duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 23 martie 2022

NATO își întărește prezența în România cu un grup de luptă, trupe cu statut permanent

NATO trimite trupe permanente în România (sursa: NATO)
NATO trimite trupe permanente în România (sursa: NATO)

NATO trimite trupe permanente în România. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat miercuri în avanpremiera summit-ului NATO, că alianța nord-atlantică va înființa patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia.

NATO trimite trupe permanente în România

În cazul României, a fost agreată în urmă cu o lună crearea unui grup de luptă, condus de Franța.

Grupurile de luptă ale NATO sunt compuse din circa 1.000 de militari și au rolul de a ajuta statele-gazdă să își pregătească defensiva.

Un grup de luptă reprezintă o prezență solidă, cvasi-permanentă a NATO. În acest moment, singurele state est-europene care beneficiază de prezența unor grupuri tactice de luptă multinaţionale NATO sunt Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia.

Prezența unui grup de luptă pe teritoriul țării-gazdă nu este condiționată în timp, spre deosebire de prezența trupelor aflate în țara respectivă pe bază de rotație.

Declarații ale lui Stoltenberg

"Vom discuta rolul Chinei în această criză. Beijing a furnizat susținere politică Rusiei, aliații sunt îngrijorați că Beijingul ar putea furniza ajutor militar Rusiei.

Vom cere Belarus să nu mai suțină războiul Rusiei.

Nu putem lua pacea drept garantată, așa că aliații NATO trebuie să crească investițiile militare.

Putin trebui să încheie acest război și să se angajeze în diplomație reală. Aliații NATO au răspuns la criză cu o susținere puternică pentru Ucraina și impunerea de costuri fără precedent pentru Rusia. Mă aștept ca liderii NATO să majoreze semnificativ prezența în țările din Est cu trupe pe uscat, pe mare și în spațiul aerian.

La summit-ul de joi, vom discuta despre susținere pentru Georgia și Bosnia-Herțegovina.

O eventuală utilizare a armelor chimice de către Rusia va avea consecințe majore.

Citește și: Super-iahtul lui Putin, „lux bolnav”: suport hârtie igienică din aur, piscină interioară care se transformă în ring de dans și două heliporturi capabile să preia elicoptere militare

Mă aștept ca liderii NATO să discute despre întărirea susținerii pentru Ucraina. Aderarea Ucrainei la NATO nu este pe agendă. Trebuie să facem tot posibilul ca războiul să nu escaladeze dincolo de granițele Ucrainei.

Rusia nu poate câștiga un război nuclear. Retorica nucleară contrazice flagrant acordurile internaționale pe care Rusia le-a semnat.

Am furnizat Ucrainei echipamente de protecție împotriva armelor chimice și biologice, aliații vor discuta mâine cum să majoreze această susținere. Rusia a mai folosit agenți chimici împotriva unor oponenți ai regimului în Anglia, dar și în Siria. NATO are planuri deja pentru a-și proteja populația în cazul oricărui tip de atac și amenințare."

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră