luni 27 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: psd

1445 articole
Politică

Firea anunță că a început campania electorală

La șase luni de la scandalul „Azilurilor groazei”, șefa organizației PSD București, Gabriela Firea, anunță că a început campania electorală: „E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi și ce au reușit alții”, a scris ea pe Facebook. La această postare sunt atașate nu mai puțin de 30 de fotografii, dintre care în patru apare Firea. Citește și: Coșmarul celor care pierd cardul de sănătate: după cozi uriașe, se emite o „adeverință” care expiră în 60 de zile. Halucinant: CNAS nu mai emite carduri fiindcă a rămas fără plastic În noiembrie 2023, Gabriela Firea a revenit în funcțiile de prim vicepreședinte PSD și președinte al Organizației București, după ce a fost suspendată în luna iulie, în urma scandalului „Azilele groazei”. „Nu există autosuspendare în statut, de aceea s-a şi supus la vot suspendarea pe o perioadă limitată de timp şi numirea domnului Paul Stănescu în funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei de Bucureşti”, a spus premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe 17 iulie, după ședința Consiliului Politic Național, în care partidul a ales cine va prelua conducerea la Ministerul Muncii și la Ministerul Familiei după demisia lui Firea. Oficial, Gabriela Firea este și candidatul PSD la primăria Capitalei. Acum, ea declară că a început campania pentru alegerile la Parlamentul European. Firea anunță că a început campania electorală „Am început deja pregătirea campaniei pentru alegerile europarlamentare. Trebuie să le reamintim bucureștenilor cât de multe investiții am realizat în Capitală cu ajutorul banilor europeni. Am avut o întâlnire de lucru împreună cu liderii organizațiilor de sectoare, cu parlamentarii de București, consilieri generali, reprezentanții organizațiilor de tineret, femei și pensionari. Îi mulțumesc pentru implicare colegului meu, primarului social-democrat Daniel Băluță - prezent la întâlnirea de lucru -, care a dezvoltat în ultimii ani Sectorul 4 și cu ajutorul fondurilor europene. E bine ca bucureștenii să știe ce am făcut noi și ce au reușit alții. Toate tramvaiele noi, autobuzele hibride, autobuzele electrice pe care bucureștenii le folosesc zilnic au fost cumpărate cu bani europeni. În total, aproape 370 de milioane de euro!”, a susținut fostul primar al Capitalei. În iulie, în plin scandal al azilurilor groazei, PUSL, formațiunea lui Dan Voiculescu, anunța că o susține pe Gabriela Firea pentru funcția de primar general. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi În schimb, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a fost mai rezervat: „După alegerile parlamentare, o să hotărâm, alături de colegii mei, candidații de la locale".

Firea anunță că a început campania electorală Foto: Facebook
În Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat, anunță senatorul Virgil Guran
Politică

Alianţa cu PSD s-a terminat

În Dâmboviţa, alianţa cu PSD s-a terminat, a anunțat, azi, președintele organizației liberale județene, Virgil Guran. El a acuzat că „unii se cred în continuare stăpâni de moşie în Dâmboviţa”, şi a dat ca exemplu alocarea microbuzelor electrice, unde din 31, doar 4 au ajuns la primăriile cu primari PNL şi repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6% pentru localităţi, scrie news.ro. Citește și: Maria Grapini, celebră pentru gafele și incultura ei, va vorbi la Biblioteca Centrală Universitară. Șefa BCU, controversata Mirelle Rădoi Alianţa cu PSD s-a terminat „Mi s-a demonstrat că unii se cred în continuare stăpâni de moşie în Dâmboviţa, mai întâi cu alocarea microbuzelor electrice. Din 31 de microbuze, doar 4 au ajuns la primăriile cu primari PNL. Am cerut explicaţii preşedintelui CJ Dâmboviţa şi i-am solicitat să elimine discriminarea. Situaţia s-a repetat la repartizarea sumelor din impozitul pe venit corespunzător cotei de 6% pentru localităţi. Primarii liberali conduc 25% din populaţia judeţului. Ni se cuveneau 25% din fonduri”, a spus liderul PNL Dâmboviţa. Virgil Guran a precizat că ”Corneliu Ştefan a împărţit banii pe alte criterii şi nu a respectat procentul”. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” ”Din nou s-au folosit banii pentru a aservi anumiţi primari. Cei care sunt aleşi, inclusiv eu, nu suntem stăpâni de sclavi, ci aleşi ai oamenilor! Am hotărât că nu putem participa la acest circ. Respect coaliţia la nivel naţional, dar din acest moment, în Dâmboviţa alianţa cu PSD s-a terminat!!!”, a afirmat Guran.

AUR a învățat de la PSD cum să organizeze „caravane” Foto: TSD Olt
Eveniment

AUR a învățat de la PSD

AUR a învățat de la PSD: „Caravana pentru Sănătate”, inițată de formațiunea lui George Simion și pentru care partidul său este anchetat penal, este copy-paste după acțiuni electorale ale formațiunii lui Ciolacu. Marți, presa a scris că procurorii din Ialomița au deschis la finalul anului 2023 un dosar penal privind coruperea alegătorilor și au cerut Parlamentului să transmită dacă mai mulți lideri ai partidului extremist AUR, printre care George Simion și Claudiu Târziu, au calitate de parlamentari. Citește și: EXCLUSIV Armata a cumpărat mii de licențe Windows de la o firmă despre care CSAT spune că prezintă „amenințări și vulnerabilități la adresa securității naționale și apărării țării” Dosarul a plecat de la o plângere legată de caravana medicală organizată de AUR. Plângerea vizează modul în care AUR folosește banii de la bugetul de stat. Foto: AUR News AUR a învățat de la PSD Însă PSD a avut cel puțin două acțiuni electorale foarte asemănătoare. Unul este „Caravana Educației”, proiect care se derulează din 2022 și este inițiat de Tineretul Social Democrat (TSD). „Caravana Educației este un program #gratuit de ”#meditații”, care cuprinde un set de câte 10 lecții pentru limba română și matematică, adresat elevilor de clasa a VIII-a, din mediul rural și urban mic”, arăta, pe Facebook, TSD Olt. Sursa de finanțare pentru închirierea și colantarea autocarului în culorile PSD nu este subvenția de la buget, ci este plătită din cotizațiile adunate de la membrii de partid, a susținut, pentru Libertatea, Mihai Ghigiu, șeful TSD. Însă, exact ca și în cazul AUR, meditațiile sunt oferite într-un autocar luxos, cu sigla PSD. „Caravana Educației” avea un site dedicat, dar, în mod straniu, acum acesta este închis. În mai 2023, PSD Câmpulung Muscel anunța meditații gratuite la „Limba română, Matematică, Istorie, Geografie, Chimie, Fizică, Informatică, Economie, Logică, urmând să fie incluse și alte materii dacă vor exista solicitări”. PSD face campanie pefondul dezastrului din sistemul de sănătate publică Un alt proiect PSD care pare să fi inspirat AUR este „Prevenim pentru Sănătate”, derulat de PSD Vâlcea. „Acțiunea «PREVENIM, PENTRU SĂNĂTATE!» continuă! Astăzi, în Bărbătești! Și de această dată, acțiunea s-a bucurat de o prezență numeroasă, vâlcenii din Bărbătești fiind dornici să beneficieze de serviciile medicale oferite de colegii noștri. «Continuăm această acțiune care are drept scop verificarea stării de sănătate a vâlcenilor. Atunci când vine vorba de sănătate este mai bine să previi, decât să tratezi, și mă bucur că vâlcenii din Bărbătești au răspuns în număr mare demersului nostru. Le mulțumesc colegilor din PSD implicați în această acțiune și care au grijă ca în fiecare localitate campania să se desfășoare în cele mai bune condiții» - Constantin Rădulescu, președintele PSD Vâlcea”, se arată pe pagina PSD Vâlcea. Citește și: VIDEO George Simion, filmat în timp ce primește un teanc care pare a fi de bani și, în fix patru secunde, îi ia și îi strecoară în buzunar PSD a oferit, în ultimii ani, și consultații oftalmologice gratuite, la Titu și Sibiu, iar la PSD Sector 2 se vindeau ochelari, la un preț redus. Pe lângă inițiativele de partid, mai există „Caravana cu medici” fondată în 2014 de cinci medici rezidenți, care au pus bazele unui ONG și au o mică unitate mobilă cu care merg în mediul rural. „Organizăm caravane la care participă o echipă multi-disciplinară (medici specialiști și rezidenți), în colaborare cu autoritățile locale”, se arată pe site-ul acestui ONG.

Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu,după vizita semiratată  a acestuia în SUA Foto: X
Politică

Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu

Senatorul PSD Daniel Zamfir înalță ode către premierul Marcel Ciolacu, pe care-l prezintă drept artizan al primirii României în Schengen: „A existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD!”. În plus, Zamfir îi critică dur pe liberali pentru că încearcă să-și asume meritele pentru decizia Austriei de a permite intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime: „Ce au inteles unii liberali după eșecul asurzitor din 2022 pe Schengen?! Să schimbe tactica și să se laude cu munca altora!”. Citește și: ANALIZĂ Pro-Infrastructura: Scenariul de vis este ca în 2024 să se deschidă aproape 200 km de autostradă și drum expres. Realist: între 140 și 55 km Senatorul Zamfir este căsătorit cu realizatoarea Oana Zamfir de la Antena 3. Însă, DeFapt.ro a arătat că vizita lui Ciolacu în SUA a fost un eșec: datele publice, de pe site-ul ministerului de Externe, arată că alți premieri care s-au deplasat la Washington DC au fost primiți de vicepreședintele SUA sau chiar de președintele Statelor Unite, la Casa Albă. În plus, Ciolacu a decis să-l excludă din programul vizitei sale pe ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, fost consilier al președintelului Iohannis, ceea ce a generat un scandal public care s-a desfășurat pe toată perioada prezenței premierului român la Washington și New York. Citește și: ANALIZĂ De ce vizita lui Ciolacu în SUA este un eșec: o comparație cu vizitele la Washington ale altor premieri români. Până și Dăncilă a avut acces la vicepreședintele SUA Senatorul PSD Zamfir, ode către Ciolacu „Ce au inteles unii liberali după eșecul asurzitor din 2022 pe Schengen?! Să schimbe tactica și să se laude cu munca altora! În 10 ani de mandat ai președintelui Iohannis nu s-a mișcat nimic pe Schengen. ”Lobby-ul african” de tip hakuna matata nu poate băga România în Schengen. În schimb, Germania, Spania, SUA, Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European – DA! Plus Ronald Lauder. Și a existat in mod cert un liant pentru toate – premierul PSD! În șase luni de mandat, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu toți liderii importanți și s-a batut pentru cauza României asa cum trebuie sa faca un om de stat aflat in fruntea Guvernului. În plus, toate statele membre UE conduse de social-democrați au susținut direct și fără rezerve România. Acesta este ”secretul” acordului politic care mai apoi a fost transpus la nivel tehnic de ministerele de resort. Adevărul poate fi scris, dar pentru unii liberali pare că e nevoie și de imagini”, a scris Zamfir. El a mai scris cu o zi înainte o postare cu un mesaj asemănător,postare i-a atacat pe miniștrii de Interne și de Externe, Cătălin Predoiu și Luminița Odobescu, ambii susținuți de PNL. Citește și: Ciolacu, promisiune mincinoasă: „Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize”. Fapte: rata de refuz a solicitărilor de viză trebuie să fie sub 3%. Acum, este de patru ori mai mare „Categoric e un succes al guvernului Romaniei, dar sa afirmi ca premierul Ciolacu «a fost si el pe acolo» cand, de fapt, deblocarea Schengen s-a realizat dupa vizita premierului Ciolacu in SUA si intalnirea acestuia cu Anthony Blinken si Ronald Lauder, fost ambasador al SUA in Austria si prieten cu Nehammer, e sub demnitatea celor care ocupa azi functiile de ministrii de interne si externe”, a susținut Zamfir.

Dăncilă îl expune pe Ciolacu Foto: Facebook
Eveniment

Dăncilă îl expune pe Ciolacu

Fostul premier PSD Viorica Dăncilă îl expune pe actualul președinte al PSD, Marcel Ciolacu: a votat în cadrul conducerii PSD pentru ordonanţa privind amnistia şi graţierea, solicitată de Dragnea. Ea a făcut aceste afirmații într-o emisiune de la Prima TV. Citește și: Mirel Palada, atacuri suburbane împotriva lui Armand, Udrea și Baconschi. El sugerează că Udrea a fost plasată lângă Băsescu de serviciile secrete, fenomen ce s-ar petrece și acum Dăncilă îl expune pe Ciolacu „Să ştiţi că acea ordonanţă nu mi-a fost cerută de domnul Dragnea în mod expres, acea ordonanţă a fost cerută în Comitetul Executiv al PSD, de toţi preşedinţii de organizaţii judeţene. Inclusiv domnul Ciolacu a votat acea ordonanţă de urgenţă. M-am văzut singură în faţa tuturor”, a spus Viorica Dăncilă, precizând că ”mai erau şi unii care aveau probleme”. ”Nu am participat la această discuţie între domnul Dragnea şi preşedinţi şi răspunsul meu a fost: NU. De ce? Pentru am avut foarte multe discuţii cu Bruxelles-ul. Mi-au spus că, în condiţiile în care dau ordonanţa de urgenţă, va fi activat pentru România Articolul 7, ceea ce presupunea tăierea fondurilor europene”, a mai spus fostul premier. În 2020, Fostul lider PSD Liviu Dragnea declara că Viorica Dăncilă este cea care a deschis discuţia despre emiterea unei ordonanţe privind amnistia, el subliniindu-i că nu i-a cerut niciodată aşa ceva şi că nu a pus o astfel de condiţie şi că nu mai vrea să discute pe această temă. El a mai declarat că Dăncilă ”se trezea foarte des vorbind” despre faptul că nu îl va graţia, deşi el nu intenţionează să facă o astfel de cerere. Citește și: Fosta ostatică Mia Schem își relatează experiența: „Nu există civili inocenți în Gaza”. Ținută în captivitate la o familie cu copii, ea relatează cum era înfometată și umilită Dragnea a făcut constant presiuni asupra premierilor PSD pentru ca aceștia să adopte o ordonanță de urgență care să îl scape de dosarul de corupție în care a și fost condamnat, în 2019. Singurul premier PSD care a adoptat o astfel de ordonanță a fost Sorin Grindeanu, în ianuarie 2017, dar protestele masive cu sute de mii de oameni în fața guvernului l-au determinat să anuleze ordonanța printr-o nouă ordonanță de urgență.

Nu există nici un cardiolog de gardă în județul Gorj Foto: PSD
Eveniment

Nu există nici un cardiolog de gardă în județul Gorj

Nu există, în aceste zile de sărbătoare, nici un cardiolog de gardă în județul Gorj, acuză prefectul PNL Iulian Popescu. „Din nefericire, managementul Spitalului Judeţean a reuşit această contra-performanţă criminală, să nu fie în stare să acorde comunităţii SERVICII MEDICALE ESENŢIALE, după ce ani de zile a dispreţuit cadrele medicale”, a scris prefectul pe Facebook. Spitalul județean Gorj este subordonat Consiliului Județean, controlat de PSD. DeFapt.ro a arătat, la 3 noiembrie, că ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a plasat în consiliul de administrație al celui mai mare spital din Gorj un muncitor „calificat”. Spitalul nu este capabil să ofere servicii de radiologie, la urgențe. Citește și: Rafila a plasat în consiliul de administrație al celui mai mare spital din Gorj un muncitor „calificat”. Spitalul nu este capabil să ofere servicii de radiologie, la urgențe Nu există nici un cardiolog de gardă în județul Gorj „Inimile gorjenilor trebuie să fie observate şi tratate în PERMANENŢĂ - 24 de ore din 24, 7 zile din 7. Pentru a nu ştiu câta oară avem dovezi clare că sănătatea gorjenilor este pusă în pericol de către conducerea Consiliului Judeţean Gorj şi a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Îmi pare rău că trebuie să încep noul an cu asemenea subiecte negative pentru comunitatea noastră. În urma unor telefoane disperate primite astăzi de la rudele pacienţilor internaţi cu probleme grave cardiologice, am aflat că în aceste zile, când numărul de incidente este oricum mai mare decât de obicei, NU EXISTĂ NICIUN MEDIC CARDIOLOG DE GARDĂ în tot judeţul Gorj. Este incredibil, desprins din filmele de groază, faptul că pentru toţi cetăţenii judeţului Gorj nu se poate găsi un singur medic care să asigure permanenţa”, a arătat prefectul Popescu. Iulian Popescu susţine că lipsa gărzilor la cardiologie în cel mai mare spital din judeţ „reprezintă o situaţie foarte gravă, o STARE DE URGENŢĂ” şi că aceasta „pune în pericol vieţile gorjenilor cu urgenţe”. Prefectul va cere un raport cu explicații „Este crucial să se ia măsuri urgente pentru a asigura disponibilitatea constantă a personalului medical specializat în cardiologie, mai ales în situaţii critice, lipsa unui specialist afectând negativ rata de supravieţuire şi starea de sănătate a gorjenilor. Ştiu că este mai uşor să arunci vina pe medici şi să spui că nu vor să facă gărzi, dar asta este o scuză pentru cei care conduc sănătatea în judeţul Gorj, iar rolul unui lider, fie el preşedinte de consiliu judeţean sau manager de spital, este exact acela de a identifica soluţii, mai ales în situaţii de criză, de a găsi specialişti şi a-i motiva corespunzător, de a forma un mediu de lucru competitiv şi în acelaşi timp atractiv pentru medici şi asistenţi. Din nefericire, managementul Spitalului Judeţean a reuşit această contra-performanţă criminală, să nu fie în stare să acorde comunităţii SERVICII MEDICALE ESENŢIALE, după ce ani de zile a dispreţuit cadrele medicale”, a adăugat prefectul în mesajul de pe reţeaua de socializare. Citește și: VIDEO George Simion, beat clampă de Revelion: liderul AUR, filmat mergând împleticit și cu cămașa pe jumătate ieșită din pantaloni Acesta anunţă că solicită managerului Spitalului Judeţean Gorj să prezinte un raport cu motivele din cauza cărora s-a ajuns ca între 31 decembrie şi 2 ianuarie să existe niciun medic cardiolog de gardă în Spitalul Judeţean de Urgenţă. Popescu anunţă de asemenea că în perioada următoare va aduce această situaţie la cunoştinţa conducerii Ministerului Sănătăţii şi va solicita o analiză a managementului Spitalului Judeţean Gorj.

O grupare din USR s-a aliat cu urmașii lui Cherecheș, primind postul de city-manager,pentru Vlad Duruș Foto: Facebook Vlad Duruș
Politică

O grupare din USR s-a aliat cu urmașii lui Cherecheș

La Baia Mare, o grupare din USR s-a aliat cu PSD și urmașii lui Cherecheș, primind în schimb postul de city-manager, pentru fostul deputat și, pentru scurt timp, și prefect de Maramureș, Vlad Duruș. Presa locală critică acest troc, dar, potrivit unui mesaj al lui Duruș pe un grup intern, o parte a conducerii centrale a USR ar fi știut: „Sunt cel puțin 3 sau 4 persoane din BN care erau la curent cu tot demersul”. Citește și: VIDEO George Simion, beat clampă de Revelion: liderul AUR, filmat mergând împleticit și cu cămașa pe jumătate ieșită din pantaloni Situația de la Baia Mare ar reflecta însă diferențele de opinie tot mai adânci între președintele USR, Cătălin Drulă, și fostul președinte, Dan Barna. O grupare din USR s-a aliat cu urmașii lui Cherecheș, primind postul de city-manager „Să vedem ce a primit USR Maramureș să joace după muzica PSD, respectiv ca 2 din cei 4 consilieri locali din Baia Mare (Leontin Pop și Claudiu Vasile Pop) să voteze cum a dictat PSD, respectiv ca viceprimarul Ioan Doru Dăncuș, locotenentul lui Cherecheș, să preia cu titlu interimar atribuțiile de primar (inițiativă reușită), iar consilierul local Mircea Cirț să preia cu titlu interimar funcția de viceprimar vacantată prin promovarea lui Dăncuș (inițiativă nereușită)… Cei doi useriști Leontin Pop și Claudiu Pop au făcut pactul cu PSD/Coaliția pentru Maramureș, în pofida unor decizii interne ale organismului de conducere județean (...) La pachet cu promisiunile particulare pentru fiecare, PSD a girat și cu postul de administrator public al Băii Mari, o funcție care depinde de primarul în funcție (în cazul actual al Băii Mari, de cel care îndeplinește atribuțiile de edil). În această funcție, începând din 1 ianuarie 2024 este numit (decizia este deja semnată) Vlad Emanuel Duruș (USR), fost deputat în mandatul 2016-2020 și fost prefect al Maramureșului în perioada februarie-septembrie 2021”, scrie 2MNews.ro. Într-un mesaj intern, scris extrem de agresiv, Duruș își acuză colegii că s-au înțeles cu PNL-ul local și susține că pasul făcut de el era cunoscut, ba chiar încurajat, de la București. Duruș: „Persoane din BN erau la curent cu tot demersul” „Da, există la această oră o decizie privind numirea mea ca city-manager. Voi credeți că va fi o relație de umilință cu Dăncuș, pentru că doar relația asta politică o știți. Stați liniștiți, când s-a discutat despre funcție, s-au trasat linii destul de clare. La mine nu va urla în birou când se supără, cum se întâmplă peste drum, la CJ. Văd și că se menționează și despre sesizare la BN în privința mea. Să știți de la mine (pot confirma și alții din filiala), că sunt cel puțin 3 sau 4 persoane din BN care erau la curent cu tot demersul, încă dinainte de vreo discuție. Ba chiar și-ar fi dorit să fie mai repede. Pentru că pe cei din BN nu-i entuziasmează nici KPI-urile care nu există și nici slugăreala la principalul nostru competitor politic”, a susținut Duruș. Citește și: Șoșoacă, singurul lider care se opune primirii în spațiul Schengen: „Trafic de droguri, trafic de copii pentru prostituţie, trafic de prostituţie, crimă organizată. Mai vreţi, mă, Schengen?” Potrivit unor surse din USR, Duruș ar fi susținut de Dan Barna și Vlad Botoș.

Ciolacu l-a dat afară pe secretarul de stat care l-a lăsat fără diploma de revoluționar Foto: Facebook
Politică

Ciolacu dat afară secretarul stat care lăsat fără diploma revoluționar

Premierul Marcel Ciolacu se răzbună: miercuri noaptea, l-a dat afară pe secretarul de stat care l-a lăsat fără diploma de revoluționar, Mihai Dodu, susținut de PNL. În locul său, șeful Guvernului a impus un ex-prefect PSD din regimul Dragnea, Sever Romulus Stana. Citește și: La pensiunea „Ferma Dacilor” au sediul trei firme: una se ocupă de cazare, a doua – de catering pentru evenimente, a treia este o carmangerie. Cine răspunde juridic, neclar Marcel Ciolacu a susținut că a făcut Revoluția la Buzău și avea, încă din anii ’90, certificat de „luptător remarcat pentru fapte deosebite”. În 2019, el a depus cerere pentru a obține cel mai nou titlu introdus prin lege: cel de „luptător cu rol determinant în victoria Revoluției Române”. Ciolacu l-a dat afară pe secretarul de stat care l-a lăsat fără diploma de revoluționar În iunie 2023, secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 i-a retras liderului PSD certificatul de revoluționar. O comisie specială din cadrul Secretariatului de stat pentru revoluționari, organism aflat în subordinea Guvernului, a respins cererea lui Marcel Ciolacu de a fi declarat luptător cu rol determinant la Revoluția din decembrie 1989. Cel care a cerut analiza a fost șeful Secretariatului de stat, Mihai Iulian Dodu, printr-o adresă din 19 iunie, potrivit documentului oficial. Documentul oficial arată că verificarea a venit ca urmare a comunicării de către DNA a clasării unui dosar ce privea calitatea de luptător determinant a lui Ciolacu. Tribunalul Buzău a înregistrat, în 25 iulie, acțiunea premierului Marcel Ciolacu prin care acesta contestă anularea cererii sale de recunoaștere a meritelor de luptător anticomunist. Fostul secretar de stat Mihai Dodu relata recent, pentru Recorder, că Ciolacu l-a sunat după ce a rămas fără diploma de revoluționar: „M-a sunat domnia sa; în rest, avem o relație instituțională. A fost o discuție nici cordială, nici obișnuită. Puțin tensionată. Acum, e greu să dezlipești cumva persoana fizică de persoana politică a premierului. Mesajul pentru mine este clar: instanța trebuie să își spună cuvântul”.

Alianța Dreapta Unită, locul II în București Foto:  Facebook Ludovic Orban
Politică

Alianța Dreapta Unită, locul II în București

Un sondaj CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD, arată că Alianța Dreapta Unită (USR,PMP și Forța Dreptei) este pe locul II în București, ca intenție de vot. Din iunie până acum, PSD a rămas la o intenție de vot între 29 și 31%, adică în marja de eroare a sondajului. Citește și: Sondajele CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD, arată că părerea bună a bucureștenilor în Nicușor Dan a crescut cu peste 50% într-un an Alianța Dreapta Unită, locul II în București Intenția de vot pentru PNL, în București, a scăzut ușor, de la 18% în iunie la 16% acum, în decembrie. Marja de eroare a sondajului este de 3,1%, deci se poate estima că formațiunea liberală și-a conservat bazinul electoral. AUR a crescut, în acest interval de timp, de la 14% la 15%, adică un plus mic, situat toto în marja de eroare. Intenția de vot în București, decembrie 2023, CURS Interesant este că USR a scăzut de la 18% în iunie la 17% în octombrie și 15% în decembrie, dacă ar candida separat. Intenția de vot în București, iunie 2023, CURS Partidul Dianei Șoșoacă, SOS România, este la limita pragului electoral, de 5%. În iunie, intenția de vot pentru această formațiune era de 3%. Sondajul CURS a fost realizat în perioada 12-20 decembrie, pe un eşantion de peste 1000 de respondenţi în vârstă de 18 ani şi peste. Interviurile au fost realizate față în față, la domiciliul respondenților, iar marja de eroare este de 3,1%. Citește și: Cine protejează consumatorii români: șeful ANPC este prieten cu interlopii, face reclamă la cârciumi pe care ar trebui să le controleze și este suspectat că are o avere nejustificată, pitită în Panama Sondajele CURS, institut controlat de soțul unei deputate PSD, arată că părerea bună a bucureștenilor în Nicușor Dan a crescut cu peste 50% într-un an. CURS este deținut de Iosif Buble, cel care este și proprietarul site-ului Știri pe Surse, și este soțul deputatei PSD Diana Tușa. Declarația de interese a Dianei Tușa arată că firmele lui Buble, inclusiv CURS, au multiple contracte partidele, dar în primul rând cu PSD.

Tăcere stranie a premierului Ciolacu după incendiul de la Ferma Dacilor Foto: Facebook
Politică

Tăcere stranie a premierului Ciolacu după incendiul de la Ferma Dacilor

Tăcere stranie a premierului Marcel Ciolacu după incendiul devastator de la Ferma Dacilor, structură turistică protejată de PSD și de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Până la ora redactării acestei știri, la peste 24 de ore de la incendiul în care au murit cel puțin șapte persoane - sunt încă două persoane dispărute - nici președintele PSD, nici un alt lider al acestui partid, nu au avut vreo reacție. Citește și: „Ferma Dacilor” a interlopului Cornel Dinicu, fără autorizație ISU, contract cu sindicatul polițiștilor SNPPC. Ce relație are patronul cu Horia Constantinescu, șeful ANPC Tăcere stranie a premierului Ciolacu după incendiul de la Ferma Dacilor Prefectul de Prahova a spus, la Euronews, că a încercat să-l sune pe premier, dar semnalul era slab și nu a reușit. De altfel, oficial, pe agenda de azi a Guvernului nu este nici o activitate. Ultima postare pe Facebook a președintelui PSD este o urare către cei care poartă numele Ștefan. Însă presa a relatat despre protecția de care s-a bucurat Ferma Dacilor, șeful Protecției Consumatorilor, pesedistul Horia Constantinescu, afirmând public că este prieten cu presupusul patron, Cornel Dinicu. În plus, Dinicu ar fi fost body-guardul unui fost ministru PSD de Interne, Doru Ioan Tărăcilă. Citește și: Șeful Protecției Consumatorului, pesedistul Horia Constantinescu, laude deșănțate pentru Ferma Dacilor: „Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani”. Proprietarul, un interlop După explozia de la Crevedia, Ciolacu s-a dus personal la fața locului, iar în noaptea următoare s-a aflat la sediul ministerului de Interne, la celula de criză, pentru a discuta despre acea situație. Ciolacu, spectacol după explozia de la Crevedia, nici o reacție după drama dela Ferma Dacilor Foto: Inquam/George Călin Ulterior, premierul a vizitat doi pompieri răniți în explozie și tratați la un spital din Bruxelles,iar când unul dintre ei a revenit în România l-a așteptat pe aeroport. Dovada că primarul din Crevedia nu a fost exclus din PSD Însă, după explozia de la Crevedia, Ciolacu spunea că primarul din localitate va fi exclus din PSD, ceea ce nu s-a întâmplat.

Legăturile dubioase de la Ferma Dacilor, patronată, declarativ, de Cornel Dinicu
Eveniment

Legăturile dubioase de la Ferma Dacilor

Legăturile dubioase de la „Ferma Dacilor”: patronul declarat, Cornel Dinicu, este un fost interlop protejat de PSD, poliție și ISU. În 2020, DNA a deschis un dosar legat de modul în care ISU Prahova a protejat Ferma Dacilor, însă secția militară a parchetelor anticorupție l-a închis inexplicabil. Citește și: „Ferma Dacilor” a interlopului Cornel Dinicu, fără autorizație ISU, contract cu sindicatul polițiștilor SNPPC. Ce relație are patronul cu Horia Constantinescu, șeful ANPC Pensiunea unde, până acum, au murit arse de vii cinci persoane, nu avea autorizație de incendiu. Legăturile dubioase de la Ferma Dacilor Mai mult, Cornel Dinicu, deși se declară public patron al Fermei Dacilor, nu apare în acte ca proprietar. Potrivit Antenei 3, actele arată că proprietari la Ferma Dacilor SRL sunt Olteanu Marian Viorel, născut în Prahova și Ristin Vitomir Adrian, din Timișoara. În 2022, Ferma Dacilor a avut o cifră de afaceri de 5,5 milioane de lei, un profit de 1,96 milioane de lei și înregistra datorii de 1,1 milioane de lei. Firma avea 11 angajați. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA intenţionează ca în zilele următoare să redeschidă dosarul de corupţie de la ISUJ Prahova, care implica şi scandalul pe autorizaţia de incendiu de la pensiunea Ferma Dacilor. Dosarul DNA ar arăta că au existat mai multe nereguli în acordarea autorizaţiilor de incendiu iar ISUJ Prahova ar fi dat avertismente în locul amenzilor în valoare de 5000-10.000 lei. Dosarul DNA arată că: „În data de 10.07.2019, cpt. Cristina CHELBA, împreună cu colonelul (r) Elisei-Tiberiu DUMITRU au desfăşurat controlul, fiind identificate 6 nereguli, consemnate în nota de control nr. 4468421/12.07.2019, toate sancţionate cu avertismente. Obiectivul nu a putut face dovada deţinerii unei autorizaţii de securitate la incendiu - 1200 mp, în condiţiile în care amendă prevăzută era de 5001-10000 lei, conform art.45, pct IV, lit.d, Legea 307/2006. Ulterior la data de 07.08.2019 la FERMA DACILOR a fost organizată o masă de protocol oferita de conducerea ISUJ Prahova membrilor comisiilor de evaluare şi însoţitorilor de loturi la etapa naţională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntar şi private pentru situaţii de urgenţă”. Prietenii patronului Dinicu Dosarul DNA pe nereguli constatate la Inspectoratul de Situaţii de Urgenţă Prahova a fost clasat pe 21 martie 2023, de către Secţia Militară a DNA, condusă la acea vreme de fostul său şef, Liviu Lascu. Alte legături dubioase de la Ferma Dacilor sunt: Cornel Dinicu, interlop condamnat penal, eraprieten de 31 de ani cu șeful Protecției Consumatorului, pesedistul Horia Constantinescu, care-i făcea reclamă pe Facebook. Un sindicat al poliției avea un contract cu Ferma Dacilor, membrii acestui sindicat primind o reducere de 20% la cazare și mâncare, Cornel Dinicu ar fi fost bodyguard al fostului ministru PSD de Interne, Doru Ioan Tărăcilă Petreceri cu interlopi și un incendiu care l-a anticipat pe cel din 26 decembrie Surse citate de Gândul susțin că un alt incendiu, de proporții reduse, ar fi izbucnit în în bucătăria pensiunii „Ferma Dacilor” acum câteva zile. Mai mult, în ceea ce privește instalația electrică a pensiunii, ar fi fost mai mereu „probleme”. Citește și: Cine este interlopul care deținea „Ferma Dacilor”: căpetenie de bodyguarzi, personaj central în afacerea „Portbagajul”, urmărit de serviciul românesc de spionaj „Am fost la Ferma Dacilor cu o săptămână în urmă. Atunci a luat foc bucătăria și era să fim cu toții intoxicați. Jos, la parter, era chef de interlopi cu lăutari, muzică live… te și speriai. Erau în jur de 30-40 de persoane la parter, 40 – 50 la etaj, în acel moment”, a declarat un turist, sub protecția anonimatului. „Aveau probleme cu curentul, tot se oprea, și pâlpâiau becurile, mi s-a făcut rău când am văzut. Pe 16 decembrie, în jurul orelor 17.00, a izbucnit un incendiu, tot în bucătărie. Tot personalul alerga spre și dinspre bucătărie, s-au deschis geamurile după ce incendiul a fost stins, toată zona unde se lua masa și holurile au fost inundate de fum dens! La parter era o petrecere privată de dubiosi, ceva sportivi, iar toti clientii erau directionati la etaj pentru a lua masa!”, mai scrie Gândul. Buzdugan și Morar, la deschiderea unei piscine săpate de interlop În 2010, Prahova Online scria: „Fostul interlop Cornel Dinicu a facut la Mizil o piscina de 700.000 de euro”. În fotografiile distribuite de aceasta publicatie dela acest eveniment apar prezentatorii de la Radio Zu, Mihai Morar și Daniel Buzdugan. Foto: Prahova Online, ilustrație la articolul „Fostul interlop Cornel Dinicu a facut la Mizil o piscina de 700.000 de euro” Acest site mai arată că, în februarie 2000 „Dinicu este arestat de Poliția Prahova, pentru deținere ilegală de armă militară și este condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. Mai 2000 - La domiciliul părinților lui Dinicu, pe atunci consilier la Camera Deputaților, poliţia găseşte "la pont" un pistol cu aer comprimat, o stație de emisie-recepție "Motorola", 40 de cartușe marca "Winchester", două cartușe de calibrul 7,62 milimetri, trei cartușe calibrul 12 milimetri, două cartușe "Start" calibrul 12 milimetri, un încărcător semicircular pentru cartușe, o sabie de tip "Ninja", o baionetă, un baston metalic tip "Castel"și mai multe cuțite. Dinicu a fost reținut de polițiști sub acuzația de deținere ilegală de arme și muniție; August 2000 - fața deputatului PNȚCD de Călăraşi Claudiu Pavelescu a lovit un copil cu maşina, omorându-l. În maşina fiicei deputatului se află şi Cornel Dinicu, angajat din 1999, la biroul parlamentar, ca bodyguard”.

Șeful Protecției Consumatorului, pesedistul Horia Constantinescu, laude deșănțate pentru Ferma Dacilor Foto: Info Sud-Est
Politică

Șeful Protecției Consumatorului, laude deșănțate Ferma Dacilor

Șeful Autorității Naționale pentru Protecției Consumatorului (ANPC), pesedistul Horia Constantinescu, laude deșănțate pentru Ferma Dacilor: „Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani”, a scris acesta pe Facebook. Postarea sa este din 22 octombrie 2023 și a fost redistribuită de Ferma Dacilor. În mesaj, Horia Constantinescu recunoaște că este prieten cu patronul de 31 de ani. Cel care deține acest hotel este Corneliu Dinicu, care a fost căpetenie de bodyguarzi, în Complexul Studențesc Regie din București, personaj central în afacerea „Portbagajul” și a fost urmărit de serviciul românesc de spionaj, SIE, pentru o afacere cu diamante în Sierra Leone. În 2022, un sindicat din Ministerul de Interne avea contract cu Ferma Dacilor, care le oferea angajaților din poliție reducere de 20% la cazare și masă. Șeful Protecției Consumatorului, laude deșănțate pentru Ferma Dacilor Iată postarea șefului ANPC, în care am păstrat ortografia fantezistă a autorului: „Ferma Dacilor, idee românească, produse românești, peisaje unice și oameni minunați ❗️ Pentru idiocrați și hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiția și rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuțiile de doi lei, lansate în spațiul public ❗️ Sunt prieten cu proprietarul de aproape 31 de ani ❗️ Cunosc acest proiect, încă din 2007, de când era o simplă idee ❗️ Dacă fiecare dintre noi s-ar gândi la produsele românești, măcar jumătate din cat o fac producătorii, acestea ar avea o șansă mult mai mare, în fața celor străine ❗️ Vă pot spune, cu mâna pe inimă, că jumări, ca aici, nu găsiți nicăieri, în lume ❗️Brânzeturile sunt producție proprie, ca de altfel 99 la sută dintre produse ❗️ Această reclamă este în schimbul prieteniei, recunoașterii meritelor și faptului că prietenul meu pune România în farfurie❗️ PS am adaugat dulceata de… ROȘII!”, a scris demnitarul. Postarea sa avea 3.200 de like-uri la ora redactării acestei știri. Un comentator i-a reproșat șefului ANPC că nu știe să pună virgule, iar acesta a susținut că dictează postările pe telefon.

Noi frustrări ale Gabrielei Firea, înainte de Crăciun Foto: Instagram
Politică

Noi frustrări ale Gabrielei Firea, înainte de Crăciun

Noi frustrări ale Gabrielei Firea, înainte de Crăciun: noile tramvaie și autobuze din București, precum și lucrările la termoficare se fac pe banii atrași de ea, când era primar, scrie fostul edil-șef al Capitalei, pe Facebook. Citește și: Nicuşor Dan: Licitaţie pentru reabilitarea a 21 de kilometri cale dublă de rulare pentru tramvaie. Contract de peste 170 de milioane de euro Însă, pe pagina ei personală de pe această rețea de socializare, mesajul a strâns doar 75 de like-uri în peste două zile, din care peste 10% erau hohote de râs. Capitala a achiziționat recent 100 de troleibuze moderne, 100 de autobuze electrice și 70 de tramvaie noi. Noi frustrări ale Gabrielei Firea, înainte de Crăciun „Tramvaiele și autobuzele moderne sunt din banii europeni atrași de echipa social democrată pe care am coordonat-o, așa cum și reparațiile la termoficare se fac din fondurile nerambursabile pe care tot noi le-am obținut. E bine ca bucureștenii să știe adevărul! (...) Toate tramvaiele noi, autobuzele hibride, autobuzele electrice pe care bucureștenii le folosesc zilnic au fost cumpărate cu bani europeni”, a scris Firea, pe Facebook. Oficial, Firea este candidatul PSD la primăria București, în pofida implicării numelui ei în scandalul „azilurilor groazei”. Citește și: Primă de Crăciun de 24.000 de lei pentru obscurul director al unui institut „de cercetare”care câștigă, lunar, 30.000 lei, brut. Directorul a candidat pentru PSD „Anul trecut am fost anunțată de partid drept candidat la Primăria Capitalei și chiar era în discuție varianta de a fi candidatul coaliției PSD-PNL. Dacă între timp cineva s-a răzgândit, vom afla pe parcurs”, spunea ea în septembrie.

Ghiță explică de ce a agresat un parlamentar USR Foto:  Facebook
Politică

Ghiță explică de ce a agresat un parlamentar USR

Deputatul PSD Daniel Ghiță, zis „Luptătorul” întrucât a fost campion la kickboxing, explică de ce a agresat și umilit un parlamentar USR, care se afla la un bufet de pe un culoar al Camerei Deputaților: dorea să-l apere pe premierul Ciolacu. De altfel, cu câteva luni înainte ca PSD să decidă noile liste de candidați pentru viitorul Legislativ, Ghiță - care a ajuns deputat de Ilfov cu sprijinul declarat al familiei Pandele-Firea - îl laudă tot mai des pe șeful partidului său, Marcel Ciolacu. Citeșteși: VIDEO PSD îl protejează pe deputatul Ghiță, apropiatul familiei Pandele-Firea, după ce a tras de urechi un parlamentar USR. 15 plângeri împotriva lui Ghiță, îngropate PSD îl protejează pe deputatul Daniel Ghiță, apropiatul familiei Pandele-Firea, după ce, pe un hol al Legislativului, a tras de urechi un parlamentar USR. Incidentul a fost filmat și difuzat de mai multe canalev TV. Nu mai puțin de 15 plângeri împotriva lui Ghiță au fost îngropate. Însă postările lui Ghiță, care se declară un patriot, sunt pline de greșeli gramaticale, inclusiv virgula pusă între subiect și predicat în mod frecvent. Ghiță explică de ce a agresat un parlamentar USR Iată explicațiile lui Ghiță, preluate exact așacum au fost postate pe Facebook, fără a corecta gravele greșeli: „Am ajuns , noi deputații, să ne ridicăm și să stăm pază să nu fie agresat fizic Premierul României în Parlament! Memrbtii USR voiau să-i pună în cap cartoane Premierului. L-au jignit, agresat, înjurat pe noi toți. Injurii, și au început să fie extrem de agresivi verbal, cu provocări, după care se victimizează că reacționăm? (...) Au murit oameni în pandemie. Deci, ar trebui să dăm în judecată firmele de seruri experimentele ( cat si clasa politică!) și să recuperăm un miliard de Euro. Cei care au murit sau sunt bolnavi în urma vaccinului ar trebui despăgubiți. Pentru că au rămas cu boli, care necesită tratamente. Am fost mințiți, înțelepați cu forța de Voiculescu și Mihăilă”. În aceeași postare, el susține că deputații USR au smuls hainele de pe Viorica Dăncilă: „Presa nu a făcut așa mare vâlvă când demnitarii și membrii USR o băteau pe holuri pe Viorica Dăncilă, care avea atunci funcția de Prim-ministru! Îi smulgeau hainele de pe ea, o înjurau, coate, loviri. O fugăreau și hărțuiau pe holurile Parlamentului”. Într-un mesaj patriotic, deputatul Ghiță folosește virgula cu totul fantezist: „Să respectăm întâi România, și toți strămoșii noștri, care au murit pentru noi”. Un alt mesaj în care virgula apare între subiect și predicat sau înainte de „și”: „Fără să le zică cineva ceva au început să ne facă semne, și să-l jignească pe Dan Tănasa, invitându-ne la bătaie! (...) Noi, nu am înjurat, nu am vorbit urât, cred ca se aude pe toate înregistrările!”.

Statul decontează chirie unui bugetar care câștigă 6.000 euro pe lună Foto: Facebook
Politică

Statul decontează chirie bugetar care câștigă 6.000 euro pe lună

Statul român decontează chirie de sute de euro pe lună unui bugetar care câștigă 6.000 de euro pe lună, tot de la stat: este vorba de Bogdan Mîndrescu, unul dintre cei mai controversați secretari de stat din ministerul Transporturilor. Citește și: Austria a fost ținută trei ani la poarta Schengen de către Germania, nemulțumită de frontierele șvaițer austriece. După negocieri dure, Viena a intrat în Schengen doar aerian, inițial Mîndrescu a terminat un liceu din Buzău, potrivit propriului CV. Ulterior a studiat Administrarea Afacerilor, la Universitatea București și a ajuns „consultant vânzări” la Bancpost. Însă, din 2013, a ajuns bugetar,prima sa slujbă la stat fiind de consilier al președintelui TVR, deși nu avea nici o legătură cu presa. Între 2017 și 2018 a fost directorul aeroporturilor București - Băneasa și Otopeni - dar a fost dat afară după ce s-au descoperit nereguli uriașe: printre altele, angajați care veneau la slujbă câteva minute sau probleme majore la pistele de pe Otopeni. Statul decontează chirie unui bugetar care câștigă 6.000 euro pe lună Însă, în 2022, Grindeanu l-a promovat pe Mîndrescu în funcția de secretar de stat și l-a umplut de sinecuri excelent plătite: membru în CA al RAR: 162.000 lei membru în CA Autoritatea Aeronautică Civilă: 93.000 lei secretar de stat Transporturi: 116.000 lei. Însă, pe lângă acești bani, în 2022 el a primit și 30.000 de lei pentru decontarea chiriei, adică 500 de euro pe lună. Acum circa o lună, site-ul Realitatea TV scria: „Cum și-a dat BONUS singur secretarul de stat din ministerul lui Grindeanu - La ce a recurs Bogdan Mîndrescu pentru 50.000 de euro (...) Practic, Mîndrescu și-a aprobat bonusul de 50.000 de euro de la RAR și tot el a semnat acordarea bonusului, iar Guvernul l-a aprobat, potrivit Realitatea PLUS. Bonus de 2.000 de euro pentru fiecare angajat și șefii vor primii de peste 30 de ori mai mult”.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră