Noi condiții pentru cei care vor să fie profesori. Burse peste salariul minim pe economie

Ce prevede noua lege a învățământului. Proiectul Legii Învăţământului promite o mai bună gestionare a conceptului de masterat didactic.
Ce prevede noua lege a învățământului
Acesta devine cumva treaptă aproape obligatorie pentru cei care vor să predea la nivel liceal.
Conceptul de masterat didactic a devenit cunoscut în România după ce a fost introdus prin precedenta Lege a Educaţiei, din aprilie 2011, din timpul ministrului Daniel Funeriu.
Practic, pentru a putea preda în învăţământul preuniversitar liceal şi, ulterior, în cel universitar, se impunea necesitatea absolvirii unui program de masterat aparte.
Continuarea, în Ziarul de Iași.