. În total, AAC a achitat 39.178 de lei.

Informația a fost difuzată de pagina de Facebook „Banii noștri”, care a scris: „A apărut iPhone 15! Iar cei de la Autoritatea Aeronautica Civila Romana AACR abia au așteptat. 6 bucăți și-au tras la 512 GB, plus un Samsung Galaxy S23 Ultra. Oare câți angajați o avea aceasta instituție și care-o fi cel mai vechi telefon in ea?
Sa crească taxele ca mai sunt o grămadă de alte instituții cărora le arde buza după asa ceva!”
Contrade Group din Alba a avut anul trecut un singur angajat și pierderi de peste 15.000 de lei. Potrivit ultimelor date publicate pe site-ul AAC, directorii câștigau între 26.000 de lei și 33.000 de lei.
Autoritatea Aeronautică Civilă este celbră prin salariile uriașe și angajările dubioase. Castigul mediu lunar pe salariat este de 15.412,46 lei lei/salariat, potrivit bugetului pe 2023.
Penalul Marian Neacșu, vicepremier al guvernului Ciolacu, și-a plasat fratele, Mihai Neacșu, în consiliul de administrație al AAC