BREAKING VIDEO Microbuz căzut în Dunăre, în Mehedinți, nu se știe exact nici locul, nici câți pasageri transporta

UN microbuz a căzut în Dunăre, în Mehedinți, pe DN 6, dar nu se știe exact nici locul, nici câți pasageri transporta. El s-ar fi ciocnit cu un alt autovehicul.
Microbuz căzut în Dunăre
Sesizarea privind accidentul a fost făcută la 112 în urmă cu aproape o jumătate de oră, ceea ce face ca, potrivit speclialiştilor, şansele de supravieţuire ale posibililor ocupanţi ai microbuzului să fie extrem de reduse.
Potrivit şefului Departamentului pentru Situaţii de Ugenţă, Raed Arafat, la această oră nu se ştie cu exactivate locul unde a căzut microbuzul în Dunăre
A fost activat planul roșu de intervenție.
Detaşamentul de Pompieri Drobeta intervine în zona Viaductului Iloviţa, unde microbuzul a căzut în Dunăre, însă nu este confirmat dacă vehiculul transporta pasageri, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi.
La faţa locului au fost trimise de la nivelul trei echipaje de stingere, unul de descarcerare, un container multirisc, o ambulanţă SMURD, o ambarcaţiune. De asemenea, în sprijin acţionează un echipaj specializat format din cinci scafandri din cadrul ISU Caraş-Severin, informează sursa citată.