ALERTĂ Ger sever în toată țara până la jumătatea lunii ianuarie. Cod galben de ninsori și viscol
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi dimineață mai multe avertizări meteo de tip cod galben și cod portocaliu, care vizează ger accentuat, ninsori și viscol în mare parte din țară.
Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ în următoarele zile, iar episoadele de ger vor persista, în special pe timpul nopților și dimineților, până spre jumătatea lunii ianuarie.
Joi spre vineri, ninsori și ger
Pentru noaptea de joi spre vineri, este în vigoare un cod galben de ger pentru Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și zonele montane, unde temperaturile minime vor coborî, în general, între -15 și -10 grade Celsius. Răcirea accentuată a vremii va afecta treptat și restul regiunilor.
Un cod galben de ninsoare viscolită este valabil de joi, ora 23:00, până vineri, ora 15:00, în Carpații Meridionali și în cea mai mare parte a Carpaților Orientali.
Vântul va sufla cu viteze de 50–70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri rafalele vor depăși 70–85 km/h. Zăpada va fi viscolită, iar vizibilitatea va scădea sub 100 de metri.
Totodată, a fost emis un cod portocaliu de viscol puternic, valabil de joi seara până vineri dimineața, pentru Carpații Meridionali și sudul Carpaților Orientali. La altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va atinge rafale de 85–120 km/h, zăpada va fi puternic troienită, iar vizibilitatea va coborî sub 50 de metri.
Viscol în jumătate de țară
Un alt cod galben vizează intensificări ale vântului în vestul și sudul Olteniei, sudul Munteniei, Dobrogea, precum și în nordul și estul Moldovei, unde vitezele vântului vor ajunge la 50–70 km/h.
Pe parcursul zilei de joi va ninge la munte și în regiunile Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei. În Muntenia și sudul Moldovei vor fi precipitații mixte, iar în Dobrogea vor predomina ploile.
Stratul de zăpadă se va depune în jumătatea nordică a țării și în zona montană, cu grosimi cuprinse între 3 și 10 centimetri, iar pe arii restrânse se va forma polei, în special în sud-estul Moldovei.
Vântul va avea intensificări și în sudul, centrul și estul țării, cu rafale de 45–65 km/h, iar la munte acestea vor depăși 60–80 km/h, determinând ninsoare viscolită și reducerea vizibilității.
Temperaturile maxime vor scădea semnificativ, situându-se în general între -5 și 3 grade Celsius, cu valori mai ridicate doar în extremitatea de sud-est, unde se pot atinge 8–10 grade. Noaptea de joi spre vineri va fi geroasă în regiunile intracarpatice și izolat în restul țării, cu minime între -15 și -5 grade.
-15 grade Celsius de sâmbătă
Vineri, vremea va rămâne rece în vestul, nordul și centrul țării, cu temperaturi maxime cuprinse între -8 și -1 grad, iar noaptea va fi ger în jumătatea de nord a Moldovei și pe alocuri în Transilvania, unde minimele vor coborî din nou la -15…-10 grade.
Începând de vineri seara, aria precipitațiilor se va extinde în sud-vestul țării.
Inițial vor fi precipitații mixte, favorabile formării poleiului, iar ulterior vor predomina ninsorile.
De sâmbătă, răcirea vremii va continua mai întâi în nord-est și centru, apoi în toate regiunile, cu nopți și dimineți geroase până spre jumătatea lunii ianuarie.