Nicușor Dan, mesaj de suflet pentru românii din diaspora, cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni
Diaspora contează, mesajul lui Nicușor Dan. Cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni, președintele ales al României, Nicușor Dan, a transmis duminică un mesaj adresat tuturor conaționalilor care trăiesc peste hotare. Acesta și-a exprimat recunoștința și angajamentul de a le reprezenta interesele, subliniind importanța implicării lor în viitorul țării.
Diaspora contează, mesajul lui Nicușor Dan
„România are nevoie de vocea și implicarea voastră”, a scris Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.
Citește și: Protestul la care a instigat George Simion pe 26 mai, neautorizat: Jandarmeria nu a fost notificată oficial
El a subliniat că, în calitate de președinte, își asumă misiunea de a crea legături între aspirațiile românilor din străinătate și deciziile luate în țară:
„Rolul meu este să creez punți între ideile și proiectele voastre, aspirațiile și nevoile pe care le aveți, și deciziile de aici, din România. Acest mandat mi-l asum cu maximă responsabilitate.”
Apel la păstrarea limbii și identității culturale
Președintele ales le-a transmis românilor plecați în străinătate să nu uite rădăcinile și să continue să păstreze vie limba română:
„Vă îndemn să transmiteți mai departe dragostea pentru identitatea noastră culturală. Este cea mai de preț moștenire a unei națiuni.”
În încheierea mesajului său, Nicușor Dan le-a transmis un gând cald tuturor românilor din diaspora: „La mulți ani, români de pretutindeni!”