luni 20 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: usr

337 articole
Politică

CSM, comunicate în serie în care o critică pe Armand

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a emis trei comunicate în serie, în decurs de doar două zile, în care o critică pe Clotilde Armand, primarul USR al Sectorului 1, plus un altul în care atacă alți doi lideri ai USR. Purtătoarea de cuvânt a CSM, cu un salariu imens, tocmai a câștigat în instanță dreptul ca statul să-i deconteze ochelarii de circa 2.300 de lei. Citește și: ANALIZĂ NATO arată cum s-au prăbușit cheltuielile cu Apărarea de când PSD a ajuns la putere. Plus: România cheltuie mult pentru plata militarilor, puțin pentru înzestrare CSM, comunicate în serie în care o critică pe Armand Cum arată avalanșa de comunicate nervoase ale CSM împotriva lui Clotilde Armand și a liderilor USR: Primul comunicat, din 12 martie, în care secția de judecători a CSM răspunde unui „primar al unui sector al Municipiului Bucureşti” :„Secţia pentru judecători a constatat că afirmațiile formulate, prin care se susţine că instanţele judecătoreşti, în general, şi o curte de apel nominalizată se află sub control politic, iar dosarele sunt repartizate şi soluţionate sub influenţă politică, reprezintă aspecte de fapt de o mare gravitate, prezentate public ca fiind reale, fără o bază factuală, depășesc limita admisibilă a unor critici obiective care sunt permise în discursul public şi încalcă independenţa judecătorilor, afectând imaginea justiţiei” La 13 martie reacționează la criticile lui Armand și secția de procurori a CSM: „Orice altă opinie pe această problemă reprezintă o speculație și este menită să creeze polemici pe care Secția pentru procurori nu este dispusă să le întrețină niciun moment”. Secția de procurori a CSM revine la 14 martie cu un nou atac la adresa lui Armand: „Afirmațiile în serie, formulate de un primar de sector prin care se insinuează subordonarea politică a unor procurori care instrumentează o cauză penală care îl privește, vizează în mod direct atât colectivul de procurori al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în general, cât și procurorul de caz, în particular. Aceste alegații nu doar că depășesc limitele comunicării publice, ci sunt de natură a încălca independența procurorilor din cadrul acestei unități de parchet și reputația profesională a procurorului de caz” La 14 martie, secția de procurori a CSM îi critică pe Cătălin Drulă și Cristian Ghinea pentru acuzațiile aduse lui marius Voineag, șeful DNA: „Secția pentru procurori a luat act de toate aceste alegații și, analizând, a decis că limbajul utilizat de cei doi membri ai partidului politic, precum și acuzațiile aduse nu pot justifica în nici un moment legitimitatea unui eventual interes public. Mai mult, Secția a constatat că așa-zisa dezbatere publică a excedat deseori o potențială analiză a activității manageriale a domnului procuror-șef și a vizat exclusiv persoana acestuia, fapt de natură să afecteze nu doar reputația profesională sau personală, ci și demnitatea acestuia”. Contribuabilii vor plăti ochelarii purtătoarei de cuvânt a CSM, deși are un salariu imens Purtătoare de cuvânt a CSM este judecătoarea Daniela-Ioana Stăncioi, care a dat statul în judecată ca să-i deconteze ochelarii și a și câștigat, în primă instanță. În anul fiscal 2022, ea a obținut venituri salariale de circa 224.000 de lei și i se decontează diurna și transportul, în total puțin peste 36.000 de lei. Ea conduce o mașină de lux, un Audi A5, și deține bijuterii în valoare de 11.000 de euro. Judecătoarea din Argeș care i-a dat câștig de cauză, Anca Georgiana Rădulescu, a invocat în motivarea sentineție decizii ale Curții de Justiție a Uniunii Europene.

CSM, comunicate în serie în care o critică pe Armand Foto: Facebook
Elena Lasconi explică în ce condiții ar candida la prezidențiale Foto: facebook
Eveniment

Lasconi explică în ce condiții ar candida la prezidențiale

Primarul USR din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, explică în ce condiții ar candida la prezidențiale: „Deci, eu, dacă m-aș înscrie în orice cursă, eu mă înscriu ca să câștig. Cu o singură condiție. Dar v-am spus acum focusul meu este pe Primăria Municipiului Câmpulung. Să am o echipă în spate care să mă susțină din toate punctele vedere. USR-ul să fie echipa. Toți. Adică să simt că toată lumea este trup și suflet cu treaba asta. Doar așa poți să câștigi. Altfel nu", a spus Elena Lasconi la Antena 3 CNN. Citește și: „Băieții deștepți” știau că Gold Corporation pierde procesul Roșia Montana și au pariat pe prăbușire: numărul acțiunilor „shortate” a explodat după declarațiile lui Ciolacu Lasconi explică în ce condiții ar candida la prezidențiale Întrebată dacă se va înscrie în cursa pentru prezidențiale, primarul din Câmpulung a spus: „Eu sunt cu foarte mult bun simț și aș vrea să văd niște măsurători pe bune, din mai multe surse. Să fie măsurați mai mulți colegi de ai mei și atunci aș lua o decizie. Eu sunt cu tot sufletul pentru Câmpulung și vreau să candidez acolo pentru că am foarte multă treabă”. Lasconi a spus că, dacă ar ajunge România, ar întări instituțiile statului. „O țară este sigură dacă tu întărești instituțiile din acea țară și mi se pare că ele nu sunt întărite, dimpotrivă. Sunt cocoțați în funcții în toate instituțiile pentru că le-am simțit pe pielea mea că au venit în control, au venit să mă blocheze, au venit să-mi facă o grămadă de lucruri. Nu e ok, nu în regulă. Deci dacă noi am întări instituțiile statului, ar putea să facă festival politicienii pe scena politică, că nu contează chiar atât de mult”, a explicat edilul-șef din Câmpulung Muscel. “Nu pregătesc nicio candidatură de prezidențiale. Eu mi-o pregătesc pe cea de primar. Cuvântul meu e contract. Eu ce promit fac. E adevărat că în primul an dădeam niște deadline-uri care nu se potriveau, pentru că mi-am dat seama că sunt la stat. Nu știam cam cât durează, toate procedurile de achiziție ș.a.m.d. Sincer, nu știu dacă m-aș simți foarte confortabil. Am trecut de multe ori pe lângă Cotroceni. Mă uit cu admirație la Maia Sandu, cu mare admirație“, a mai afirmat ea.

Gabriela Firea sugerează că va candida fără susținerea PSD-PNL Foto: Inquam/George Calin
Politică

Firea sugerează că va candida fără susținerea PSD-PNL

Senatoarea PSD Gabriela Firea, șefa organizației social-democrate din București, sugerează că va candida chiar și fără susținerea PSD-PNL: „Am luat decizia să nu-i dezamăgesc pe cetățeni, așa cum am luat decizia de fiecare dată și m-am pus pe mine pe ultimul loc și am pus oamenii întotdeauna pe primul loc. Și nu este un slogan, este modul meu de a gândi și a acționa. Dar, bineînțeles, voi aștepta în cadrul statutar și colegial decizia PSD, pentru că eu mă raportez la Partidul Social Democrat. Coaliția astăzi este, mâine poate nu mai este. Astăzi funcționează, mâine poate se întâmplă ceva”, a spus ea, într-o lungă declarație la Antena 3. Citește și: Sondaj comandat de Nicușor Dan: AUR și SOS nu trec de 5% în București. Datele contrazic flagrant un sondaj CURS. Piedone Popescu ar câștiga primăria Capitalei, în sondajul lui Nicușor Dan În plus, ea a cerut ca PSD și PNL să candideze separat în București și i-a atacat din nou pe aliații din PNL. Firea sugerează că va candida fără susținerea PSD-PNL „Normal ar fi fost ca eu să candidez, ca și data trecută, din partea Partidului Social Democrat, să nu fiu parte a unei negocieri în coaliție. În coaliție, să se negocieze pentru prezidențiale, parlamentare și lista comună la europarlamentare, dar nu alegeri locale, care au o componentă foarte mare din punct de vedere uman (...) Cum putem noi să mergem în cartiere, pe străzile din București să le spunem: 'știți, votați candidatul PNL'. Bucureștenii știu că PNL în București este egal cu USR pentru că, în momentul la care vorbim, viceprimarul Capitalei este din partea PNL, dl. (Stelian) Bujduveanu. Zeci de directori în subordinea Consiliului General sunt ai PNL, zeci de angajați. Poate ajungem chiar la 100, 100 și ceva ai PNL-ului, care nu sunt retrași și care, pur și simplu, au validat mandatul dezastruos lui Nicușor Dan. Sincer, vă spun, va fi imposibil să mergem să le spunem bucureștenilor 'știți, USR și PNL v-au dezamăgit patru ani cu actualul primar, dar noi vă rugăm să votați un candidat PNL!' Nu se va putea face acest lucru. Normal ar fi să avem candidaturi separate. Candidat PSD în persoana mea, pentru că ceilalți care au fost arătați acum pe ecran au spus foarte clar, inclusiv dl. primar de la Sectorul 4, că nu candidează. Și atunci, de ce teoretizăm pe viața bucureștenilor, pe amarul bucureștenilor?”, a susținut fostul primar PSD al Capitalei.

Băsescu îl desființează pe premier: „Mă uitam ce veselie era pe Ciolacu, că plătim 7,7 miliarde din cauza USR-ului. Micime până dincolo de orice limită” Foto: Facebook
Politică

Băsescu îl desființează pe premier

Fostul președinte Traian Băsescu îl desființează pe premier: „Mă uitam ce veselie era pe Ciolacu, că plătim 7,7 miliarde din cauza USR-ului. Azi nu mai știe cum să o întoarcă. Păi, ieri era vesel că a pierdut. Micime până dincolo de orice limită. El se bucura și amărâtul ăla de ministru de Finanțe”. Citește și: Cum au isterizat Ciolacu, Boloș și PSD populația, anunțând că vom pierde procesul pentru Roșia Montana: premierul cerea referendum și spunea că Cioloș și USR sunt vinovați Băsescu îl desființează pe premier Băsescu a făcut aceste afirmații la România TV. Marcel Ciolacu s-a supărat, azi, după ce a fost acuzat că a manipulat bursa prin declarațiile în care susținea că Gabriel Corporation va câștiga procesul cu statul român în dosarul exploatării de la Roșia Montana. „Despre ce vorbim? Despre ce bursă? Ce, eu joc la bursă? Poate dânșii joacă la bursă și știți bine că joacă la bursă (…) Dar problema este că s-au jucat cu banii românilor. Adică eu câștig un proces și nu las o datorie de miliarde de euro României și nu aduc o criză economică în România și o debusolare a sistemului fiscal și macroeconomic și eu sunt acuzat că de ce am câștigat procesul? Chiar nu le e rușine?”, a spus liderul PSD, potrivit unei transcrieri a postului Antena 3. Citește și: De ce guvernul Ciolacu nu are nici un merit în victoria din procesul Roșia Montana: avocații, selectați din 2016; în iulie 2023 se terminaseră, de facto, procedurile – documente ICSID „Suntem de un ridicol total” Fostul președinte Băsescu a criticat,azi, și comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. „Nu este permis să comasezi în interesul partidelor alegerile locale cu alegerile europarlamentare. Sunt subiecte total diferite și proceduri diferite și gândiți-vă cum va arăta România, după data de 9 iunie, când va sta timp de cinci lui cu primari aleși, cu consiliu ales, dar în funcțiune vor rămâne vechii primari și vechile consilii. Suntem de un ridicol total. Mă rog, este clar că alegerile sunt făcute în interesul partidelor politice și nu în interesul cetățenilor. Mă mai aștept la o minune să fie o singură secție de votare și pentru Parlamentul European și pentru alegerile locale. În spatele acestei decizii e o înșelătorie. Îi aduc la alegerile pentru primar, dacă tot ai venit, ia votează aici și pe domnul europarlamentar, pe care nici nu îl cunoaște omul. Listele au câte 33 de europarlamentari. Este foarte greu să justifici amestecul europarlamentarelor cu localele“, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Cum au isterizat Ciolacu, Boloș și PSD populația Foto: Inquam/George Calin
Politică

Cum au isterizat Ciolacu, Boloș și PSD populația

Cum au isterizat premierul Marcel Ciolacu, ministrul de Finanțe Marcel Boloș și PSD populația, anunțând că vom pierde procesul pentru Roșia Montana: premierul cerea referendum și spunea că Cioloș și USR sunt vinovați. Citește și: EXCLUSIV Declarațiile lui Ciolacu au crescut prețul acțiunilor Gabriel Resources cu 50% pe Bursa de la Toronto. Premierul a spus că România va pierde în speța Roșia Montană Membrii Executivului au întreținut constant sentimentul că România va avea miliarde de euro de plătit. Cum au isterizat Ciolacu, Boloș și PSD populația „Cine să fie salvarea României USR, Cioloș? Avem de plătit se pare vreo 6 miliarde după Roșia Montană după tâmpeniile făcute”, spunea Ciolacu la 23 februarie, în timpul unei vizite în Mureș. Tot Marcel Ciolacu, la 1 februarie, mai avea dubii doar legate de suma care ar urma să fie plătită: „M-am obişnuit ca notele de plată să-mi vină ca şi prim-ministru pentru toate tâmpeniile făcute de către alţii (...) În ceea ce priveşte plăţile, sunt ferm convins că vom avea o discuţie cu cei care este posibil să câştige acest proces. Întâi şi întâi să vedem, instanţa, ce sumă va hotărî”. Marcel Ciolacu, la 4 martie: „Situația cu Roșia Montana a apărut doar ca să apară un partid politic numit USR”. Cu doar o zi înainte de sentință, pe 7 martie, Ciolacu propunea un referendum pentru redeschiderea exploatării aurifere, deși Roșia Montana a fost declarată site UNESCO: „Eu aș zice să organizăm referendum pentru Roșia Montană. Să vedem dacă românii sunt de acord să începem exploatarea aurului”. Boloș, disperat că nu are de unde plăti Și ministrul de Finanțe Marcel Boloș era convins că România va pierde procesul și spera ca decizia să fie „nemonetară”: „Au cerut 6, 7 miliarde de euro și minim ceea ce au investit, adică un miliard de euro. Există perspectiva unei decizii nemonetare. Să sperăm că alternativa aceasta va fi luată în calcul. Decizia nemonetară ar fi rezultatul luării în considerare a faptului că licența de exploatare este încă în vigoare și obligația statului pentru a continua investiția în condițiile prevăzute în raportul de mediu poate fi o variantă reținută de către instanță”. Tot Boloș estima, joi, 7martie, că România ar putea fi executată silit: „Modalitatea prin care se va pune în aplicare decizia trebuie să fie cel puţin ca urmare a unei discuţii între comisia interministerială şi titularii acestei decizii, asta dacă există o cale de dialog. Dacă nu există această cale de dialog, atunci mă gândesc că se vor urma căile legale de executare silită”. PSD avea vinovatul: Cioloș PSD, la 5 februarie: „PSD afirmă categoric că fostul premier Dacian Cioloș este principalul vinovat pentru situația critică în care se află România în litigiul cu firma care deține dreptul de exploatare minieră la Roșia Montană”. La fel de sceptic era purtătorul de cuvânt al PSD, Marcel Romașcanu: „Sunt convins că după ce se va ajunge la o concluzie pe care o doresc, repet, nu cred că va putea fi favorabilă integral României, dar cuantumul să fie unul rezonabil, pe măsura investiţiilor Roşia Montană, după aceea sunt convins că toate documentele care vor arăta implicarea extrem de toxică a guvernului Cioloş şi a guvernului Orban, în această speţă, vor fi făcute publice”.

“Cu cine să mă laud? Cu Botoș, cu Barna?“, se întreabă Erwan Joliff Foto: Facebook
Politică

“Cu cine să mă laud? Cu Botoș, cu Barna?“

Un consilier județean USR din brașov, Erwan Joliff, supranumit “Francezul din Cobor“, este nemulțumit de direcția partidului: “Cu cine să mă laud? Cu deputatul european Botoș, cu Barna?“, a scris el pe Facebook. Citește și: Stenograme: liderii PNL discută cum să paseze pe guvernul Ciolacu vina pentru ordonanța care va încuraja traseismul primarilor Postarea sa a venit după ce primarul USR din orașul Victoria, Camelia Berta, s-a transferat la PSD, acum câteva zile. Însă Joliff a scris că o va respecta în continuare pe Berta și nu poate să se laude cu ceea ce a ajuns USR. “Cu cine să mă laud? Cu Botoș, cu Barna?“ “Ce este sigur este că nu pot să mă laud cu ce a ajuns USR-ul meu, partidul care m-a decis să fac pasul în politică în 2016, eu ca străin locului. Da, maioneza actuală cu acest ADU (Alianța de Dreapta Unită) îmi displace profund. Ce treabă am eu cu PMP-ul al lui Băsescu? Un partid care a încăput pe cei care nu au avut loc în celelalte "găști". Cu cine să mă laud? Cu deputatul european Botoș, cu Barna? Așa c-aș putea și eu să zic ușor "pa" USR-ului și cu motive bine întemeiate. Dacă stau, vă spun sincer că stau pentru colegii mei din Brașov. Da, cu ei, cu colegi mei, cei din județul Brașov, cei din grupul USR în consiliu județean, mă simt aproape ca gândire și împreună am construit USR Brașov, așa cum este el de imperfect. Pentru ei rămân și înghit nouă maioneză politică ADU, gândită de la centru“, a scris consilierul județean USR. Joliff a explicat de ce nu se retrage, totuși, din politică. “Așa că o înghit și eu pe asta cu ADU lor și merg înainte pentru a apăra valorile în care cred și în care cred și unii dintre voi, cu speranța că vom salva câte ceva până la urmă pentru județul Brașov și alegători noștri. La fel probabil face și Camelia Berta…. Se gândește pragmatic și se gândește la cei care au așteptări de la ea… Compromisuri, asta e regula în politică, din păcate. Fiecare vede cum și pînă unde poate“, a apreciat Joliff.

PSD se opune tentativei de a sparge monopolul CNAS Foto: Marcel Ciolacu
Eveniment

PSD se opune tentativei de a sparge monopolul CNAS

PSD nu spune nimic despre dezastrul de la CNAS, dar anunță că se opune tentativei USR de a sparge monopolul artificial deținut de această instituție: „Propunerea legislativă a USR subminează sistemul public de sănătate și posibilitatea celor cu venituri mici de a beneficia de servicii medicale corespunzătoare”, se arată într-un comunicat al social-democraților. Citește și: Șefa procurorilor anticorupție din Galați, cu un salariu imens, se pensionează, după ce, în 2022, acest parchet a avut o rată de 100% a achitărilor. Ea a fost magistrat timp de 25 de ani și două luni Parlamentarii USR Cristina Prună și Claudiu Năsui au propus, marţi, o modificare în sistemul de sănătate, astfel încât fiecare pacient să poată opta dacă rămâne asigurat la stat sau preferă un abonament sau o asigurare la privat. Prin acest proiect, pacienții vor putea alege furnizorul de servicii medicale. PSD se opune tentativei de a sparge monopolul CNAS Acum, PSD afirmă că propunerea USR ar afecta oamenii săraci. „Așa-numita libertate de a alege o firmă privată de asigurări medicale se aplică doar celor care își vor permite să plătească diferența dintre cei 165 de lei direcționați din CASS și valoarea totală a asigurării private. Pentru cea mai mare parte a populației, proiectul USR înseamnă mai puține servicii medicale, ca urmare a scăderii finanțării din sistemul public de sănătate”, se arată în comunicatul semnat „Biroul de presă al PSD”. Grafic: Ziarul Financiar PSD nu a avut nici o reacție după ce circa 165.000 de persoane au “dispărut“ din baza de date a CNAS dintr-o eroare a sistemului informatic. Aceștia rămân fără rețete compensate, internări sau analize gratuite, a arătat, într-o postare pe Facebook, medicul Sandra Alexiu. Citește și: O altă afacere de tip Roșia Montană intermediată de Victor Ponta. Cum face Ponta sute de mii de euro din afaceri cu resurse din subsolul României În ultimii 17 ani, cheltuielile au crescut de cinci ori pe fondul unei populații de pacienți în scădere (-37% pacienți în aceeași perioadă). Ajustând pentru inflație cheltuielile statului per pacient au crescut de 3.4 ori! Ar fi trebuit să vedem măcar o minimă îmbunătățire a…— Claudiu Nasui, CFA (@ClaudiuNasui) February 15, 2024 Premierul Ciolacu a minimalizat impactul acestei situații: „Presupun că totuşi nu toţi cei 165.000 au fost la spitale… să nu dăm o ştire că 165.000 de români s-au dus la spitale şi nu au putut fi trataţi”.

Dinu Gheorghe, consilier PNL o înjură pe Clotilde Armand Foto: Facebook
Politică

Consilier PNL o înjură pe Clotilde Armand

Un consilier PNL din Consiliul Local al Sectorului 1 o înjură grobian pe Clotilde Armand: „Vrem să o f...m pe mă-ta!”, arată o înregistrare video, cu sunet, distribută de primarul USR din acest sector. Consilierul este Dinu Gheorghe, care în anul fiscal 2022 a câștigat 74.000 de lei din funcția de manager la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Citește și: VIDEO Deputata PSD Laura Vicol, șefa comisiei juridice a Camerei Deputaților, face declarații importante pe TikTok: „Sunt vopsită blondă”. Ea este supranumită „avocata interlopilor” Potrivit lui Armand, el ar fi fiul unui controversat șef al Vămii, Dinu „Vamă” Gheorghe. Consilier PNL o înjură pe Clotilde Armand În înregistrare se vede că, după ce își rostește insulta, Dinu Gheorghe realizează că avea microfonul deschis și-l închide. Un coleg, consilierul Daniel Ciungu, și o colegă, probabil Raluca Halit, aflați alături de el, râd la auzul vulgarității spuse de acesta. „Astăzi am convocat o ședință de Consiliu Local pentru votarea bugetului. În loc de argumente un consilier PNL Sector 1 a considerat că trebuie să mă înjure cel mai josnic și grobian mod cu microfonul deschis. '«Vrem să o f&*$, pe mă-ta!'» - asta mi-a spus consilierul local PNL Sector 1 Dinu Gheorghe (fiul lui Dinu Vamă Gheorghe) în clipa în care discutam cu cetățenii din zona Matache alungați de PSD din sală. Fac un apel către conducerea PNL să ia măsuri urgente împotriva derapajului reprezentatului lor și sper să anunțe demisia urgentă a acestuia, să se delimiteze public de limbajul suburban folosit. Este regretabil că am ajuns să asistăm la așa ceva. PS. De asemenea, în înregistrare se poate observa amuzamentul colegilor din PNL la tâmpenia spusă de colegul lor. Nu s-ar fi găsit vreunul să-i atragă atenția că este o lipsă de respect. Nu, nu. Cât de jos a ajuns această organizație...”, a scris Armand.

Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR Foto: Facebook
Politică

Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR

Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR: „Drumurile noastre se despart”, a scris acesta pe Facebook. Acum o săptămână, el nu a fost lăsat să intre la congresul USR, fiind acuzat că nu și-a plătit cotizația și este suspendat din partid. Citește și: Cum au ajutat Ponta și Șova Roșia Montană Gold Corporation să dea în judecată statul român. Explicațiile lui Predoiu, în 2013: „Ponta şi Şova acţionează ca nişte avocaţi ai RMGC” Europarlamentarul Vlad Gheorghe pleacă din USR „Problema nu este numele meu sau persoana mea, ci acest modus operandi, acest «leadership» care a transformat USR într-un PSD mai mic și cu scor la sfert în sondaje. Nu, USR nu este o «victimă», nu e nicio conspirație la mijloc, pur și simplu astea sunt rezultatele conducerii USR în ultimii ani. Să te mulțumești cu băltirea la 10% - 12% procente, în funcție de marja de eroare și să nu schimbi nimic, ba chiar să adâncești problemele? Să continui să vorbești despre guvernare și candidaturi la prezidențiale cu scorurile astea? Să refuzi dialogul cu orice membru sau ales care nu-ți ridică osanale, să nu oprești hemoragia plecărilor din partid, ba chiar să faci tu însuți excluderi pe bandă rulantă, să folosești banii publici netransparent, pentru propria glorie care întârzie nepermis de mult să apară sau pentru angajări și contracte exclusiv pentru susținători, să tratezi cu aroganță orice întrebare din partea cetățenilor sau a presei... Nu este nicio întâmplare că USR este abia pe locul al patrulea în opțiunile românilor, cu mai puțin de 4 luni înainte de primele alegeri dintr-un an esențial pentru viitorul nostru”, a afirmat Vlad Gheorghe. Acuzat că nu și-a plătit cotizația Acum o săptămână, tot într-o postare pe Facebook, Vlad Gheorghe a relatat că, în ciuda apartenenței sale la USR încă din 2016, i s-a refuzat accesul la Comitetul Politic al partidului, fiind informat că "nu figurează ca membru activ" în Registru. Eurodeputatul a subliniat apoi faptul că este o situație absurdă, mai ales că USR, un partid născut din mijlocul oamenilor simpli, a ajuns să angajeze bodyguarzi la intrarea în Comitetul Politic. „O scurtă clarificare legată de ceea ce susţine Vlad Gheorghe. Vlad a fost suspendat din partid pentru neplata cotizaţiei. Pentru că este suspendat, nu putea vota la Comitetul politic, prin urmare nu a fost trecut pe lista de acces. Lista a fost făcută pentru buna desfăşurare a evenimentului, nimic ieşit din comun. Colegii care s-au ocupat de acces i-au comunicat politicos că nu este pe listă. Atât. Nimic mai mult. Vlad ştia că nu are drept de vot şi acces”, a răspuns USR.

Explicația pentru care PSD și PNL vor să comaseze localele cu alt set de alegeri (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Politică

Explicația PSD și PNL vor comaseze localele cu alt set de alegeri

Explicația pentru care PSD și PNL vor să comaseze localele cu alt set de alegeri: cele două partide controlează, împreună, circa 80% dintre primari. Prin comasarea localelor cu alt set de alegeri, liderii celor două partide speră ca primarii aflați în competiție să se bată și să ridice și ceilalți candidați. Explicația pentru care PSD și PNL vor să comaseze localele cu alt set de alegeri În România, sunt 3.180 de primari, iar după alegerile din 2020 un număr de 1.362 aparțineau PSD, iar 1.232 erau membri PNL. Între timp, o mică parte din aceștia au anunțat că vor schimba partidele, dar în cea mai mare măsură a fost vorba de transferuri tot între liberali și social-democrați. AUR a avut trei primari după localele precedente. SOS Șoșoacă nu are primari, întrucât nu a participat la acele alegeri. USR a câștigat primari în 39 de localități, dar unii - precum primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa - au anunțat că vor candida pentru alte formațiuni politice. Actuala opoziție nu controlează nici un președinte de consiliu județean. În consecință, conducerile PSD și PNL speră că primarii lor vor mobiliza alegătorii la vot. În plus, în comunitățile rurale, primarii pot controla în mare măsură și voturile. Orice alegeri comasate cu cele locale vor fi, deci, un mare câștig pentru PSD și PNL. Problema este dacă acest instrument va fi folosit la europarlamentare, la parlamentare sau la prezidențiale. O comasare cu europarlamentarele ar ajuta conducerile PSD și PNL să supraviețuiască, fiindcă ar obține un scor bun acum. În ambele partide, europarlamentarele sunt considerate un test pentru conducere. În plus, ar trage în jos formațiunile extremiste AUR și SOS România, controlată de Diana Șoșoacă. Mai ales în cazul SOS România, o cădere sub pragul de 5% ar putea avea efecte la alegerile parlamentare, când alegătorii ar putea da un vot “util“ și, de teamă că acest partid nu trece pragul electoral, să se reorienteze. Ce alte state din UE mai comasează alegerile Care sunt problemele unei comasări locale/europarlamentare: AUR și SOS România și-ar putea reveni până la parlamentare. De altfel, nici în 2020 AUR nu a avut succes la locale, unde a obținut 0,99% din voturile pentru consilierii județeni, considerat “votul politic“. Trei primari au fost aleși sub sigla AUR în 2020. Însă, după nici trei luni, a obținut circa 9% din voturi, la alegerile parlamentare. PNL este interesat în primul rând de Palatul Cotroceni, deci ar fi vrut o comasare a localelor cu prezidențialele. După ce primarii vor fi aleși, ei nu vor mai fi preocupați de soarta partidului lor la parlamentare sau la prezidențiale Nu este clar ce se va petrece la București și care va fi impactul alegerilor din acest oraș. În PNL se discută însă că o înfrângere la București, așa cum a fost în 2016, va avea impact puternic pe celelalte alegeri Alegerile pentru Parlamentul European se vor desfășura în perioada 6-9 iunie. În acest interval de timp vor mai avea loc alegeri: regionale, în Italia, în Piemont; locale, în Malta; Belgia - alegeri parlamentare și mai multe seturi de alegeri locale; Cipru - alegerea unor președinți regionali și a primarului din Nicosia, iar în Ungaria se vor alege mai multe consilii regionale, plus primarul Budapestei.

Lasconi desființează echipa Drulă Foto: Facebook
Politică

Lasconi desființează echipa Drulă

Elena Lasconi desființează echipa Drulă: „Dacă la alegerile europarlamentare vom avea un scor sub 20% întreaga conducere să-și dea demisie”, a spus ea într-un discurs ținut în fața Comitetului Politic al USR. Propunerea ei a fost primită cu aplauze timide, iar Lasconi a spus: „Nu aplaudați tot de frică”. Citește și: Noul negociator al Republicii Moldova cu UE are doctorat la universitatea Rutgers din SUA, unde a fost și lector. În România, ministrul Câciu are studii la o universitate privată Înregistrarea video a acestui discurs a fost distribuită de Digi 24. Lasconi desființează echipa Drulă „Ce e cu frica asta, fraților? De ce ne este frică? Ce-i cu frica asta? În afara faptului că e ca o închisoare a spiritului, mi se pare. Îi înțeleg pe cei din prima mașină, pentru că vor să ajungă în siguranță la București și chiar la Bruxelles, dar noi unde vrem să ajungem? Înțeleg că mulți dintre voi se tem. Din nou, frică de faptul că n-o să mai fiți pe liste. Vă întreb altceva. Dacă o să fiți pe liste, sprijiniți de conducere, câți dintre voi o să fiți votați? Noi suntem aleșii românilor din 2020. Ca să ajungem la Lună, trebuie să ne propunem să ajungem la Soare. Trebuie să mergem cu toate motoarele turate la maximum. Așa se face politică. Da, știu că vi se spune «cine ești tu, Lasconi? Că ești de 4 ani în politică, eu sunt din 2016». O am în sânge, cum mulți dintre voi o aveți. Nu v-ați săturat să auziți de fiecare dată sloganul ăsta - «noi suntem un partid de 15%, și-așa nu ne votează alții. De ce să ne agităm?». Dacă aveam atitudinea asta, în 2020 nu luam 57%. Anul ăsta ne-am propus 70%. Este posibil. Se poate întâmpla asta. Comitetul Politic este un for foarte important. Aici se decide construcția politică din 2024, un an foarte greu. Toate dezbaterile, toate propunerile vor fi aici, dacă vor avea curajul mulți dintre voi să le facă. Trebuie privite cu foarte mare responsabilitate. Cât contați? Pentru conducere, vă spun acum. Câți dintre voi ați primit un document despre alianța pe care v-au cerut să o validăm? Eu nu spun c-o alianță nu este bună, dar care este respectul față de noi – Comitetul Politic? Așa că, propun 3 lucruri. Dacă la alegerile europarlamentare vom avea un scor sub 20%, întreaga conducere să își dea demisia. Doi, amânarea cu 30 de zile a acestei decizii, pentru alianță, ca să lămurim și noi care e treaba cu ea. Trei, foarte important, candidatul USR pentru funcția de președinte al României să fie ales cu votul fiecărui membru al USR. Așa mi se pare normal. Aș vrea să avem dezbateri, să votați asta. Să aveți curajul de a face asta”, a spus Lasconi. „Am primit un șut în fund” Însă cele trei propuneri nu au fost supuse la vot. Lista inițială de candidați USR pentru Parlamentul European, cu Lasconi pe locul I „După ce am primit un șut în fund, pe românește, de pe lista de europarlamentare, un singur lucru am cerut, să am o discuție cu Biroul Național. De 3 luni aștept asta. Și, când mi s-a spus că va fi posibil, nu m-a mai sunat absolut nimeni. Genul ăsta de decizii luate de sus în jos, genul ăsta de lipsă de respect pentru un membru de partid, nu mai zic că suntem o echipă, nu ne aduce decât apatie. Cine, Doamne, iartă-mă, o să mai lipească afișe în campanie, dacă suntem tratați așa? Într-o zi ești uliu, în alta cioară", a mai afirmat primarul din Câmpulung Muscel.

Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan Foto: Facebook
Politică

Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan

Gabriela Firea, fost primar PSD al Capitalei între 2016 și 2020, își asumă, într-o postare pe Facebook, toate proiectele lui Nicușor Dan: autobuze, tramvaie și troleibuze noi, modernizarea rețelei de termoficare și stația de epurare Glina 2. Postarea este însoțită de 39 de fotografii, Firea apărând în majoritatea imaginilor. Citește și: VIDEO Șoc la Antena 3: un telespectator i-a spus, în direct, lui Gâdea că vinovate de dezastrul din România sunt televiziunile care primesc bani de la partide Ea a organizat și o amplă dezbatere cu activul PSD pentru a arăta că toate realizările din perioada 2021 și 2024 sunt meritul ei. „Chiar nu sunt bucureștenii atât de naivi să creadă că a muncit USR și PNL la contractul pentru termoficare pe care actualul primar general l-a semnat în prima lună de mandat”, a scris Firea, pe Facebook. Personajele în fața cărora Firea și-a prezentat realizările Foto: Facebook Firea își asumă toate proiectele lui Nicușor Dan Ce proiecte din mandatul lui Nicușor Dan își asumă fostul primar PSD: „1 miliard de euro fonduri europene au fost atrase de echipa social-democrată în București. Lucrul acesta trebuie să-l știe toți bucureștenii, cei care au uitat sau cei care au pierdut informația. 370 de milioane de euro pentru noi autobuze, tramvaie și troleibuze. 280 de milioane de euro pentru reparații la țevile vechi de termoficare. 390 de milioane de euro pentru Glina 2, cel mai mare proiect de mediu din Europa de Est. 70 de milioane de euro pentru noi rețele de apă și canalizare. Oricât s-ar chinui dreapta USR-PNL să demonstreze că nu este așa și oricât s-ar lăuda cu munca noastră, lucrurile sunt certe și verificabile. Chiar nu sunt bucureștenii atât de naivi să creadă că a muncit USR și PNL la contractul pentru termoficare pe care actualul primar general l-a semnat în prima lună de mandat. Acolo s-a muncit trei ani pentru finanțare”, a scris Firea, pe Facebook.

PNL și USR, aliați la guvernare (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Politică

PNL și USR, aliați la guvernare

PNL și USR, aliați la guvernare. Consiliul Local (CL) Iași se află vineri la a doua încercare de a desemna un nou viceprimar. PNL și USR, aliați la guvernare Favorit a rămas Răzvan Timofciuc, dar nu sunt excluse surprize. Surse politice spun că liberalii au discutat joi într-o şedinţă pregătitoare această nominalizare. Citește și: EXCLUSIV Ministrul Luminița Odobescu justifică decizia lui Ciolacu de a-l ignora pe ambasadorul Muraru în SUA și-l amenință voalat pe cel din urmă cu „evaluarea anuală” Un prim semn va fi la începutul şedinţei: dacă la plen îşi vor face apariţia toţi consilierii liberali, scenariul are șanse de a fi pus în practică. Însă, indirect, decizia aparţine tot primarului Mihai Chirica, în condiţiile în care PNL şi PMP îl sprijină pe acesta în orice iniţiativă. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Revoltă în USR Maramureș, după ce echipa Drulă a intervenit pentru a-l susține, indirect, pe fostul prefect Duruș, pus city-manager al Băii Mari de PSD și oamenii lui Cherecheș Foto: Facebook
Politică

Revoltă în USR Maramureș

Revoltă în USR Maramureș, după ce echipa Drulă a intervenit pentru a-l susține, indirect, pe fostul prefect Vlad Duruș, pus city-manager al Băii Mari de PSD și oamenii lui Cherecheș. DeFapt.ro a scris, în 2 ianuarie, că la Baia Mare, o grupare din USR s-a aliat cu PSD și urmașii lui Cherecheș, primind în schimb postul de city-manager, pentru fostul deputat și, pentru scurt timp, și prefect de Maramureș, Vlad Duruș. După ce Duruș a ajuns city-manager, cu susținerea primarului interimar Doru Dăncuș (PNȚCD) - dar sprijinit de oamenii fostului primar Cătălin Cherecheș, din PSD în primul rând, dar nu numai - mai mulți membri ai USR Maramureș au protestat. Revoltă în USR Maramureș Însă răspunsul conducerii centrale a USR, dominată de echipa lui Cătălin Drulă și a lui Dan Barna a venit azi: filiala USR Maramureș a fost pusă sub „monitorizare”, potrivit expresiei folosite de un lider al filialei. Potrivit discuțiilor de pe un grup intern al USR Maramureș, decizia de la București a fost interpretată ca un semnal în sprijinul lui Vlad Duruș și a senatorului Dan Ivan, cu care fostul prefect face echipă. În plus, tot azi conducerea USR a decis ca toate alegerile interne pentru stabilirea candidaturilor la parlamentare să fie amânate pe o perioadă nedefinită. „Blochează activitatea filialei și după aceea așteaptă rezultate?”, a întrebat, retoric, un membru al grupului de discuții USR Maramureș. El a arătat că, practic, alegerea candidaților la parlamentare se va face după iunie, când va fi, de facto, deja campanie electorală: „Cam așa își imaginează Biroul Național campania electorală”. „Deci ne vor executa...Exact la fel s-a întâmplat în majoritatea filialelor pe care le-au distrus”, a scris un alt membru USR. „Nu e greu de înțeles. Vor să aibă timp Ivan și Duruș să-și strângă votanții. Duruș, candidat la primărie”, a fost un alt comentariu. „N-au altă treabă în opoziție la un guvern de cretini decât să conducă filiala MM?”, a întrebat retoric un participant la discuții. Fostul șef al Gărzii de Mediu Octav Berceanu, suspendat din USR, a lansat la 10 ianuarie un atac dur la Cătălin Drulă și conducerea USR: „Nu-i recomand la conducerea României așa cum nu-i recomand pe Rafila, Dăncilă, Ciucă, Ciolacu, Tăriceanu, Simion”.

CNAS nu mai emite carduri, a rămas fără plastic Foto: Digi 24
Politică

CNAS nu mai emite carduri, a rămas fără plastic

Coșmarul celor care pierd cardul de sănătate: după cozi uriașe, se emite o „adeverință” care expiră în 60 de zile și trebuie reînnoită, relatează deputatul USR Claudiu Năsui. Dar ce este mai halucinant este motivul pentru care, potrivit lui Năsui, CNAS nu mai emite carduri de sănătate noi: a rămas fără plastic. Năsui arată că aceste adeverințe se emit doar dacă solicitantul se prezintă personal la sediul CNAS. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi „În supermarketuri vi se propune la casă să vă faceți card de membru gratuit și imediat, dar la stat nu se poate pentru că nu au plastic. De card electronic pe telefonul mobil nu mai vorbim”, punctează parlamentarul. Claudiu Năsui Foto: Facebook CNAS nu mai emite carduri, a rămas fără plastic Ce se petrece cu cei care ajung la CNAS pentru un card nou de sănătate: „Dacă ajungeți pe la ora 11, sunt aproximativ 100 de persoane la coadă. Iar gardianul vă zice că mai bine reveniți a doua zi, nu de alta dar programul lor se termină la 15:00 și după aceea nu mai primesc pe nimeni. În teorie programul e până la 17:00, dar nu mai vor să lucreze cu publicul până la ora 15:00. Că așa e la stat. Fă ceva dacă poți. A doua zi se deschide la 8:30 dimineața. Dar dacă nu vreți să pierdeți toată ziua stând la coadă e bine să veniți de pe la 8. Atunci începe să se formeze coada. Iar oamenii vin, stau și așteaptă, fix ca pe vremea comunismului. Nu contează dacă sunt bolnavi sau în vârstă. Stau și așteaptă în frig. Orice boală ar avea se agravează. În clădire, tot parterul e ocupat tot de coadă. Care apoi o ia pe scări, merge la etajul 1 și continuă de acolo. Oamenii stau înghesuiți, deci potențial de transmitere de viroze maxim. Dar stați să vedeți, că și adeverința durează 60 de zile. Pe site scrie 90 de zile, dar pe adeverință scrie 60 de zile. ZERO interes să modice cineva fie site-ul fie adeverința. Iar după 60 de zile, omul care are nevoie de servicii medicale pentru care a plătit foarte mult toată viața, trebuie să se ducă din nou la sediul CNAS să reia tot procesul. Aceeași coadă dis de dimineața. Reîncepe toată distracția odată la 60 de zile. Ieri erau peste 100 de oameni la coadă să ia o adeverință. Când era grevă oamenii pur și simplu înnebuneau la coadă”, a scris deputatul USR. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este cel mai mare cancer al sistemului de sănătate din România.Știați că dacă vă pierdeți cardul de sănătate, CNAS nu vă emite un card nou?CNAS emite o adeverință. Dar știți de ce nu vă emite un card nou? Pentru că nu au plastic.…— Claudiu Nasui, CFA (@ClaudiuNasui) January 11, 2024 „E un sistem de exterminare” „Și știți care e cireașa de pe tort? Că asta trebuie să facă și pensionarii care sunt asigurați prin lege. Deci cu sau fără card, cu sau fără adeverință, ei oricum sunt considerați asigurați. De fapt e un sistem de exterminare. Până nu scăpăm de monopolul CNAS, sistemul de sănătate din România va rămâne unul criminal. Unul în care cei săraci mor și suferă, iar cei bogați își permit să plătească de două ori servicii de sănătate. Odată la stat obligatoriu și încă o dată când chiar au nevoie de servicii medicale”, a mai arătat Năsui.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră