sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro
Eveniment 31 iulie 2023

Ciolacu, viteaz în cazul azilelor terorii doar cu șefi din teritoriu: l-a demis pe prefectul liberal de Mureș, dar și pe subprefect, omul "baronului" pesedist Vasile Gliga, fan al lui Dragnea

Ciolacu a demis șefi din teritoriu (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Ciolacu a demis șefi din teritoriu (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)

Ciolacu a demis șefi din teritoriu. Cosmin Ionuț Păpuc, agentul de poliție de la Penitenciarul din Târgu Mureș și fondatorul Asociației Re-Min, cea care administra azilul groazei "Căsuța Lu' Min" din satul Bărdești, a fost arestat preventiv pentru o perioadă 30 de zile. Acolo au fost găsiți mai mulți oameni cu dizabilități care erau ținuți în condiții inumane și degradante în subsolul azilului. În același dosar a fost arestat preventiv și administratorul centrului, Flavius Teodor Pascu, un agent de poliție din Mureș.

Ciolacu a demis șefi din teritoriu

Marcel Ciolacu, premierul României și liderul PSD, a decis să-i demită din funcție pe prefectul liberal Mara Cristina Togănel și subprefectul pesedist Nicolae Florin Pălășan, un polițist pensionar și omul de casă al lui Vasile Gliga, fostul șef al PSD Mureș. Culmea, subprefectul locuia chiar în satul în care victimele erau supuse unor acte de violență inimaginabile.

Cu toate acestea, prim-ministrul Marcel Ciolacu folosește dubla măsură în cazul azilelor groazei care au bulversat România. Până acum, nu a demis-o pe Simona Necula, prefectul de Ilfov, care știa despre condițiile inumane în care era ținuți bătrânii în azilele din Voluntari și Ilfov, controlate de Cristina Dumitra.

Azilul, afacere pusă la cale de polițiști

"Căsuța Lu' Min" este cel mai recent azil al groazei descoperit de Centrul de Resurse Juridice, din care au fost salvate mai multe persoane în vârstă și cu dizabilități. Primele informații arătau că cel puțin șase victime zăceau pe saltele murdare de fecale și sânge în subsolul căminului din satul Bărdești, localitate care aparține de comuna Sântana de Mureș din județul Mureș.

Oficial, azilul era administrat de Asociația Re-Min, fondată de Cosmin Ionuț Păpuc, agent de poliție la Penitenciarul Târgu Mureș. Ceilalți doi membri fondatori sunt Roxana Cristina Dălălău, angajată în prezent la Penitenciarul Târgu Mureș, și Theodora Păcurar, consilier superior la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, judecătorii din Mureș au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cosmin Ionuț Păpuc. Totodată, au fost arestați preventiv asistenta Jolan Pascu, împuternicită la conducerea Asociației Re-Min, dar și fiul acesteia, agentul de poliție Flavius Teodor Pascu, angajat ca administrator al centrului. Ultimul face parte din cadrele Inspectoratului de Poliție Mureș.

Toți trei au fost arestați preventiv pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane.

Togănel l-a ignorat pe Ciolacu

Azilul din Brădești a fost descoperit la o lună după ce a început ancheta în cazul azilelor din Voluntari și Afumați. Premierul Marcel Ciolacu a cerut atunci ca prefecții și subprefecții din toată țara să coordoneze controalele autorităților locale la fiecare cămin care are în grijă persoane vulnerabile. Dar prefectul și subprefectul de Mureș pare că au ignorat ordinul dat de Marcel Ciolacu, prim–ministrul României și șeful PSD, motiv pentru care au fost demiși.

Cristina Mara Togănel (44 de ani) a ajuns prefectul județului Mureș pe filiala PNL. Ea a fost numită în funcție în anul 2020 de Ludovic Orban, premierul liberal de atunci, cu sprijinul organizației PNL Mureș. La data numirii, era prim-vicepreședinte PNL Mureș, președinta organizației femeilor liberale Mureș și consilier județean.

Carierea acesteia este strâns legată de cea a lui Ciprian Dobre, șeful PNL Mureș, căruia Cristina Mara Togănel i-a fost șefă de cabinet la Consiliul Județean Mureș în perioada 2013-2016. Ulterior, Cristina Mara Togănel a mai fost consiliera unui deputat, apoi a unui senator liberal.

Subprefectul, armurierul "baronului" Gliga

În satul Bărdești, acolo unde funcționa "Căsuța Lu' Min", locuiește și subprefectul demis de Marcel Ciolacu, pesedistul Nicolae Florin Pălășan. Acesta a ajuns subprefect de Mureș în ianuarie 2022 cu sprijinul PSD Mureș, organizație condusă de deputata Dumitrița Gliga. Șefia filialei PSD Mureș a preluat-o de la tatăl său, "baronul" local Vasile Gliga, unul dintre susținătorii fideli ai lui Liviu Dragnea, fostul șef al PSD.

Din CV-ul subprefectului demis aflăm că a fost trecut în rezervă în anul 2016 de pe funcția de șef al Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș. La scurt timp după ce s-a pensionat, a fost angajat de pesedistul Vasile Ghiorghe Gliga pe funcția de director al Asociației de Vânătoare Genesis din Reghin. Fostul parlamentar pesedist Vasile Gliga conduce simultan asociațiile de vânătătoare Genesis, Ecosilva și Glodeni – Bala, toate din județul Mureș.

Citește și: FOTO Imagini de coșmar dintr-un azil de bătrâni din Mureș: vârstnici imobili, cu handicap grav, culcați pe saltele îmbibate cu fecale, urină și sânge, printre materiale de construcții și moloz

La preluarea mandatului de subprefect, Nicolae Florin Pălășan a declarat că a primise în anul anterior un salariu de 9.115 lei de la asociația de vânătoare Genesis și o pensie anuală de 117.852 lei (aproape 10.000 lei pe lună). O pensie mult mai mare față de salariul primit anterior pensionării.

De exemplu, pentru funcția de șef serviciu la IPJ Mureș, a primit un salariu anual de 53.406 lei în anul 2015, respectiv 76.248 lei în 2016. Din declarația de interese a fostului subprefect de Mureș aflăm că este membru în asociațiile de vânătoare Carpatica și Hurinul Buneștiului, dar nu are menționată nici o pușcă de vănătoare.

Google News
Urmărește-ne pe Google News

DeFapt.ro este un proiect jurnalistic fără apartenență politică, ideologică sau comercială care nu se finanțează cu fonduri ale statului român și nici cu sume provenite de la partidele politice, dar poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent.

PayPal
Transfer bancar
RO48BRDE445SV97760644450
Patreon
Donează

Alte articole din categoria Eveniment

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!
DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră