sâmbătă 22 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: venituri

35 articole
Eveniment

Șeful CCR cheltuie sute de euro zilnic

Șeful CCR cheltuie sute de euro zilnic. Președintele Curții Constituționale trăiește ca un nabab: din câștigurile lunare de peste 15.000 de euro, vreo 6.000 de euro se pun la ciorap și restul se cheltuie cu o medie de 300 de euro pe zi. Venituri de 871.000 de lei în 2022 Cel puțin așa s-a întâmplat în ultimii doi ani fiscali încheiați, 2021 și 2022. Citește și: Deși are 47.000 lei/lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, ia și trei sporuri și o indemnizație. Enache a avut dosar de turnător, care a dispărut Astfel, în 2022, Marian Enache a declarat venituri de 871.000 de lei (din salariul de la CCR, două pensii speciale și o indemnizație parlamentară), echivalentul a 175.000 de euro. În medie lunară, ar fi vorba de venituri de 14.600 de euro. Într-un cont bancar, Enache a pus în ultimul an fiscal 68.000 de euro (diferența dintre 258.000 de euro, cât era suma din cont în declarația din 2022, și 326.000 de euro, sumă declarată în 2023). Adică peste 5.600 de euro economisiți, lunar, în medie. Așadar, diferența dintre venituri și economii (14.600 EUR minus 5.600 EUR) o reprezintă cheltuielile lunare ale șefului CCR: 9.000 de euro. Șeful CCR cheltuie sute de euro zilnic În medie zilnică, reiese că, în 2022, Marian Enache a cheltuit 300 de euro. În fiecare zi. Cam 1.500 de lei. Aproape un salariu minim pe economie. Cum președintele CCR nu a declarat bijuterii, obiecte de artă, vehicule de un fel sau altul și nici măcar nu deține o casă iar achiziții imobiliare nu a mai făcut din 2017, este greu de spus pe ce se duc 300 de euro pe zi, în medie. Poate că Enache mănâncă zilnic la restaurante de lux sau își face concedii exorbitante în paradisuri tropicale. Sau poate donează sume importante ONG-urilor. Numai 260 de euro pe zi în 2021 În declarația de avere din 2022 (pentru anul fiscal 2021), Marian Enache a declarat venituri de "doar" 773.000 de lei, echivalentul a 155.000 de euro (o medie lunară de aproape 13.000 de euro). În același document, actualul șef al CCR a declarat un cont de 258.000 de euro, mai mare cu 61.000 de euro decât cel din anul anterior, care era de 197.000 de euro. Așadar, la un venit de aproape 13.000 de euro lunar, Enache a pus deoparte puțin peste 5.000 de euro lunar. Reiese, deci, că cheltuielile lunare ale judecătorului CCR în 2021 au fost de aproximativ 8.000 de euro, peste 260 de euro zilnic. Declarațiile de avere ale lui Enache din mandatul de la Curtea Constituțională pot fi consultate aici.

Șeful CCR cheltuie sute de euro zilnic (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Președintele CSM, Grădinaru, bani la sacoșă (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Justiție

Președintele CSM, Grădinaru, bani la sacoșă

Președintele CSM, Grădinaru, bani la sacoșă. Considerat judecătorul lui Dragnea, Daniel Grădinaru, actualul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, nu a declarat nici un cont bancar. Citește și: Avere uriașă a obscurului judecător Grădinaru, șeful CSM tovarăș cu Savonea. Co-autor la sentințe halucinante, precum condamnarea cu suspendare a unui prădător sexual Dar are venituri lunare, împreună cu soția, de peste 66.000 de lei. Președintele CSM, Grădinaru, bani la sacoșă În 2022, soții Daniel și Ianina Blandiana Grădinaru au primit împreună, lunar, echivalentul a aproape 14.000 de euro din salarii și activități conexe magistraturii. Veniturile soților Grădinaru (sursa: integritate.eu) Dar, în nici o clipă, cei doi soți nu au avut în conturi bancare (dacă dețin, totuși, așa ceva), cumulat, mai mult de 4.999 de euro. Soții Grădinaru nu au declarat nici un cont bancar (sursa: integritate.eu) Este singura explicație pentru care soții Grădinaru nu au menționat nici un cont bancar în declarația de avere: potrivit legii declarării averilor, se menționează "conturi și depozite bancare, fonduri de investiții, forme echivalente de economisire și investire, inclusiv cardurile de credit, dacă valoarea însumată a tuturor acestora depășește 5.000 de euro". Citește și: Controversata pensionară specială Viorica Costiniu cere „organelor abilitate” să ancheteze de unde a obținut DeFapt.ro documentul privind pretențiile salariale uriașe ale magistraților Așadar, din aproape 14.000 de euro lunar, soții Grădinaru cheltuie cel puțin 9.000 de euro. Sau îi țin la saltea. Mizilic de plată la rate bancare Unii ar putea argumenta că soții Grădinaru au rate mari la bancă, având trei credite. Citește și: DOCUMENT Lista uriașă a privilegiilor unui magistrat: pensii speciale, sporuri nenumărate, chirii subvenționate, călătorii în vacanță și asistență medicală extinsă Să calculăm: un credit de 56.000 de euro pe 25 de ani, unul de 35.000 de euro pe 30 de ani și unul de 110.000 de lei (22.000 de euro) pe doar doi ani. Creditele bancare ale soților Grădinaru (sursa: integritate.eu) La un calcul grosier, creditul pe 25 de ani înseamnă rate lunare de cel mult 190 de euro (fără dobândă). În același mod, creditul pe 30 de ani are rate lunare de sub 100 de euro (fără dobândă). Iar cel pe doar doi ani (2022-2024) generează rate lunare (fără dobândă) de sub 1.000 de euro. Deci, până în 2022, ratele lunare (fără dobândă) ale soților Grădinaru erau de maximum 300 de euro plus dobândă, deci nu mai mult de 500 de euro. Doar în perioada 2022-2024, la aceasta se adaugă încă o rată lunară de 1.500 de euro, cu tot cu dobândă. În total, 2.000 de euro lunar se duc la bănci. Și tot mai rămân 12.000 de euro lunar de cheltuit.

Pescobar ("Taverna Racilor"), 10.000 euro zilnic (sursa: Facebook/Taverna Racilor Herastrau Fishtodoor)
Economie

Pescobar ("Taverna Racilor"), 10.000 euro zilnic

Pescobar ("Taverna Racilor"), 10.000 euro zilnic. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor propun închiderea, pe o perioadă de până la 12 luni, a restaurantului "Taverna Racilor" Herăstrău, în urma neregulilor constatate în cadrul unor controale derulate la această unitate în perioada iunie - septembrie a acestui an, informează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Acest Escobar al pescăriilor Potrivit unui comunicat al instituţiei, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a desfăşurat, în perioada 1 iunie - 15 septembrie 2023, mai multe acţiuni de control la "Taverna Racilor" Herăstrău - Bucureşti, administrată iniţial de SC Nedsea SRL, iar în prezent de SC Commercial Diplomatic Club SRL (societăţi promovate în media de Paul Nicolau, cunoscut şi ca Pescobar). Citește și: EXCLUSIV Prietena de droguri a lui Vlad Pascu, inculpată pentru lipsire de libertate alături de fiul unui fost șef din Primăria 5, cercetat de DNA în dosarul lui Vanghelie. Alt complice al tinerilor fura din magazine "În urma deficienţelor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au aplicat următoarele sancţiuni: în data de 01.06.2023 - administrator SC Nedsea SRL - amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei; un avertisment; oprirea definitivă de la comercializare a 156 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 2600 lei; oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor. Ulterior, a fost verificată măsura dispusă de oprire temporară a unităţii de la prestarea serviciilor şi s-a constatat că aceasta nu a fost respectată, societatea fiind sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei şi s-a propus emiterea deciziei de închidere a unităţii", se precizează în comunicat. Închis pe o firmă, redeschis pe alta Ulterior, în data de 3 iunie (administrator SC Nedsea SRL) a fost solicitată verificarea măsurilor dispuse şi s-a constatat ca deficienţele au fost remediate. Citește și: STENOGRAME Planul mamei șoferului drogat ucigaș: „O să pleci vreun an de zile din România cu siguranță, oriunde”. Deocamdată, și mama a fost arestată, pentru șantaj În data de 22 iunie (administrator SC Nedsea SRL) au fost dispuse mai multe măsuri vizând amenzi contravenţionale în valoare de 75.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 84 kg de produse alimentare neconforme, în valoare de circa 2.500 lei, oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor, propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate şi propunerea de încetare a practicilor comerciale incorecte. În 28 iunie a fost emisă decizia nr. 259 de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru SC Nedsea SRL. Sute de kilograme de ingrediente "neconforme" În 24 iunie, a fost efectuat un alt control constatându-se că la acelaşi punct de lucru funcţiona SC Commercial Diplomatic Club SRL. În urma controlului au fost dispuse amenzi contravenţionale în valoare de 15.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 186 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 8.100 lei, şi oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor (agregate figorifice). Citește și: Șoferul drogat care a ucis la 2 Mai a fost eliberat de polițiști în noaptea tragediei pentru că petrecea cu odrasle de oameni importanți din Constanța, susține șeful sindicatului polițiștilor Europol În data de 15 septembrie (administrator SC Commercial Diplomatic Club SRL), au fost dispuse alte sancţiuni care constau în amenzi contravenţionale în valoare de 25.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a 560 kg produselor alimentare neconforme, în valoare de circa 16.500 lei, oprirea temporară a unităţii de la prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor şi propunerea de închidere temporară a unităţii pe o durată de la 6 luni la 12 luni pentru abateri repetate. Citește și: Mama lui Vlad Pascu, către fiul ei, în arest: Eu vreau să-ți fac dosar medical, să te trimită pe aici, pe Rahova. Este centru de tratare de dependențe "Menţionăm că vor fi transmise adrese către Primăria Sectorului 1, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Direcţia de Sănătate Publică", se arată în documentul ANPC. Muște, praf și rugină Principalele abateri constatate de echipele de control au fost: folosirea unor materii prime şi a unor semipreparate fără etichete cu elemente de identificare şi caracterizare, utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate, cu grătare cu rugină, sistem de ventilaţie cu depuneri masive de praf, chedere depreciate şi murdare, prezenţa insectelor vii (muşte) în unitate, schimbarea stării termice a produselor, nerespectarea temperaturii de păstrare a preparatelor finite calde, existenţa unor condiţii improprii în spaţiul de lucru (paviment neigienizat), lipsa verificării metrologice a cântarelor utilizate, lipsa informării cu privire la ingredientele conţinute de preparate, a aditivilor şi a alergenilor, în lista meniu, lipsa autorizaţiei emisă de Primărie. Citește și: DIICOT a ratat-o pe doamna Coca, adevărata mamă a lui Vlad Pascu. De ce „Hidra” e doar prescurtarea de la hidrant De asemenea, au fost descoperite produse alimentare cu data limita de consum depăşită şi utilizarea unei maşini de transport neautorizate la care sistemul de răcire nu era funcţional, ca spaţiu de depozitare a materiilor prime (congelate şi refrigerate). Pescobar ("Taverna Racilor"), 10.000 euro zilnic Nedsea SRL a avut în 2022 venituri de 16,5 milioane de lei, adică peste 45.000 de lei zilnic, echivalentul a aproapr 10.000 de euro. Tot anul trecut, impozitul după plata taxelor a fost de peste 5,1 milioane de lei, echivalentul a aproape 1,1 milioane de euro. Performanța de anul trecut a firmei este ciudat de mare față de rezultatele din 2021, când Nedsea SRL a avut venituri de trei ori mai mici (aproape 5,4 milioane de lei) și un profit de peste 12 ori mai mic: puțin peste 400.000 de lei. În 2021, numărul declarat de angajați al firmei a fost de 11, în 2022 - de 24.

Vameșii români, salariu triplat prin UE (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Vameșii români, salariu triplat prin UE

Vameșii români, salariu triplat prin UE. Şeful Direcţiei Regionale Vamale (DRV) Iaşi, vasluianul Marius Costache, a rămas fără venitul anual de mii de euro de la Misiunea Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM). Vameșii români, salariu triplat prin UE În 2022, şeful vameşilor din Iaşi declara un venit anual de la EUBAM, ridicat în 2021, de aproape 30.000 de euro în documentul de avere. Însă au fost ani în care a câştigat şi mai mult de atât. În 2019, spre exemplu, indica un venit de la EUBAM de peste 36.000 de euro. Citește și: ANALIZĂ Cea mai dură înfrângere a Puterii, din noiembrie 2021: seria de gafe care a făcut ca sindicatele din Educație să obțină aproape tot ce au dorit Adică, lunar, circa 3.000 de euro numai de la UE, pe lângă cei aproximativ 1.500 de euro (peste 7.000 de lei) ca salariu de la Vamă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Veniturile din exploatarea Arenei Naţionale, triplate Foto: Facebook
Eveniment

Veniturile din exploatarea Arenei Naţionale, triplate

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că veniturile din exploatarea Arenei Naţionale au fost triplate, de când a preluat mandatul: „Am încasat 4 milioane de euro din închirierea stadionului pentru evenimente de anvergură, sportive sau culturale”. Potrivit lui Nicușor Dan, între 2018 și 2020 s-au încasat doar 1,2 milioane de euro. Veniturile din exploatarea Arenei Naţionale, triplate „Am triplat veniturile aduse la buget din exploatarea Arenei Naţionale. De la preluarea mandatului până în prezent, în ultimii doi ani şi jumătate, am încasat 4 milioane de euro din închirierea stadionului pentru evenimente de anvergură, sportive sau culturale. Comparativ, în cei trei ani precedenţi (perioada 2018 – 2020), încasările au fost de doar 1,2 milioane euro”, a scris, Nicuşor Dan, miercuri pe Facebook. Foto: Facebook Nicușor Dan Edilul a mai spus că, „până la finalul anului, această sumă va creşte considerabil, având în vedere faptul că sunt programate evenimente de amploare, inclusiv două concerte la care va participa cu siguranţă un public numeros, atât bucureşteni, cât şi turişti”. El a adăugat că au fost necesare investiţii care să asigure buna funcţionare a stadionului Arena Naţională şi să atragă cât mai mulţi organizatori de evenimente. „Pentru a atrage organizatorii de evenimente şi a creşte numărul acestora, sunt necesare şi investiţii care să asigure buna funcţionare a stadionului. Astfel, la începutul acestei luni, am reparat cubul cu sistemul de ecrane led, având în vedere faptul că sistemul de afisaj era uzat şi depăşit din punct de vedere tehnic”, a conchis Dan, citat de news.ro. Citește și: EXCLUSIV Pensionar special care are și patru salarii de la stat, plus bonus de 30.000 de euro pe an de la o companie anchetată de DIICOT: Ionel Georgescu, șeful Corpului de control la Economie. A fost polițist la Strehaia

Bărăscu, liderul Sanitas, 12.000 euro lunar (sursa: Inquam Photos/Alberto Groșescu)
Economie

Bărăscu, liderul Sanitas, 12.000 euro lunar

Bărăscu, liderul Sanitas, 12.000 euro lunar. Leonard-Sorin Bărăscu, în calitate de președinte al Sanitas, amenință că și personalul medical ar putea declanșa o grevă, după cea a personalului din educație. Bărăscu, liderul Sanitas, 12.000 euro lunar Bărăscu are o activitate sindicală foarte apreciată. Sau cel puțin așa arată veniturile sale: 211.291 de lei pe an de la Sanitas; 203.464 de lei pe an de la Frăția; Salariile din declarația de avere a lui Bărăscu (sursa: integritate.eu) 155.736 de lei pe an de la Sind Tour Trading SRL; 69.000 de lei pe an de la Fundația Institutul de Educație și Studii Sindicale; 69.000 de lei pe an de la Edu Sind Tour SRL. Veniturile din declarația de interese a lui Bărăscu (sursa: integritate.eu) În total, 708.491 de lei pe an, potrivit declarației de avere din 2022. În medie lunară, este vorba de venituri de 59.040 de lei, adică peste 12.000 de euro. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar Nu e de mirare că liderul sindical are și proprietăți foarte valoroase: o vilă de aproape 400 de metri pătrați în București și două apartamente - unul, la Costinești, și celălalt, la Predeal. Imobilele lui Bărăscu (sursa: integritate.eu)

OUG - 1.000 euro pentru profesori, auxiliar (sursa: guv.ro)
Politică

OUG - 1.000 euro pentru profesori, auxiliar

OUG - 1.000 euro pentru profesori, auxiliar. Guvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. Inițiatori: Proiecte Europene și Educație "Astăzi voi anunţa faptul că Guvernul României a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic în contextul discuţiilor pe care reprezentanţii Guvernului le-au purtat în aceste zile cu liderii sindicatelor din educaţie. Iniţiatorii actului normativ, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care răspunde de asigurarea surselor europene pentru implementarea acestor măsuri şi Ministerul Educaţiei, le vor posta în procesul de transparenţă decizională pe site-urile proprii, urmând ca acest act normativ să ajungă pe masa Guvernului şi în cel mai scurt timp să fie şi aprobată", a spus Cărbunaru. El a afirmat că vor beneficia de aceste majorări de venit peste 270.000 de persoane. Bani de la UE și de la bugetul național "Este un efort bugetar care depăşeşte suma de 700 de milioane de lei, cu resurse europene 410 milioane de lei, bani europeni prin Programul Educaţiei şi Ocupare, respectiv 313 milioane de lei din bugetul naţional. În total 723 de milioane de lei care se vor adăuga la cele 300 de milioane de lei alocate pentru majorarea veniturilor personalului nedidactic din Anexa 8, lucru care s-a întâmplat deja vineri. Împreună sunt 1,23 de miliarde de lei pe care Guvernul le alocă în acest zile pentru majorările veniturilor personalului din sistemul educaţional. Sunt 273.532 de beneficiari", a arătat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Potrivit acestuia, toţi angajaţii din Educaţie vor primi majorări de venituri, însă în "mod diferenţiat". OUG - 1.000 euro pentru profesori, auxiliar "Practic, toţi angajaţii din sistemul de învăţământ, care vor primi în mod diferenţiat - mă voi referi aici la ceea ce se va aloca personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv personalului nedidactic - următoarele sume. Cei 2.500 de lei, care reprezintă măsuri de susţinere, fie sub formă de primă de carieră didactică, fie sub formă de primă de compensare salarială, care va asigura un regim tranzitoriu până la adoptarea noii grile de salarizare, acoperirea parţială a costurilor generate de rata inflaţiei şi tranziţia spre noua grilă de salarizare. Citește și: Judecătorul Danileț, atacat dur online pentru că a expus veniturile imense ale sindicaliștilor din învățământ: între 21.000 și 44.000 de lei lunar Pentru personalul didactic şi didactic auxiliar şi alte sume, în total, 1.000 de lei pentru personalul nedidactic, care vor primi aceşti aceşti bani în iunie şi în septembrie, în timp ce personalul didactic şi didactic auxiliar va primi 1.000 de lei în luna iunie şi, practic, în săptămânile care urmează şi 1.500 de lei în luna octombrie, aşa cum am anunţat", a susţinut Cărbunaru. El a susţinut că acest nou pas este dovada faptului că Guvernul tratează cu mare seriozitate nevoile reale şi aşteptările oamenilor care lucrează în sistemul educaţional şi ţine cont de o serie întreagă de realităţi.

Danileț, atacat pentru publicarea veniturilor sindicaliștilor (sursa: Facebook/VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie)
Eveniment

Danileț, atacat pentru publicarea veniturilor sindicaliștilor

Danileț, atacat pentru publicarea veniturilor sindicaliștilor. Cristi Danileț, judecătorul care are o prezență foarte intensă în mediul școlar prin intermediul cursurilor sale de educație juridică, a surprins vineri pe mulți din fanii săi de pe Facebook. Citește și: Sindicalistul Hadăr a fost angajat de Firea la Compania Municipală Consolidări SA. El respingea acuzațiile de incompatibilitate: „Noi (sindicaliștii – n.r.) negociem cu Guvernul, Firea nu e în Guvern”. Azi, Firea e ministru Danileț, atacat pentru publicarea veniturilor sindicaliștilor Danileț a share-uit o postare a Asociației "VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie", pe care a însoțit-o de un comentariu foarte scurt: "Nu e chiar rău...". În postarea VeDem Just erau făcute publice veniturile lunare ale celor trei lideri sindicali din Educație (Marius Nistor, Simion Hăncescu și Anton Hadăr): între 21.000 de lei și aproape 44.000 de lei. Citește și: Liderul sindical Anton Hadăr, aspirator de venituri de la stat: 13 instituții de învățământ l-au plătit, în 2021. Liderul sindical, latifundiar și proprietar peste trei case și un apartament Multe dintre comentarii au fost critice la adresa lui Danileț, acuzând irelevanța informațiilor.

Statul român ne ține în sărăcie (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Statul român ne ține în sărăcie

Statul român ne ține în sărăcie. Potrivit unui raport realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România şi Syndex România, ale cărui concluzii au fost publicate recent, un adult singur poate trăi în România relativ decent cu un venit lunar de 3.275 de lei. Statul român ne ține în sărăcie Instituţiile statului spun, însă, că acelaşi adult se poate descurca rezonabil cu numai 999 lei. Este suma de la care poţi să plăteşti din datorii, în caz de insolvenţă personală. Citește și: Marea miză a acestei ierni în Europa – testul de solidaritate al cetățenilor UE față de Ucraina: 40% vor sprijin nelimitat pentru țara invadată, 40% – limitat, 20% – nehotărâți Ce ne facem însă cu pensionarii, care ajung cu greu la acest venit, mulţi fiind departe sau foarte departe de el? Dar cu cei fără venituri? Continuarea, în Ziarul de Iași.

Consiliul Fiscal arată problemele majore din PNRR Foto: Guvernul României
Eveniment

Consiliul Fiscal arată problemele majore PNRR

Consiliul Fiscal, condus de un liberal, Daniel Dăianu, fost ministru de Finanțe al acestui partid, arată problemele majore PNRR: „Sunt de notat în ceea ce privește noile ținte de venituri bugetare (...) nerealizarea unor proiecte finanțate prin PNRR prevăzute pentru anul 2022”. Această observație apare în raportul Consiliului Fiscal la ordonanța de urgență privind rectificarea bugetară. Consiliul Fiscal arată problemele majore din PNRR Consiliul arată cu cât s-au redus veniturile la buget: „revizuiri negative mai însemnate au loc la nivelul sumelor aferente asistenței financiare nerambursabile alocate pentru PNRR (-5,8 mld. lei), veniturilor din TVA (-2 mld. lei), sumelor aferente închirierii benzilor de frecvență 5G (-1,3 mld. lei), încasărilor din accize (-0,7 mld. lei)”. În nota de fundamentare a ordonanței de urgență privind rectificarea bugetară se arată ce ministere au făcut „economii” la cheltuieli, așa că „proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistența financiară nerambursabilă aferentă PNRR se diminuează cu 7.049,6 milioane lei”. În consecință, la rectificare se taie de la: Ministerul de Finanțe: proiecte cu finanțare din sumele reprezentând asistență financiară nerambursabilă aferentă PNRR (-60,0 milioane lei) MIPE: minus 4,35 miliarde de lei Ministerul Sănătății: minus 60 de milioane de lei Mediu: minus 500 milioane de lei Transporturi: minus 914 milioane de lei - componenta nerambursabilă și minus 475 milioane de lei - componenta de împrumut Energie: minus 270 milioane de lei Cercetare și Digitalizare: minus 50 milioane lei Educație: minus 300 milioane de lei Lucrări Publice: minus 527 milioane de lei Consiliul Fiscal mai scrie, în opinia privind rectificarea bugetară, că banii europeni, inclusiv PNRR, reprezintă resurse „vitale pentru România având în vedere starea bugetului public și vulnerabilitățile balanței externe, mediul internațional extrem de nefavorabil”. Citiți și: Ministrul de Externe al Cehiei: Rusia este ultima putere colonialistă a lumii. Rusia va rămâne „o provocare” chiar dacă Putin cade Daniel Daianu, președintele Consiliului Fiscal Foto: Facebook „Ca și la prima rectificare considerăm că evoluția macroeconomică în următorii ani depinde între altele de: (i) păstrarea angajamentelor de ajustare fiscală agreate cu Comisia Europeană, ce implică un calendar de reforme (inclusiv fiscale/în privința colectării) și un volum de finanțare substanțial, în condiții deosebit de favorabile, atât prin cadrul bugetar european multianual, cât și prin PNRR”, arată consiliul.

Veniturile din energie ale Kremlinului se prăbușesc Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Veniturile din energie ale Kremlinului se prăbușesc

Veniturile din energie ale Kremlinului se prăbușesc, iar surplusul bugetar se evaporează, arată o analiză Financial Times. Deteriorarea stării finanțelor publice vine pe fondul înfrângerilor catastrofale suferite în Ucraina. În plus, arată Financial Times, situația se va înrăutăți pe fondul opririi livrărilor de gaze prin Nord Stream 1, conductă care aprovizionează Germania, în principal. În iulie, economia rusă se contractase cu 4,3%, comparativ cu luna iulie 2021. Veniturile din energie ale Kremlinului se prăbușesc „Excedentul bugetar al Rusiei s-a redus brusc în august, deoarece veniturile s-au ofilit sub presiunea producției scăzute de energie și a sancțiunilor. Excedentul a scăzut la 137 de miliarde de ruble (2,3 miliarde de dolari) în primele opt luni ale anului, mai puțin de jumătate din cele 481 de miliarde raportate în anul până în iulie, potrivit datelor preliminare raportate luni de Ministerul de Finanțe”, arată și Bloomberg. O analistă citată de acest grup apreciază că în septembrie bugetul Rusiei va trece de la excedent la deficit. Dacă deficitele continuă la rata curentă, Rusia va avea un deficit pe tot anul de mai puțin de 3% din PIB, cel mai mic din G-20, cu excepția Arabiei Saudite, apreciază Bloomberg. Bugetul actual, întocmit înainte de război, prevedea un excedent de 1,3 trilioane de ruble, dar oficialii ruși au preciat că vor înregistra deficit, urmare a conflictului din Ucraina. Financial Times arată că livrările de gaze spre Europa au ajuns la o cincime din cele de dinaintea invaziei. Veniturile din gaz și petrol, care reprezintă jumătate din veniturile la buget, s-au redus cu 18%, în perioada ianuarie-august 2022, comparativ cu perioada similară din 2021. Lower prices of natural gas (at the current low volumes) mean lower revenues for Russia. But that comes in addition to the (most important) fall in revenue from lower Brent barrel prices. pic.twitter.com/jJN1GtyKyh— Miguel Gil Tertre (@MiguelGilTertre) September 13, 2022 Producția Gazprom a scăzut cu 15%, iar exporturile cu o treime - date din primele opt luni ale anului 2022, comparativ cu perioada similară din 2021. Citește și: Disperare la Beijing și Moscova: ca să se întâlnească cu Putin, Xi Jinping acceptă să iasă din China după mai bine de doi ani UE a interzis deja importurile de cărbune, iar embargoul pe livrările de petrol din Rusia intră în vigoare în decembrie.

Rusia a câștigat miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili Foto; Kremlin.ru
Eveniment

Rusia câștigat miliarde euro exporturile de combustibili

Rusia a câștigat 158 de miliarde de euro din exporturile de carburanți, între 24 februarie și 24 august, arată datele colectate de un think-tank finlandez, Centre for Research on Energy and Clean Air (Crea). The Times comentează că această sumă a fost mai mult decât suficientă pentru a finanța agresiunea din Ucraina. Rusia a câștigat miliarde de euro din exporturile de combustibili „Rusia a câștigat 158 ​​de miliarde de euro din exporturile de combustibili fosili în primele șase luni de război (24 februarie – 24 august). UE a importat 54% din carburanți, în valoare de aproximativ 85 de miliarde EUR. Exporturile de combustibili fosili au contribuit cu aproximativ 43 de miliarde de euro la bugetul federal al Rusiei, de la începutul invaziei, contribuind la finanțarea crimelor de război din Ucraina.Cel mai mare importator de combustibili fosili a fost UE (85,1 miliarde EUR), urmată de China (34,9 miliarde EUR), Turcia (10,7 miliarde EUR), India (6,6 miliarde EUR), Japonia (2,5 miliarde EUR), Egipt (2,3 miliarde EUR, și Coreea de Sud (2 miliarde EUR).Creșterea prețurilor la combustibilii fosili înseamnă că veniturile actuale ale Rusiei sunt cu mult peste nivelul din anii precedenți, în ciuda reducerilor volumelor exporturilor din acest an”, a arătat CREA. Veniturile rusești din exporturi de combustibili fosili Grafic: CREA The Times arată că UE nu are de gând să oprească importurile de gaze din Rusia, dar Gazprom a oprit livrările prin Nord Stream 1 pe termen nedefinit. În august, veniturile și volumele exporturilor de combustibili fosili din Rusia au crescut ușor față de nivelul minim atins în iunie. Exporturile Rusiei au scăzut însă cu 18% în comparație cu nivelul record atins la începutul invaziei (februarie-martie). Scăderea a fost determinată de reducerile exporturilor de gaze din conducte, produse petroliere și cărbune. Citește și: Blue Air: guvernarea Orban a împrumutat-o, demnitari PSD și UDMR au torpilat-o, contribuabilii ar putea plăti o gaură uriașă. Plus: ministrul Tanczos îl ignoră pe premier CREA sugerează noi sancțiuni împotriva Rusiei În comparație cu începutul invaziei, reducerile importurilor de combustibili fosili din Rusia au costat țara 170 de milioane de euro pe zi în venituri pierdute în iulie și august,scrie CREA. Think-tankul finlandez propune: întărirea blocajului asupra exporturilor rusești de petrol. UE trebuie să nu mai permită ca vasele europene și porturile să fie folosite pentru tarnzitul produselor petroliere rusești, iar Marea Britanie trebuie să interzică asiguratorilor britanici să se mai implice în acest comerț.„Este esențial ca Europa să accelereze măsurile de economisire a energiei, vizând în special consumul de petrol și gaze, și să accelereze implementarea energiei curate, pompelor de căldură, vehiculelor electrice și a altor tehnologii pentru a înlocui combustibilii fosili din Rusia” Raportul CREA a fost publicat la 6 iunie.

Averile şefilor de spitale de stat (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Averile şefilor de spitale de stat

Averile şefilor de spitale de stat: o inventariere a declaraţiilor de avere depuse de managerii spitalelor din Iaşi pentru 2021 arată că veniturile nu sunt deloc mici. Averile şefilor de spitale de stat Cum au fost afectate veniturile medicilor în ultimul an, când nu au mai existat creşteri salariale în domeniul medical? Se observă de la început o diferenţiere între două categorii. Citește și: Rusia se răzbună pe Maia Sandu: în august, prețul gazelor livrate Moldovei crește cu circa 50%, față de iulie. Găgăuzii cer ajutorul Moscovei Una e cea a celor care sunt doar manageri, fiind economişti sau de altă profesie din afara spectrului medical, dar compatibilă cu funcţia; cealaltă, a celor care sunt, pe lângă manager, şi medic în cadrul unităţii pe care o conduc. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Tudorel Toader, plătit regește de stat (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Tudorel Toader, plătit regește de stat

Tudorel Toader, plătit regește de stat. Într-un clasament al veniturilor rectorilor celor cinci universități de stat din Iași, prof.dr. Tudorel Toader, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC), câștigă mai mult decât toți ceilalți patru șefi de instituție din capitala Moldovei. Tudorel Toader, plătit regește de stat În mod concret, alături de soția sa, medic și profesor universitar, familia Toader a câștigat în 2021 puțin peste 3 milioane de lei, un echivalent de 50.000 de euro/lună. Doar veniturile salariale, pensiile și activitățile independente ale celor doi au generat 1,1 milioane de lei. Citește și: Tupeu: deputata PSD Laura Vicol, zisă „Avocata infractorilor”, cere Defapt.ro să șteargă articolul potrivit căruia soțul ei a făcut o tranzacție de 25,38 de milioane de lei Dar rectorul UAIC a plusat cu activitatea avută în cabinet în ultimul an, când a fost implicat în cazuri notorii precum cel al Elenei Udrea sau al lui Călin Popescu Tăriceanu. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Imobiliarele, afectate diferențiat de pandemia COVID (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Imobiliarele, afectate diferențiat de pandemia COVID

Imobiliarele, afectate diferențiat de pandemia COVID. Pandemia a afectat business-urile dezvoltatorilor imobiliari, însă nu pe toate. Imobiliarele, afectate diferențiat de pandemia COVID Cinci firme specializate în dezvoltare imobiliară au acaparat în 2021 aproape două treimi din cota de piaţă din acest domeniu, în judeţul Iaşi. Creşterea lor cumulată este de peste 1,5 milioane de euro. Citește și: Gazprom, un nou șantaj: a tăiat până la 80% din gazele livrate Europei prin Nord Stream 1. Țara cea mai lovită, Germania, acuză un „joc duplicitar” al lui Putin Şi vorbim de o piaţă de aproape 30 milioane de euro. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră