joi 18 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: inspecția judiciară

17 articole
Justiție

Inspecția Judiciară, verificări după documentarul Recorder. Anunță că va face public "un rezumat"

Inspecția Judiciară a anunțat că desfășoară verificări cu privire la elementele prezentate în documentarul publicat de Recorder, precizând că un rezumat al activităților întreprinse va fi făcut public în zilele următoare. Reacția Inspecției Judiciare după investigația Recorder Într-un comunicat transmis duminică, Inspecția Judiciară a precizat că a demarat verificări în conformitate cu atribuțiile sale legale, atât ca urmare a materialului jurnalistic realizat de Recorder, cât și a sesizărilor venite din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Citește și: Fostul procuror general Augustin Lazăr explică cum a fost distrusă Justiția și cere ca procurorii să declanșeze anchete: de la „CSM-ul nevestelor” la legile din 2022 „Având în vedere materialul de presă publicat de recorder.ro, precum și sesizarea secțiilor CSM, Inspecția Judiciară efectuează verificări în conformitate cu atribuțiile legale. Facem precizarea că o parte din elementele prezentate în material s-au aflat deja în atenția noastră, un rezumat al acestor activități urmând a fi prezentat în zilele următoare. Invităm pe toți cei interesați să aștepte rezultatul verificărilor”, a transmis instituția. CSM a sesizat Inspecția Judiciară: decizia Secției pentru judecători Vineri, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a anunțat că a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru a verifica aspectele semnalate în documentarul Recorder. „Față de aspectele difuzate public în mass-media, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecției Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder”, se arată în comunicatul oficial al CSM. Secția pentru procurori a CSM analizează acuzațiile Anterior, joi, Secția pentru procurori a CSM a anunțat că va efectua, la rândul său, verificări în legătură cu acuzațiile formulate de mai mulți magistrați în documentarul Recorder, extinzând astfel aria de analiză la nivelul întregului sistem judiciar. În documentarul Recorder apar declarații ale mai multor procurori și judecători, unii sub protecția anonimatului, care susțin că conducerea Curții de Apel București ar fi modificat în mod curent componența completurilor de judecată pentru a obține soluții favorabile unor persoane acuzate de fapte de corupție. Printre dosarele invocate în material se numără cele care îi vizează pe Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu, cauze cu un impact public major. Rezultatele verificărilor anunțate sunt așteptate în zilele următoare.

Inspecția Judiciară, verificări după documentarul Recorder (sursa: Facebook/Inspectia Judiciara)
Cine va ancheta Recorder: judecătoare care a fost cercetată de DNA, soție de demnitar PSD Foto: Tomis News
Eveniment

Cine va ancheta Recorder: judecătoare care a fost cercetată de DNA, soție de demnitar PSD

Cine va ancheta Recorder, la solicitarea CSM: în fruntea Inspecției Judiciare se află o judecătoare, Roxana Petcu, care a fost cercetată de DNA alături de Florentin Pandele, și este soție de demnitar apropiat PSD. Potrivit declarației de avere din 2024, ea primea bani de transport, diurnă și chirie - 113.341 de lei - deși avea vilă de 150 mp în Mogoșoaia. Vila pare să fi fost închiriată, fiindcă în declarația de avere apare uriașa sumă de peste 176.000 lei din „închiriere”, iar acesta este singurul imobil declarat de această familie. Cei doi mai dețin un BMW X1, un Mercedes SLK -un model sport - și un Volkswagen Golf. Citește și: Șefa Curții de Apel București a încălcat legea când a difuzat o înregistrare audio dintr-un proces Roxana Petcu are un doctorat la Academia de Poliție, fiind acuzată că l-a plagiat.  Cine va ancheta Recorder: judecătoare care a fost cercetată de DNA, soție de demnitar PSD Ea a fost anchetată de DNA, alături de Florentin Pandele, pentru retrocedarea, în 2005, a unui teren de 26 de hectare, chiar în cartierul ANL Henri Coandă. Omul de afaceri căreia i-a retrocedat terenul, Ioan Radu Fotino, a fost condamnat la 16 ani de închisoare pentru înșelăciune. DNA a acuzat-o pe Petcu că nu a verificat documentele din dosar când a acceptat ca terenul să fie retrocedat și a ignorat o contraexpertiză. Însă acuzațiile au fost clasate. G4Media scrie că soluția de clasare nu se mai găsește în arhiva DNA. Soțul ei, Adrian Petcu, a fost definit de presă drept un apropiat al fostului ministru de Interne Carmen Dan, care l-a pus secretar de stat. Premierul Dăncilă l-a dat afară din acest post. Din 2022, este subsecretar de stat la Interne. Adrian Petcu a mai fost și prefect de Ilfov - numit în aprilie 2015 de guvernul Ponta - și de București, din mai 2017, când Liviu Dragnea conducea PSD.  Sub conducerea ei, Inspecția Judiciară a luat măsuri împotriva magistraților care dădeau condamnări dure sau criticau starea Justiției. Printre cei sanționați de Inspecția Judiciară s-au aflat: judecătoarea Daniela Panioglu de la Curtea de Apel București (CAB), care a fost exclusă de cinci ori din magistratură de Secția pentru judecători a CSM ca urmare a dosarelor disciplinare deschise de Inspecția judiciară condusă de Roxana Petcu Judecătoarea Nadia Guluțanu, tot de la CAB, a primit cinci sancțiuni din partea CSM ca urmare a dosarelor disciplinare instrumentate de Inspecția Judiciară condusă de Roxana Petcu: patru excluderi din magistratură și o suspendare pe o perioadă de 6 luni. Ea și Panioglu l-au condamnat pe fostul preşedinte al CNAS, medicul Lucian Duță, la 6 ani de detenţie pentru luare de mită.  În calitate de inspector la IJ, Roxana Petcu a anchetat-o pe judecătoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor, cea care a dezvăluit reţelele din magistratura locală. Ulterior, Secţia pentru judecători a CSM a decis excluderea din magistratură a Crinei Muntean, iar apoi Înalta Curte a modificat sancțiunea de excludere din magistratură în reducerea salariului cu 25 la sută timp de 3 luni. Azi, CSM a anunțat: „Faţă de aspectele difuzate public în mass media, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru efectuarea de verificări în raport cu aspectele semnalate în materialul de presă difuzat de Recorder”. 

Câte mii de dosare a descoperit Inspecția Judiciară că zac prin instanțe de peste opt ani Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Câte mii de dosare a descoperit Inspecția Judiciară că zac prin instanțe de peste opt ani

Câte mii de dosare a descoperit Inspecția Judiciară că zac prin instanțe de peste opt ani: 2.290. Dintre acestea, 123 sunt cauze penale, cu un termen de prescriere în funcție de gravitatea faptelor.  Citește și: Cum au cucerit-o comuniștii chinezi pe Diana Șoșoacă: la ce restaurant au hrănit-o Informația apare raportul Inspecției Judiciare în privind dosarele mai vechi de opt ani aflate pe rolul instanțelor judecătorești în anul 2024.  Recent, Inspecția Judiciară a constatat că judecătoarea Monica Claudia Cipariu are nu mai puțin de 821 de hotărâri care nu au fost redactate în termen legal, cea mai veche fiind din 3 noiembrie 2015. Ea este judecătoare la Tribunalul București.  Câte mii de dosare a descoperit Inspecția Judiciară că zac prin instanțe de peste opt ani La Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) sunt 76 de dosare civile mai vechi de opt ani și unul penal. Raportul nu precizează despre ce dosar este vorba și spune doar că are „o durată mai mare de 8 ani, aflat în apel, prin cumularea perioadei în care acesta s-a aflat la instanța de fond”.  La curțile de apel sunt 48 de dosare mai vechi de peste opt ani. Curtea de Apel este pe locul unu, cu 11 dosare restante.  Raportul arată cum a tras de timp Curtea de Apel Oradea într-un dosar penal: „Au fost acordate 55 termene de judecată, din care un număr de 45 pentru amânarea pronunțării hotărârii”. Tot la această curte de apel, la secția penală, într-un dosar cu minori, „au fost acordate 29 termene de judecată din care un număr de 24 termene de judecată pentru amânarea pronunțării hotărârii”.  Un dosar de corupție judecat la Tribunalul Buzău avea o durată 11 ani și trei luni, timp în care „s-a dispus amânarea cauzei pentru schimbarea de patru ori a completului de judecată urmare pensionărilor şi a cererilor în apărare formulate de inculpații care se judecă pe procedura de drept comun”.  Inspecția Judiciară încearcă să justifice aceste procese lungi și oferă ca exemplu un dosar de la Tribunalul Brăila, pentru constituire de grup infracțional organizat, care are 142 volume, un număr mare de inculpați, 167 de martori, iar expertiza contabilă a durat 3 ani. 

Judecătoarea care amână de zece ani redactarea unei hotărâri, Monica Cipariu, din nou la judecata CSM Foto: Inquam/Octav Ganea
Justiție

Record mondial: judecătoarea care amână de zece ani redactarea unei hotărâri

Judecătoarea care amână de zece ani redactarea unei hotărâri: Inspecția Judiciară a constatat că Monica Claudia Cipariu are nu mai puțin de 821 de hotărâri care nu au fost redactate în termen legal, cea mai veche fiind din 3 noiembrie 2015.  Citește și: Cum fentează primarii din Bihor concedierile cerute de Bolojan: unde îi mută pe angajații primăriilor Site-ul Context a scris, în martie 2025, că Cipariu blochează, la Tribunalul București, dosarul Black Cube în care fostul ofițer SRI Daniel Dragomir este acuzat că a organizat operațiunea Tornado, care viza spionarea și compromiterea Laurei Codruța Kovesi. Dosarul așteapta din februarie 2021 motivarea unei hotărâri. Judecătoarea care amână de zece ani redactarea unei hotărâri Inspecția Judiciară cere acum CSM să o sancționeze - sancțiunea urmând să fie decisă de CSM - însă aceasta a mai fost pedepsită pentru aceleași fapte, neredactarea în timpul prevăzut de lege a hotărârilor, de patru ori în zece ani. De două ori, în 2015 și 2023, CSM a propus excluderea din magistratură, iar Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a ameliorat sancțiunea. În 2023, ea acumulase 451 de hotărâri neredactate la timp, iar cea mai veche era în așteptare de peste șapte ani. În martie 2024, ÎCCJ a transformat sancțiunea excluderii în suspendare pe o perioadă de șase luni.  În anul fiscal 2022, ea a avut un salariu uriaș de la Tribunalul București: 205.846 de lei, o medie de peste 17.000 de lei pe lună, net. În plus, ea dăduse statul în judecată pentru a cere un salariu mai mare și, în 2022, i s-a achitat suma de 68.681 de lei. 

Câți ani a amânat un judecător din Teleorman pronunțarea în mai multe dosare Foto: Facebook CSM
Eveniment

Performanță: câți ani a amânat un judecător din Teleorman pronunțarea în mai multe dosare

Câți ani a amânat un judecător din Teleorman, Samir Bosac, pronunțarea în mai multe dosare: nu mai puțin de 62 de dosare au fost amânate între doi ani și trei ani și șapte luni. Datele apar într-o informare a Inspecției Judiciare, care a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să-l sancționeze.  Citește și: Cine este angajatul la stat de care nu ați auzit, dar care câștigă mai mult decât Isărescu Câți ani a amânat un judecător din Teleorman pronunțarea în mai multe dosare Inspecția Judiciară arată că multe fapte s-au prescris, urmare a acestor amânări, dar nu oferă exemple: „a produs și un impact negativ asupra eficienței sistemului judiciar în condițiile în care de la momentul rămânerii în pronunțare și până la pronunțare a intervenit în anumite dosare prescripția răspunderii penale”.  Bosca Samir a câștigat, net, în anul fiscal 2023 - ultima declarație de avere care a fost publicată este din 2024 - suma de 156.904 lei, adică ușor peste 13.000 de lei pe lună, în condițiile în care în iunie 2023 a fost pedepsit cu tăierea salariului cu 10%, timp de trei luni, tot pentru că nu soluționa dosarele cu celeritate.  Acest judecător a fost sancționat și în 2016 de CSM cu avertisment pentru întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor. În 13 noiembrie 2024, Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară l-a sancționat pe Boșoc cu diminuarea indemnizației cu 15% timp de trei luni tot pentru „nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor”. În 2024, DeFapt.ro a scris că acest judecător a amânat de peste 100 de ori pronunțarea unei sentințe, iar acuzatul așteaptă din 2021 luarea unei decizii.  Conform art. 391 din Codul de procedură penală, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii se fac într-un termen de 60 de zile de la închiderea dezbaterilor. Ulterior, instanța poate amâna succesiv pronunțarea, fără ca fiecare amânare să depășească 30 de zile. Iar amânările de pronunțare nu pot depăși 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.  

Averea uriașă a unui obscur magistrat Foto: CSM
Justiție

Averea uriașă a unui obscur magistrat

Averea uriașă a unui obscur magistrat care ia 25.000 lei/ lună, diurne de peste 120.000 lei/an și a dat statul în judecată pentru mai mult: Ion Cosmin Dijmărescu este un fost judecător de la Tribunalul Dolj care acum este inspector la Inspecția Judiciară. Citește și: EXCLUSIV Generalul (r) Botoș vrea să dezvolte neuronal jandarmii printr-un proiect de 30 de milioane de euro. Se folosesc „abordarea holistă” și metoda Quantakinetic Operational Fitness Averea uriașă a unui obscur magistrat Familia Dijmărescu - soția sa este medic la stat, dar câștigă bine și de la propriul cabinet - are 1,4 hectare de pădure, mii de metri pătrați de teren în intravilanul mai multor localități, inclusiv Târgu Jiu, două case și un apartament. O casă este la Târgu Jiu, alta la Bucovăț, în Dolj, iar apartamentul la Craiova. Cei doi soți dețin un Audi și un Alfa Romeo. În bănci au multiple conturi, de circa 500.000 de lei. Judecătorul Cosmin Dijmărescu a câștigat, în anul fiscal 2023, de la Inspecția Judiciară, 302.151 lei, net, anual. Pe lângă salariu, el a beneficiat de: 7.123 lei diferente VRS, normă hrană 966 lei diurnă delegare 73.770 lei diurnă detașare 10.974 alocatii pentru transport la si de la locul de munca 30.320 lei - alocații pentru locuinte 929 alocații călătorii anuale În total, aceste diurne i-au adus peste 120.000 lei. În plus, pentru că a câștigat procesul cu statul pentru mărirea salariului, Cosmin Dijmărescu a primit, în 2023, 54.058 de lei.

Un fost polițist se pensionează la 48 de ani Foto: Facebook
Eveniment

Un fost polițist se pensionează la 48 de ani

Un fost polițist, Nicolae Catalin Magdalena, se pensionează la 48 de ani și va avea o pensie de cel puțin 25.000 de lei pe lună, pentru că, după 11 ani în poliție, a devenit magistrat. Citește și: Ce le-a spus Diana Șoșoacă mușchiuloșilor din partid, după ce i-a aliniat în fața ei Un fost polițist se pensionează la 48 de ani Acum, Magdalena este „director la inspecția judiciară”. În noiembrie 2021, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că acesta și-a plagiat doctoratul, dar judecătorii - care, teoretic, pot fi anchetați de Magdalena - au anulat decizia CNATDCU, relata Europa Liberă România. În anul fiscal 2023, fostul polițist încasa un salariu uriaș de la Inspecția Judiciară (IJ), dar mai avea cinci surse de venituri și câștigase câteva zeci de mii de lei dând statul în judecată: 314.777 lei salariu net anual de la IJ 38.356 lei de la CSM, pentru proiecte și comisii de examen peste 40.000 de lei „drepturi salariale restante” 15.450 de lei de la Școala de grefieri 17.734 de lei de la o universitate privată încă 67.918 de la IJ, „drept salarial conform OUG 27/2006 și legea 303/2004” În total, el a câștigat în anul fiscal aproape 500.000 de lei. Dacă pensia specială a magistraților este aproximativ egală cu ultimul salariu, putem estima că Magdalena nu va primi mai puțin de 25.000 - 26.500 lei pe lună. Născut în decembrie 1975, Magdalena are 48 de ani. El a făcut Academia de Poliție, absolvită în 1998, a fost ofițer de poliție judiciară până în 2009, iar din acel an a devenit magistrat - mai întâi procuror și apoi judecător. Din ianuarie 2022 lucrează la Inspecția Judiciară. Citește și: Site-ul Betano a desființat, brusc, pariurile la prezidențialele, după ce Ciolacu lua bătaie constant Fostul polițist deține, printre altele, o casă uriașă, de 301 mp, în București, și trei mașini: BMW, Lexus și Mitsubishi.

Lunga listă a uriașelor diurne primite de judecătorii plătiți cu circa 25.000 lei/lună Foto: Facebook CSM
Eveniment

Lunga listă a uriașelor diurne primite judecătorii 25.000 lei/lună

Lunga listă a uriașelor diurne primite de judecătorii plătiți cu circa 25.000 lei/lună, deși nu judecă: magistrații angajați la Inspecția Judiciară au trecut în declarațiile de avere nu mai puțin de două diurne și trei alocații, care le completează veniturile salariale. Citește și: GALERIE VIDEO-FOTO Imagini stupefiante de pe noul pod peste Dunăre de la Brăila: tranșee și „valuri” în asfalt, crevase de câțiva centimetri adâncime. Se circulă cu cel mult 15 km/h În majoritatea declarațiilor de avere verificate de DeFapt.ro, apăreau și așa numite “diferențe salariale din hotărâri judecătorești“, adică au dat statul în judecată pentru restanțe salariale și au câștigat. Lunga listă a uriașelor diurne primite de judecătorii plătiți cu circa 25.000 lei/lună De exemplu, Lorența Adriana Butnaru, a avut în anul fiscal 2023 un salariu anual, net, de 302.217 lei. Dar ea a încasat și: diurnă de detașare: 72.804 lei alocație locuință: 31.337 lei diurnă delegare: 7.219 lei alocație transport: 5.335 lei alocație pentru călătorii anuale: 1.304 lei În plus, ea a încasat și 57.000 de lei pentru contribuția la un proiect finanțat cu fonduri europene. În anul fiscal 2023, ea a primit 25.741 de lei “diferențe salariale din hotărâri judecătorești“. Dijnărescu Cosmin a avut același salariu, de peste 300.000 de lei, la care s-au adăugat două diurne și trei alocații în valoare de circa 116.000 de lei. În declarația de avere apare așa-numite “diferente hotarari judecatoresti“ în valoare de 54.058 lei. Judecătorul Liviu Mustață: salariu de peste 300.000 de lei, alocații și sporuri de circa 95.000 de lei, plus “drepturi salariale conform sentinte judecatoresti Parchetul de pe langa Judecatoria Strehaia“ în valoarea de peste 136.000 de lei.

Nicușor Dan: “uriașe zone de corupție necercetate“, Inspecția Judiciară, “nefuncțională“ Foto: Facebook
Justiție

Nicușor Dan: “uriașe zone de corupție necercetate“

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a postat, pe Facebook, o “opinie nefestivistă“ despre starea Justiției: “uriașe zone de corupție necercetate“, iar Inspecția Judiciară este “nefuncțională“, a scris el. Citește și: Un fost turnător al Securității este, probabil, cel mai bine plătit bugetar din România. Doar pensia i-a crescut cu circa 85.000 de lei într-un an Ziua Justiţiei este organizată, anual, în prima duminică a lunii iulie. Astfel, în 2024 această zi este marcată la 7 iulie. Nicușor Dan: “uriașe zone de corupție necercetate“, Inspecția Judiciară, “nefuncțională“ “O opinie nefestivistă de ziua justiției. La nivelul instanțelor de judecată, cu toate neajunsurile, sistemul judiciar funcționează mult mai bine decât alte zone ale administrației. Calitatea actului de justiție a scăzut însă prin pensionările din ultimii ani. La nivelul Parchetului vedem uriașe zone de corupție necercetate, cum este corupția imobiliară, în contrapondere cu consum mare de resurse în cazuri de corupție minore cu impact mediatic și politic. Și avem de ani de zile o instituție nefuncțională, Inspecția Judiciară. Sunt judecători, foarte puțini, pe care îi știe toată lumea că fac praf dosare din incompetență și superficialitate, și care nu sunt eliminați din sistem“, a afirmat primarul general al Capitalei. Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat, duminică, în mesajul de Ziua Justiţiei, că o justiţie independentă nu este un lux, este o necesitate, iar statul de drept presupune că toată lumea este agală în faţa legii şi se supune aceloraşi rigori, indiferent de statut.

Un judecător nu s-a deranjat să motiveze o sentință opt ani Foto: Jurnalul de Ialomița
Justiție

Un judecător nu s-a deranjat să motiveze o sentință opt ani

Un judecător cu salariu peste președintele României, Cătălin Vasilică Oprea, nu s-a deranjat să motiveze o sentință timp de opt ani, a arătat purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Alin Alexandru, pentru Adevărul. Citește și: „Băieții deștepți” estimau că Gold Corporation pierde procesul Roșia Montana și au pariat pe prăbușire: numărul acțiunilor „shortate” a explodat după declarațiile lui Ciolacu Alin Alexandru a precizat că împotriva lui Oprea a început cercetarea disciplinară. Acest judecător a mai fost sancționat de două ori pentru aceleași probleme. Un judecător nu s-a deranjat să motiveze o sentință opt ani „S-a început acțiunea diciplinară pentru Oprea Cătălin Vasilică, judecător în cadrul Tribunalului Ialomița pentru în neredactarea în termen a 378 hotărâri judecătorești, cea mai veche fiind pronunțată la 24 februarie 2016”, a spus Alin Alexandru. Fără o motivare a sentinței, părțile nu pot contesta deciziile judecătorului. În dosarul Loteria, care viza un prejudiciu de 25 de milioane de lei adus de către mai mulți inculpați, printre care și Maricel Păcuraru, proprietarul Realitatea Plus, procesul a stagnat în Tribunalul București timp de opt ani. Judecătorul Cătălin Vasilică Oprea s-a ocupat de acest dosar până când a fost transferat la Ialomița, fiind mutat disciplinar. El a decis nu mai puțin de 58 de amânări în acest dosar, fie sub pretextul administrării de probe suplimentare, fie invocând lipsa de apărare a inculpaților. Potrivit procedurilor, lipsa de apărare este acceptată doar o singură dată, după care se impune numirea unui avocat din oficiu. Cu toate acestea, judecătorul a amânat de peste 10 ori cazul invocând lipsa de apărare. Între timp, acuzații din dosarul Loteria au cerut prescrierea faptelor, scrie CluJust. Potrivit declarației de avere, judecătorul Cătălin Vasilică Oprea a câștigat, în anul fiscal 2022, 180.896 de lei, net, ceea ceînseamnă circa 15.000 de lei pe lună. Însă el a primit și 30.996 de lei, net, pentru decontul chiriei. În plus, Oprea a dat statul în judecată pentru salariile sale și, în 2022, a beneficiat de titluri executorii în valoare de 76.928 de lei.

Judecătoare, a amânat sute de cauze, cu sute de zile, sancționată Foto: CSM
Eveniment

Judecătoare, a amânat sute de cauze, cu sute de zile

O judecătoare din Cluj, Maria Gabriela Mot de la Judecatoria Cluj-Napoca, cu salariu și avere uriașe, a amânat sute de cauze, unele cu sute de zile, arată un raport al Inspecției Judiciare. Secția de judecători a CSM a sancționat-o cu tăierea a 25% din salariu. Citește și: Nicușor Dan explică cum acționează mafia imobiliară în București: „Mai întâi s-a dat autorizație de patru etaje, apoi de șase, primăria sectorului a dat opt”. DNA a clasat dosarul Presa a mai scris despre această judecătoare, când s-a certat în sala de judecată cu o grefieră - care ulterior a fost exclusă din profesie, și când a pierdut un proces de discriminare cu ministerul Justiției, pentru că primea salariu prea mic. A amânat sute de cauze, cu sute de zile „Faptele doamnei judecător Moț Maria Gabriela, din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, constând în amânarea succesivă a pronunțării, într-un număr de 205 cauze penale, pe perioade îndelungate de timp, cuprinse între 69 și 811 zile, de natură să afecteze grav drepturile persoanelor implicate în procedurile judiciare referitoare la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrunesc elementele constitutive ale abaterii disciplinare menționate”, a arătat Inspecția Judiciară. CSM i-a tăiat salariul cu 25% timp de trei luni. Moț a câștigat în anul fiscal 2022 suma de 180.000 de lei, inclusiv drepturi salariale restante, pe care le-a câștigat în instanță. Ea deține în conturi echivalentul a peste un milion de lei. În plus, Moț are o casă și un apartament în Cluj Napoca și o casă de vacanță la Răscruci, în județul Cluj.

Salariile uriașe de la Inspecția Judiciară au explodat Foto: Inspecția Judiciara
Eveniment

Salariile uriașe de la Inspecția Judiciară au explodat

Salariile uriașe de la Inspecția Judiciară au explodat: angajații ei au beneficiat de majorări de 20% din martie în septembrie, potrivit datelor de pe site. Angajații acestei instituții beneficiază de nenumărate diurne și alocații, iar mare parte din inspectori au averi neobișnuit de mari. Citește și: Scandal fără precedent între judecătorii de la Înalta Curte și cei din CSM, în legătură cu împărțirea banilor de salarii. ICCJ respinge mesajele „insidioase” și „ofensatoare” ale CSM Salariile uriașe de la Inspecția Judiciară au explodat În martie 2023, inspectorul șef al Inspecției Judiciare avea o indemnizație de bază de 29.269 de lei. În septembrie, aceasta era de 34.621 de lei. În consecință, și sporurile au crescut. În martie 2023, aceste sporuri însumau 8.780 de lei, plus sporul de doctorat - singurul care nu a crescut - de 950 de lei. În septembrie, sporurile ajunseseră la 13.848 de lei. În consecință, veniturile brute ale inspectorului șef al Inspecției Judiciare au sărit de la 39.000 de lei, brut, la circa 49.400 de lei. Inspectorul șef adjunct primea, în martie, circa 37.500 de lei, iar în septembrie ajunsese la 47.900 de lei. Un inspector judiciar avea, în martie, circa 31.500 de lei. În septembrie: peste 46.000 de lei, plus spor de doctorat în unele cazuri. Un șofer de la Inspecția Judiciară câștigă până în 6.300 de lei, brut, lunar. În martie, avea cel mult 5.800 de lei. DeFapt.ro a scris, recent, despre averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară, Poelincă Liliana Sănduța, care, deși avea vilă în Mogoșoaia, încasa sume uriașe pentru: detașare, delegare, transport locul de muncă și „alocații locuințe”. Citește și: Salarii uriașe la Inspecția Judiciară, instituția care i-a hăituit pe Kovesi și Danileț. Șefa IJ, 13.000 lei/ lună doar „diurnă, chirie și transport”, deși are casă în Mogoșoaia Doar „alocațiile pentru transport la și de la locul de munca” au fost de 15.766 de lei, în anul fiscal 2022, deși comuna Mogoșoaia este la circa 13 kilometri de sediul Inspecției Judiciare, iar judecătoarea deținea o mașină de lux, un Audi A4.

Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară Foto: Gândul
Eveniment

Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară

Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară, Poelincă Liliana Sănduța, care, deși avea vilă în Mogoșoaia, încasa sume uriașe pentru: detașare, delegare, transport locul de muncă și „alocații locuințe”. Doar „alocațiile pentru transport la și de la locul de munca” au fost de 15.766 de lei, în anul fiscal 2022, deși comuna Mogoșoaia este la circa 13 kilometri de sediul Inspecției Judiciare, iar judecătoarea deținea o mașină de lux, un Audi A4. Citește și: INTERVIU EXCLUSIV Românii care luptă în Ucraina, specializați în cercetare, tehnologie și informații militare. De ce sunt pe front, cât câștigă, ce condiții trebuie să îndeplinească În octombrie 2023, Poelincă s-a pensionat. În 2016, ea s-a ocupat de sesizările împotriva Cameliei Bogdan - judecătoarea care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare - contribuind la excluderea ei din magistratură. Foto: Botoșani News Averea uriașă a unei foste judecătoare de la Inspecția Judiciară Potrivit Botoșani News, Liliana Sănduța Poelincă a fost detașată în 2013 la Inspecția Judiciară. Din 2019, ea are o vilă de 177 mp în Mogoșoaia, Ilfov, obținută prin „construcție”. Cu toate acestea, de la buget i s-au decontat, în 2022: 4.830 de lei, diurnă de delegare 109.641 de lei, diurnă de detașare 15.776 lei - alocațiile pentru transport la și de la locul de munca 33.300 de lei - alocații pentru locuințe 1.438 de lei - alocații călătorii anuale Salariul ei anual a fost de 221.697 de lei,la care s-au adăugat peste 36.000 de lei din închirierea casei din Botoșani și 3.500 de lei din exploatarea unui teren din Botoșani. În total, statul român a plătit-o, în medie, cu peste 32.000 de lei pe lună. În declarația de avere din 2022, Poelincă indică „împrumuuri acordate în nume personal” de 40.000 de euro și 41.000 de euro „venituri bani lichizi” - de altfel, ea nu menționează vreun cont în bancă. În 2023, a depus o doua declarație de avere în care consemnează 63.000 de euro bani lichizi din economii la salarii. În 2023, Poelincă declara că deține, printre altele: un apartament și o vilă de 227 mp în Botoșani. o vilă în Mogoșoaia 18,8 hectare de pădure, moștenite 500 mp în intravilan, la Mogoșoaia Poelincă a fost numită judecător în mai 2001, de Ion Iliescu. Un CV al ei nu se poate găsi în spațiul public.

Sumele astronomice pe care le câștigă un judecător din Botoșani, detașat la controversata Inspecție Judiciară
Eveniment

Sumele astronomice pe care le câștigă un judecător din Botoșani

Sumele astronomice pe care le câștigă un judecător din Botoșani, detașat la controversata Inspecție Judiciară: pe lângă salariul uriaș, mai are trei tipuri de alocație și două diurne imense. Informația a apărut pe un grup de discuții al avocaților, care doresc să sesizeze CCR pentru conflictul între puterea judecătorească și cea executivă. Citește și: Cine este pesedistul care a negociat cu premierul PSD problemele fermierilor: candidat la primăria Păltiniș, în 2020 nu avea nici o proprietate, deși se laudă cu ferma sa uriașă „«Slavă magistraturii» aflată în grevă 11 luni pe an și politicienilor slabi, ce admit abuzurile puterii judecătorești”, scrie avocatul care a publicat aceste informații. Sumele astronomice pe care le câștigă un judecător din Botoșani Cât a câștigat,în anul fiscal 2021 judecătorul de la Inspecția Judiciară: salariu anual - 220.394 de lei, plus celebrele „diferențe salariale” obținute de obicei prin darea în judecată a statului - 29.944 de lei diurnă delegare: 966 de lei diurnă detașare: 100.947 de lei diurnă proiect POCA: 3.438 de lei alocații transport: 13.439 de lei alocație locuință: 32.948 de lei În plus, acest judecător a câștigat și 28.250 de lei dintr-un „proiect POCA”. Lipsesc însă din declarația de avere alte beneficii, precum voucherele de vacanță. Avocatul nu precizează numele judecătorului. „La un calcul succint, judecătorul acesta câștigă aproape 10.000 de euro pe lună, doar fiindcă a dorit să vină la București, din când în când, să cerceteze «ororile» din instanțele noastre”, mai scrie acesta, pe grupul de discuții între avocați. În realitate, judecătorul câștigă, în medie, „doar” circa 7.500 de euro pe lună. Avocatul apreciază că „ceva grav s-a întâmplat cu magistratura în ultimii ani” și „nu-și mai vede lungul nasului”.

O judecătoare care a amânat sute de dosare, pedepsită de CSM Foto: ICCJ
Justiție

Judecătoare amânat sute de dosare, pedepsită de CSM

O judecătoare din Suceava, Marian Raluca Elena, care a amânat pronunțarea în sute de dosare civile, uneori aproape un an a fost pedepsită dur de CSM: i-au dat un avertisment, cea mai blândă sancțiune posibilă. Citește și: EXCLUSIV În timp ce Guvernul crește taxele și taie cheltuieli, judecătorii și-au mărit, azi, salariile, retroactiv. Statul va fi pus să plătească și dobânzi penalizatoare Judecătoarea a câștigat, în 2022, circa 10.500 de lei pe lună, dar are o avere uriașă. Printre altele, ea are o vilă de 286 mp, construită împreună cu soțul ei, și patru apartamente, în Suceava, moștenite sau obținute prin donație. În plus, a moștenit circa 3,7 hectare de teren agricol și are trei autoturisme. O judecătoare care a amânat sute de dosare, pedepsită de CSM Inspecția Judiciară, care a reacționat la o plângere împotriva acestei judecătoare, arăta cum tergiversează ea soluționarea dosarelor: „Acțiune disciplinară MĂRIAN RALUCA ELENA judecător în cadrul Judecătoriei Suceava pentru faptele sale, concretizate în amânarea succesivă a pronunțării, într-un număr de 255 cauze civile, pe perioade îndelungate de timp, cuprinse între 17 și 332 zile, și în neredactarea în termenul legal a unui număr de 182 dosare, cu o întârziere cuprinsă între 18 și 681 zile, de natură să afecteze grav drepturile persoanelor implicate în procedurile judiciare referitoare la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, întrunesc elementele constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. art. 271 lit. q) teza I și art. 271 lit. g) teza I din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor”. Însă Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), secția pentru judecători, n-a considerat aceste fapte ca fiind foarte grave. „Admite acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciară împotriva paratei Marian (fosta Mărian) Raluca Elena – judecător în cadrul Tribunalului Suceava. În baza art.273 alin.(1) lit.a) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aplică paratei Marian (fosta Mărian) Raluca Elena – judecător în cadrul Tribunalului Suceava – sancțiunea disciplinară constând în 'avertisment' pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art.271 lit. g) teza I și art.271 lit.q) teză I din același act normativ. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pusă la dispoziția părților prin intermediul Grefei, astăzi 27.09.2023”, au decis judecătorii din CSM la 27 septembrie.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră