Copiii de la spitalul din Iași au murit din cauza nerespectării protocoalelor medicale, anunță ministrul Sănătății
Nerespectarea protocoalelor medicale, cauza morții copiilor. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat sâmbătă măsuri „ferme şi concrete” pentru prevenirea și limitarea infecțiilor nosocomiale.
Nerespectarea protocoalelor medicale, cauza morții copiilor
Oficialul a subliniat că tragedia de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași nu a fost cauzată de lipsa echipamentelor sau resurselor, ci de nerespectarea protocoalelor și reacția întârziată a instituțiilor.
„Am dispus demiterea conducerii DSP Iaşi şi am solicitat Preşedintelui CJ Iaşi schimbarea managerului spitalului, din cauza reacţiei întârziate şi a lipsei grave de coordonare administrative şi procedurale.
Raportul Corpului de Control va fi făcut public, pentru a asigura transparenţă şi responsabilitate”, a transmis ministrul.
Rogobete a adăugat că nu exclude noi demiteri și sancțiuni și a avertizat că „nepăsarea, indolenţa, dezordinea şi haosul administrativ nu vor fi tolerate”.
Program național pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale
Printre măsurile anunțate se numără lansarea unui program naţional AP-IAAM, finanţat direct de Ministerul Sănătăţii.
Acesta va acoperi achiziția de:
- dezinfectanți și materiale de protecție,
- echipamente medicale și consumabile,
- filtre HEPA pentru reducerea infecțiilor asociate asistenței medicale.
Totodată, ministerul pregătește modificări legislative și training obligatoriu pentru întreg personalul medical în domeniul prevenirii și limitării infecțiilor nosocomiale.
Consolidarea secțiilor ATI și sancțiuni imediate
Planul include extinderea echipelor secțiilor ATI cu personal specializat, inclusiv posibilitatea de a introduce medici epidemiologi în normativul de personal al secțiilor.
De asemenea, se vor aplica sancțiuni clare și imediate pentru nerespectarea protocoalelor de control, monitorizare și limitare a infecțiilor.
„Această tragedie nu s-a produs din lipsă de echipamente sau resurse, ci din nerespectarea protocoalelor şi reacţia întârziată a instituţiilor”, a reiterat Rogobete.
Tragedia de la Spitalul „Sf. Maria” din Iași
În ultimele zile, șase copii internați la Spitalul „Sf. Maria” din Iași au murit, fiind infectați cu bacteria Serratia Marcescens.
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a aplicat sancțiuni:
- 10.000 de lei epidemiologului spitalului pentru nerespectarea prevederilor legale privind controlul infecţiilor nosocomiale,
- 10.000 de lei medicului ATI pentru încălcarea protocoalelor,
- 50.000 de lei spitalului pentru aceleași nereguli.