vineri 10 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

proiect

85 articole
Eveniment

Suspendarea permisului ar putea fi amânată până la 120 de zile, la cerere. Amânarea, posibilă doar pentru șoferii „responsabili”

Deputatul ieșean Ștefan Tanasă, liderul USR Iași, a depus la Parlament un proiect legislativ care propune ca suspendarea permisului de conducere să poată fi amânată, la cerere, pentru o perioadă de până la 120 de zile. Amânarea suspendării permisului, proiect de lege Potrivit deputatului, inițiativa este inspirată din modelul german și vizează șoferii care dau dovadă de responsabilitate. Citește și: Siegfried Mureșan: „Adevărul este că PSD-ul este partidul care s-a opus mereu reformelor” Potrivit proiectului, amânarea ar putea fi solicitată de conducătorii auto care au plătit amenda, nu au mai avut alte suspendări în ultimii doi ani și au un istoric rutier bun. Tanasă afirmă că măsura ar permite șoferilor să-și organizeze mai bine activitățile profesionale, reducând impactul socio-economic al sancțiunilor. Continuarea, în Ziarul de Iași

Suspendarea permisului ar putea fi amânată până la 120 de zile, la cerere. Amânarea, posibilă doar pentru șoferii „responsabili”
Noi tancuri (Abrams) pentru MApN și armată voluntară, decizii luate de comisiile parlamentare de Apărare
Eveniment

Noi tancuri (Abrams) pentru MApN și armată voluntară, decizii luate de comisiile parlamentare de Apărare

Comisiile parlamentare de apărare au aprobat, luni, două proiecte esențiale pentru consolidarea capacității militare a României: modificarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare și demararea noii faze a programului de înzestrare „Tanc principal de luptă”. Voluntariatul în armată Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 446/2006 a fost aprobat de Comisia de Apărare din Camera Deputaţilor. Citește și: ANALIZĂ Cum a ajuns CCR să blocheze și să sfideze România: răspunderea PSD și PNL Documentul introduce conceptul de militar voluntar în termen, vizând tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani, care vor putea efectua un stagiu militar de patru luni, remunerat, după care vor rămâne în rezerva operaţională a Armatei Române. „Este un lucru foarte bun, care are ca obiectiv strategic întinerirea rezervei operaţionale a României. Legea a fost discutată luni în două ședințe – una la Camera Deputaților și una comună, cu deputați și senatori”, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu. Clerul militar și abrogarea legii rezervistului voluntar Proiectul a suferit două amendamente majore în comisia parlamentară: Ministerul de Interne a introdus un amendament prin care personalul clerical militar este exceptat de la mobilizare; Ministerul Apărării Naţionale a propus abrogarea Legii nr. 270/2015 privind rezervistul voluntar, odată cu intrarea în vigoare a noii legi. „Avem în prezent aproximativ 4.700 de rezervişti voluntari aflaţi sub contract. Toate aceste contracte vor continua până la finalul perioadei lor, însă pe viitor, rezerviştii vor fi înlocuiţi cu noii militari voluntari în termen, care vor efectua pregătire militară de patru luni”, a explicat ministrul Moşteanu. Parlamentul aprobă faza a doua a programului „Tanc principal de luptă” În cadrul ședinței Comisiilor reunite, Ministerul Apărării Naționale a primit aprobarea prealabilă a Parlamentului pentru continuarea achiziţiei de tancuri Abrams. Faza a doua a primei etape vizează completarea pachetului aprobat în 2023, care include 54 de tancuri Abrams, alături de armament suplimentar, muniţie, sisteme de antrenament și simulatoare. „Livrările vor începe la finalul anului 2026 și vor continua în 2027. În plus, pregătim etapa a doua a programului de înzestrare, ce presupune achiziţia a 216 tancuri – echivalentul a patru batalioane complete, cu toate vehiculele derivate: dragoare, platforme tractoare, poduri și echipamente de sprijin”, a precizat ministrul Apărării. Producţie locală și transfer de tehnologie Ionuţ Moşteanu a subliniat că noile achiziţii vor fi realizate cu invocarea interesului strategic naţional, ceea ce impune localizarea producţiei și transferul de tehnologie în România. „Este o achiziţie strategică – tancurile Abrams vor fi folosite cel puțin 25 de ani. Partea de mentenanţă şi producţie trebuie realizată în ţară. Am inclus în procedură componente care vor fi obligatoriu fabricate în România, pentru a asigura independenţa logistică şi industrială a armatei”, a declarat ministrul.

Autoturismele în care se află patru persoane ar putea merge pe benzile de transport în comun (proiect CGMB)
Eveniment

Autoturismele în care se află patru persoane ar putea merge pe benzile de transport în comun (proiect CGMB)

Mașinile cu patru persoane, pe benzile RATB. Consilierul municipal PSD Dan Cristian Popescu a depus la Secretariatul Primăriei Capitalei un proiect care propune ca autoturismele cu cel puțin patru persoane la bord să poată circula pe benzile speciale destinate transportului public. Inițiativa urmărește să reducă aglomerația din trafic și să încurajeze folosirea în comun a mașinilor personale. Mașinile cu patru persoane, pe benzile RATB „Proiectul propune ca pe benzile speciale de transport în comun să poată circula şi autoturisme cu condiţia ca în acestea să fie minim 4 persoane (şofer + 3 pasageri)”, a explicat Dan Cristian Popescu într-o postare pe Facebook. Citește și: Ciolacu vrea să scoată USR de la guvernare și critică violent măsurile luate de Bolojan Consilierul PSD motivează propunerea prin faptul că benzile speciale sunt nefolosite peste 50% din timp, iar în prezent, majoritatea mașinilor aflate în traficul bucureștean sunt ocupate doar de șofer. „Am propus acest lucru pentru a încuraja folosirea în comun a autoturismelor, având în vedere că cele mai multe maşini aflate în traficul bucureştean sunt ocupate doar de şofer”, a adăugat el. Proiectul introduce și restricții pentru taxiurile fără pasageri Pe lângă stimularea carpooling-ului, proiectul include și o limitare pentru taxiurile fără clienți, care nu vor mai putea utiliza benzile de transport public. „De asemenea, proiectul propune şi o restricţie faţă de situaţia de azi, anume că taxiurile fără pasageri să nu mai poată folosi aceste benzi, din simplul motiv că nu le putem considera transport în comun dacă nu au pasageri la bord”, a precizat fostul viceprimar al Sectorului 2. Potrivit inițiatorului, măsura ar putea duce la o acceptare publică mai bună a extinderii benzilor speciale, reducând tensiunile dintre șoferi și autorități. O altă propunere: taxă de acces pentru mașinile din afara Capitalei Dan Cristian Popescu a anunțat recent și un al doilea proiect care vizează reducerea poluării și a traficului în București. Inițiativa prevede ca vehiculele neînmatriculate în București sau Ilfov să plătească o taxă de acces (tip rovinietă) pentru a circula pe drumurile publice din Capitală. Taxa s-ar aplica pentru perioade de o zi, șapte zile, 30 de zile sau 12 luni, iar valoarea ar fi diferențiată în funcție de tipul vehiculului. Cum se va plăti taxa de acces în București Plata taxei ar urma să se facă online, prin SMS sau la puncte autorizate, iar verificarea mașinilor s-ar realiza cu ajutorul camerelor fixe și mobile de recunoaștere a numerelor de înmatriculare. Potrivit proiectului, pentru autoturisme, valoarea taxei ar urma să fie: 3,5 euro/zi 6 euro/7 zile 9,5 euro/30 de zile 50 euro/an

Taxă de acces în București pentru mașinile care nu au număr de B sau IF, cere un consilier general PSD
Eveniment

Taxă de acces în București pentru mașinile care nu au număr de B sau IF, cere un consilier general PSD

Taxă pentru mașinile din afara Capitalei. Consilierul general Dan Cristian Popescu (PSD) a depus la Primăria Capitalei un proiect de hotărâre prin care toate vehiculele neînmatriculate în București sau Ilfov ar urma să plătească o taxă de acces tip rovinietă pentru circulația pe drumurile publice din Capitală. Taxă pentru mașinile din afara Capitalei Taxa ar urma să poată fi achitată pentru perioade de o zi, șapte zile, 30 de zile sau 12 luni, în funcție de tipul vehiculului. Citește și: Noul consilier prezidențial Valentin Naumescu scrie că președintele Donald Trump merită premiul Nobel Plata se va face online, prin SMS sau la puncte autorizate, iar verificarea se va realiza automat, prin camere fixe și mobile care recunosc numerele de înmatriculare. Cât va costa taxa de acces în București Potrivit proiectului, valoarea taxei variază în funcție de tipul vehiculului: Autoturisme: 3,5 euro/zi, 6 euro/7 zile, 9,5 euro/30 zile, 50 euro/an Autoutilitare: între 8,6 euro/zi și 96 euro/an Camioane: între 4 și 11 euro/zi, respectiv 320–1.210 euro/an (în funcție de tonaj) Microbuze (9–23 locuri): 4 euro/zi, 20 euro/săptămână, 52 euro/lună, 320 euro/an Autocare: între 7 și 560 euro, în funcție de perioada aleasă Cine va fi exceptat de la plată Proiectul prevede mai multe excepții, printre care: Ambulanțele, vehiculele ISU, Poliției, Jandarmeriei și Ministerului Apărării Mașinile persoanelor cu handicap Vehiculele istorice Autovehiculele diplomatice Vehiculele cu emisii zero (100% electrice sau pe hidrogen) Unde vor merge banii colectați Sumele obținute din taxă vor constitui venituri la bugetul Municipiului București, fiind destinate exclusiv pentru: Proiecte de mobilitate durabilă Extinderea rețelelor Park & Ride Măsuri anti-poluare Primăria Capitalei, împreună cu Brigada Rutieră, va elabora în termen de 90 de zile de la adoptare regulamentul detaliat și procedurile tehnice de aplicare. Motivația proiectului: „supraaglomerare cronică” Potrivit referatului de aprobare, Bucureștiul se confruntă cu o supraaglomerare cronică a traficului, având cea mai mare densitate de autovehicule din România. Conform Planului de Mobilitate Urbană Durabilă București-Ilfov 2021–2030 și datelor ANPM, în Capitală circulă zilnic peste 1,4 milioane de autovehicule, dintre care aproximativ 35% sunt înmatriculate în alte județe. Această presiune generează pierderi de timp medii de peste 134 ore/an/șofer (conform TomTom Traffic Index 2024) și un nivel ridicat de poluare cu PM10 și NO₂, care depășește frecvent limitele europene (raport ANPM 2024). Etapele următoare: dezbatere publică și vot în CGMB Dan Cristian Popescu a precizat că proiectul a fost înregistrat la Primăria Capitalei și că urmează analiza direcțiilor de specialitate, după care va fi supus dezbaterii publice. El estimează că propunerea ar putea ajunge în plenul Consiliului General în noiembrie sau decembrie. Ce categorii de șoferi vor fi afectate Consilierul general a identificat trei categorii de persoane vizate de măsură: Locuitorii Capitalei care au mașinile înmatriculate în alte județe – aceștia ar putea fi determinați să le înmatriculeze în București. Cei care vin ocazional în Capitală – ar fi încurajați să folosească Park & Ride și transportul public. Șoferii aflați în tranzit – ar putea fi direcționați către centurile ocolitoare pentru a evita intrarea în oraș. Argumentele susținătorilor: reducerea traficului și a poluării Dan Cristian Popescu susține că există mii de localități europene care aplică astfel de taxe și că „foarte mulți bucureșteni sunt de acord cu proiectul”. „Este o măsură care contribuie la reducerea traficului și a poluării. Cred că, cel puțin pentru o perioadă de cinci ani, merită adoptată”, a declarat consilierul general. Posibile efecte economice: înmatriculări și impozite locale Potrivit inițiatorului, implementarea proiectului ar putea determina înmatricularea mașinilor în București, ceea ce ar aduce impozitele auto la bugetul local. El a atras atenția că mulți șoferi care locuiesc în Capitală, dar au mașinile înmatriculate în alte județe, plătesc asigurări RCA aproape la jumătate de preț, deși daunele produse în București sunt incluse în statisticile locale. „Asigurările se calculează în funcție de numărul de daune din județul respectiv. Dacă locuiești în București, dar ai mașina înmatriculată în alt județ, costurile daunelor se împart celor din Capitală – însă tu nu ești afectat”, a explicat Popescu. Proiectul urmează să intre în dezbatere publică, iar adoptarea sa ar putea transforma modul în care se circulă în București, cu impact direct asupra poluării, traficului și veniturilor locale.

Guvernul abandonează pe bandă rulantă proiectele de centuri ocolitoare din lipsă de bani
Eveniment

Guvernul abandonează pe bandă rulantă proiectele de centuri ocolitoare din lipsă de bani

Centurile ocolitoare rămân fără finanțare guvernamentală. Guvernul renunță tot mai des la proiectele de centuri ocolitoare, invocând lipsa fondurilor necesare. Centurile ocolitoare rămân fără finanțare guvernamentală Variantele ocolitoare de la Podu Iloaiei și Uricani, deși cu studii de fezabilitate avizate, au rămas blocate de luni întregi în așteptarea hotărârilor de guvern care ar permite lansarea licitațiilor. Citește și: EXCLUSIV Cum a primit ministrul Nazare două apartamente nedeclarate de la soția unui fost client al DNA. Schema creditării firmei de către acționarul insignifiant Ministrul Transporturilor anunța încă din iulie că documentațiile sunt pregătite pentru etapa finală, însă aprobările nu au mai venit. La trei luni distanță, ambele proiecte rămân în același punct mort, fără perspective clare de demarare. Continuarea, în Ziarul de Iași

Noul sediu al Operei din Iași, doar o partitură după ureche
Eveniment

Noul sediu al Operei din Iași, doar o partitură după ureche

Opera din Iași, proiectul sediului, blocat. Proiectul noului sediu al Operei Naționale din Iași stagnează, fiind comparat deja cu Autostrada Unirii – mult discutată, dar niciodată realizată. Opera din Iași, proiectul sediului, blocat Administrația locală a alocat în urmă cu doi ani și jumătate un teren de 9.510 mp în Copou, însă construcția rămâne doar pe hârtie. Citește și: Bolojan le-ar fi spus liderilor PSD că fie se fac concedieri, fie demisionează - surse Se vorbește despre un posibil împrumut pentru finanțare, dar fără un calendar clar privind realizarea acestuia. În lipsa unor pași concreți, noul sediu al Operei rămâne doar o promisiune amânată la nesfârșit. Continuarea, în Ziarul de Iași

Serviciul militar voluntar, proiect de lege care merge în parlamentul german. Recrutarea obligatorie, soluție de rezervă
Internațional

Serviciul militar voluntar, proiect de lege care merge în parlamentul german. Recrutarea obligatorie, soluție de rezervă

Germania finalizează planul serviciului militar voluntar. Guvernul german a definitivat miercuri planurile pentru introducerea unui serviciu militar voluntar, care ar include recrutarea ca soluție de rezervă, au declarat surse guvernamentale. Germania finalizează planul serviciului militar voluntar Proiectul urmează să fie trimis în Bundestag, unde va fi dezbătut în detaliu și ar putea suferi modificări. Citește și: VIDEO Un tânăr s-a filmat când îi dădea pumni în gură unui livrator străin și-i cerea să plece acasă. A fost reținut de poliție Propunerea unei reintroduceri a serviciului militar obligatoriu, susținută de politicieni din Uniunea Creștin-Democrată (CDU), partidul cancelarului Friedrich Merz, nu a fost aprobată. Executivul a optat pentru varianta voluntară, cu accent pe pregătirea de bază și consolidarea rezerviștilor. Nevoia de întărire a Bundeswehr Armata germană (Bundeswehr) are în prezent nevoie de aproximativ 80.000 de soldați activi suplimentari. Potrivit estimărilor NATO, Germania ar trebui să dispună de o forță de aproximativ 260.000 de militari pentru a putea face față unui eventual atac, inclusiv din partea Rusiei. Implementarea planului: 15.000 de noi recruți Noul serviciu militar voluntar va începe cu 15.000 de recruți, care vor beneficia de pregătire de bază. În plus, începând din 2027, vor fi introduse evaluări medicale obligatorii pentru cei interesați să se înscrie în program.

Un mare lanț hotelier internațional ar putea investi în estul României, în premieră
Eveniment

Un mare lanț hotelier internațional ar putea investi în estul României, în premieră

Proiect hotelier nou, în estul României. Un nou hotel de cinci stele ar putea apărea pe malul lacului Ciric din Iași, printr-o investiție estimată la 12 milioane de euro. Proiect hotelier nou, în estul României Antreprenorul Marius Pătrașcu negociază afilierea proiectului la un mare lanț hotelier internațional, însă birocrația întârzie demararea planurilor. Citește și: EXCLUSIV Firmele înființate de Oprea (SGG), țeapă statului de peste 22 de milioane de lei (taxe neplătite) Complexul ar urma să fie construit pe un teren de 10.000 mp, aflat în proprietatea firmei Megastep SRL, administrată de mama investitorului. Compania gestionează deja Vila Q din Văratec, Neamț, consolidând astfel experiența în domeniul ospitalității. Continuarea, în Ziarul de Iași

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat nu a fost aprobată în coaliția de guvernare
Eveniment

Interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat nu a fost aprobată în coaliția de guvernare

Interzicerea cumulului pensie-salariu la stat, neaprobată. Proiectul privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sectorul public, lansat în transparență publică de Ministerul Muncii, nu va fi adoptat odată cu al doilea pachet de măsuri fiscale, au declarat surse guvernamentale. Interzicerea cumulului pensie-salariu la stat, neaprobată Motivul amânării ține de dificultatea aplicării și de riscul unui blocaj în sistemele de educație și apărare, unde mulți angajați pensionari continuă să lucreze. Citește și: Greve ilegale ale procurorilor și judecătorilor ca să-și apere pensiile. Infractorii, favorizați, pentru că prescripția se apropie Documentul prezentat săptămâna trecută de Ministerul Muncii stabilea că angajații din sectorul bugetar, odată ajunși la vârsta de pensionare, ar fi fost obligați să aleagă între pensia în plată și continuarea activității. Cei care doreau să rămână în funcție trebuiau să suspende pensia pe durata contractului de muncă. Probleme de aplicare și riscuri constituționale Surse din Executiv au precizat că măsura este dificil de pus în practică și ar putea fi contestată la Curtea Constituțională. În plus, ar fi afectat domenii strategice precum industria de apărare. Un exemplu invocat este cel al fabricilor de armament, unde mulți angajați pensionari ar fi preferat să rămână doar cu pensia, ceea ce ar fi lăsat industria fără personal calificat, un sector oricum puțin atractiv pentru tineri. Îngrijorări în sistemul de educație Și în educație au apărut îngrijorări majore. Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că se poziționează de aceeași parte cu sindicatele și susține că este vital ca profesorii pensionari să poată continua activitatea la catedră. Acesta a menționat că a discutat deja cu premierul Ilie Bolojan pentru a sublinia importanța păstrării cadrelor didactice pensionare în sistem. Poziția premierului Ilie Bolojan Șeful Guvernului a vorbit încă din luna iulie despre această reformă. Ilie Bolojan a afirmat că este „inevitabil” să existe reduceri de personal în instituțiile publice. Premierul a subliniat că, din punct de vedere moral, ar fi mai corect ca cei care beneficiază deja de pensie să iasă din sistem, pentru a face loc tinerilor. Potrivit acestuia, în prezent există aproximativ 10.000 de angajați la stat care cumulează pensia cu salariul.

Solistul Rammstein, Till Lindemann, a filmat un videoclip la Spitalul de Psihiatrie din Chișinău
Eveniment

Solistul Rammstein, Till Lindemann, a filmat un videoclip la Spitalul de Psihiatrie din Chișinău

Till Lindemann, proiect artistic la Chișinău. Till Lindemann, solistul trupei Rammstein, a filmat un videoclip la IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie din Chișinău, marcând o premieră artistică unică. Till Lindemann, proiect artistic la Chișinău Instituția a transmis că a fost o onoare să găzduiască acest proiect internațional, care îmbină cultura și creativitatea cu profesionalismul medical. Citește și: Primul atac major al lui Călin Georgescu împotriva lui Simion și a AUR „Instituţia noastră a avut un privilegiu de a deschide porțile pentru un proiect artistic internațional unic, realizat de Till Lindemann, solistul legendar al trupei Rammstein. Filmările au avut loc în condiții de siguranță, respectând toate normele instituționale, demonstrând că arta și responsabilitatea pot coexista armonios. O dovadă că IMSP Spitalul Clinic de Psihiatrie nu este doar un spațiu al profesionalismului medical, ci și un loc deschis pentru cultură și creativitate.”

Proiectul lui Crin Antonescu de a crește vârsta de pensionare a magistraților, respins în Parlament
Eveniment

Proiectul lui Crin Antonescu de a crește vârsta de pensionare a magistraților, respins în Parlament

Crin, proiect electoral respins (pensionarea magistraților). Plenul Senatului a respins miercuri propunerea legislativă de modificare a unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Proiectul a întrunit 74 de voturi pentru respingere, patru contra și șapte abțineri. Crin, proiect electoral respins (pensionarea magistraților) Inițiativa legislativă fusese adoptată anterior de Camera Deputaților și prevedea reducerea ratei de înlocuire la pensionare de la 80% la 65%, precum și accelerarea creșterii vârstei de pensionare pentru magistrați, cu șase luni pe an, până la 65 de ani. Citește și: Șeful DNA explică cum scapă marii evazioniști: ANAF nu face sesizări, dosarele, mutate la tribunale Proiectul a fost inițiat de Crin Antonescu și ulterior preluat în Parlament de mai mulți lideri politici: senatorul PNL Cătălin Predoiu, deputatul PSD Marcel Ciolacu, liderul UDMR Kelemen Hunor și reprezentantul minorităților Varujan Pambuccian. Senatoarea SOS România Nadia Cerva a solicitat retrimiterea proiectului la comisie, însă plenul a respins propunerea. Critici privind schimbarea de poziție Nadia Cerva a acuzat coaliția de guvernare de inconsecvență: „Aceiași oameni și aceleași partide au susținut proiectul în Camera Deputaților, spunând că este vital. Acum, în Senat, votează respingerea, fără o motivare clară. Știm ce urmează: o Ordonanță de la Guvern”, a declarat aceasta. Argumentele opoziției și ale USR Senatorul USR Ștefan Pălărie a explicat că votul negativ nu vizează reforma pensiilor speciale în sine, ci respingerea unui proiect considerat „electoralist” și lipsit de consultări. Potrivit acestuia, CSM a avizat negativ inițiativa, iar Consiliul Legislativ a avertizat asupra lipsei măsurilor tranzitorii, ceea ce ar fi putut bloca sistemul judiciar. Reacția altor senatori Senatorul neafiliat Gheorghe Vela a susținut respingerea, acuzând o parte dintre judecători și membri ai CSM că urmăresc doar „salarii mari și pensionare timpurie”, fără să contribuie la îmbunătățirea justiției. „Trebuie să vină o zi a scadenței pentru aceste pensii nesimțite”, a spus Vela. De cealaltă parte, senatorul PNL Daniel Fenechiu a afirmat că strategia coaliției este transparentă și că măsurile vor fi incluse într-un nou proiect al Guvernului, construit după consultări cu magistrații. Atacuri politice și acuzații de electoralism Senatoarea Nadia Cerva a acuzat Guvernul și coaliția că blochează dezbaterea parlamentară pentru a înlocui proiectul cu o inițiativă venită pe cale guvernamentală, „fără consultări reale”. La rândul său, senatorul AUR Laurențiu Plăeșu a declarat că proiectul a fost „strict electoral”, amintind că a fost folosit în campania prezidențială ca mesaj împotriva pensiilor speciale. AUR a anunțat retragerea de la vot. Alte decizii în plenul Senatului Tot miercuri, Senatul a luat act de mai multe informări privind proiecte de lege pentru aprobarea unor ordonanțe de urgență ale Guvernului, printre care: OUG nr. 40/2025 privind gospodărirea integrată a zonei costiere; OUG nr. 41/2025 referitoare la gestionarea investițiilor finanțate prin PNRR și din fonduri publice naționale.

Numărul uriaș de consilieri personali aflați în slujba demnitarilor. Guvernul vrea să taie 40%
Eveniment

Numărul uriaș de consilieri personali aflați în slujba demnitarilor. Guvernul vrea să taie 40%

Numărul uriaș de consilieri personali aflați în slujba demnitarilor va fi redus cu 40%, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de lege - „privind adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative” - inițiat de ministerul Dezvoltării. Citește și: VIDEO Încă o nenorocire pe podul de la Brăila: au apărut infiltrații de apă, în asfalt, deși nu a plouat Din datele publicate de ministerul Dezvoltării se poate calcula că aceștia îi costă pe contribuabili circa 1,25 miliarde de lei pe an.  Numărul uriaș de consilieri personali aflați în slujba demnitarilor Potrivit notei de fundamentare, la nivel național sunt prevăzute un număr total de 10.126 de posturi - dar aceasta nu înseamnă că toate posturile sunt ocupate. La nivel central, premierul are dreptul la cei mai mulți consilieri personali, nouă, în timp ce un subsecretar de stat poate angaja doar unul.  La nivel local, numărul de posturi la cabinetul primarului și al viceprimarului variază între șase posturi la cabinetul primarului general al municipiului București și un post pentru cabinetul viceprimarului de comună, oraş şi municipiu.  Acum, ministerul Dezvoltării vrea ca numărul total al acestora să fie de maximum 6.060.  „Această măsură generează o reducere a numărului total de posturi la cabinetul demnitarilor din administrația centrală și locală de 6.060 de posturi, respectiv o reducere estimată a cheltuielilor salariale pe ultimele 4 luni ale anului 2025 de 193.920.000 lei și o economie anuală de 581.760.000 lei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. 

Spor de proiect european fără derulare de proiect european: un primar și un viceprimar au încasat banii timp de doi ani și jumătate
Economie

Spor de proiect european fără derulare de proiect european: un primar și un viceprimar au încasat banii timp de doi ani și jumătate

Spor de proiect european fără proiect: în județul Iași, autoritățile au descoperit un caz de plată ilegală a unui spor salarial care poate fi denumit „sporul de nimic”. Spor de proiect european fără proiect Acordat timp de doi ani și jumătate, acest spor de 15% din salariu a fost încasat de primarul și viceprimarul comunei Mogoșești, fără existența vreunui proiect cu finanțare europeană activ. Citește și: Ministerul de Finanțe este falit: nu mai are bani pentru contractele de curățenie în vămi Potrivit unui raport al Curții de Conturi, în perioada noiembrie 2018 – iunie 2021, administrația locală a făcut plăți nejustificate în valoare totală de 89.985 lei. Fostul primar, Ștefan Maftei, a primit 21.728 lei net, deși în localitate nu era derulat niciun proiect finanțat din fonduri UE. Deși sumele au fost plătite ilegal, statul nu permite recuperarea acestora, conform legislației actuale. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Stadionul-fantomă de la Iași, un proiect care are 20 de ani și nu a trecut de stadiul de desen
Eveniment

Stadionul-fantomă de la Iași, un proiect care are 20 de ani și nu a trecut de stadiul de desen

Stadionul din Iași, doar pe hârtie. Proiectul stadionului municipal din Iași, aflat în discuție de peste 20 de ani, rămâne blocat în faza de proiectare. Stadionul din Iași, doar pe hârtie Deși primăria contractase un credit de 150 de milioane de lei, din care 100 de milioane erau destinați construcției arenei, o parte din fonduri vor fi redirecționate către alte investiții. Citește și: La Transporturi, doar un membru de CA din șase este competent în domeniu. Bolojan: Nu mai au ce căuta în astfel de funcții, indiferent de cine i-a propus Lucrările propriu-zise nu au început nici acum, iar stadionul a fost reproiectat și relocat din Moara de Vânt în zona Șes Bahlui. În prezent, autoritățile au semnat un nou contract de proiectare, dar construcția efectivă rămâne incertă. Continuarea, în Ziarul de Iași

Două centuri rutiere sunt gata să intre în faza de licitație, după aprobarea Guvernului
Eveniment

Două centuri rutiere sunt gata să intre în faza de licitație, după aprobarea Guvernului

Centuri rutiere ieșene, aproape de licitație. Două proiecte importante pentru infrastructura rutieră din județul Iași – centura Uricani–Cicoarei–Nicolina și centura Podu Iloaiei – sunt aproape de a fi incluse pe ordinea de zi a Guvernului. Centuri rutiere ieșene, aproape de licitație Ambele variante ocolitoare mai au nevoie doar de hotărâri de guvern pentru a putea fi lansate în licitație. Citește și: Șeful Regiei Protocolului de Stat, criticat de Bolojan, indemnizații astronomice în 2025 Ministrul Transporturilor a confirmat că studiile de fezabilitate au fost avizate de toate comisiile tehnico-economice relevante, inclusiv de Consiliul interministerial. După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, vor începe procedurile pentru achiziția lucrărilor de proiectare și execuție. Continuarea, în Ziarul de Iași

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră