marți 23 iunie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: ucraina

2420 articole
Eveniment

În câteva săptămâni, SUA vor începe pregătirea militarilor ucraineni pe tancuri Abrams

În câteva săptămâni, SUA vor începe pregătirea militarilor ucraineni pe tancuri Abrams, scrie New York Times. Această decizie devansează mult calendarul anunțat inițial. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Publicația americană apreciază că tancurile vor sosi în Ucraina suficient de repede pentru a participa la mult-așteptata contraofensivă a Kievului. SUA vor începe pregătirea militarilor ucraineni pe tancuri Abrams „Trupele ucrainene vor începe să se antreneze pe tancuri americane M1 Abrams în Germania în următoarele săptămâni, spun oficialii americani din domeniul apărării, în ceea ce ar fi un pas important pentru înarmarea Kievului în eforturile sale de a recuceri teritoriu de la Rusia. Secretarul Apărării, Lloyd J. Austin III, ar urma să facă anunțul în timpul unei întâlniri cu aliații la baza aeriană Ramstein. Oficialii din domeniul apărării au declarat că aproximativ 31 de tancuri ar urma să sosească în Germania pentru a da startul unui program de antrenament pentru trupele ucrainene, care ar urma să dureze 10 săptămâni. Tancurile ar putea ajunge pe câmpurile de luptă din Ucraina până în toamnă, au declarat oficialii, care au vorbit sub rezerva anonimatului pentru a discuta chestiuni de securitate. Acesta este un calendar mult accelerat față de ceea ce Pentagonul prevăzuse inițial, iar oficialii au spus că acest lucru înseamnă că tancurile Abrams ar putea ajunge în Ucraina la timp pentru a juca un rol în contraofensiva pe care se așteaptă ca Ucraina să o lanseze în curând. Contraofensiva este așteptată să înceapă peste câteva săptămâni, iar tancurile Abrams ar putea ajunge la timp pentru a ajuta trupele ucrainene să mențină teritoriul recuperat, a declarat unul dintre oficiali”, scrie New York Times. The #UnitedStates will send 31 Abrams tanks to #Germany at the end of May for training of about 250 #Ukrainian soldiers, which will take about 10 weeks, writes AP. pic.twitter.com/AqkdBkmhAZ— NEXTA (@nexta_tv) April 21, 2023 Citește și: PSD va majora fiscalitatea când Ciolacu va deveni premier: partidul a decis să introducă impozitul de 1% pe cifra de afaceri

SUA vor începe pregătirea militarilor ucraineni pe tancuri Abrams Foto: Twitter
Daea, disperat că va fi dat afară, se milogește de colegii de Guvern să-l salveze: „Să nu mă lăsați singur, fraților, îs multe puști pe mine!” Foto: Inquam/ George Calin
Eveniment

VIDEO Daea, disperat că va fi dat afară, se milogește de colegii de Guvern să-l salveze: „Să nu mă lăsați singur, fraților, îs multe puști pe mine!”

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, este disperat că va fi dat afară, așa că se milogește public, în ședința de guvern, de colegi să-l salveze. El a fost criticat, dur, în ultima vreme, pentru faptul că nu a știut să gestioneze situația cerealelor ucrainene care ajung în România. Surse din PSD susțin că chiar acest partid ar pregăti schimbarea sa. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Daea se milogește de colegii de Guvern să-l salveze „Vă cer sprijin, stimați colegi, să nu mă lăsați în luptă singur”, a spus Daea, în deschiderea ședinței de Guvern. În momentul în care a pronunțat aceste cuvinte, din sală s-au auzit râsete, iar colega sa de partid, Gabriela Firea, s-a uitat ironic spre el și părea că-și mușcă buzele, ca să nu râdă. Momentul în care ministrul Agriculturii se roagă de colegi, public, în fața presei, să fie salvat, este la minutul 27 din înregistrarea distribuită de Guvern pe Facebook. A urmat reacția premierului Ciucă: „Presupun că până acum nu v-ați simțit singur în toată...” „Nu, nu...Acuma nu”, răsunde Daea, cu degetul ridicat, în timp ce premierul râde. „Dar v-am rugat de acum...”, mai spune fostul activist PCR. „Nici de aci înainte”, îl asigură premierul. „Pâi să nu mă lăsați singur, fraților, îs multe puști pe mine”, continuă Daea, în hohotele de râs ale asistenței. Citește și: Vecinii Ucrainei s-au înecat singuri cu cerealele exportate de Kiev: pentru că erau ieftine, au preferat să le cumpere local în loc să le asigure doar tranzitul către Africa Anterior, Daea a ținut un lung discurs în care s-a lăudat că ministerul său a reacționat „mai repede decât pe linia frontului” și a „deschis sertare ale dialogului cu Comisia Europeană”.

Vecinii Ucrainei, auto-sufocați cu cerealele Kievului (sursa: pexels.com/Mark Stebnicki)
Internațional

Vecinii Ucrainei s-au înecat singuri cu cerealele exportate de Kiev: pentru că erau ieftine, au preferat să le cumpere local în loc să le asigure doar tranzitul către Africa

Vecinii Ucrainei, auto-sufocați cu cerealele Kievului. Deși destinate, în mare parte, țărilor din Africa și Asia, cerealele venite din Ucraina au provocat discordie în Uniunea Europeană. Fiind scutite de taxe, deci mai ieftine, au tentat comercianții locali, care le-au preferat produselor autohtone. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Invocând concurența neloială, văzându-se amenințați cu falimentul, fermierii din estul Uniunii Europene au organizat proteste de amploare. Drept urmare, guvernele din Polonia, Ungaria, Slovacia și, recent, Bulgaria au introdus interdicții privind importul unui număr de produse agricole și alimentare din Ucraina. Comisia Europeană a etichetat aceste interdicții drept "inacceptabile", argumentând că politica comercială din Uniune nu e la latitudinea individuală a statelor membre. Recent, Polonia a ajuns la un acord separat cu Ucraina, în ceea ce privește tranzitul cerealelor, însă tensiunile sunt departe de a se relaxa. Cât de gravă este această criză și ce fisuri provoacă în solidaritatea europeană? Coridoarele de solidaritate După ce Rusia a blocat pasajele maritime tradiționale de export, UE a decis să scutească de taxe importul cerealelor ucrainene. În Polonia, Ungaria, Slovacia, Ungaria și România s-au creat "coridoarele de solidaritate", care prevedeau, pe lângă scutirile de taxe vamale, și măsuri de infrastructură, precum facilităţi pentru depozitarea temporară a cerealelor aflate în tranzit. Însă coridoarele de solidaritate înființate de Europa pentru a extrage cerealele produse în Ucraina și a le trimite în special în țările din Africa și Asia nu au funcționat așa cum se aștepta. În mare, din cauza infrastructurii țărilor de tranzit, care a întârziat transporturile. Iar depozitarea temporară a cerealelor a dat naștere unor afaceri locale, mai mult sau mai puțin legale. Vecinii Ucrainei, auto-sufocați cu cerealele Kievului Cum derogările comerciale nu s-au aplicat doar mărfurilor aflate în tranzit, ci și celor care staționau în silozurile de tranzit, cerealele au atras inevitabil atenția comercianților locali. Cumpărate la un preț mai mic decât cel al producătorilor locali (grâul ucrainean fiind cu până la 20% mai ieftin decât cel produs în Polonia), cerealele ucrainele au fost folosite fie în producția internă, fie revândute la un preț mai mare. Presa poloneză relatează despre companii înființate rapid, prin intermediul cărora s-au cumpărat așa-numitele "cereale tehnice" din Ucraina, destinate utilizării în producția de biocombustibil, care apoi au fost reetichetate drept "cereale alimentare" și vândute ca atare industriei morăritului. "Guvernul a permis importul a cel puțin trei milioane de tone de cereale din Ucraina fără nici un control. Mare parte din grâul și porumbul importate din Ucraina nu a părăsit țara, deși planul urma să fie complet diferit. Drept urmare, Polonia a fost inundată cu cereale.", spun articolele de presă. Cereale fără depozite Potrivit unui studiu al Farm Europe, citat de Le Point, culoarele de solidaritate, în loc să faciliteze drumul cerealelor ucrainene înspre țările din Africa și Asia, au creat în țările estice ale Uniunii Europene "un flux fără precedent, care a născut tensiuni la nivel local". Explicația: cantități mari de cereale au ajuns în regiuni cu capacități limitate de depozitare, ceea ce a dus, inevitabil, la desfacerea mărfii pe piața locală. Cauza principală a tranzitului lent al cerealelor ucrainene a fost infrastructura deficitară din țările de tranzit care a încetinit transporturile către piețele de peste mări, mare parte din produsele ucrainene rămânând în țările de tranzit. "O mare parte a produselor ar fi trebuit să fie încărcată în tren și dusă către porturile de la Marea Baltică", a spus europarlamentarul Martin Häusling, membru al Comisiei pentru agricultură. Care a adăugat: "Din păcate, acest mecanism încă nu funcționează din cauza problemelor legate de lipsa infrastructuii căilor ferate, motiv pentru care multe cereale sunt transportate cu camionul și ajung apoi în țările vecine. Acolo, aceste importuri de cereale denaturează piețele naționale, mai ales în România.". Pentru unii - prea puțin, pentru alții - prea mult Pe de o parte, cantitățile de cereale care sosesc în Polonia sau România, cu camionul sau trenul, nu au atras clienții tradiționali, precum Italia, Spania, Portugalia sau Țările de Jos, deoarece cantitățile erau prea mici pentru angrosiştii care cumpăraseră anterior nave întregi. Pe de altă parte, în Polonia, unde în prezent sunt depozitate patru milioane de tone de cereale din Ucraina, potrivit Camerei poloneze de comerț cu cereale, problemele exportului maritim sunt legate de infrastructura porturilor poloneze a căror capacitatea este de maximum 750.000 de tone pe lună. Deși Ministerul Agriculturii a anunțat vara trecută că un nou terminal în portul Danzig (Gdansk) urma să înceapă în curând operațiunile de transportate, acest lucru nu s-a întâmplat. Alegerile primează în Polonia "Deciziile Poloniei sunt motivate politic", a afirmat Michal Baranowski, directorul grupului de studii German Marshall Fund. Opunându-se importului cerealelor ucrainene, scutite de taxe vamale, guvernul ultraconservator naționalist Lege și Justiție (PiS), care merge la vot în această toamnă, a arătat că "Sprijinul pentru Ucraina se termină acolo unde încep propriile interese". Potrivit analistului, decizia bruscă a Poloniei de a interzice importurile de cereale ucrainene coincide cu campania politică dinaintea alegerilor legislative din toamnă. Sondajele arată că PiS pierde teren și, cum zonele rurale din Polonia, afectate de afluxul de cereale din Ucraina, sunt una dintre principalele sale surse de voturi, partidul nu vrea să piardă alegătorii. Extrema dreaptă crește Însă problema cerealelor evidențiază și un alt aspect, care deși există, nu a apărut, până acum ca dezbaterea publică. Potrivit lui Baranowski, există o nemulțumire crescândă în rândul populației față de sprijinul neclintit al guvernului polonez pentru Ucraina, nemulțumire de care profită Konfederacja (Confederația Libertății și Independenței), o alianță politică de extremă dreaptă ale cărei discursuri anti-UE au căpătat și accente anti-ucrainene. Cum unele sondaje creditează Konfederacja cu puțin peste 10%, alianța ar putea fi cheia formării unui viitor guvern. Citește și: În prețul mare al RCA intră și costuri de limuzină cu șofer pe care firmele de daune le solicită companiilor de asigurări "Primele indicii că guvernul polonez a fost dispus să-și moduleze politicile de sprijin pentru Ucraina au venit în urmă cu câteva luni când a anunțat că va începe să taxeze o parte din cazarea oferită refugiaților ucraineni care stau în refugiile publice mai mult de patru luni. Măsura a intrat în vigoare la 1 martie, dar s-a aplicat doar unui procent foarte mic din cei peste 1,3 milioane de refugiați. Cu toate acestea, decizia a transmis un mesaj clar acelui segment al societății poloneze care începea să creadă că refugiații ucraineni sunt tratați mai bine decât ei. Locuințele, care sunt din ce în ce mai scumpe într-o țară în care inflația a fost de 16,1% în martie, ar putea deveni un alt punct controversat între polonezi și refugiații ucraineni.", a mai spus Baranowski.

Franţa va furniza Ucrainei şine din oţel reciclat Foto: Saarstahl AG
Mediu

Franţa va furniza Ucrainei şine din oţel reciclat. Saarstahl se laudă că produce oţel cu ajutorul curentului electric

Franţa va furniza Ucrainei şine din oţel reciclat, ''un foarte bun simbol'' salutat marţi de ministrul francez al Industriei, Roland Lescure, în timpul unei vizite la uzina din Hayange, în departamentul Moselle, informează AFP. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Franţa va furniza Ucrainei şine din oţel reciclat Uzina companiei germane Saarstahl Rail va trimite circa 25.000 de tone de şine, adică 8% din producţia sa anuală, în Ucraina, a precizat preşedintele companiei, Klaus Richter. Acest contract fusese anunţat în decembrie la Paris, în cadrul unei conferinţe asupra ajutorului pentru Ucraina. Această operaţiune, ce prevede repararea a peste 150 de km de căi ferate ucrainene, este facilitată de o finanţare a Trezoreriei franceze, în valoare de 37,6 milioane de euro. "Aceste şine participă la efortul de pace european, ele vor ajuta la reconstrucţia Ucrainei", a salutat ministrul francez. Şinele sunt menite să fie trimise în vestul Ucrainei, în afara zonei de conflict, de la începutul verii. Oţelul provine de la o altă uzină a Saarstahl, lângă Valenciennes, nordul Franţei, unde acesta este produs din fier vechi reciclat. Apoi, el este transformat în şine la Hayange, oraş unde continuă să se înalţe furnalele ArcelorMittal închise în urmă cu zece ani. Saarstahl se laudă că de aproximativ doi ani produce oţel cu ajutorul curentului electric şi nu prin funcţionarea furnalelor pe cărbune, ceea ce înseamnă o amprentă de carbon de 10 ori mică decât în siderurgia tradiţională. "Industria verde trebuie să facă parte din pilonii de dezvoltare a Franţei: să creeze locuri de muncă, protejând în acelaşi timp planeta", a declarat Roland Lescure. Citește și: SFIDARE În timp ce premierul Ciucă cere economii drastice, Grindeanu mută Transporturile într-un sediu de lux, deși deține Palatul CFR. Chiria noului sediu, uriașă Parlamentul ucrainean încă mai trebuie să ratifice contractul pentru livrarea de şine. Franţa este garantă pentru companiile sale exportatoare datorită unui fond de 1,2 miliarde de euro garanţii pentru export.

PSD cere suspendarea importurilor de cereale din Ucraina Foto: Facebook
Eveniment

BREAKING PSD cere suspendarea importurilor de cereale din Ucraina. Și Antena 3 susține această decizie: „Fermierii români stau să explodeze”

PSD va cere suspendarea importurilor de cereale din Ucraina, anunță un comunicat al acestui partid. Polonia și Ungaria au luat decizii asemănătoare, dar Comisia Europeană a arătat că „că politica comercială este o competenţă exclusivă a UE şi, prin urmare, acţiunile unilaterale sunt inacceptabile”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online PSD cere suspendarea importurilor de cereale din Ucraina „PSD va solicita în Coaliția de guvernare adoptarea unei decizii politice care să dispună Guvernului României să emită în regim de urgență un act normativ pentru suspendarea temporară a importurilor de produse agro-alimentare din Ucraina, la fel cum s-a întâmplat în celelalte state care au graniță comună cu această țară. O astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români, în contextul în care compensările primite din partea Comisiei Europene nu pot acoperi valoarea totală a daunelor suferite de aceștia”, se arată în comunicat. PSD mai susține ca statele din estul Europei care au fost afectate de exporturile din Ucraina să poarte o negociere comună cu reprezentanții Comisiei Europene și cu partea ucraineană, astfel încât măsurile de sprijin destinate agriculturii Ucrainei să nu afecteze interesele fermierilor din statele învecinate. „Fermierii patrioți”, revoltați În paralel, Antena 3 susține decizia prin promovarea unui necunoscut Sindicat al Fermierilor Patrioți, condus de Ștefan Muscă. Citește și: România a furnizat sau s-a angajat să furnizeze Ucrainei echipament militar „letal”, însă capacitatea de a oferi sprijin militar Kievului e în scădere – document „secret” al Pentagonului „Este strigător la cer cum această clasă politică ne-a genuncheat în fața celor din Ucraina. Nu este Țara Românească condusă de dl. Klaus Iohannis. Din punctul meu de vedere este condusă de dl. Zelenski (...) Aș asocia (situația actuală) cu o mare trădare la adresa producătorilor români sau chiar cu distrugerea producătorilor români de hrană, dorindu-se ca grupurile de investiții străine să ne preia pământurile. Iar pentru asta, se urmărește ca noi să devenim o piață integrală de desfacere”, a declarat, la Antena 3, Ștefan Muscă, șeful Sindicatului Fermierilor Patrioți.

România a furnizat sau s-a angajat să furnizeze Ucrainei echipament militar  Foto: Facebook Forțele Terestre
Eveniment

România a furnizat sau s-a angajat să furnizeze Ucrainei echipament militar „letal”, însă capacitatea de a oferi sprijin militar Kievului e în scădere - document „secret” al Pentagonului

România a furnizat sau s-a angajat să furnizeze Ucrainei echipament militar „letal”, arată un document clasificat „secret” al Pentagonului, distribuit recent pe diferite rețele sociale și publicat azi de Newsweek SUA. Interesant este că documentul marchează și ziua de 1 aprilie, momentul în care în Europa se termină sezonul de încălzire a locuințelor, deci presiunea asupra aprovizonării cu gaze scade. Acum două săptămâni, ministrul de Externe Bogdan Aurescu a fost puternic presat, într-un interviu la BBC, să precizeze dacă România ajută sau nu, militar, Ucraina. România a furnizat sau s-a angajat să furnizeze Ucrainei echipament militar Datele par să aparțină Direcției de Informații Militare (DIA) a SUA și este marcat ca fiind „RELIDO”, adică „Eliberabil de către funcționarul responsabil cu divulgarea informațiilor. Informații care pot fi divulgate străinilor la discreția comandanților la nivel înalt”. Autenticitatea acestor documente n-a putut fi verificată, dar, vineri, FBI a reținut un tehnician, Jack Teixeira, din cadrul Gărzii Naționale Aeriene, și l-a acuzat de preluarea și transmiterea de informații clasificate. Documentul prezentat de Newsweek SUA este din martie 2023 și prezintă o sinteză a eforturilor unor state europene/ din NATO de a sprijini Ucraina. În ceea ce privește România se arată că „a furnizat sau s-a angajat să furnizeze” „ajutor letal” și antrenament pentru trupele ucrainene. În cazul României nu se oferă detalii. Foto: print screen Newsweek USA Însă documentul marchează ca fiind în scădere capacitatea României de a oferi ajutor militar - deci se poate presupune că un astfel de ajutor a fost oferit. Și în cazul Poloniei, Pentagonul marchează ajutorul militar ca fiind în scădere. Estonia pare să-și fi epuizat complet capacitatea de a sprijini militar Ucraina. King Charles visits #Ukrainian troops being trained by British forcesThe monarch watched a short defensive training exercise and met some of the recruits training with #British and international partner forces. pic.twitter.com/uOGDML69Vt— NEXTA (@nexta_tv) February 20, 2023 Documentul marchează, printre altele, faptul că Bulgaria vrea să-și doneze avioanele Mig către Ucraina, dar asta ar însemna să rămână timp de un an - până al sosirea avioanelor F-16 - fără capacitatea de a exerciat misiuni de poliție aeriană. ?️ Soldiers of Ukrainian 118th Mechanized Brigade marching through a field, somewhere on the training ground in the rear.#UkraineRussiaWar #118ОМБр pic.twitter.com/17BbkbxzJD— MilitaryLand.net (@Militarylandnet) April 16, 2023 BBC: „De ce nu spune România dimensiunea propriului ajutor militar?” La 29 martie, ministrul de Externe Bogdan Aurescu a fost puternic presat, la BBC, să precizeze ce ajutor militar este oferit de România către Ucraina. „Sackur: De ce nu spune România în mod public dimensiunea propriului ajutor militar, financiar? Națiunile europene partenere sunt foarte clare în ce privește dimensiunea asistenței pe care o acordă, dar voi o țineți secretă. De ce? Aurescu: Deoarece aceasta este politica guvernului nostru. Considerăm că este mai eficient în acest fel. Ceea ce este cu adevărat important este ca NATO și aliații să poată ajuta într-un mod eficient Ucraina. Și credem că este mai bine pentru Ucraina”, arată traducerea discuției de la BBC.

Ucraina ar fi urmat să înceapă ofensiva pe 30 aprilie Foto: Twitter
Eveniment

Ucraina ar fi urmat să înceapă ofensiva de primăvară pe 30 aprilie, arată documente ultrasecrete. Aliații se grăbeau să acopere necesarul de sute de blindate

Ucraina ar fi urmat să înceapă ofensiva de primăvară pe 30 aprilie, arată documente ultrasecrete distribuite pe diferite rețele sociale și publicate azi de Newsweek SUA. Autenticitatea acestor documente n-a putut fi verificată, dar FBI a reținut un tehnician, Jack Teixeira, din cadrul Gărzii Naționale Aeriene, și l-a acuzat de preluarea și transmiterea de informații clasificate. Citește și: Prigojin (Wagner) vrea încheierea „operațiunii militare speciale” în Ucraina de către Rusia și consolidarea pozițiilor în teritoriile câștigate deja. Mulți se întreabă dacă nu e vocea lui Putin #Ukraine/#Russia ????:A column of ??#Ukrainian PT-91 #Twardy tanks on a Ukrainian training ground.Twardy is upgraded T-72M1 with new FCS, ERA, powerpack and automatic loader.In total, ??#Poland has delivered or will deliver 60 of these tanks to ??#Ukraine. pic.twitter.com/NvMBaJb1mv— ?????? ??? ????? (@praisethesteph) April 17, 2023 Ucraina ar fi urmat să înceapă ofensiva pe 30 aprilie O sursă de rang înalt din domeniul apărării a declarat pentru Newsweek că Putin și oamenii din jurul său au văzut cu siguranță întregul pachet de informații, care sunt jenante pentru el și armata sa. Documentele au fost pregătite de Direcția de informații a șefului Statului Major Întrunit și de Agenția de Informații a Apărării și sunt informări zilnice. Majoritatea se referă exclusiv la războiul din Ucraina.  Aproape toate au fost redactate în perioada 27 februarie - 1 martie Foto: Print screen Newsweek Nu este clar în ce măsură și-a schimbat Ucraina planurile după publicarea acestor date. Potrivit Newsweek, Pentagonul și serviciile de informații apreciau că nouă brigăzi ar urma să fie folosite în ofensivă. Necesarul lor de echipamente, care urma să fie frunizat de aliații Ucrainei, a fost estimat la 253 de tancuri, 381 de vehicule mecanizate, 480 de vehicule motorizate, 147 de piese de artilerie și 571 de vehicule blindate specializate Humvee. Tot din documentele consultate de Newsweek se poate deduce că aliații Ucrainei sunt implicați în pregătirea directă a armatei ucrainene pentru ofensivă. Mai mult, antrenamentul luptătorilor ucraineni se desfășoară strict în afara Ucrainei. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Aliații se grăbeau să înarmeze nouă brigăzi de luptă Un document prezintă o defalcare detaliată a echipamentelor promise Ucrainei pe brigăzi de luptă, menționând fluxul de bunuri militare, calendarul de livrare din ianuarie-aprilie 2023 și stadiul de pregătire a personalului ucrainean. Deși liniile generale (și chiar specificul) livrărilor străine către Ucraina sunt cunoscute public, documentul indică măsura în care livrările culminează cu o "ofensivă de primăvară" care este planificată pentru 30 aprilie 2023. Cele nouă brigăzi de luptă vor cunoaște o creștere semnificativă a puterii de luptă înainte de această dată. "Echipamentul total necesar pentru (9) brigăzi de luptă este de 253 x tancuri, 381 x vehicule mec[anizate], 480 x vehicule motorizate și 147 x artilerie, plus livrarea a 571 x HMMWV-uri americane cu blindate superioare", se arată în document. În mod curios, documentul poate fi "eliberat" Finlandei, care nu este membră NATO, dar nu și Suediei. Foto: Print screen Newsweek USA Un alt document dezvoltă detaliile privind echipamentele livrate Ucrainei la timp „pentru contraofensiva de primăvară" (în documentul anterior se spune „ofensivă"). Ofensiva va fi întreprinsă de Corpul 10 operațional al Ucrainei și va fi alcătuită din cele nouă brigăzi care sunt reechipate de către forțele americane și aliate, cu trei brigăzi suplimentare "complet aprovizionate de Ucraina", adică echipate prin reconstituire și canibalizarea altor unități.

Rusia a devenit mult mai eficientă în manipulare Foto: Twitter
Eveniment

DOCUMENT Rusia a devenit mult mai eficientă în manipulare: rețelele sociale, pline de dezinformări despre armata Ucrainei și efectele colaterale ale vaccinării

Rusia a devenit mult mai eficientă în manipulare, arată un document secret publicat de Washington Post: rețelele sociale sunt pline de dezinformări despre armata Ucrainei și efectele colaterale ale vaccinării, scrie publicația. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Rusia a devenit mult mai eficientă în manipulare „Guvernul rus a reușit mult mai bine decât se știa până acum să manipuleze rețelele de socializare și clasamentele motoarelor de căutare, promovând minciuni despre armata ucraineană și efectele secundare ale vaccinurilor cu ajutorul a sute de mii de conturi online false, potrivit unor documente recent divulgate pe aplicația de chat Discord. Operatorii ruși ai acestor conturi se laudă că sunt detectați de rețelele de socializare doar în aproximativ 1% din cazuri, se arată într-un document”, scrie Washington Post. Foto: Washington Post Analiza, nedatată, citează activitatea de la sfârșitul anului 2022 și se pare că a fost prezentată liderilor militari americani în ultimele luni. Aceasta face parte dintr-un set de documente care au circulat pe chatul Discord și care au fost obținute de The Washington Post. Tehnicianul Jack Teixeira, din cadrul Gărzii Naționale Aeriene, a fost acuzat vineri de preluarea și transmiterea documentelor clasificate, acuzații pentru care riscă 15 ani de închisoare. Documentul oferă o evaluare a serviciilor de informații americane cu privire la operațiunile de dezinformare rusești. Citește și: Prigojin (Wagner) vrea încheierea „operațiunii militare speciale” în Ucraina de către Rusia și consolidarea pozițiilor în teritoriile câștigate deja. Mulți se întreabă dacă nu e vocea lui Putin „Americanii ascund efectele secundare ale vaccinurilor” El se concentrează pe principalul centru informatic de cercetare științifică din Rusia, denumit și GlavNIVTs. Centrul desfășoară activități direct pentru administrația prezidențială rusă. Raportul afirmă că rețeaua rusă pentru desfășurarea campaniei de dezinformare este cunoscută sub numele de Fabrika. „Centrul lucra la sfârșitul anului 2022 pentru a îmbunătăți și mai mult rețeaua Fabrika, se arată în analiză, concluzionând că «Eforturile vor spori probabil capacitatea Moscovei de a-și controla mediul informațional intern și de a promova narațiuni pro-ruse în străinătate». (...) Un alt document top-secret de pe Discord a rezumat șase campanii de influență specifice care au fost operaționale sau planificate pentru sfârșitul acestui an de către o nouă organizație rusă, Centrul pentru operațiuni speciale în spațiul cibernetic. Noul grup vizează în principal aliații regionali ai Ucrainei, se arată în documentul respectiv. Aceste campanii au inclus una menită să răspândească ideea că oficialii americani ascund efectele secundare ale vaccinurilor, menită să alimenteze diviziunile în Occident. O altă campanie susținea că Brigada Azov a Ucrainei acționa în mod punitiv în regiunea Donbas din estul țării. Altele, care vizează anumite țări din regiune, promovează ideea că Letonia, Lituania și Polonia vor să trimită refugiații ucraineni înapoi pentru a lupta, că serviciul de securitate ucrainean recrutează angajați ai ONU pentru a spiona și că Ucraina dirijează operațiuni de influență împotriva Europei cu ajutorul NATO”, mai scrie Washington Post.

Rușii atacă satanic de Paștele ortodox (sursa: Facebook/General Staff of the Armed Forces of Ukraine)
Internațional

Rușii atacă "satanic" de Paști în estul Ucrainei, fără oprire. Situație foarte grea în Bahmut

Rușii atacă "satanic" de Paștele ortodox. Forţele armate ruse au efectuat zeci de atacuri asupra poziţiilor apărătorilor ucraineni din estul Ucrainei, potrivit unui raport de luni al Statului Major de la Kiev. Bahmut, cea mai lungă și mortală bătălie În acest atacuri, unităţile ruseşti au suferit pierderi grele, a anunţat comandamentul armatei ucrainene în raportul zilnic, fără a oferi detalii suplimentare. Nu a fost posibilă verificarea informaţiilor. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Un total de 45 de atacuri ruseşti au fost respinse în jurul localităţilor Bahmut şi Mariinka, potrivit armatei, care a spus că linia frontului a rămas neschimbată. "Inamicul suferă pierderi semnificative, dar îşi menţine planurile de a ocupa teritoriul ucrainean", se arată în raport. Wagner conduce încercarea Rusiei de a lua Bahmut încă din vara trecută, în ceea ce se dovedeşte a fi, pentru ambele părţi, cea mai lungă şi mai mortală bătălie a războiului. Rușii atacă "satanic" de Paștele ortodox Ministerul rus al Apărării a declarat că echipele de asalt Wagner au ocupat două blocuri în părţile de nord-vest şi de sud-est ale oraşului Bahmut, care a fost în mare parte distrus în lupte. A adăugat că unităţile de paraşutism ale armatei ruse au sprijinit luptătorii Wagner blocând forţele ucrainene pe flancuri. Afirmaţiile autorităţilor ruse nu au putut verifica în mod independent iar Kievul nu le-a abordat în mod direct. Citește și: Prigojin (Wagner) vrea încheierea „operațiunii militare speciale” în Ucraina de către Rusia și consolidarea pozițiilor în teritoriile câștigate deja. Mulți se întreabă dacă nu e vocea lui Putin Serhii Cerevatîi, purtătorul de cuvânt al comandamentului militar de est al Ucrainei, a declarat că trupele Wagner atacă de zeci de ori pe zi. "Inamicul a continuat să ne atace poziţiile cu un zel satanic", a declarat el pentru postul de televiziune al parlamentului ucrainean. Marea Britanie a informat vineri, într-o actualizare a informaţiilor de pe front, că trupele ucrainene au fost forţate să se retragă de pe un teritoriu din oraş în faţa unui nou asalt rusesc.

Prigojin vrea încheierea ofensivei în Ucraina (sursa: telegra.ph)
Internațional

Prigojin (Wagner) vrea încheierea "operațiunii militare speciale" în Ucraina de către Rusia și consolidarea pozițiilor în teritoriile câștigate deja. Mulți se întreabă dacă nu e vocea lui Putin

Prigojin vrea încheierea ofensivei în Ucraina. Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a provocat senzaţie cu o postare pe blog despre o posibilă încheiere a războiului în Ucraina, mesaj în care sugerează că armata rusă ar trebui să renunţe la orice ambiţii ofensive, să declare încheiată "operaţiunea militară specială" şi să consolideze apărarea teritoriilor ucrainene deja cucerite. Prigojin vrea încheierea ofensivei în Ucraina Multe mass-media ucrainene au preluat duminică textul său, în care scrie că "pentru autorităţile (din Rusia) şi pentru societate în general este astăzi necesar să punem un mare punct final în spatele operaţiunii militare speciale". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online La mai mult de un an de când a pornit războiul, Rusia încă numeşte campania militară împotriva Ucrainei "operaţiune militară specială". "Varianta ideală ar fi să anunţăm sfârşitul operaţiunii militare speciale şi să anunţăm că Rusia şi-a atins toate obiectivele stabilite - şi în anumite privinţe chiar le-a atins", crede liderul grupării paramilitare care în prezent este în prima linie a ofensivei asupra oraşului Bahmut şi ale cărei performanţe pe front le-au depăşit pe cele ale trupelor regulate ale armatei ruse. "Rusia deja a pus un punct final prin anihilarea marii părţi a populaţiei masculine active a Ucrainei şi intimidarea celeilalte părţi care a fugit în Europa", a continuat Prigojin în mesajul său. De asemenea, mai argumentează el, Rusia a reuşit să obţină controlul asupra Mării Azov şi asupra unei mari părţi a Mării Negre, a ocupat o "bucată consistentă din teritoriul Ucrainei" şi a creat un coridor terestru către Crimeea. Fortificarea pozițiilor Prin urmare, consideră liderul grupării Wagner, armata rusă ar trebui acum să se limiteze la fortificarea poziţiilor sale, în aşteptarea mult trâmbiţatei contraofensive ucrainene despre care tot vorbesc oficialii de la Kiev. Opinia sa vine în contrast cu cea a responsabililor ruşi, pentru care încheierea "operaţiunii militare speciale" este de neconceput fără măcar ocuparea completă a provinciilor Lugansk, Doneţk, Zaporojie şi Herson, provincii din sudul şi estul Ucrainei anexate pe hârtie de preşedintele Vladimir Putin, deşi pe teren armata rusă le controlează doar parţial. Prigojin mai crede că armata ucraineană, ajutată de statele occidentale cu arme, muniţii, instructori militari şi informaţii, este acum pregătită pentru o contraofensivă, iar armata rusă este pregătită să o respingă. Va exista o contraofensivă? Rapoarte din seria de documente clasificate ale Pentagonului scurse online în ultima săptămână sugerează că responsabilii militari americani, contrar declaraţiilor publice ale unor politicieni de la Washington, estimează că o contraofensivă a armatei ucrainene ar aduce, în situaţia din prezent a acesteia, doar la câştiguri teritoriale minore. Citește și: Aliații europeni ai Kievului se tem că va mai trece un an până când Ucraina va reuși să întoarcă decisiv în favoarea sa situația de pe front, arată o analiză Bloomberg Conform respectivelor documente, trupele ucrainene se află în criză de muniţii, deja raţionalizându-şi obuzele, echipamentele militare occidentale sosesc lent, militarii ucraineni sunt încă insuficient instruiţi în folosirea lor, efectivele militare sunt de asemenea insuficiente şi obosite, în timp ce armata ucraineană caută noi recruţi apelând inclusiv la distribuirea de ordine de încorporare bărbaţilor pe stradă, cu toate că pentru aşteptata contraofensivă au fost deja constituite unităţi ce nu sunt angrenate în luptele aflate în desfăşurare.

Zelenski, mesaj emoționant de Paște Foto: Ukrinform.net
Eveniment

Zelenski, mesaj emoționant de Paște: „Ucraina va vedea lumina victoriei. Credința în ea ne unește pe toți”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a adresat ucrainenilor un mesaj emoționant de Paște. El și-a început discursul vorbind despre momentul în care a început invazia rusă - „În dimineața zilei de 24 februarie, soarele nu a răsărit niciodată” - și a încheiat exprimându-și convingerea că Ucraina va câștiga: „Împreună ne vom întâlni zorii”. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Zelenski, mesaj emoționant de Paște „În dimineața zilei de 24 februarie, soarele nu a răsărit niciodată. Zorii nu au venit niciodată. În dimineața zilei de 24 februarie, a început o noapte întunecată. Și, în același timp, a început trezirea noastră. Lupta noastră. Întunericul nu a putut umbri spiritul nostru, dorința de libertate, dragostea pentru pământul nostru natal și disponibilitatea de a-l apăra”, și-a început discursul președintele Ucrainei. El a amintit că ucrainenii au învins disperarea, lipsa de speranță, oboseala și durerea. „Milioane de lumini din ochii a milioane de ucraineni s-au contopit într-un singur fascicul puternic de lumină. Ne-a ajutat să nu ne pierdem în întuneric, să nu ne rătăcim pe drum, ne-a luminat calea spre țelul corect. Pentru asta au luptat diferite generații în diferite secole. Pentru ce și-au dat viața războinicii noștri de lumină – apărătorii Ucrainei – în ultimii nouă ani și 417 zile. Pentru ce luptăm astăzi împotriva forțelor întunecate. Acesta este răsăritul nostru. Renașterea noastră. Acesta este răsăritul Ucrainei independente. Astăzi, sărbătorim sărbătoarea Învierii Domnului. Simbolul principal al acesteia este victoria: victoria binelui, victoria adevărului, victoria vieții. Sărbătorim Paștele cu o credință de nezdruncinat în ireversibilitatea acestor victorii”, a spus Zelesnki. „În această zi, în urmă cu un an, ne-am rugat cu toții ca Ucraina să reziste. Astăzi – pentru ca Ucraina să învingă. Noi nu doar așteptăm și cerem, ci învingem și creăm noi înșine această victorie. 417 zile. Am parcurs deja un drum lung. Poate că cel mai dificil dintre vârfuri este în fața noastră. Îl vom depăși. Și împreună ne vom întâlni zorii”, a adăugat el. President Zelensky: "We celebrate Easter today with unwavering faith in our victory. We have already come a long way. The most difficult of peaks is ahead. We will overcome it. And together we will meet our dawn when the sun rises over our entire country. This is a blue and… pic.twitter.com/vErgHQWflM— Dénes Törteli ?????? (@DenesTorteli) April 16, 2023 Liderul de la Kiev a dat asigurări că toți cei care au ucis, torturat, jefuit vor răspunde atât în fața unui tribunal internațional, cât și în fața Domnului. „Cerul vede credința și statornicia noastră. Lumea vede curajul și invincibilitatea noastră. Dușmanul vede puterea și determinarea noastră. Și, prin urmare, Ucraina va vedea lumina victoriei. Credința în ea ne unește pe toți. Întotdeauna, dar mai ales astăzi. De Paște, care a fost întotdeauna o sărbătoare de familie pentru ucraineni, o zi de căldură, speranță și mare unitate. Războiul nu ne-a putut șterge pe noi, valorile noastre, tradițiile noastre, sărbătorile noastre și cele mai importante lucruri pe care le simbolizează. Și, prin urmare, indiferent unde sărbătorim Paștele, indiferent unde se află acum fiecare dintre noi, sărbătorim Paștele împreună”, a menționat el. Citește și: Analiză Bloomberg: aliații europeni ai Kievului se tem că Ucraina va reuși să întoarcă decisiv în favoarea sa situația de pe front abia în 2024 „Suntem o mare familie. Ucraineni. Avem o singură casă mare. Ucraina. Avem un singur mare scop. Victoria. Pentru toți. Cei care nu mai sunt printre noi, care și-au dat viața pentru Ucraina. Ne amintim de toți și îi rugăm pe Dumnezeu să le liniștească sufletele. Credem în toți cei care continuă să apere Patria și îi cerem lui Dumnezeu să îi protejeze și să îi păstreze. Cu toată puterea noastră, luptăm pentru țara noastră și cerem ajutorul forțelor cerești. În sute de rugăciuni pe care strămoșii noștri le-au spus înainte de luptă, care îi ajută pe soldații noștri și îi protejează astăzi. Hristos a Înviat! Cu adevărat a Înviat!”, a încheiat președintele Ucrainei.

Cerealele ucrainene, interzise în Polonia, Ungaria (sursa: pexels.com/LilacDragonfly)
Eveniment

Polonia și Ungaria au interzis importurile de cereale și alimente din Ucraina pentru a-și proteja agricultorii locali. România nu a luat o decizie încă

Cerealele ucrainene, interzise în Polonia, Ungaria. Cele două țări au decis să interzică importurile de cereale şi alte alimente din Ucraina pentru a proteja sectorul agricol local, au declarat sâmbătă cele două guverne, după ce o avalanşă a ofertei a redus preţurile în întreaga regiune. Cerealele ucrainene, interzise în Polonia, Ungaria Ucraina şi-a exprimat regretul faţă de decizia poloneză, spunând că "rezolvarea diferitelor probleme prin acţiuni unilaterale drastice nu va accelera o soluţionare pozitivă a situaţiei". Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online După ce invazia Rusiei a blocat unele porturi de la Marea Neagră, cantităţi mari de cereale ucrainene, care sunt mai ieftine decât cele produse în Uniunea Europeană, au ajuns să staţioneze în statele din Europa Centrală din cauza blocajelor logistice, preţurilor şi a vânzărilor pentru fermierii locali. Într-o scrisoare adresată Comisiei Europene luna trecută, prim-miniştrii din cinci ţări est-europene au informat despre o creştere fără precedent a produselor precum cereale, seminţe oleaginoase, ouă, carne de pasăre şi zahăr şi au spus că ar trebui luate în considerare tarife la importurile agricole ucrainene. Prea multe grâne ucrainene Impactul ofertei excesive a creat o problemă politică pentru Partidul Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia, aflat la guvernare, într-un an electoral şi cu o economie împotmolită în stagflaţie. "Astăzi, guvernul a decis asupra unui regulament care interzice intrarea, importul de cereale în Polonia, dar şi zeci de alte tipuri de alimente (din Ucraina)", a declarat liderul Jaroslaw Kaczynski în cadrul unei reuniuni a partidului. Lista acestor mărfuri, care va varia "de la cereale la produse din miere şi foarte, foarte multe alte lucruri", va fi inclusă în regulamentul guvernamental, a adăugat el. Kaczynski a declarat: "Suntem şi rămânem prieteni şi aliaţi neschimbaţi ai Ucrainei. O vom sprijini şi o susţinem. Dar este datoria fiecărui stat, a fiecărei autorităţi, a unei autorităţi competente în orice caz, să protejeze interesele cetăţenilor săi". Kaczynski a mai spus că Polonia este pregătită să înceapă discuţiile cu Ucraina pentru a soluţiona problema cerealelor. Pentru Ungaria, decizia a fost simplă Ministerul Politicii Agrare şi Alimentaţiei din Ucraina a declarat că interdicţia poloneză contrazice acordurile bilaterale existente privind exporturile şi a cerut discuţii pentru a rezolva problema."Înţelegem că fermierii polonezi se află într-o situaţie dificilă, dar subliniem că fermierii ucraineni se află în cea mai dificilă situaţie în acest moment", se arată într-un comunicat. Mai târziu în cursul zilei de sâmbătă, guvernul premierului naţionalist ungar Viktor Orban s-a alăturat interdicţiei, spunând că statu-quoul va cauza daune grave fermierilor locali. Citește și: Analiză Bloomberg: aliații europeni ai Kievului se tem că Ucraina va reuși să întoarcă decisiv în favoarea sa situația de pe front abia în 2024 Ungaria nu a oferit detalii despre momentul în care interzicerea importurilor de cereale şi alte alimente va intra în vigoare, dar a spus că va expira la sfârşitul lunii iunie. Guvernul de la Budapesta a spus că speră la schimbări în reglementări la nivelul UE, inclusiv privind o regândire a eliminării taxelor de import pentru produsele ucrainene.

Aliații europeni ai Kievului se tem că Ucraina nu va progresa prea mult în 2023, în ofensiva împotriva Rusiei Foto: Twitter
Eveniment

Aliații europeni ai Kievului se tem că va mai trece un an până când Ucraina va reuși să întoarcă decisiv în favoarea sa situația de pe front, arată o analiză Bloomberg

Aliații europeni ai Kievului se tem că Ucraina va reuși să întoarcă decisiv în favoarea sa situația de pe front abia în 2024, scrie agenția Bloomberg. Documente secrete publicate recent arată un scepticism asemănător și la Washington DC, dincolo de declarațiile oficiale. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Însă Ucraina a infirmat predicțiile pesimiste ale țărilor NATO și în februarie 2022, când mulți credeau că Kievul va pica în 72 de ore, și toamna trecută, când a recuperat o uriașă suprafață de teritoriu care fusese ocupat de Rusia. Aliații europeni ai Kievului se tem „Unii dintre aliații europeni ai Ucrainei sunt din ce în ce mai sceptici în privința capacității armatei ucrainene de a reuși o ofensivă decisivă în acest an, deoarece apărarea Rusiei a avut timp să se consolideze (…) Starea de spirit a oficialilor occidentali marchează o schimbare bruscă față de sfârșitul anului trecut, când Kievul și-a surprins aliații - precum și Rusia - cu o serie de contraofensive de succes care au dus la recucerirea unor mari porțiuni din teritoriul ocupat (…) În timp ce se așteaptă la o ofensivă ucraineană pe scară largă spre orașul Melitopol din sud, care să divizeze forțele rusești, unii oficiali europeni sunt acum sceptici în privința faptului că acest lucru poate fi realizat în acest an. În schimb, se estimează că o țintă mai realistă este un avans de aproximativ 30 km (20 de mile), care ar pune liniile de aprovizionare rusești în raza de acțiune a artileriei Ucrainei și ar crea condiții pentru o ofensivă mai profundă în 2024, a declarat unul dintre oficiali. Aliații trebuie să lucreze acum pentru a-și spori capacitatea de producție, a adăugat oficialul. Chiar și o ofensivă mai puțin ambițioasă ar costa probabil mii de vieți omenești și cantități mari de muniție și echipamente, din cauza apărării stratificate a Rusiei, formată din câmpuri minate, șanțuri și piramide antitancuri din beton, care au fost construite în timpul iernii”, explică agenția. If this leak is legit, then it's a self-fulfilling prophecy by the US Admin which won't say Ukraine must win, resulting in incremental delivery of capability to actually win.U.S. doubts Ukraine counteroffensive will yield big gains, leaked document says https://t.co/BSJqaSvCd5— Ben Hodges (@general_ben) April 12, 2023 Reznikov cere avioane Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a respins acest pesimism. El a declarat că Kievul a rămas încrezător în succesul contraofensivei, după o întâlnire la Washington cu omologul său ucrainean Oleksii Reznikov. Statele Unite vor continua să furnizeze "capacitatea de asistență în domeniul securității" pentru a sprijini obiectivele ucrainene, a spus Austin. Print screen articol Washington Post Reznikov a cerut ca SUA să furnizeze avioanele de luptă F-15 sau F-16. Oficialii ucraineni și analiștii militari occidentali au avertizat încă din toamna anului trecut că Ucraina este în criză critică de rachete de apărare aeriană, iar avioanele de luptă ar putea compensa acest fapt. Se așteaptă ca ofensiva ucraineană să înceapă la jumătatea lunii mai, fiind organizată în operațiuni din mai multe direcții, inclusiv potențiale ținte false, potrivit mai multor oficiali europeni din domeniul apărării. Unul dintre ei a declarat că începerea ofensivei nu ar fi neapărat elementul principal al operațiunii, având în vedere că Rusia s-a pregătit pentru atac. Stalemate at the front? As a possible scenario? Weird. But... will be fine for:1. RF that dreams of freezing the status quo.2. Fictitious peacekeepers who demand an end to the war only at the expense of ??.3. Potential aggressors... Kill, rape, there will be no accountability.— Михайло Подоляк (@Podolyak_M) April 13, 2023 Ucraina nu se grăbește și menține secret locul și momentul ofensivei Analiștii ucraineni se așteaptă ca ofensiva să înceapă mai târziu, pe măsură ce noi trupe și echipamente sunt integrate pentru a permite ceea ce ei cred că ar putea fi cea mai bună și posibil ultima șansă de a învinge invazia rusă. Calendarul și direcția efectivă a ofensivei sunt secrete bine păstrate. Ukraine's diminishing SAM stockpile is an urgent priority. The tragedy is that the problem has been evident for months. @RUSI_org colleagues @Justin_Br0nk, Nick Reynolds and myself warned about this on 7 November 2022. Too little has since been done. https://t.co/8LRGwz5F9x pic.twitter.com/XEjDiTHXLe— Jack Watling (@Jack_Watling) April 12, 2023 Echipamentele militare noi includ kituri americane cunoscute sub numele de JDAM, care transformă bombele gravitaționale obișnuite în rachete de precizie. Aliații Kievului au furnizat, de asemenea, proiectile de artilerie, tancuri și alte arme pentru ofensivă. SUA și alte guverne au subestimat capacitățile ucrainene în mai multe rânduri, inclusiv o predicție americană de la începutul războiului, în februarie anul trecut, potrivit căreia Rusia ar putea cuceri Kievul în 72 de ore. Citește și: Fitch a îmbunătăţit perspectiva ratingului Capitalei. Agenția apreciază „performanţa operaţională solidă şi planul ambiţios de investiţii”. Oradea, același rating Au existat, de asemenea, previziuni privind un impas în vara anului trecut, chiar înainte de reușitele ucrainene, mai amintește Bloomberg.

Rusia fură, China beneficiază de resurse (sursa: kremlin.ru)
Internațional

China beneficiază de furturile rusești de resurse ucrainene: o firmă chineză a cumpărat cupru de la o uzină din Donețkul ocupat

Rusia fură, China beneficiază de resurse. O companie chineză a cumpărat cupru în valoare de cel puţin 7,4 milioane de dolari de la o uzină amplasată în regiunea din Ucraina anexată de Rusia, care este vizată de sancţiunile occidentale, arată datele vamale ruseşti analizate de Reuters. Rusia fură, China beneficiază de resurse China nu a impus niciun fel de restricţii cu privire la schimburile comerciale cu Rusia, însă SUA au ameninţat că vor trece pe o listă neagră companiile care vor fi descoperită că încalcă sancţiunile sale şi, de asemenea, a avertizat Beijingul să nu aprovizioneze Moscova cu bunuri interzise conform legislaţiei SUA. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Datele vamale analizate de Reuters arată că firma chineză Quzhou Nova a cumpărat cel puţin 3.220 de tone de aliaj de cupru, cu o valoare totală de 7,4 milioane de dolari, de la uzina de inginerie metalurgică de la Debaltsevsky, în perioada cuprinsă între 8 octombrie 2022 şi 24 martie 2023. Uzina respectivă este amplasată în regiunea Doneţk din estul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Lugansk. Aceste date sunt o primă dovadă a schimburilor comerciale efectuate de China cu regiunile din Ucraina anexate de Rusia după izbucnirea războiului în data de 24 februarie 2022. Quzhou Nova, o firmă cu activităţi de tranzacţionare şi producţie din oraşul Quzhou, în provincia Zhejiang, estul Chinei, a declarat pentru Reuters că nu are afaceri care să aibă legătură cu importul şi exportul de aliaj de cupru. Sancțiunile americane nu opresc China Cu toate acestea, o sursă de la fabrica Debaltsevsky a dezvăluit, sub protecţia anonimatului, că există un atelier de metalurgie neferoasă în interiorul uzinei. Sursa nu a dorit să comenteze cu privire la livrarea de aliaj de cupru către China, spunând doar că aceste informaţii constituie "un secret comercial". Atât Doneţk, cât şi Lugansk se numără printre cele patru regiuni din Ucraina pe care preşedintele Vladimir Putin le-a alipit Rusiei. Ucraina, aliaţii săi occidentali şi majoritatea covârşitoare a ţărilor din Adunarea Generală a ONU au condamnat drept ilegală anexarea de către Rusia a celor patru regiuni din Ucraina. Citește și: Conferința „Platforma Crimeea” de la București a provocat o reacție la Kremlin: purtătorul de cuvânt al lui Putin spune că Rusia nu va permite ca Marea Neagră să fie controlată de NATO La data de 21 februarie 2022, cu trei zile înainte de debutul invadării Ucrainei, SUA au impus sancţiuni care interzic importurile sau exporturile din aşa-numitele Republici Doneţk şi Lugansk. Două zile mai târziu, Uniunea Europeană a anunţat o interdicţie privind importurile de bunuri din cele două regiuni. Chiar dacă companiile chineze sunt libere să facă comerţ cu firme din regiunile ucrainene controlate de Rusia ele riscă să fie adăugate pe lista neagră a Occidentului.

Viața refugiaților ucraineni devine foarte complicată (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Masa "specială" de Paște a refugiaților ucraineni de la Iași: catering-ul zilnic și câteva mere și banane

Viața refugiaților ucraineni devine foarte complicată. Masa de Paşte a refugiaţilor ucraineni de la Iaşi va fi săracă în acest an. Viața refugiaților ucraineni devine foarte complicată Cele 51 de persoane din Centrul de Asistenţă Umanitară și Socială pentru Refugiaţi din Iaşi vor împărţi 12 cozonaci şi vor primi mâncarea de zi cu zi, la caserolă, în regim de catering. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online Vor avea însă, în plus, câteva mere şi banane. La biserică, pentru slujba de Înviere, fiecare va merge pe cont propriu şi nu va exista o masă comună. Citește și: Conferința „Platforma Crimeea” de la București a provocat o reacție la Kremlin: purtătorul de cuvânt al lui Putin spune că Rusia nu va permite ca Marea Neagră să fie controlată de NATO La un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, emoţia finanţatorilor şi a donatorilor s-a disipat, eforturile umanitare s-au îndreptat către victimele cutremurului din Turcia şi Siria, iar refugiaţii sunt acum îndemnaţi de autorităţile române să facă eforturi să se integreze. Continuarea, în Ziarul de Iași.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră