Fostul ministru Daniel Funeriu organizează tabere „de excelență” pentru elevii pasionați de chimie și matematică
Fostul ministru Daniel Funeriu organizează tabere „de excelență” pentru elevii pasionați de chimie și matematică: printre cei care țin prelegeri a fost și Jean-Marie Lehn, profesor la Universitatea din Strasbourg şi laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1987.
Citește și: Nicușor Dan, exemplu în Financial Times despre cum pot fi opriți populiștii: „Prima lecție: credibilitatea”
Funeriu organizează tabere „de excelență” pentru elevii pasionați de chimie și matematică
APEX Chemistry 2025 (Academic Program of Excellence in Chemistry) este organizată la București, APEX MATHS la Reșița.
Taberele durează două săptămâni, trei săptămâni, pe parcursul cărora tinerii se vor pregăti cu profesori universitari.
Apex Chemistry va avea și activitate de laborator, în laboratoarele Facultății de Chimie a Universității din București și a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor.
La Apex Chemistry pe lista de vorbitori se mai aflau Adrian Şalic (Harvard Medical School), Daniel Funeriu (Universitatea din Bucureşti), Niculina Hădade (Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca), Ivan Huc (Ludwig Maximilian University, Munchen) Mihaela Matache (Universitatea din Bucureşti) şi Mihaela Florea (Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor Măgurele).
„Încetul cu încetul elita mondială a tinerilor (ştiințe) va face pelerinaj anual în România.