sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 06 martie 2024

O judecătoare din Cluj, cu salariu și avere uriașe, a amânat sute de cauze, unele cu sute de zile. A fost sancționată cu tăierea a 25% din salariu

Judecătoare, a amânat sute de cauze, cu sute de zile, sancționată Foto: CSM
Judecătoare, a amânat sute de cauze, cu sute de zile, sancționată Foto: CSM

O judecătoare din Cluj, Maria Gabriela Mot de la Judecatoria Cluj-Napoca, cu salariu și avere uriașe, a amânat sute de cauze, unele cu sute de zile, arată un raport al Inspecției Judiciare. Secția de judecători a CSM a sancționat-o cu tăierea a 25% din salariu.

Citește și: Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul

Presa a mai scris despre această judecătoare, când s-a certat în sala de judecată cu o grefieră - care ulterior a fost exclusă din profesie, și când a pierdut un proces de discriminare cu ministerul Justiției, pentru că primea salariu prea mic.

A amânat sute de cauze, cu sute de zile

„Faptele doamnei judecător Moț Maria Gabriela, din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, constând în amânarea succesivă a pronunțării, într-un număr de 205 cauze penale, pe perioade îndelungate de timp, cuprinse între 69 și 811 zile, de natură să afecteze grav drepturile persoanelor implicate în procedurile judiciare referitoare la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare menționate”, a arătat Inspecția Judiciară.

CSM i-a tăiat salariul cu 25% timp de trei luni.

Moț a câștigat în anul fiscal 2022 suma de 180.000 de lei, inclusiv drepturi salariale restante, pe care le-a câștigat în instanță. Ea deține în conturi echivalentul a peste un milion de lei. În plus, Moț are o casă și un apartament în Cluj Napoca și o casă de vacanță la Răscruci, în județul Cluj.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră