sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 24 octombrie 2024

FOTO Lipă, campanie inocentă în Botoșani: nimic despre scandalul premiilor ANS, povestioare patetice despre mâncarea preferată

Lipă, campanie inocentă în Botoșani Foto: Facebook Botosani Online
Lipă, campanie inocentă în Botoșani Foto: Facebook Botosani Online

Elisabeta Lipă, candidat PSD la un post de senator, a intrat într-o campanie inocentă în județul Botoșani: ea nu a spus nimic despre scandalul premiilor distribuite dicretionar de Agenția Națională pentru Sport (ANS), dar s-a lansat în povestioare patetice despre mâncarea ei preferată.

Citește și: Un antrenor de karate care ar fi fost premiat de agenția Elisabetei Lipă cu 130.000 de euro n-ar fi primit, de fapt, nici un ban – jurnalist

Primul ei miting de campanie a fost la Cândești și a fost relatat evident favorabil de trei publicații locale și de Agerpres. Ea s-a dus la acest miting alături de fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, și de fosta președintă a Consiliului Județean, Doina Federovici.

Lipă, campanie inocentă în Botoșani

„Acasă la Elisabeta Lipă la Cândești – povești cu oameni și locuri dragi: «Mâncarea mea preferată este…»”: acesta este titlul articolului din Info Botoșani. Site-ul postează multiple fotografii cu Lipă și spune că aceasta a vrut să „să arate botoșănenilor o altă parte a sa, de puțini știută, mai intimă”.

Foto: Info Botoșani

„Cea mai titrată canotoare din lume, cu șase prezențe la Jocurile Olimpice, s-a întors astăzi, în Cândești, localitatea în care a copilărit. Vizita a avut o dublă semnificație. A mers la casa părintească și la cimitir, pentru că astăzi s-au împlinit nouă ani de la decesul tatălui ei, după care s-a întâlnit cu oamenii din Cândești.

La sala de sport, a venit împreună cu foste colege din barca de 8+1, sportivi și reprezentanții PSD Botoșani, iar cu această ocazie și-a lansat candidatura la alegerile parlamentare”, anunță Botoșani Online.

Singura ei referire la scandalul care o așteaptă la București a fost un atac pasiv-agresiv împotriva lui Valeriu Iftime, președintele PNL Botoșani.

Mă gândesc să nu se decidă să-mi ia și medaliile. Se poate gândi până la 31 decembrie, că sunt depuse la Baca Națională. După care, le voi lua acasă. O să-i fac niște copii, să le aibă la intrarea în Consiliul Județean și dimineața să-și aducă aminte de mine (...)

Pe Federația de Canotaj, cu mine în frunte, s-au suit cu picioarele, ca să întrebe câți bani câștigă contabila. Eu nefiind de un an și jumătate președinte la Federația Română de Canotaj. Am dat dovadă de curaj, am avut întâlnire cu presa și mi-am spus punctul de vedere. Îl aștept și pe domnul președinte, la început de mandat, să spună de ce este nervos, de ce jignește, ce face cu toate firmele și contractele pe care le are cu statul, să fie transparent”, a spus Lipă.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră