sâmbătă 30 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: promovare

23 articole
Eveniment

Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane

Primarul Robert Negoiță este prezentat ca un adevărat erou la Antena 3, după ce primăria Sector 3 a pompat milioane de lei în postul controlat de Dan Voiculescu. În plus, toate atacurile sale la adresa lui Nicușor Dan, primarul Capitalei, sunt intens mediatizate. Actualul edil-șef al Bucureștiului este atacat constant, el fiind mediatizat în știri cu titluri precum: „Sondaj dezastruos pentru Nicuşor Dan” sau „Nicușor Dan a fost certat de un bucureștean supărat: «Să ne dea apă caldă»”. Citește și: O fostă casieră de la Autobaza București, cu facultate făcută după 30 de ani, plasată de Grindeanu să conducă un spital cu 318 paturi. Managerul spitalului are un salariu consistent Primăria Sectorului 3 își cumpără cel puțin din 2019 spațiu de promovare la Antena 3. Doar în acest an, G4Media a prezentat un acord de un milion de lei, între primăria lui Negoiță și postul lui Dan Voiculescu, încheiat printr-un intermediar. În 2022, presa a descoperit un contract de „peste” 350.000 de lei. În 2019 și 2020, Antena 3 a beneficiat de 2,1 milioane de lei - arăta Buletin de București. Robert Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane în postul lui Dan Voiculescu Iată cum arată propaganda pro-Negoiță și anti-Nicușor Dan, reflectată în titlurile de pe site-urile posturilor contrlate de Dan Voiculescu: „Ce smulge Nicuşor Dan, Robert Negoiţă replantează a doua zi. Primarul Sectorului 3 are planuri mari: «Vă invit să gustaţi fructe de kumquat»” - ObservatorNews. „Elevii de top din Sectorul 3 au fost premiați pentru rezultatele excelente” - Antena 3 „Primarul Robert Negoiță, apel către primarul Capitalei Nicușor Dan: «Să se trezească și să acționeze!»” - Antena 3 „Premieră în București: Blocurile din Sectorul 3 vor avea panouri fotovoltaice și pompe de căldură” știre difuzată de două ori, la 16 decembrie 2022 și la 30 ianuarie 2023, la Antena 3, fără a fi marcată ca fiind publicitară. „Grădiniţă nouă, inaugurată în Sectorul 3 din Bucureşti” - știre difuzată de două ori în vara lui 2022, fără a fi marcată ca publicitate. În iunie 2022, Antena 3 anunța: „Robert Negoiţă anunţă ce grădiniţe de vară vor fi deschise în sectorul 3”. „Terenuri de sport gratuite, amenajate în sectorul 3 al Capitalei. Robert Negoiţă: «Ne gândim la un sistem informatic pentru programare»” - Antena 3, iulie 2022. Pe site-ul Antenei 3 nu apare, în 2023, nici o știre privind numeroasele probleme penale ale lui Robert Negoiță. Nici acuzațiile privind uciderea din culpă - după ce doi muncitori care lucrau la un șantier deschis ilegal de o firmă a primăriei au murit, striviți sub un val de pământ - nu apar pe site-ul acestui post, asociat CNN.

Robert Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane în postul lui Dan Voiculescu Foto: Captură video
"Ordonanța austerității" promovează mascat, favorizează militarii (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
Eveniment

"OUG austeră" promovează mascat, favorizează militarii

"Ordonanța austerității" promovează mascat, favorizează militarii. În urma vizitei făcute de premierul Marcel Ciolacu la Bruxelles, a apărut o nouă variantă de proiect de OUG "privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea/regionalizarea serviciilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative". Disponibilizații, angajați pe funcții desființate Colonelul SRI Liliana Anghel a prevăzut în toatele variantele elaborate ale proiectului de OUG că prima dată se desființeză toate funcțiile vacante. Tot Anghel menționează la articolul VI (4) că "personalul cu funcții de conducere eliberat din funcția de conducere deținută ca urmare a reorganizării activității beneficiază de drepturile prevăzute de lege. Citește și: EXCLUSIV Variantele „ordonanței austerității”, concepute de colonelul SRI Liliana Anghel, plantată consilier în Ministerul de Finanțe. Ciolacu, cu mandatul pe masă pentru proiect Acesta are dreptul de a ocupa o funcție publică de conducere vacantă de același nivel sau o funcție publică de conducere de nivel ierarhic inferior vacante, pentru care îndeplinește condițiile de ocupare". Aici apare o primă fractură de logică: funcționarii publici nu mai pot ocupa funcțiile vacante dacă acestea vor fi desființate. "Ordonanța austerității" promovează mascat, favorizează militarii O altă problemă a celei mai recente variante a OUG este că maschează niște promovări fără examen în reduceri de personal. Citește și: EXCLUSIV Generalul SRI la care este conectată gruparea GPL Caracal-Crevedia, scandaluri cu Coldea, Sebastian Ghiță și procurorul Negulescu. Generalul Iancu, în anturajul LOV Astfel, la articolul VII (2), se menționează că "personalul încadrat în funcția publică de șef birou beneficiază de toate drepturile legale odată cu eliberarea din funcția publică, inclusiv prin ocuparea, în condițiile legii, a unei funcții publice de conducere ierarhic superioare corespunzătoare vechimii, experienței, studiilor de specialitate sau a unei funcții publice de execuție vacante corespunzătoare vechimii, experienței, studiilor de specialitate de comun acord cu conducerea entității publice din care face parte". Fragment din ultima variantă a "ordonanței austerității" (sursa: defapt.ro) Practic, șeful de birou poate ajunge șef de serviciu sau chiar director fără să dea nici un fel de examen. Deși pentru postul de șef birou există anumite criterii de ocupare a funcției și altele pentru o funcție superioară, respectiv cea de șef de serviciu și director. Voucherele de vacanță, mai mari Ordonanța de Urgență are ca principal scop declarat reducerea cheltuielilor publice. Însă consiliera Liliana Anghel a crescut valoarea voucherelor de vacanță de la 1.450 lei la 1.600 de lei. La articolul XII (2) din ultima variantă de OUG se menționează că angajații de la stat care primesc salarii nete de până la 8.000 lei inclusiv, vor primi, în perioada 1 ianuarie 2024 -31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.600 lei pentru un salariat. Adică valoarea acestora va crește de la 1.450 lei, cât este în prezent, la 1.600 lei. Sistemul militar are vouchere și în 2024 La alineatul 3 se menționează că, pe perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024, toate instituțiile publice, cu excepția celor militare, suspendă acordarea voucherelor de vacanță. Tot 1.600 lei primesc și angajații cu salarii nete de până la 8.000 de lei din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională. Însă în cazul acestora nu suspendă acordare voucherelor, dar se suspendă decontarea serviciilor turistice prestare de orice structură de primire turistică. Fragment din ultima variantă a "ordonanței austerității" (sursa: defapt.ro) Adică polițiștii, polițiștii de penitenciare, personalul militar (inclusiv cei din serviciile secrete) se pot duce în concedii pe datorie. Proiectul încalcă Codul Administrativ și Constituția DeFapt.ro a consultat mai mulți specialiști în administrație publică care să explice dacă variantele de proiect respectă cadrul legal din România. Sub protecția anonimatului, specialiștii susțin la unison că cine a scris documentul, adică colonelul Liliana Anghel, nu știe principiile de bază ale funcției publice. Citește și: O femeie bolnavă de plămâni a fost tratată de diabet, la Spitalul Județean Galați – acuză familia. Ea a murit după ce a fost conectată la un aparat de oxigen defect "La o primă vedere, încalcă mai multe prevederi ale Codului Administrativ, dar mai ales Constituția României. Documentul este discriminatoriu pentru că favorizează complet ilegal anumiți șefi de birou. Încalcă normele de tehnică legislativă, formulările nu sunt elaborate în mod clar și precis lăsând loc la foarte multe interpretări sau portițe", a spus unul dintre specialiști. "Un proiect legislativ scris în bătaie de joc!" Un altul a spus că există o problemă pentru că "nu se desființează birourile care funcționează ca autonomii funcționale. Fără să explice în clar ce înseamnă noțiunea de , se poate interpreta orice. O altă contradicție în document este legată de desființarea posturilor vacante, posturi desființate care pot fi ocupate ulterior de șefii rămași fără funcții. În cazul acestora, proiectul prevede că pot ocupa un post vacant de același nivel sau inferior. Dar dacă nu mai sunt, la ce posturi vacante se face referire? Se mai face referire la postul unic, a cărui definiție nu este explicită. Din document se poate interpreta, de exemplu, că va rămâne un director economic pentru toate ministerele. Un proiect legislativ scris în bătaie de joc!", a exclamat alt specalist.

Carmen Iohannis promovează extern bijuteriile Malvensky (sursa: Facebook/Malvensky)
Eveniment

Carmen Iohannis promovează bijuteriile Malvensky

Carmen Iohannis promovează extern bijuteriile Malvensky. Brand-ul de bijuterii Malvensky a postat pe Facebook imagini cu prima doamnă a României purtând bijuterii ale mărcii. Carmen Iohannis promovează extern bijuteriile Malvensky "Romanian First Lady, Carmen Iohannis, chose to complement her elegant attire with an exceptional selection of jewelry from the Malvensky Grace Diamonds Collection. We are proud to create timeless pieces that honor and celebrate the unique beauty and individuality of those who wear them.", se arată în postarea Malvensky. Fotografiile o arată pe Carmen Iohannis la ceremonia desfășurată sâmbătă în Germania, unde președintelui Klaus Iohannis i s-a decernat Premiul Civic German, conferit de Fundația Civică Bad Harzburg. Ceremonia a avut loc la Castelul Benrath, din Düsseldorf, Republica Federală Germania, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. Citește și: În unul din cele mai sărace județe ale României, Teleorman, un magistrat are pensie specială de aproape 30.000 de lei, de 14 ori peste pensia medie pentru limită de vârstă "Imaginile postate pe Facebook de compania Malvensky Corporation SRL sunt similare cu unele dintre fotografiile postate de Administrația Prezidențială de la ceremonia din Germania, dar nu identice. În fotografiile promoționale ale companiei Malvensky Corporation SRL, Carmen Iohannis apare cu două bijuterii ce pot fi găsite pe site-ul oficial al companiei: un inel Monte Carlo, din aur alb de 18 kt, cu diamante albe, de 12.500 lei, și un colier Monaco, din aur alb de 18 kt, cu diamante albe, de 48.000 lei.", potrivit G4 Media.

Guvernul dă 10 milioane de euro pentru „influencerii străini” Foto: Castelul Bran
Eveniment

Guvernul dă 10 milioane euro pentru „influencerii străini”

Guvernul dă 10 milioane de euro pentru „influencerii străini” care vor promova România, a anunțat, azi, secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Csilla Hegedus (UDMR). Guvernul dă 10 milioane de euro pentru „influencerii străini” Ea a anunțat că azi a fost încheiat contractul de promovare culturală de circa 10 milioane de euro prin care vor fi aduşi influenceri străini în România pentru a fi promovată turistic ca destinaţie culturală în reviste şi publicaţii din străinătate, printre care şi National Geographic. „Este proiectul nostru România Atractivă, cel mai mare proiect de restaurare şi punere în valoare a patrimoniului cultural al României, din care restaurăm 240 de obiective şi promovăm alte 700. Am semnat şi contractul de promovare în valoare de aproape 10 de milioane de euro, este cel mai mare proiect de promovare culturală a României şi pe lângă realitate vizuală, pe lângă prezentarea vizuală în mod interactiv al acestor situri, vrem ca şi National Geographic şi toate publicaţiile de marcă din Europa şi nu numai să scrie despre ce avem noi aici în ţară şi ce avem aici în Satu Mare. Motiv pentru care vom aduce inclusiv influenceri din străinătate ca să scrie despre noi, pentru că noi ştim că avem aceste valori extraordinare, dar altcineva nu va şti decât dacă se vorbeşte despre acest lucru", a declarat Csilla Hegedus. Citește și: Peste 3.000 de medicamente generice ieftine au dispărut de pe piața din țara noastră Proiectul prevede promovarea mai multor obiective culturale şi turistice din România în străinătate. Contractul de promovare, contestat „​Terra Building și Eventya, două firme din Sibiu, au câștigat luna trecută, prin licitație, la capătul a două contestații depuse de grupul GMP Advertising, controlat de Felix Tătaru, un contract de peste 8 milioane de euro pentru promovarea a peste 300 de obiective turistice din România. Contractul este finanțat prin PNRR și gestionat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)”, scria, la 8 martie, Hotnews. Terra Building este o companie de construcții din Sibiu este deținută integral de Ștefan Mihai Băcilă (43 de ani născut în Sibiu) și are ca domeniu principal de activitate „lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor”, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, consultate de HotNews.ro. Eventya Co este o companie de software, care a creat în 2017 aplicația oficială de promovarea turistică a României, dar și mai multe aplicații de promovare turistică pentru mai multe consilii județene, din Maramureș, Harghita, Brașov și alte asociații din turism, potrivit Economica.net.

Rata de promovare la Bac - 73.3%(sursa: Facebook/Sorin Cîmpeanu)
Economie

Rata de promovare la Bac - 73.3

Rata de promovare la Bac - 73,3%Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat este de 73,3% promoţie curentă şi promoţiile anterioare, cea mai bună din ultimii zece ani, a declarat luni ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, într-o conferinţă de presă. Rata de promovare la Bac - 73,3% "Aş vrea să încep prin a felicita toţi cei 89.000 de candidaţi reuşiţi la examenul de Bacalaureat în această sesiune, înainte de contestaţie. Anul trecut am avut 86.000 de candidaţi reuşiţi, cu aproape 3.000 mai puţini. Mai exact 2.928, deşi anul trecut au fost mai mulţi candidaţi înscrişi cu 7.211. Citește și: Ucraina se asigură că Marea Neagră nu devine „lac rusesc”: platforme petroliere furate de ruși după anexarea peninsulei Crimeea, bombardate de forțele de la Kiev Rata de promovare este de 73,3% promoţie curentă şi promoţii anterioare. Este cel mai ridicat nivel de promovare judecând după anii începând cu 2013, în ultimii zece ani, înainte de contestaţii", a spus Cîmpeanu. Potrivit acestuia, au promovat prima sesiunea a Bacalaureatului 78,3% din elevii din promoţia curentă şi 32,1% din promoţii anterioare, potrivit Agerpres.

Cât costă promovarea în liga întâi (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Eveniment

Cât costă promovarea în liga întâi

Cât costă promovarea în liga întâi. Promovată în prima ligă după baraj, fapt care a generat cheltuieli suplimentare, Universitatea Cluj a precizat, prin vocea preşedintelui Radu Constanţea, că a avut un buget “spre 1.800.000 de euro, dintre care 350.000 au mers spre academie”. Cât costă promovarea în liga întâi Petrolul Ploieşti a spus că a avut un buget salarial lunar de 98.000 de euro, inclusiv taxele. Ţinând cont şi de cheltuielile legate de Centrul de Copii şi Juniori şi de alte nevoi, prahovenii au cheltuit mai puţin decât clujenii, pe undeva pe la 1,6 milioane euro. Citește și: EXCLUSIV Oamenii lui Dragnea din dosarul penal Teldrum, contract de trei milioane de euro de la Primăria Alexandria. Banii provin dintr-o finanțare europeană Dinspre cealaltă echipă promovată direct, FC Hermannstadt, s-a vorbit de cheltuieli totale de circa 1,7 mili-oane euro. Continuarea, în Ziarul de Iași.

CSM, milioane firmei de casă PNL (sursa: Facebook/CSM)
Investigații

CSM, milioane firmei de casă PNL

CSM, milioane firmei de casă PNL. Consiliul Superior al Magistraturii plătește peste nouă milioane de lei, adică în jur de 1,8 milioane de euro, pentru a promova la TV, radio și în mediul online un proiect european. Contractul a fost atribuit unei asocieri de firme din care face parte și All Media Company, societate plătită cu 75.000 de euro de Partidul Național Liberal. CSM, milioane firmei de casă PNL Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) derulează proiectul european "TAEJ – Transparenţă, accesibilitate şi educaţie juridică prin îmbunătăţirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar", în valoare de aproximativ 30 de milioane lei. În jur de 25 de milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul Social European iar restul reprezintă cofinanțarea beneficiarului și a partenerilor. Citește și: Europa răsuflă ușurată, după ce i-a trecut glonțul putinist pe la ureche: Marine Le Pen își recunoaște înfrângerea în fața lui Emmanuel Macron, deși clamează o „victorie remarcabilă” Beneficiarul proiectului este Consiliul Superior al Magistraturii iar parteneri sunt Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Școala Națională de Grefieri, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii și Ministerul Justiției. CSM își propune prin acest proiect să îmbunătățească comunicarea publică astfel încât aceasta să fie abordată unitar la nivelul sistemului judiciar. Totodată, CSM vrea un grad ridicat de acces la justiție prin facilitarea accesului la informații privind sistemul judiciar și serviciile furnizate cetățenilor. Dar și un nivel ridicat de informare, conștientizare a drepturilor și a gradului de educație juridică a publicului. Aproape două milioane de euro pe publicitate Aproape o treime din valoarea totală a proiectului, adică peste 9.000.000 de lei, echivalentul a 1,8 milioane de euro, vor fi cheltuiți pentru promovarea proiectului la TV, radio și în mediul online. La licitația organizată de CSM pentru atribuirea contractului de promovare au fost depuse patru oferte. Culmea, trei participanți la licitație și-au retras ofertele. Astfel, contractul a fost atribuit, în urme unei licitații cu un singur ofertant, asocierii dintre firmele Complete Media Grup și All Media Company. Prima firmă, Complete Media Grup, este patronată și administrată de focșăneanca Roxana Necula. Cealaltă societate este deținută de Doina Ștefania Ursică și Ioana Ursică. Ambele societăți sunt abonate la contractele publice. Peste cinci milioane de la Poliția Română Cele două firme au mai câștigat împreună două contracte, în valoare de aproximativ patru milioane de lei, de la Inspectoratul General al Poliției Române. În ianuarie 2022, au câștigat o licitație în valoare de 2,175 milioane lei pentru organizarea unei campanii naționale de educație rutieră, în cadrul proiectului european "Educație rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră". Anterior, în octombrie 2021, mai câștigaseră un contract în valoare de 1,72 milioane lei pentru organizarea unei alte campanii de educație rutieră în cadrul aceluiași proiect european. În iulie 2021, firma Complete Media Group a mai câștigat un contract de aproximativ 1,3 milioane lei în urma unei licitații organizate tot de Inspectoratul General al Poliției Române. Și tot pentru promovarea unei campanii de educație rutieră aferentă aceluiași proiect european. Peste 13 milioane de lei, de la Fonduri Europene și ANCOM Complete Media Group a mai câștigat în aprilie 2019 un contract, de peste 12 milioane de lei, de la Ministerul Fondurilor Europene pentru producția și difuzarea de materiale aferente campaniei de comunicare pentru promovarea oportunităților de finanțare. Tot în 2019, a câștigat un alt contract, în valoare de 1,23 milioane lei, de la Autoritatea Națională pentru Administrarea și Reglementarea în Comunicații. Contractul prevedea realizarea unei campanii de informare cu privire la existența secțiunii InfoCentru dedicată utilizatorilor site-ului ANCOM. All Media Company, 75.000 de euro de la PNL Firma patronată de familia Ursică, All Media Company, este la rândul ei abonată la contractele publice. În asociere cu firma GMP Advertising, fondată de Felix Tătaru, a câștigat un contract de aproximativ 3,8 milioane lei de la Institutul Național de Statistică pentru campania de promovarea a recensământului populației și locuințelor. Cel mai mare contract, de aproximativ zece milioane de lei, a fost câștigat în anul 2019 de la Ministerul Fondurilor Europene pentru promovarea fondurilor Structurale și de Investiții. Firma familiei Ursică a beneficiat de contracte și din partea Partidului Național Liberal, în mandatul de președinte al lui Florin Cîțu, actualul președinte al Senatului României. Conform contractelor publicate de europalibera.org, firma ALL Media Company a fost plătită în perioada noiembrie – decembrie 2021 cu suma de 75.000 de euro de PNL.

Guvernul îi dă penalului Borbely un milion Foto: Facebook Departamentul de Dezvoltare Durabila
Politică

Guvernul îi dă penalului Borbely un milion

Guvernul îi dă penalului Borbely un milion de euro pentru promovarea intereselor românești peste hotare. Potrivit unei hotărâri de guvern aflate pe ordinea de zi a ședinței de guvern, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă va primi de la buget, în 2022, cinci milioane de lei. Departamentul este condus de Laszlo Borbely, fostul lider UDMR care a scăpat de două ori de urmărirea penală fiindcă Parlamentul nu i-a ridicat imunitatea. Toți complicii lui Borbely din acel dosar au ajuns la pușcărie. Acesta conduce din 2017, când premier era Sorin Grindeanu, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Guvernul îi dă penalului Borbely un milion Proiectul de hotărâre de guvern care urmează să fie adoptat azi are o denumire stranie: „ pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare parţială a sumelor prevăzute la lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021”. Însă, în nota de fundamentare se arată că este vorba de dirijarea a cinci milioane de lei de la buget pentru „promovarea intereselor românești peste hotare” și „finanţarea acţiunilor cu caracter ştiinţific şi social-cultural”. Departamentul lui Borbely va avea dreptul, printre altele, să plătească sondaje de opinie, să cumpere servicii de promovare în presă și să achiziționeze servicii de consultanță. În rest majoritatea banilor ar urma să fie cheltuiți pe simpozioane, precum și pixuri, stilouri, stegulețe și insigne. Laszlo Borbely a fost angajat la conducerea acestui departament în 2017, în guvernarea Grindeanu (PSD). UDMR nu-l mai plasase pe listele de candidați la Parlament. Numit de Grindeanu, păstrat de PNL Printr-o hotărâre de guvern emisă în octombrie 2021, numărul angajaților în Departamentul de Dezvoltare Durabilă a crescut la 20. În 2017, când acest departament a fost creat, erau șase angajați. Ulterior s-a ajuns la zece. Acum, guvernul Cîțu i-a adus la 20. În nota de fundamentare a acestui HG lipsește orice referință la impactul bugetar. Probabil că, având în vedere salariile din SGG și nenumăratele sporuri care se acordă, acest impact depășește 250.000 de euro pe an. Citește și: Cîțu a dublat subordonații penalului Borbely, care face simpozioane și strategii În 2020, aceste primea o pensie specială, de ex-deputat, de 131.000 de lei pe an, o pensie bazată pe contributivitate, de 72.000 de lei, era în consiliul de administrație al Radiocom – încă 18.000 de lei – și avea un salariu de 116.000 de lei de la Guvern. De două ori a încercat DNA să-i ridice imunitatea fostului ministru al Mediului, Laszlo Borbely, în 2012 și în 2015. De fiecare dată, parlamentarii majorității pesediste, plus UDMR, l-au protejat. În schimb, procesul presupușilor săi complici a mers mai departe, iar aceștia au fost condamnați. _________________________________

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră