duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 26 ianuarie 2022

După ce s-a lăudat cu plafonarea, Guvernul face un comitet ca să afle de ce cresc prețurile la energie

Guvernul face un comitet ca să afle de ce cresc prețurile la energie Foto: Facebook Guvernul Romaniei
Guvernul face un comitet ca să afle de ce cresc prețurile la energie Foto: Facebook Guvernul Romaniei

Guvernul nu știe de ce cresc prețurile la energie. Marți, Executivul a anunțat înființarea, ăn acest scop unui comitet interministerial în domeniul energiei. Nu este clar ce mai poate face acest comitet. Există deja o lege și o ordonanță de plafonare a prețurilor în energie.

Guvernul nu știe de ce cresc prețurile la energie

“Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a decis înființarea Comitetului interministerial în domeniul energiei, structură ce are ca obiectiv identificarea de soluții în vederea limitării creșterii prețurilor la energie. Principalele atribuții ale Comitetului interministerial sunt stabilirea cauzelor creșterii prețurilor la energie și evidențierea posibilelor soluții aplicabile pe termen scurt, mediu și lung, în vederea limitării creșterii prețurilor la energie.

Din Comitet vor face parte reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, Secretariatul General al Guvernului, ministerului Energiei, ministerului Economiei, ministerului Finanțelor și Agenției Națională pentru Resurse Minerale“, se arată în comunicatul Guvernului.

Legiferarea s-a făcut fără vreun studiu

La lucrările comitetului vor putea fi invitați și reprezentanți ai Consiliului Concurenței, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Societății Operatorul Pieței de Energie Electrică și Gaze Naturale „OPCOM“ - S.A., Bursei Române de Mărfuri - S.A., precum și reprezentanți ai producătorilor, transportatorilor și ai furnizorilor de energie, ai confederațiilor patronale și sindicale, ai structurilor asociative și ai mediului academic.

Până acum, actuala coaliție majoritară a votat, în octombrie o lege prin care să diminueze impactul majorării prețurilor la energie. Marți, Executivul a anunțat că a emis o nouă ordonanță de urgență. Însă ordonanța nu a fost publicată în Monitorul Oficial, PSD cerând ca ea să fie aplicată retroactiv.

Citește și: PSD e nemulțumit de ordonanța lui Ciucă și vrea compensarea retroactivă a facturilor la energie

Partidul Social Democrat a anunțat, marți, într-un comunicat de presă, că nu este mulțumit „pe deplin” cu Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern pentru plafonarea prețurilor și compensarea facturilor la energie și gaze. Aceasta ar fi „un pansament pus peste rana adâncă” a sectorului energetic. PSD cere revenirea la piața reglementată de la 1 aprilie.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră