VIDEO Autocare cu votanți pentru Simion în diaspora: un susținător al liderului AUR a postat un clip pe TikTok
Autocare cu votanți AUR în diaspora. Un susținător al partidului AUR a postat recent pe TikTok un clip video în care apare într-un autocar plin cu persoane care se deplasau spre o secție de vot din diaspora.
Autocare cu votanți AUR în diaspora
Bărbatul, care se prezintă drept Roman Dinu de la Borșa, afirmă că nu este singur: „Suntem 2-3 autocare. Hai, Simioane!”.
Citește și: VIDEO Simion pune presiune pe instituții: M-au asigurat că va fi un transfer pașnic al puterii
Clipul video, care a atras rapid atenția internauților, a fost șters ulterior de pe TikTok, dar nu înainte ca mai mulți utilizatori să îl salveze și să îl redistribuie pe alte platforme de social media.
Zeci de persoane surprinse în drum spre secția de vot
În imaginile publicate se observă zeci de persoane coborând din autocare și îndreptându-se către o secție de votare.
Deși locația exactă nu a fost confirmată, contextul sugerează o mobilizare organizată a susținătorilor AUR din diaspora în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Clipul readuce în discuție suspiciunile legate de metodele de mobilizare ale AUR în diaspora, în special în contextul altor incidente semnalate în ziua votului.