miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: risc

36 articole
Eveniment

Schimbarea orei, un risc ignorat: cum afectează sănătatea inimii, somnul și siguranța zilnică

Schimbarea orei de două ori pe an ar trebui să înceteze, avertizează tot mai mulți specialiști, care susțin că această practică are efecte negative, atât asupra sănătății cât și siguranței publice. Pe măsură ce ceasurile sunt date înainte în ultima duminică din martie, pierderea unei ore de somn devine o rutină anuală pentru milioane de oameni. Însă, potrivit cercetătorilor, această ajustare aparent minoră poate avea consecințe semnificative. „Nu mai aduce beneficii, dar implică riscuri reale” John O'Neill, specialist în ritmuri celulare la Laboratorul de Biologie Moleculară din Cambridge, atrage atenția asupra efectelor schimbării orei. Citește și: Locuința, un lux pentru tineri: de ce este greu pentru generația Z să își cumpere o casă în România „Nu mai aduce cu adevărat beneficii nimănui în prezent, dar ne expune la o serie de riscuri mici, dar semnificative”, a declarat acesta. El compară impactul schimbării orei cu un fenomen de „jet lag” colectiv: „Este ca și cum toată populația ar suferi un decalaj de fus orar de o oră, în același timp.” Creșteri ale riscului de infarct, AVC și accidente rutiere Potrivit expertului, schimbarea orei este asociată cu o creștere temporară a unor riscuri majore pentru sănătate și siguranță. „Se observă o creștere a numărului de infarcte și accidente vasculare cerebrale și, de asemenea, o creștere a accidentelor rutiere în zilele care urmează schimbării orei”, a explicat John O'Neill. Unele studii indică o creștere de aproximativ 6% a riscului de accidente rutiere fatale după trecerea la ora de vară. O practică veche de peste 100 de ani Schimbarea orei a fost introdusă în 1916, cu scopul de a eficientiza utilizarea luminii naturale și de a crește productivitatea în lunile de vară. În prezent, ceasurile sunt date înainte cu o oră în ultima duminică din martie și înapoi în ultima duminică din octombrie. Argumentul tradițional este că astfel oamenii beneficiază de mai multă lumină naturală în timpul zilei de lucru. Corpul nu este pregătit pentru schimbare Specialiștii atrag însă atenția că organismul uman nu este adaptat pentru aceste modificări bruște. „Dacă impui toate aceste solicitări, de exemplu asupra sistemului cardiovascular, cu o oră mai devreme, acesta nu este pregătit să facă față cererii”, a explicat John O'Neill. „În cazul persoanelor mai în vârstă sau cu probleme de sănătate, crește riscul unor evenimente adverse, precum infarctul sau accidentul vascular cerebral.” Efecte psihologice: oboseală, scăderea atenției și decizii mai slabe Și din perspectivă psihologică, schimbarea orei are efecte negative. Katie Barge subliniază impactul asupra funcționării cognitive. „Chiar și mici modificări ale somnului și ritmului circadian pot avea un impact măsurabil asupra funcțiilor cognitive”, a explicat aceasta. „Atunci când se schimbă ora, ceasul intern al organismului devine temporar nealiniat cu cerințele externe, ceea ce duce la scăderea vigilenței, timpi de reacție mai lenți și o diminuare a capacității de concentrare și luare a deciziilor.” Riscuri crescute pentru anumite categorii profesionale Efectele sunt resimțite mai intens în primele zile după schimbarea orei, iar unele persoane sunt mai vulnerabile decât altele. „Acest fenomen este asociat cu o creștere a presiunii de somn și o activitate redusă în cortexul prefrontal, zona responsabilă de controlul impulsurilor, evaluarea riscurilor și funcțiile executive”, a mai spus Katie Barge. „Ca urmare, oamenii pot deveni mai predispuși la erori, pierderi de concentrare și comportamente ușor mai riscante.” Persoanele care lucrează în domenii critice, precum șoferii, lucrătorii în schimburi sau cei din medii operaționale, sunt cele mai expuse. „Pentru aceste categorii, chiar și o oboseală ușoară poate crește semnificativ riscul de greșeli sau accidente”, avertizează psihologul.

Schimbarea orei, risc pentru sănătate (sursa: Pexels/Tima Miroshnichenko)
RO-Alert în Tulcea din cauza dronelor (sursa: Facebook/Primăria Municipiului Tulcea)
Eveniment

RO-Alert în Tulcea: populația, avertizată asupra riscului de obiecte căzute din aer

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a emis un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea, avertizând asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian. Avertizarea a fost transmisă după ce structurile Ministerului Apărării Naționale, responsabile cu monitorizarea și apărarea granițelor, au identificat riscuri în zona de frontieră. De ce a fost emis mesajul RO-Alert Autoritățile precizează că scopul mesajului este unul strict preventiv. Citește și: Încă o megainvestiție a statului într-un terminal al unui aeroport cu 2-3 zboruri pe zi: Kogălniceanu, Constanța Populația este informată despre potențialele riscuri și despre măsurile de siguranță care trebuie adoptate, inclusiv adăpostirea în cazul în care situația o impune. Totodată, instituțiile statului subliniază că teritoriul României nu este vizat direct de atacurile Federației Ruse. Țintele sunt obiective aflate pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea graniței, pe malul stâng al Dunării și al brațului Chilia Veche. Recomandările autorităților pentru populație În contextul alertelor, autoritățile fac apel la calm și responsabilitate. Locuitorii sunt sfătuiți: să urmeze instrucțiunile oficiale transmise prin RO-Alert; să se informeze doar din surse verificate; să evite răspândirea informațiilor neconfirmate; să nu intre în panică; să apeleze numărul de urgență 112 doar dacă situația o impune. Ministrul Apărării: „21 de drone s-au apropiat de România” Potrivit ministrului Apărării, în noaptea precedentă, 21 de drone s-au îndreptat spre România, însă nu au pătruns în spațiul aerian național. „Situația de la Plauru de noaptea trecută nu a presupus o incursiune în spațiul aerian românesc. Azi-noapte au venit 21 de drone înspre România, nu au intrat în România. Se întâmplă, uneori, să mai intre pentru o porțiune foarte îngustă. Avem măsuri pentru a contracara aceste situații în funcție de gravitatea consecințelor”, a declarat ministrul.

Telegram, declarat risc de securitate în Rusia (sursa: tass.ru)
Internațional

Telegram, declarat risc de securitate în Rusia: FSB acuză scurgeri de informații militare

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a catalogat platforma de mesagerie Telegram drept un risc de securitate, într-un nou episod al tensiunilor dintre autoritățile ruse și una dintre cele mai populare aplicații din țară. Declarațiile vin în contextul războiului din Ucraina și al intensificării controlului asupra spațiului digital. FSB: Telegram ar expune informații militare sensibile Potrivit unui comunicat transmis de FSB, armata rusă ar fi pus în pericol viețile soldaților prin utilizarea Telegram pe linia frontului. Citește și: Cum l-a surprins, la Kiev, începutul invaziei ruse pe șeful serviciului german de spionaj - The Guardian Serviciul de securitate susține că există informații „fiabile” conform cărora forțele armate și serviciile de informații ucrainene pot extrage rapid date din aplicație și le pot folosi în scopuri militare. Acuzațiile sugerează vulnerabilități de securitate ale platformei și ridică semne de întrebare privind utilizarea aplicațiilor de mesagerie în context militar. Temeri privind o posibilă blocare a Telegram în Rusia Declarațiile FSB alimentează din nou speculațiile că Telegram ar putea fi restricționat sau chiar blocat în Rusia. Pentru milioane de utilizatori ruși, aplicația reprezintă una dintre principalele surse de informație nefiltrată și un canal important de comunicare. Posibila interdicție ar marca un nou pas în restrângerea accesului la platforme digitale independente. Rusia dezvoltă alternativa națională la Telegram În paralel, autoritățile ruse au promovat o aplicație de mesagerie proprie, denumită Max, destinată să înlocuiască Telegram, WhatsApp și alte servicii internaționale. Noua platformă a fost însă criticată de activiști și experți în tehnologie, care o consideră un instrument de supraveghere capabil să livreze conținut cenzurat și mesaje de propagandă. Autoritățile acuză Telegram că nu respectă legislația rusă Roskomnadzor, autoritatea rusă de reglementare în telecomunicații, susține că Telegram nu respectă legislația locală, inclusiv obligația de a elimina conținutul interzis. De asemenea, instituția afirmă că platforma nu ia măsuri suficiente împotriva utilizatorilor care folosesc serviciul pentru activități ilegale. Regulatorul cere ca serverele care procesează datele utilizatorilor ruși să fie localizate pe teritoriul Rusiei, nu în străinătate — o condiție pe care multe platforme occidentale au refuzat-o. Telegram respinge acuzațiile Reprezentanții Telegram au negat în mod repetat acuzațiile formulate de autoritățile ruse. Aceștia au susținut că platforma respectă standardele de securitate și protecția datelor utilizatorilor.

Banii SAFE pot fi pierduți, avertizează Miruță (sursa: Facebook/Radu Miruță)
Eveniment

Împrumutul SAFE de 16,6 miliarde de euro, în pericol: contractele trebuie semnate până la 31 mai

Ministrul Ministerul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avertizat marți că România poate pierde finanțarea prin Programul SAFE dacă programele de achiziție individuale nu sunt semnate până la 31 mai. Oficialul a subliniat că nu va accepta acest scenariu. Declarațiile au fost făcute la Parlament, după audierile din cadrul Comisiei de apărare a Camerei Deputaților. Programul SAFE: „Zero combinații” Ministrul Apărării a transmis un mesaj ferm în ceea ce privește gestionarea fondurilor SAFE, respingând orice suspiciune de aranjamente sau influențe nelegitime. Citește și: EXCLUSIV Trumpistul Bodu, bine plătit la Energie, tranzacție imobiliară fantastică: 164 EUR/mp pentru o fâneață în Prahova. Legăturile cumpărătorilor cu Piedone „Legat de Programul SAFE, răspunsul meu este același – zero combinații”, a afirmat Miruță, susținând că există persoane interesate nu de înzestrarea Armatei Române, ci de accesarea fondurilor alocate acestui program. Întrebat dacă există presiuni sau influențe politice, ministrul a confirmat că au existat solicitări de audiență, însă acestea nu au produs efecte. 21 de contracte pentru înzestrarea Armatei Române Radu Miruță a precizat că România urmărește semnarea a 21 de contracte prin Programul SAFE, considerat în prezent cel mai avantajos mecanism de finanțare pentru modernizarea Armatei Române. El a explicat că planul de înzestrare a fost elaborat de Armată, aprobat în Consiliul Suprem de Apărare a Țării și votat în Parlament, astfel că investițiile nu reprezintă o opțiune facultativă. „Nu era o opțiune dacă sau da sau nu. Opțiunea era dacă din bugetul național, împrumutându-ne scump, sau prin mecanismul SAFE, la un cost de două ori mai ieftin”, a declarat ministrul. Finanțare mai ieftină prin SAFE Ministrul Apărării a argumentat că utilizarea Programului SAFE este o soluție financiară avantajoasă pentru România, întrucât permite achiziția echipamentelor militare la un cost semnificativ mai redus comparativ cu finanțarea exclusivă din bugetul național. „Am ales să le mutăm cât de mult se poate prin SAFE, pentru că e mult mai ieftin pentru România”, a punctat Miruță. Contractul Mistral, deja semnat. Se așteaptă criteriile de localizare Oficialul a anunțat că un contract a fost deja semnat cu firma franceză MBDA pentru sistemele Mistral, iar Ministerul Apărării are pregătită documentația tehnică pentru toate produsele vizate. În prezent, se așteaptă de la Ministerul Economiei stabilirea criteriilor de localizare a producției, respectiv procentul din fiecare program care va fi realizat în România. Ulterior, grupul de lucru de la nivel guvernamental va stabili criteriile de eligibilitate pentru companiile implicate. Termen-limită critic: 31 mai Radu Miruță a transmis un avertisment clar: dacă programele de achiziție individuale din cadrul SAFE nu sunt semnate până la 31 mai, fondurile vor fi pierdute. „Dacă nu se semnează până la 31 mai programele de achiziție individuale din SAFE, vor fi pierduți banii, ceea ce eu nu admit”, a declarat ministrul Apărării.

Armistițiu fără garanții în Ucraina, risc pentru NATO (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Avertisment dur din Germania: un armistițiu fără garanții în Ucraina ar fi un risc pentru NATO

Amenințarea Rusiei la adresa flancului estic al NATO s-ar putea intensifica semnificativ în cazul unui armistițiu în Ucraina, a avertizat sâmbătă Wolfgang Ischinger, președintele Conferința de Securitate de la München, într-un interviu acordat publicației germane Tagesspiegel. „Atât timp cât Ucraina apără Europa, pericolul este mai mic” Wolfgang Ischinger a subliniat că, în prezent, Ucraina joacă un rol esențial în securitatea continentului european, blocând forțele armate ale președintelui rus Vladimir Putin. Citește și: Sandu, reacție surprinzătoare la raportul Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA „Atât timp cât Ucraina apără Europa, pericolul nu este atât de mare”, a explicat Ischinger, precizând că armata rusă este în acest moment concentrată pe frontul ucrainean și „pierde mii de soldați în fiecare săptămână”. Armistițiul ar putea schimba radical situația de securitate Potrivit expertului german, un eventual armistițiu în Ucraina ar modifica fundamental echilibrul de securitate din Europa de Est. Oprirea luptelor i-ar permite Moscovei să își reia nestingherit procesul de reînarmare. „Atunci Putin își poate continua liniștit reînarmarea, iar amenințarea la adresa țărilor NATO de pe flancul estic se va intensifica”, a avertizat Ischinger, înaintea celei de-a 62-a ediții a Conferinței de Securitate de la München, care va avea loc săptămâna viitoare în capitala Bavariei. Încetarea războiului, o necesitate umanitară, dar nu o garanție de securitate În același timp, Ischinger a subliniat că oprirea vărsării de sânge rămâne o prioritate absolută. „Nu-mi doresc altceva pentru poporul Ucrainei”, a spus acesta. Totuși, el a atras atenția că un armistițiu, în lipsa unor măsuri concrete de reducere a capacităților militare rusești, ar putea spori riscurile inclusiv pentru Germania. „Amenințarea rusească va crește și pentru noi, germanii, dacă un viitor armistițiu nu este însoțit de o reducere masivă a consolidării militare în districtele militare vestice ale Rusiei”, a explicat Ischinger. „Un simplu armistițiu nu este un motiv de relaxare” Expertul german s-a declarat sceptic că Rusia ar accepta o diminuare reală a prezenței sale militare. În aceste condiții, a avertizat el, un armistițiu nu ar trebui interpretat ca un semnal de siguranță. „De aceea, un simplu armistițiu nu ar fi un motiv pentru a ne relaxa”, a punctat Ischinger. Războiul din Ucraina, o miză existențială pentru Europa Wolfgang Ischinger a descris modul în care se va încheia conflictul din Ucraina drept „o chestiune de destin prin excelență pentru Germania și Europa”, subliniind că Ucraina nu apără doar propriul teritoriu, ci securitatea întregului continent. La conferința de securitate de la München este așteptat și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Virusul Nipah, risc scăzut pentru România (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Virusul Nipah, care face ravagii în Asia, șanse mici să ajungă și în România. Atenție la porci

Virusul Nipah, un agent patogen extrem de periculos care provoacă boli grave la oameni și animale, a determinat autoritățile din Asia să intensifice măsurile de prevenție, după focare recente raportate în India și Bangladesh, deși specialiștii subliniază că riscul pentru România este în prezent scăzut. Virusul Nipah, risc scăzut pentru România În acest context, „Ziarul de Iași” l-a consultat pe Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”, pentru a explica pericolele asociate virusului Nipah și metodele de protecție. Citește și: DOCUMENTE Amica lui Sebastian Burduja, Corina Tarniță, profesoară la Princeton, apare în e-mail-urile lui Epstein Medicul infecționist precizează că transmiterea virusului la om are loc prin contact direct cu secrețiile animalelor infectate, în special porci, prin consumul de alimente contaminate de lilieci sau prin transmitere interumană, mai ales în mediul familial și spitalicesc. Potrivit datelor furnizate de Centers for Disease Control and Prevention, transmiterea de la om la om se realizează prin expunerea la secreții respiratorii sau alte fluide corporale ale persoanelor infectate. Continuarea, în Ziarul de Iași

Risc de avalanșă în Carpații Meridionali (sursa: Pexels/asif khan)
Eveniment

Risc de avalanșă în Carpații Meridionali: avertizare ANM pentru altitudini peste 1.800 m

Meteorologii avertizează asupra unui risc moderat de avalanșe în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.800 de metri, și a unui risc redus în Carpații Orientali, pentru intervalul 25 decembrie, ora 20:00 – 27 decembrie, ora 20:00, conform buletinului nivometeorologic emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Ninsori recente și plăci de vânt în zona înaltă a Carpaților Meridionali În Carpații Meridionali, la peste 1.800 de metri, în ultimele 36 de ore s-au înregistrat ninsori mai consistente pe versanții sudici, unde stratul nou de zăpadă a ajuns la 5–10 cm, iar izolat până la 15 cm în zona înaltă. Citește și: De Crăciun, Rusia a pierdut complet controlul asupra Kupyansk: „Ne-am bătut singuri”, scriu milbloggerii ruși Zăpada s-a depus peste cruste de gheață cu aderență scăzută, fapt ce favorizează alunecările. Potrivit ANM, compactarea stratului vechi de zăpadă a dus la stabilizarea acestuia, însă vântul a format depozite și plăci de vânt pe creste. Pe pantele înclinate se pot declanșa avalanșe mici și izolat medii, în special la suprasarcini, corespunzător nivelului 2 – risc moderat. Sub 1.800 m în Meridionali: strat redus și risc scăzut de avalanșă La altitudini sub 1.800 de metri, stratul de zăpadă este subțire și neuniform, iar riscul de avalanșă este redus (nivel 1). Sunt posibile doar curgeri izolate între 1.500 și 1.800 de metri, mai ales în masivele sud-vestice, unde depunerile sunt pe alocuri mai consistente. Local mai sunt posibile ninsori slabe. Carpații Orientali: strat stabilizat și risc redus În Carpații Orientali, la peste 1.800 de metri, stratul de zăpadă este relativ redus și stabilizat. Ultimele ninsori au adus doar câțiva centimetri de zăpadă proaspătă, depusă peste strat mai vechi și dur. Izolat, pot apărea avalanșe mici prin alunecarea zăpezii proaspete, în special acolo unde aceasta s-a depus peste crustă de gheață. Riscul este scăzut – nivel 1, dar crește la suprasarcini. Carpații Occidentali: strat de zăpadă subțire și fără risc de avalanșă În Carpații Occidentali, stratul de zăpadă este în general de 5–10 cm, iar în următoarele 48 de ore se mai pot semnala ninsori slabe. Pentru această zonă, nu se estimează risc de avalanșă. Prognoza meteo la munte: ger, viscol și ninsori slabe Pentru următoarele zile, meteorologii anunță vreme rece, cu: - ninsori slabe cantitativ - intensificări ale vântului la peste 1.800 m - minime până la –16°C - maxime până la –4°C în zonele înalte Sub 1.800 m, minimele vor coborî la –12…–7°C, iar maximele se vor situa între –6 și 1°C. Pe 26 și 27 decembrie sunt prognozate rafale de 80–100 km/h pe crestele Meridionalilor și de Curbură, cu viscol și ceață cu depuneri de chiciură. Evoluția stratului de zăpadă: creșteri în Meridionali și Occidentali Stratul de zăpadă a crescut în medie cu: 1 cm în Carpații Orientali 4–8 cm în Carpații Meridionali și Occidentali Măsurători recente ale stratului de zăpadă la stațiile meteo La 25 decembrie, ora 14:00, grosimea stratului de zăpadă era: Carpații Meridionali 130 cm – Vârful Omu 34 cm – Bâlea Lac 13 cm – Țarcu 8 cm – Sinaia 3 cm – Semenic 2 cm – Păltiniș 2 cm – Predeal 1 cm – Parâng Carpații Orientali 26 cm – Călimani 6 cm – Bucin 6 cm – Bisoca 4 cm – Lăcăuți 3 cm – Ceahlău 2 cm – Penteleu 1 cm – Iezer Carpații Occidentali 8 cm – Băișoara 1 cm – Vlădeasa 1 cm – Roșia Montană

Incident epidemiologic, posibil la Prahova (sursa: Facebook/Ministerul Sănătății)
Eveniment

Un incident epidemiologic fără precedent, posibil la Prahova, dacă în sistem intră apă contaminată

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marți că a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Prahova să mențină restricțiile privind distribuția apei până când aceasta va respecta toți indicatorii microbiologici și fizico-chimici. Oficialul a avertizat că introducerea apei contaminate într-un sistem centralizat ar reprezenta un incident epidemiologic fără precedent. Risc epidemiologic major „Am păstrat legătura constant cu Direcţia de Sănătate Publică Prahova și am rugat să își facă treaba până la capăt, adică până când apa nu are un control microbiologic și nu respectă indicatorii fizico-chimici conformi, să nu ridice restricţionarea”, a precizat ministrul Rogobete în cadrul unei conferințe de presă organizate la Ploiești, în contextul crizei apei de la Barajul Paltinu. Citește și: Sexy-coafeza care l-a însoțit pe Grindeanu în cursele Nordis, responsabilă de criza apei din Prahova Ministrul a subliniat că orice abatere de la normele sanitare este „exclusă”, întrucât ar pune în pericol sănătatea populației. „Este exclus să faci un asemenea rabat şi să introduci într-un sistem centralizat apă contaminată cu orice, până nu ai un control microbiologic și până nu te asiguri că apa respectivă nu afectează populaţia”, a declarat Rogobete. Un posibil incident fără precedent Oficialul a atras atenția asupra gravității situației, afirmând că introducerea în rețea a apei neconforme ar fi generat un incident epidemiologic major. „Un incident de sănătate publică și epidemiologic fără precedent ar fi fost dacă acest lucru s-ar fi întâmplat”, a mai adăugat ministrul.

Evacuarea în satul Ceatalchioi a fost suspendată (sursa: ISU Tulcea)
Eveniment

VIDEO Riscul de explozie lângă Plauru-Ceatalchioi nu mai există, locuitorii evacuați se pot întoarce

Autoritățile ucrainene au intervenit continuu pentru limitarea riscului produs de incendiul de pe nava de transport GPL din zona portului Ismail, reușind să reducă semnificativ pericolul prin refularea apei asupra tancurilor, astfel încât în prezent este vizibil un singur focar activ (VIDEO). Evacuarea în satul Ceatalchioi a fost suspendată Potrivit ISU Tulcea, în urma evaluării riscului, s-a decis încetarea ordinului de evacuare pentru satul Ceatalchioi începând cu ora 09:00, iar cei 231 de locuitori evacuați se pot întoarce în siguranță la casele lor. Citește și: Pe Becali l-a prins Fiscul cu cheltuieli nejustificate uriașe. „E idiot softul”, susține ex-ciobanul „Având în vedere situația de la granița României cu Ucraina, înregistrată în proximitatea localității Plauru, județul Tulcea, stadiul actual este următorul: Serviciile de urgență și de intervenție ucrainene au intervenit permanent pentru limitarea efectelor negative produse la nava afectată astfel că, în cursul nopții trecute, în zona portului Ismail a fost adusă o navă de mare capacitate care a refulat apă asupra tancurilor navei afectată, fiind astfel diminuat semnificativ pericolul unei potențiale situații de urgență cu efecte grave asupra localităților învecinate. În acest moment, la bordul navei de transport GPL se observă un focar activ pentru care autoritățile ucrainene intervin. Ordinul de evacuare a încetat „În urma analizei de risc, a informațiilor primite de la omologii ucraineni a fost luată decizia ca începând cu ora 09:00 ordinul de evacuare a populației din satul Ceatalchioi să înceteze. Astfel, cei 231 de locuitori care s-au autoevacuat ori au fost evacuați cu mijloacele Ministerului Afacerilor Interne se pot întoarce la casele lor” se arată în comunicat. Sprijin din partea Ministerului Afacerilor Interne Potrivit comunicatului, „O potențială situație de risc generată de incendiul de la bordul navei a fost evaluată ca fiind una foarte scăzută (o parte din cantitatea de gaz s-a consumat prin ardere, în acest moment fiind vizibilă doar o singură flacără asupra căreia autoritățile ucrainene acționează) pentru zona localității Ceatalchioi, însă rămâne una ridicată pentru localitatea Plauru. Forțele Ministerului Afacerilor Interne sunt alături de persoanele evacuate și vor oferi sprijin ca cele 231 de persoane din Ceatalchioi să se întoarcă în siguranță la casele lor prin punerea la dispoziție a mijloacelor de transport și personal pentru ajutorarea celor în vârstă ori cu nevoi speciale.”  

Guvernul, asumarea noului pachet de reforme (sursa: Facebook/Guvernul României)
Politică

Guvernul își asumă răspunderea pentru al doilea pachet de măsuri. Riscul: căderea Executivului

Guvernul, asumarea noului pachet de reforme. Guvernul ar urma să își asume răspunderea pe pachetul doi de măsuri în Parlament, cel mai probabil săptămâna viitoare, a anunțat miercuri președintele Senatului, Mircea Abrudean. Potrivit acestuia, este vorba despre un „pachet extrem de așteptat de români”, care vizează eliminarea privilegiilor și reducerea cheltuielilor statului. Guvernul, asumarea noului pachet de reforme Mircea Abrudean a precizat că pachetul va include măsuri referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților, dar și la reducerea cheltuielilor în administrația locală. Printre prevederi se numără: diminuarea cu 20% a cheltuielilor de salarizare; desființarea a aproape 5.000 de posturi; modificarea sistemului de impozitare a proprietăților, considerat depășit; reforme privind guvernanța corporativă a companiilor de stat, inclusiv eliminarea indemnizațiilor considerate „nesimțite”. „Este vorba de echitate socială și de aducerea companiilor de stat la un nivel comparabil cu performanța lor”, a subliniat Abrudean. Sprijinul coaliției pentru asumarea răspunderii Președintele Senatului s-a declarat convins că pachetul de măsuri va avea sprijinul întregii coaliții. „Sunt convins că vom avea susținerea tuturor pentru asumarea în Parlament”, a precizat acesta. Obiecțiile social-democraților și ultimele negocieri Întrebat despre rezervele exprimate de PSD, în special în ceea ce privește partea de fiscalitate și reforma administrației locale, Mircea Abrudean a afirmat că „mai sunt discuții pentru a regla anumite neclarități”. „Cred că vom avea un acord final, pentru că vorbim de asumarea răspunderii în Parlament, chestiune care privește întreaga coaliție”, a adăugat el. Dialog între liderii coaliției, în ciuda tensiunilor Abrudean a recunoscut că au existat declarații politice tensionate, dar a subliniat că dialogul între liderii coaliției continuă. „Nu cred că nu există dialog. Chiar dacă nu sunt ședințe formale, discuțiile există și sunt convins că vom avea o formulă asumată de întreaga coaliție”, a punctat președintele Senatului.

România poate să piardă fondurile europene (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Premierul Ilie Bolojan avertizează: România riscă să piardă fondurile europene disponibile

România poate să piardă fondurile europene. România se confruntă cu un risc major: până la jumătatea anului 2026, ar putea pierde fonduri europene neutilizate, din cauza întârzierilor administrative, a birocrației excesive și a lansării tardive a apelurilor de proiecte, a avertizat premierul Ilie Bolojan, luni, într-un interviu acordat postului Antena 1. România poate să piardă fondurile europene Premierul a explicat că gestiunea ineficientă a proiectelor europene pune în pericol capacitatea României de a utiliza granturile și împrumuturile disponibile. Citește și: Bonus astronomic pentru un ex-director la Aeroporturi București, recrutat de la firmă de copiatoare. Nu făcea mai nimic, se uita la cinci “indicatori cheie“ „Nu am lansat apelurile de proiecte la timp, nu am evaluat rapid proiectele și am făcut licitații târziu. Riscăm să nu consumăm banii din grantul de aproximativ 14 miliarde de euro și să pierdem o mare parte din împrumutul disponibil.” Pentru a evita acest scenariu, Bolojan cere urgentarea lucrărilor în curs, respectarea jaloanelor asumate și prioritizarea proiectelor relevante. Evaluarea, marți la Bruxelles Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, va reprezenta România marți, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN). Unul dintre punctele esențiale de pe agendă este evaluarea capacității României de a-și respecta angajamentele fiscale – o condiție esențială pentru menținerea finanțării europene. „Evitarea unui scenariu de tip Grecia este o chestiune de zile” Premierul avertizează că România riscă să devină nesustenabilă pentru investitori, dacă nu dovedește în scurt timp că ia măsuri pentru reducerea deficitului: „Dacă agențiile de rating nu văd corecții în veniturile și cheltuielile statului, este doar o chestiune de săptămâni până ce România va fi percepută ca o țară în care nu mai merită să investești. Vom fi la un pas de un scenariu de tip Grecia.” Măsurile fiscale asumate de Guvern Guvernul a aprobat luni un prim pachet de măsuri fiscale, prin angajarea răspunderii în Parlament. Premierul subliniază că acestea vizează problemele structurale și că vor fi urmate de alte două pachete legislative, pentru corectarea restului dezechilibrelor economice: „Suntem în ceasul al 11-lea. Am început cu măsuri care vizează cifrele mari din buget. Acestea nu vizează corectarea nedreptăților punctuale, ci stabilizarea sistemului în ansamblu.”

Autostrada A8 riscă pierderea fondurilor PNRR (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Două loturi din Autostrada A8, în pericol să piardă banii PNRR: lucrările sunt în mare întârziere

Autostrada A8 riscă pierderea fondurilor PNRR. Două loturi ale Autostrăzii A8 riscă să piardă finanțarea prin PNRR din cauza întârzierilor majore în execuție. Autostrada A8 riscă pierderea fondurilor PNRR Pe segmentul Moțca–Tg. Neamț, lucrările au ajuns abia la 10%, iar săptămâna trecută nu s-a lucrat deloc, deși termenul-limită este anul viitor. Citește și: Viitorul ministru al Sănătății, responsabil de ratarea PNRR pe spitale și autorul atacurilor la Nicușor Dan, pe care l-a acuzat că a blocat un spital de oncologie Asociația „Moldova Vrea Autostradă” avertizează public asupra pericolului pierderii fondurilor europene, invocând un „cod roșu de incompetență sau de rea-voință”. Și tronsonul Tg. Mureș–Miercurea Nirajului, aflat în aceeași situație, este finanțat tot prin PNRR, iar întârzierile pun sub semnul întrebării finalizarea sa în termen. Continuarea, în Ziarul de Iași

România riscă să piardă fonduri europene (sursa: Pexels/Marco)
Eveniment

România, păsuită de UE până în octombrie să reducă deficitul sau riscă să piardă fonduri europene

România riscă să piardă fonduri europene. România trebuie să adopte măsuri urgente de reducere a deficitului bugetar până la 15 octombrie 2025, altfel riscă suspendarea fondurilor europene, avertizează Alin Andrieș, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, într-un interviu pentru Digi24. România riscă să piardă fonduri europene În prezent, România nu a implementat reformele necesare pentru creșterea veniturilor, fiind astfel obligată să ajusteze traiectoria cheltuielilor în acest an și în 2026. Citește și: Ciolacu, Tudose și Paul Stănescu se bat să-și trimită clientela în viitorul guvern Avertismentul a fost lansat în cadrul reuniunii Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) de la Luxemburg, unde s-a constatat oficial că România nu a răspuns eficient recomandărilor europene privind reducerea dezechilibrelor fiscale. Creșterea cheltuielilor publice va fi limitată Din cauza lipsei de acțiuni concrete, România va trebui să limiteze creșterea cheltuielilor nete la 2,8% în 2025 și la 2,6% în 2026, potrivit noilor reguli ale Comisiei Europene. Cheltuielile nete se calculează scăzând din totalul cheltuielilor sumele plătite pentru dobânzi și fonduri europene, fiind ajustate în funcție de evoluția veniturilor. Potrivit oficialilor, aceste plafoane sunt menite să readucă deficitul sub 3% din PIB până în 2030, așa cum prevede Planul Bugetar-Structural aprobat în ianuarie 2025. Cu cât întârzie măsurile, cu atât vor fi mai dure Alin Andrieș a explicat că amplitudinea măsurilor necesare va fi mai mare cu cât sunt adoptate mai târziu. De exemplu, o măsură aplicată la începutul anului poate avea efectul scontat cu un efort de 1% din PIB, însă aceeași măsură aplicată în trimestrul al treilea ar necesita un efort de patru ori mai mare. Așadar, guvernul trebuie să acționeze rapid pentru a evita un impact fiscal sever și pierderea încrederii agențiilor de rating. Deficitul ridicat, o amenințare pentru sustenabilitatea fiscală Consiliul ECOFIN a subliniat că România a înregistrat un deficit bugetar de 9,3% din PIB în 2024, iar după primele patru luni din 2025, deficitul a ajuns deja la 2,95% din PIB. Cheltuielile nete au depășit plafonul recomandat, ceea ce periclitează închiderea procedurii de deficit excesiv până în 2030. Consiliul a transmis că nu există factori atenuanți care să justifice abaterile de la planul agreat, iar riscurile legate de sustenabilitatea fiscală pe termen mediu sunt considerate ridicate. Planul european cere eforturi susținute până în 2030 România a primit recomandări clare pentru menținerea cheltuielilor publice în limite stricte: plafonul anual de creștere a cheltuielilor nete scade treptat, de la 5,1% în 2025 la 3,9% în 2030. Obiectivul este reducerea treptată a deficitului sub pragul de 3% din PIB și stabilizarea datoriei publice, în contextul unui nivel ridicat al investițiilor (peste 7% din PIB). Planul prevede o traiectorie de ajustare pe 7 ani, cu reforme și investiții susținute, dar necesită aplicarea urgentă a măsurilor fiscale pentru a nu pierde încrederea piețelor și finanțatorilor internaționali.

România reglementează participarea misiunilor militare străine (sursa: Facebook/MApN)
Eveniment

Trupe străine pot participa la misiuni în România pe timp de pace dacă există riscuri de securitate

România reglementează participarea misiunilor militare străine. Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat legea care stabilește cadrul legal pentru desfășurarea misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul României în perioadele în care nu este instituită starea de urgență, de asediu, de mobilizare sau de război. Actul normativ vizează protejarea valorilor și intereselor naționale în fața riscurilor de securitate. România reglementează participarea misiunilor militare străine Legea permite desfășurarea de misiuni militare în situații care amenință direct sau indirect suveranitatea, integritatea teritorială, funcționarea instituțiilor statului sau siguranța cetățenilor. Citește și: Ponta face o propunere de preluare a PSD, dar fără el ca președinte. Grindeanu, desființat Aceste operațiuni pot fi derulate de armata română sau în colaborare cu forțe armate străine, în baza tratatelor și acordurilor internaționale. Cine aprobă misiunile și cum se aplică legea Inițierea acestor misiuni este aprobată de președintele României, la propunerea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în funcție de avertizările și riscurile identificate în planurile de securitate. Parlamentul trebuie informat în termen de cinci zile de la luarea deciziei, chiar dacă se află în vacanță. Uz de armă și comenzi comune cu forțe străine Pe durata misiunilor, militarii români și străini pot utiliza armament și echipamente conform legii române și regulilor de angajare autorizate. Comandanții români pot primi, sub diferite grade de autoritate, controlul asupra trupelor străine participante, iar forțele române pot fi transferate temporar sub comanda unui lider militar străin, în baza unor înțelegeri tehnice și aprobări oficiale.  

Educația preuniversitară, risc de securitate națională (sursa: Facebook/Ministerul Educației)
Eveniment

VIDEO Ministrul Educației, Daniel David: Învățământul preuniversitar, risc de securitate națională

Educația preuniversitară, risc de securitate națională. Un raport (VIDEO) de diagnostic prezentat luni de ministrul Educației, Daniel David, evidențiază probleme grave în sistemul de învățământ preuniversitar din România, precum calitatea scăzută a competențelor absolvenților, abandonul școlar ridicat și nivelul alarmant de analfabetism funcțional. Educația preuniversitară, risc de securitate națională Intitulat „Raportul de diagnostic al Educației și Cercetării din România. Realizările prezente și implicații pentru noi reforme în domeniu (Raportul QX)”, documentul este asumat personal de ministrul Educației, fără a fi un act oficial al Guvernului sau al Ministerului. Citește și: Intenția de vot pentru PSD a căzut la 12%, spune un lider PSD: „Este colaps” Problemele identificate de raport sunt considerate drept factori de risc pentru securitatea națională. Raportul subliniază că învățământul preuniversitar obligatoriu (de la preșcolar până la liceu) nu reușește să transfere eficient cele opt competențe-cheie necesare pentru integrarea absolvenților în societate și pe piața muncii. De asemenea, este necesară regândirea educației antepreșcolare pentru a oferi baza solidă necesară ciclurilor următoare. Absolvenții ar trebui să obțină calificări relevante: nivelul 3 după clasa a XI-a, nivelul 4 după liceu, pentru a accesa piața muncii sau pentru a continua studiile la nivel postliceal/universitar. Reforma trebuie să combată și pseudoștiința Educația trebuie să le ofere elevilor nu doar competențe tehnice, ci și capacitatea de a înțelege cum se generează știința și valorile asociate, contribuind astfel la învățarea pe tot parcursul vieții și la combaterea fenomenelor de tip pseudoștiință. În învățământul superior, accentul trebuie pus pe conectarea cu piața muncii și inovație Sistemul național de învățământ superior ar trebui să pregătească resursă umană înalt calificată. Astfel, calificările 5/6: licență – legătură directă cu piața muncii, și calificările 7/8: master și doctorat – specializare și generare de noi domenii profesionale. Absolvenții trebuie să înțeleagă nu doar conținutul, ci și modul în care se generează cunoașterea, pentru a rămâne relevanți într-o lume în continuă schimbare. Cercetarea românească: sistem depășit, fragmentat, vulnerabil Raportul critică sever arhitectura actuală a sistemului național de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (CDI), caracterizată prin fragmentare și lipsă de coordonare, distribuție ineficientă la nivel național, suprapuneri care frânează dezvoltarea, lipsa atragerii de resurse internaționale. De asemenea este criticată vulnerabilitatea crescută la „brain drain”. Deși România este a șasea țară din UE ca populație, produce foarte puțină cunoaștere științifică, iar din aceasta, doar o mică parte este de calitate și de concepție românească. Reforma propusă Reforma sistemului CDI ar urma să aducă o arhitectură clară, cu actori cu misiuni diferențiate și o coordonare eficientă între instituții pentru evitarea redundanțelor. De asemenea reformar ar trebui să producă o „masă critică” care să conteze în competiția și clasamentele internaționale. Astfel, resursa umană va deveni mai competitivă, mai bine finanțată, iar cercetarea va genera cunoaștere științifică avansată cu impact real în inovarea tehnologică și culturală.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră