VIDEO Hrebenciuc înjură și sare la bătaie după ce este numit "borfaș" și "pușcăriaș"
Hrebenciuc înjură și sare la bătaie după o confruntare verbală cu protestatarul Marian Ceaușescu.
Hrebenciuc înjură și sare la bătaie
Hrebenciuc a fost interpelat de Ceaușescu într-o parcare subterană când se pregătea să urce în mașină (VIDEO).
Citește și: Nimeni nu-l ascultă pe Bolojan: șefii companiilor de stat - criticați, dar neclintiți din funcții
"Vânătoarea BORFASILOR, care au furat tara de dupa 89 nu trebuie abandonată.
BORFASUL nr 1 Viorel Hrebenciuc de dupa 89 din FSN, PDSR, PSD, cand aude ca trebuie sa dea BANII înapoi pe care i-a furat, sare la bătaie.
Dar cand a furat in tăcere de peste 20 de ani a fost bine
Pai a facut puscarie tocmai să păstreze sutele de milioane Euro furate.", a scris Ceaușescu pe Facebook.
Apelat "Borfașule!" și "Pușcăriașule!", Hrebenciuc înjură ("Du-te-n pozda mă-tii!") și se repede spre Marian Ceaușescu, dar este oprit de un bărbat care, după câteva secunde, se urcă în aceeași mașină cu Hrebenciuc.
Două condamnări
În anul 2014, Viorel Hrebenciuc a fost acuzat de DNA pentru trafic de influență și implicare în retrocedări ilegale de păduri. În urma acestor acuzații, a demisionat din Camera Deputaților.
În primă instanță, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, dar a scăpat ulterior la apel, deoarece faptele s-au prescris.
Totuși, Hrebenciuc a fost încarcerat într-un alt dosar. În septembrie 2021, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare.
Procurorii DNA au susținut că fostul politician a intervenit pe lângă funcționari ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), în încercarea de a anula decizia de retragere a licenței postului Giga TV – televiziune controlată de Gheorghe Ștefan „Pinalti”, fost primar al municipiului Piatra Neamț.
Viorel Hrebenciuc a fost eliberat condiționat în iulie 2022, după ce a executat mai puțin de o treime din pedeapsă.