vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: prezidentiale

166 articole
Politică

PSD nu dă nici un ban pentru campania lui Crin Antonescu, iar PNL contribuie cu sume derizorii

PSD nu dă nici un ban pentru campania lui Crin Antonescu, iar PNL contribuie cu sume derizorii, scrie pe blogul său un jurnalist care a susținut campania acestuia, Radu Tudor. Acesta este angajat la Antena 3, televiziunea controlată de Dan Voiculescu.  Citește și: Franța a amânat exercițiul NATO în România, Dacian Spring 2025, până după alegerile prezidențiale - CEPA Cele mai mari 23 de filiale județene din PNL vor contribui cu câte 10.000 de euro la campania electorală a lui Crin Antonescu, în timp ce celelalte filiale vor dona câte 7.000 de euro, a decis, luni, conducerea PNL. Suma de 400.000 de euro pare derizorie prin comparație cu cea cheltuită pentru Nicolae Ciucă, a cărui campanie ar fi costat 3,6 milioane de euro, potrivit Pro TV.  PSD nu dă nici un ban pentru campania lui Antonescu Potrivit lui Tudor, PSD, PNL și UDMR au peste 1 milion de euro buget de la stat pentru comunicare politică, dar nu se vede că acești bani ar fi folosiți în campania lui Antonescu. „Aflăm pe surse de la PNL că strâmbă din nas organizațiile județene care trebuie să contribuie la campania lui Crin Antonescu. Sumele sunt derizorii, mult sub ce cheltuie baronii liberali în 10 zile de concediu. La PSD, mukles socialist. Nu dau bani, nu comunica nimic, nu se implica în campania prezidențiabilului. Merg pe principiu : noi cu banu, el cu munca. Ca în socialism. UDMR n-a găsit un curs bun forint-leu, că ar fi dat ei primii. Casele de schimb valutar sunt majoritar liberale prin Transilvania și nu dau bon. Ungurii, corecți, vor cu țidulă”, scrie Radu Tudor.  Antonescu, susținut de gruparea Thuma-Hellvig Candidatura lui Antonescu a fost propusă, în interiorul PNL, de liberalul Hubert Thuma, președintele Consiliului Județean Ilfov. În 2014, acesta a fost condamnat la șase luni de închisoare, cu suspendare, pentru „săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite” - potrivit unui comunicat al DNA. Surse din PNL îl consideră pe Thuma ca făcând parte dintr-o grupare organizată în jurul fostului director al SRI Eduard Hellvig. Radu Tudor este unul dintre jurnaliștii care au scris constant laudativ despre Hellvig. 

PSD nu dă nici un ban pentru campania lui Crin Antonescu Foto: Inquam/Octav Ganea
Franța a amânat exercițiul NATO în România, Dacia Spring 2025 Foto: Ministerul Apărării
Politică

Franța a amânat exercițiul NATO în România, Dacian Spring 2025, până după alegerile prezidențiale

Franța a amânat exercițiul NATO în România, Dacian Spring 2025, până după alegerile prezidențiale, scrie Radu Tudor pe site-ul think tank-ului Center for European Policy Analysis (CEPA).  Citește și: Jurnaliștii acreditați la Parlament au refuzat să mai consemneze, în semn de protest, declarațiile lui Șoșoacă Exercițiul DACIAN SPRING 25 era planificat în perioada 05 - 26 mai și, potrivit ministerului Apărării, reprezenta „o premieră” pentru că presupunea dislocarea pe teritoriul României a aproximativ 4.000 de militari francezi cu mijloace de luptă. Franța a amânat exercițiul NATO în România „Curtea Constituțională de la București a anulat alegerile prezidențiale din noiembrie după ce i-au fost prezentate dovezi ale manipulării pe scară largă a alegătorilor prin bani negri, rețele obscure, TikTok și Telegram, Rusia fiind principalul suspect. Votul viciat, care a fost câștigat de candidatul pro-rus Călin Georgescu, a fost reprogramat pentru 4 și 18 mai. Ca urmare, Franța, care conduce un batalion multinațional de 1 500 de militari în România, a amânat Dacian Spring 2025, un exercițiu NATO crucial de luptă împotriva războiului, până după alegeri.  Exercițiul este menit să demonstreze capacitatea crucială din punct de vedere strategic a aliaților de a aduce Grupul de luptă NATO din România la nivel de brigadă, cu 5 000 de soldați, alături de tancuri, vehicule blindate și alte armamente provenind din întreaga alianță. Întârzierea acestuia demonstrează cât de eficient a reușit Rusia să destabilizeze și să perturbe spațiul aliat cu războiul său hibrid extins”, se arată în articolul de pe site-ul CEPA.  Radu Tudor nu precizează pentru ce dată a fost amânat exercițiul.  El menționează faptul că în România se află 4.500 de militari americani, iar aeroportul Kogălniceanu se pregătește să fie cea mai mare bază NATO din Europa, investițiile fiind de 2,5 miliarde de dolari. 

Ponta promite transparența financiară în campanie (sursa: Facebook/Victor Ponta)
Politică

Ponta va candida la prezidențiale: Voi avea mandatar financiar, nu vreau să fiu acuzat de nimic

Ponta promite transparența financiară în campanie. Deputatul Victor Ponta a declarat luni că, în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, va avea mandatar financiar și că toate sumele primite, fie ca împrumut, fie ca donație, vor fi declarate oficial la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Ponta promite transparența financiară în campanie Întrebat la Palatul Parlamentului despre finanțarea campaniei sale, Ponta a subliniat că nu va candida cu un buget „zero”, ci va respecta toate prevederile legale privind finanțarea electorală. Citește și: Jurnaliștii acreditați la Parlament au refuzat să mai consemneze, în semn de protest, declarațiile lui Șoșoacă Victor Ponta a insistat asupra transparenței totale a campaniei sale, afirmând că experiența acumulată în politică îl determină să fie extrem de atent la gestionarea fondurilor: „După atâția ani de politică am foarte mare grijă să nu lipsească niciun leu, să nu mă acuze nimeni de absolut nimic”, a declarat Ponta. Acesta a adăugat că nu candidează din motive personale, ci pentru a realiza proiecte pe care consideră că alții nu le-au dus la bun sfârșit în ultimii ani. Critici la adresa finanțării partidelor din bani publici În cadrul aceleiași declarații, Victor Ponta a criticat sistemul actual de finanțare al partidelor politice, afirmând că este necesară o schimbare în modul în care acestea folosesc fondurile publice. „Trebuie să oprim sistemul în care partidele primesc milioane de euro din bani publici. Partidele trebuie să funcționeze în mod decent”, a subliniat deputatul.

Lasconi declară că ar negocia retragerea candidaturii ei la prezidențiale, dacă Bolojan ar candida Foto: Facebook
Politică

Lasconi declară că ar negocia retragerea candidaturii ei la prezidențiale, dacă Bolojan ar candida

Președintele USR, Elena Lasconi, declară că ar negocia retragerea candidaturii ei la prezidențiale, dacă Bolojan ar candida. Ea a făcut această afirmație într-o conferință de presă la Târgoviște. Citește și: VIDEO Măruță, propagandă împotriva lui Zelenski și anti-UE, pentru Călin Georgescu și Trump. De ce îi place actualul președinte american Lasconi a fost întrebată dacă ar renunţa la candidatura la preşedinţie în favoarea lui Bolojan. Lasconi ar negocia retragerea, dacă Bolojan ar candida „Totul e negociabil. Eu l-aş susţine pe domnul Bolojan aşa cum l-am susţinut şi ca premier. Consider că ar fi mai bun ca premier. Şi rămâne de văzut. Nu ştiu, eu aş vrea doar să-i transmit domnului Ciolacu, acum poate că nu o să doarmă prea bine noaptea asta, dar îi comunic să strângă semnături şi pentru domnul Bolojan, pentru că Crin Antonescu o să se tot ducă în jos", a afirmat Elena Lasconi. Ea a spus că a discutat, duminică, la telefon cu Marcel Ciolacu şi va avea o întâlnire informală cu el joi. „Nu am aşteptat şi nu aştept de la Marcel Ciolacu absolut nimic, nici măcar un mărţişor, nu am aşteptat telefonul lui, nu îmi plac chestiile astea (...); dacă nu te uiţi la televizor, nu ştii că cineva te caută, deşi toată lumea are numărul meu de telefon. Dar am vorbit cu el ieri şi am stabilit că o să ne întâlnim joi, să discutăm. Nu mi-a spus exact ce să discutăm, dar mie mi-este foarte clar că dacă el îşi doreşte binele României, acum nu ştiu să vă spun dacă îşi doreşte sau nu, pentru că ştie că e pe ultima sută de metri, că va fi în cărţi la PSD doar două luni, după prezidenţiale, oricum, noi avem de gând, USR-ul, să facem moţiune de cenzură şi să dăm jos acest guvern.  Nu ştiu exact ce vrea să discute cu mine, dacă îşi doreşte binele României, ar trebui să se gândească, poate, să strângă semnături şi pentru domnul Bolojan, că ar fi o opţiune şi asta", a spus Lasconi.Întrebată ce anume i-ar putea oferi Marcel Ciolacu ca să o convingă să renunţe la candidatură, Elena Lasconi a spus că depinde ce se va negocia.„Depinde de ce vrea să negocieze. O negociere înseamnă tu să propui şi să vezi ce ai de câştigat. Pe mine nu mă interesează ce am eu de câştigat, pe mine mă interesează să aibă de câştigat România şi să fim siguri că ţara asta nu o să fie condusă de descreieraţi sau de vreun reprezentant al izolaţioniştilor, mai ales în contextul geopolitic în care ne aflăm, cu războiul din Ucraina, cu discuţiile care vin de la Casa Albă, cu tot ceea ce se întâmplă în Europa", a subliniat preşedinta USR.Întrebată dacă ar renunţa la candidatură dacă premierul Marcel Ciolacu ar oferi USR intrarea la guvernare, Lasconi a spus: „Pentru Crin Antonescu, niciodată!".„Pentru Bolojan aş putea să iau în considerare, dar eu am declarat că mi-ar plăcea o persoană în care am încredere, pentru că ştiu ce poate, este Maia Sandu. Dacă coaliţia de guvernare ar decide şi ea ar fi de acord, ceea ce nu prea cred, pentru că probabil se gândeşte că ar vulnerabiliza Republica Moldova, dacă coaliţia ar fi de acord să o susţină pe Maia Sandu, eu cu foarte mare drag aş face asta şi aş încerca să-i conving şi pe colegii mei", a precizat Elena Lasconi.Despre mandatul cu care merge la discuţiile cu Marcel Ciolacu, Elena Lasconi spune că va fi o discuţie informală, "să vadă ce vrea". Antonescu a trăit pe cârca nevestei „Deocamdată mă duc să văd ce vrea. Nu mă duc oficial. Mă duc la o informală să văd ce îşi doreşte Marcel (...).  Dacă mă întrebaţi de domnul Bolojan, eu consider că ar fi o opţiune mai bună decât Crin Antonescu. Eu nu l-aş vota niciodată pe un om care în ultimii zece ani nu a făcut nimic şi a trăit pe cârca nevestei. Nu aş vota niciodată un om care a fost cunoscut ca şi chiulangiul din Parlament. Şi cred că acum mai mult ca oricând ar trebui ca românii să se uite la caracterul candidaţilor (...). Care sunt faptele care îi recomandă, cunoştinţele pe politică externă, înţelegerea, curajul de a reacţiona atunci când există momente din acestea cum au fost discuţia Zelenski-Trump. Aş vrea să văd cum se poziţionează faţă de Ucraina, dar pe bune, că eu am văzut numai că o dau la întors", a declarat Elena Lasconi.În legătură cu reacţiile din USR despre varianta intrării la guvernare în schimbul candidaturii, Lasconi a susţinut că nu s-a discutat foarte mult despre a merge la guvernare, ci mai degrabă despre subiectul "Lasconi-Nicuşor"."Cei care mă susţin sunt foarte mulţi şi îmi spun tot timpul să nu renunţ. Să ştiţi, e complicat. Puneţi-vă în locul meu. Ideea este următoarea: eu am o responsabilitate, o responsabilitate pe care am primit-o atunci când am fost votată preşedintele partidului şi candidat la prezidenţiale", a adăugat Lasconi. 

Becali își anunță candidatura la prezidențiale (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Eveniment

Gigi Becali susține că va candida ca independent la prezidențiale, dar nu demisionează din AUR

Becali își anunță candidatura la prezidențiale. Deputatul AUR George Becali a declarat la Parlament, potrivit televiziunilor de știri, că este pregătit să intre în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2024, candidând ca independent. Cu toate acestea, el a precizat că nu se va retrage din partid, deoarece liderul AUR, George Simion, nu i-a cerut acest lucru. Becali își anunță candidatura la prezidențiale „Dacă văd un lup în piele de oaie sau un proroc mincinos, am datoria să atenționez oamenii. (…) Eu am obligația asta, eu candidez”, a declarat Becali la Palatul Parlamentului. Citește și: BREAKING Călin Georgescu, oprit în trafic și dus la Parchet, la audieri Becali l-a atacat direct pe Călin Georgescu, candidatul sprijinit de AUR, afirmând că acesta are „demoni” și că nu va ajunge președintele României. Totodată, deputatul a subliniat că, deși nu i s-a cerut să părăsească partidul, este dispus să își dea demisia dacă acest lucru ar fi necesar pentru binele formațiunii politice. „Am înțeles că Simion îl susține pe Georgescu. (…) I-am zis, dacă e binele partidului să-mi dau demisia din AUR, îmi dau fără probleme. A zis că nu e folositor partidului”, a explicat Becali. „Dacă mă retrag, AUR scade cu 3-4 procente” Deputatul AUR susține că decizia sa de a rămâne în partid este una strategică, afirmând că o eventuală retragere a sa ar putea afecta scorul electoral al AUR. În același timp, Becali este încrezător că va reuși să strângă cele 200.000 de semnături necesare pentru candidatura sa. „Sunt oameni și din PSD, și din celelalte partide, chiar și din PNL, care spun – mă ofer să îți strâng semnături”, a declarat el. „Georgescu va avea mai multe dosare cu probe” Becali a mai menționat că, potrivit unor surse din rândul jurnaliștilor, Călin Georgescu urmează să fie vizat de mai multe dosare. Potrivit acestuia, vor exista probe audio privind acuzații de antisemitism și instigare la ură.

Adevăratul motiv pentru care Greblă va fi demis Foto: Inquam/George Calin
Politică

Adevăratul motiv pentru care Greblă va fi demis: se pregătea să susțină reluarea turului II

Adevăratul motiv pentru care Toni Greblă va fi demis de la conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP): se pregătea să susțină reluarea turului II al prezidențialelor. El ceruse o „analiză” privind această posibilitate, susține Antena 3. Citește și: Guvernul Ciolacu II, dezastru mai mare decât precedentul la absorbția fondurilor europene: zero pe linie, în ianuarie De altfel, presa a scris din 2024 despre legăturile personale strânse dintre Greblă și George Simion, președintele AUR, precum și alte personaje din anturajul lui Călin Georgescu.  Adevăratul motiv pentru care Greblă va fi demis Inițial, presa fusese informată că Greblă va fi destituit urmare a unui raport al Curții de Conturi, care constatase nereguli la AEP, inclusiv faptul că Greblă își majorase ilegal salariul. „Potrivit surselor Antena 3 CNN, săptămâna trecută, Toni Grebla i-a chemat la el în birou pe șefii de departamente și le-a cerut să verifice care sunt, sau dacă există, posibilități legale de reluare a turului 2 al alegerilor prezidențiale. Acesta le-a cerut să verifice toată legislația electorală. Raportul nu a fost finalizat.  Solicitarea surprinzătoare a lui Toni Greblă a fost făcută în contextul în care candidatul independent Călin Georgescu a cerut reluarea turului doi, după ce Curtea Constituțională a decis anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut. Decizia Curții Constituționale nu poate fi contestată sau anulată. Mai mult, Guvernul a decis deja organizarea alegerilor prezidențiale în luna mai”, arată Antena 3.  „Nu cunosc, nu am fost informat. Nu am primit nicio comunicare oficială. Am văzut și eu în presă fel și fel de zvonuri. După ce voi primi o informare oficială, voi putea să comentez și eu pe această temă”, a spus, azi, Greblă, despre intenția de demitere. Oficial, destituirea sa va avea loc abia vineri.     

Simion capitulează în fața lui Georgescu: nu va candida la prezidențiale Foto: Facebook
Politică

George Simion capitulează în fața lui Georgescu: „Nu voi candida la aceste alegeri prezidenţiale”

Președintele AUR, George Simion, capitulează în fața lui Călin Georgescu:  „Nu voi candida la aceste alegeri prezidenţiale”, a anunțat el. Gigi Becali, deputat AUR, susținea azi că Simion va candida: „El va candida, de asta îmi şi permit să spun că îmi depun candidatura, că nu am eu nevoie la vârsta mea de candidatura asta, dar spun asta ca să îl forţez pe el să candideze. Ştii de ce îl forţez să candideze? Pentru că Georgescu nu va fi lăsat şi atunci el are o şansă”. Citește și: One United Properties a pierdut procesul cu DeFapt.ro prin care cerea 100.000 de euro și ștergerea unor articole despre companie Simion capitulează în fața lui Georgescu „Eu, George Simion, nu voi candida la aceste alegeri prezidenţiale. După ultimele două discursuri ale vicepreşedintelui Vance, este greu de crezut că cineva îl va mai putea scoate din cursă pe domnul Călin Georgescu şi este chestiunea de onoare, decentă, care trebuie făcută, să sprijinim candidatura domnului Georgescu", a precizat Simion, care participă în SUA la Conservative Political Action Conference (CPAC), în calitate de invitat special, arată Agerpres.  „Cred că sâmbătă vom avea deja cele 200.000 de semnături necesare pentru o altă candidatură a domnului Călin Georgescu", a mai anunțat George Simion.Liderul AUR a transmis că pe data de 1 martie va avea loc „cel mai mare" miting împotriva Guvernului „ilegitim" Ciolacu.„Pe 1 martie, va avea loc cel mai mare miting posibil, unul autorizat, unul organizat, în zona Universitate - Piaţa Victoriei, pentru că noi vrem să dăm jos guvernul acesta ilegitim, Guvernul Nordis. Lucrul acesta trebuie să se întâmple acum, pentru a asigura echidistanţă procesului de vot, dacă el va avea loc pe 4 şi 18 mai. De aceea, vom depune moţiunea de cenzură şi, de la petiţii până la marşuri, vom folosi toate formele de presiune publică, politică ca premierul Nordis să plece", a declarat Simion.

Cine sunt candidații pentru alegerile prezidențiale (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Cine sunt candidații pentru alegerile prezidențiale

Cine sunt candidații pentru alegerile prezidențiale: perioada electorală va începe săptămâna viitoare, odată cu constituirea Biroului Electoral Central (BEC), programată între 20 și 22 februarie. Cine sunt candidații pentru alegerile prezidențiale Până pe 27 februarie, prin tragere la sorți, vor fi formate și Birourile Electorale Județene. Pe 26 februarie expiră termenul pentru soluționarea contestațiilor privind deciziile BEC de admitere sau respingere a protocolului de constituire a unei alianțe electorale. Citește și: Șocant: deși clienții Nordis au fost avertizați de avocați să nu dea bani pe promisiuni de vânzare-cumpărare fără înscriere în cartea funciară, cei mai mulți au ignorat sfatul Ultima zi pentru înscrierea candidaturilor la alegerile prezidențiale este 15 martie. În următoarele două zile, se va decide înregistrarea sau respingerea candidaturilor și a însemnelor electorale. Contestațiile pot fi depuse până pe 18 martie la Curtea Constituțională, care le va soluționa cel târziu pe 19 martie. Continuarea, în Ziarul de Iași.

Victor Ponta intră în cursa prezidențială (sursa: Facebook/Victor Ponta)
Eveniment

Victor Ponta intră în cursa prezidențială

Victor Ponta intră în cursa prezidențială. Deputatul PSD Victor Ponta a anunțat duminică intenția sa de a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale, propunând un proiect de schimbare totală. Acesta și-a exprimat dorința de a oferi românilor lideri curajoși care „să propună o schimbare radicală, așa cum așteaptă ei, nu să lase să se perpetueze sistemul lui Iohannis încă 5 ani”. Victor Ponta intră în cursa prezidențială Victor Ponta a participat la congresul extraordinar al PSD, organizat pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale. Citește și: Pentru că guvernul Ciolacu a politizat Hidroelectrica, Nuclearelectrica și Romgaz, ni se vor tăia 300 de milioane de euro din PNRR Cu toate acestea, el nu a avut ocazia să ia cuvântul în fața colegilor social-democrați prezenți la eveniment. "Am vrut să vorbesc în fața Congresului, însă nu am avut acest drept! Important e să mă audă românii! Voi intra în luptă cu toate puterile și tot curajul ca să punem România pe primul loc!", a declarat Ponta pe Facebook. Critica sistemului actual Victor Ponta a subliniat că românii au transmis un semnal clar de nemulțumire față de actualul sistem politic și economic. "Românii au dat un semnal clar în noiembrie, s-au săturat de acest sistem falimentar al lui Iohannis, s-au săturat de aranjamente între șefi de partide, vor să fie ascultați și vor să facă o schimbare radicală. Din păcate, coaliția nu-i ascultă pe români, prin desemnarea unui candidat al trecutului, al sistemului, un candidat al nimănui pentru nimic, arată că nu vor să facă schimbare, vor să perpetueze tot ceea ce a fost rău în acești 10 ani", a afirmat Ponta. Promisiunea unei schimbări totale Ponta a criticat și actualii candidați la alegerile prezidențiale, menționând că singurul care vorbește despre schimbare radicală este Călin Georgescu. "Azi, un singur candidat anunțat, Călin Georgescu, vorbește despre schimbare radicală, ceilalți sunt oamenii sistemului, vor să țină sistemul. Știu că vor să-l scoată din competiție, vor să închidă gura tuturor. Eu știu foarte bine în 2014 cum au manipulat alegerile, știu cum au îndatorat țara cu 200 de miliarde de euro, știu cum au făcut dosare și au distrus dreptul românilor de a trăi mai bine", a adăugat acesta. Obiectivul lui Ponta În final, Victor Ponta a reiterat hotărârea sa de a lupta pentru o schimbare radicală în România. "Sunt foarte hotărât să intru în luptă, românii să aibă mai mulți lideri curajoși care să propună o schimbare radicală, așa cum așteaptă ei, nu să lase să se perpetueze sistemul lui Iohannis încă 5 ani cu un președinte la fel ca Iohannis. Știu cum trebuie să duc această bătălie, o să propun un proiect radical, un proiect de schimbare totală și o să mă lupt pentru acesta, alături de toți românii care vor schimbare. Trebuie neapărat să punem România pe primul loc! Așa să ne ajute Dumnezeu!", a declarat Ponta. Ciolacu: „Nu îl voi vota pe Victor Ponta” Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu crede în șansele lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale și că, în cazul în care acesta va candida, nu îi va acorda votul. "Marea majoritate (a PSD - n.r.) a decis ceva și vom respecta decizia majorității pentru că așa funcționează democrația. (...) Anunță domnul Ponta că intră în lupta prezidențială de o lună (...) și iarăși luni veți vedea că va merge la o televiziune și va anunța iarăși că intră în lupta prezidențială. Părerea mea este că Victor Ponta ar fi fost un președinte bun în momentul în care a candidat, în acest moment eu nu cred în șansele candidatului Victor Ponta. Pentru că există un candidat comun care nu poate fi oprit de o candidatură independentă. Deci eu nu o să votez cu Victor Ponta, cum nu am votat nici cu Klaus Iohannis", a declarat Ciolacu într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.

Medicul Cîrstoiu, posibil candidat la prezidențiale (sursa: Inquam Photos/Octav Ganea)
Politică

Medicul Cîrstoiu, posibil candidat la prezidențiale

Medicul Cîrstoiu, posibil candidat la prezidențiale. Directorul Spitalului Universitar din București spune că acum "nu sunt aliniate astrele pentru astfel de lucruri", dar descrie un candidat care-i seamănă. Medicul Cîrstoiu, posibil candidat la prezidențiale "Sunt ferm convins că a venit vremea unui independent, cu o anumită carieră profesională, care să poată să coaguleze niște opinii și care să-i facă pe oameni să spună: Citește și: Judecătoare de la Tribunalul București apără poziția „suveraniștilor” și cere demisia CCR Oamenii nu mai pot fi duși cu zăhărelul, oamenii vor un lucru palpabil, un lucru concret", a spus Cîrstoiu pentru The News Man. Întrebat dacă s-a gândit să candideze pentru cea mai înaltă funcție în stat, medicul a răspuns: "Eu să candidez? Hai să fim serioși, nu sunt aliniate astrele pentru astfel de lucruri". "Să nu ne mai jucăm cu focul" "Oricare va ieși președinte după toată povestea asta, va fi un președinte vulnerabilizat, o instituție vulnerabilizată și va fi foarte greu să facă din președinte un simbol al țării. Să nu ne mai jucăm cu focul. Pentru că principalul argument al unei stabilități și a unei coeziuni în jurul unui candidat este că nu putem să facem abstracție de faptul că sunt peste două milioane de oameni care au votat într-un anumit fel. Voturile astea nu pot fi neluate în calcul. E un curent public al unor oameni saturați de partidele politice, saturați de ceea ce înseamnă încrengături provocate de partidele politice. Nimeni nu-și pune problema unui guvern stabil, care să poate construi autostrăzi, să nu crească prețurile, să scadă gradul de îndatorare, asta ar trebui să fie preocupările reale ale unor oameni politici, cum să asigure niște condiții de sustenabilitate economică, a unei educații de calitate, a unui sistem de sănătate bun", a mai spus Cîrstoiu. Băsescu a avut dreptate Cătălin Cîrstoiu i-a dat dreptate fostului președinte Traian Băsescu, care l-a sfătuit să nu candideze pentru funcția de primar general al Capitalei. "N-a fost o decizie înțeleaptă. Eu am fost de bună-credință, enorm de bună-credință și am intrat într-o zonă în care, la momentul respectiv, am văzut, am intuit la început, după care mi-a fost evident, că între cele două mari partide care erau la guvernare și sunt încă, era o lupta fantastică de putere pe care nu o bănuiam atunci atât de aprigă. Practic, nici nu am apucat să candidez, doar a fost așa lansată în media. Am crezut foarte mult în anumiți oameni. Da, recunosc că Traian Băsescu a avut dreptate, pentru că mocirla în care am intrat, am simțit-o pe propria-mi piele. Aici a avut dreptate. Că să faci politică așa cum trebuie, trebuie să o faci cu niște parteneri principiali. (...) Nu poți să stai la masă și să ai discuții într-un sens și a două zi să se întâmple altfel. Entuziasmul a fost maxim la început din ambele partide. Mai puțin două-trei persoane care ar fi vrut să candideze", a mărturisti Cîrstoiu.

Antonescu vrea dezbatere prezidențială cu Georgescu (sursa: Digi24)
Politică

Antonescu vrea dezbatere prezidențială cu Georgescu

Antonescu vrea dezbatere prezidențială cu Georgescu. Crin Antonescu, candidatul desemnat de coaliția formată din PSD, PNL și UDMR pentru alegerile prezidențiale, a declarat într-un interviu la Digi 24 că ar considera utilă o nouă candidatură a lui Călin Georgescu. Acesta a motivat că participarea lui Georgescu ar permite o dezbatere publică reală, în care ideile și propunerile acestuia să fie evaluate în mod direct. Antonescu vrea dezbatere prezidențială cu Georgescu Antonescu a subliniat că, în campania electorală anterioară, Georgescu a lăsat impresia unei „holograme”, evitând dezbaterile directe și emisiunile televizate. Citește și: Ignorând tatuajul lui Ciolacu, ministrul de Finanțe anunță că ia în calcul majorarea TVA. Plus: impozitul pe venit ar putea fi comasat cu CASS-ul, adică un salt de la 16,5% la 20% „Îmi doresc să îl vedem și să-l auzim pe domnul Georgescu în carne și oase, răspunzând la întrebări din partea contracandidaților, presei și cetățenilor”, a afirmat Antonescu. Testarea încrederii Candidatul coaliției a indicat că o nouă participare a lui Georgescu ar putea oferi o imagine clară asupra încrederii societății în propunerile acestuia. „Este esențial să înțelegem dacă un număr semnificativ de cetățeni este dornic să urmeze ceea ce propune domnul Georgescu, în deplină cunoștință de cauză”, a explicat Antonescu. Respectarea drepturilor fundamentale Antonescu a precizat că nu poate exprima o opinie personală privind eligibilitatea lui Georgescu, această decizie aparținând exclusiv instanțelor competente. Totuși, el a subliniat că dezbaterile corecte și transparente sunt esențiale pentru a restabili încrederea cetățenilor în sistemul democratic. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu Antonescu și-a exprimat convingerea că va fi validat drept candidat oficial al coaliției. El a menționat că, în cazul în care una dintre formațiunile politice din coaliție va renunța la susținerea sa, nu va candida ca independent sau cu sprijinul altor partide. Calendarul alegerilor prezidențiale Coaliția PSD-PNL-UDMR a stabilit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc pe 4 mai, iar turul al doilea pe 18 mai. Decizia a fost luată pentru a evita suprapunerea cu sărbătorile de Paște și Florii. În plus, alegerile se vor desfășura simultan cu alegerile parțiale din anumite județe, inclusiv pentru Primăria Bușteni și Consiliul Județean Bihor.

Ciolacu se pregătește să împingă alegerile prezidențiale în mai Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Ciolacu se pregătește să împingă alegerile prezidențiale în mai

Premierul PSD Marcel Ciolacu se pregătește să împingă alegerile prezidențiale în mai sau iunie, afirmă surse citate de Antena 3. Inițial, coaliția PSD-PNL-UDMR decisese ca alegerile să fie la final de martie și început de aprilie, turul II. Citește și: Bolojan susține că este nevoie disperată de eliminarea risipei bugetare: Riscăm să intrăm în incapacitate de plată Ciolacu se pregătește să împingă alegerile prezidențiale în mai Însă, pentru a avea alegeri prezidențiale în martie, Guvernul ar trebui să adopte mai multe acte normative - o ordonanță de urgență și o hotărâre de guvern - în ședința de joi, 9 ianuarie. Antena 3 susține că aceste proiecte nu se află pe ordinea de zi a ședinței de joi. „PSD susține că nu și-a dat acordul pentru cele două date, 23 martie, pentru primul tur, și 6 aprilie, pentru al doilea. Cele două date sunt dorite de PNL și UDMR, dar PSD nu s-a pronuntat pe niciun calendar. Astfel, alegerile prezidențiale vor fi împinse în luna iunie. Campania electorală ar urma să înceapă după Paște, iar primul tur ar putea avea loc pe 25 mai, iar cel de al doilea, pe 8 iunie”, susține Antena 3. „Dar acolo are dreptate Crin Antonescu: data alegerilor trebuie stabilită cât mai repede, nu putem tergiversa, nu putem amâna stabilirea datei alegerilor. Săptămâna care urmează trebuie o decizie care să se transforme în ordonanță de urgență și apoi în hotărâre de Guvern, iar aceste alegeri prezidențiale trebuie făcute înainte de sărbătorile pascale”, a afirmat, luni, Kelemen Hunor. Și Ilie Bolojan, președintele PNL, a pledat, duminică, pentru alegeri la final de martie. O reuniune a liderilor coaliției ar urma să aibă loc abia miercuri, 8 ianuarie. Antena 3 susține că Crin Antonescu nu este invitat la aceste discuții.

PSD vrea candidat propriu la prezidențiale (sursa: Facebook/Voicu Vuscan)
Politică

PSD vrea candidat propriu la prezidențiale

PSD vrea candidat propriu la prezidențiale. Președintele PSD Alba Iulia, deputatul Voicu Vușcan, a declarat că Partidul Social Democrat va sprijini la alegerile prezidențiale doar un candidat provenit din rândurile sale sau cu trecut social-democrat. Afirmațiile sale vin în contextul anunțului lui Crin Antonescu privind candidatura la funcția de președinte. PSD vrea candidat propriu la prezidențiale Într-o postare pe Facebook, Voicu Vușcan a subliniat valorile social-democrației și nevoia de a avea un candidat care să le reprezinte. Citește și: Ponta atacă hotărârea României de a vinde energie Moldovei: „Să ne opunem când o decizie a Comisiei Europene este împotriva intereselor României” „Un președinte de dreapta nu ar face asta, fapt dovedit în ultimii 20 de ani. În final, PSD va susține doar un candidat PSD sau cu trecut social-democrat,” a scris Vușcan. Nemulțumirile lui Crin Antonescu Pe de altă parte, Crin Antonescu a declarat că acordul încheiat cu partidele din coaliția de guvernare pentru susținerea candidaturii sale este suspendat. Antonescu a explicat că decizia vine din cauza nehotărârii liderilor coaliției și a lipsei unei date clare pentru alegeri. Totuși, fostul președinte al PNL a reiterat că nu renunță la candidatura sa și este dispus să o ducă până la capăt. Bolojan confirmă susținerea PNL pentru Antonescu În contrast cu poziția exprimată de Antonescu, președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a reafirmat că PNL îl consideră pe Crin Antonescu drept candidatul coaliției pentru alegerile prezidențiale. Bolojan a precizat că formalizarea candidaturii va avea loc în cadrul Consiliului Național PNL, imediat ce va fi stabilit calendarul electoral. Discrepanțe în coaliție Declarațiile contradictorii dintre Crin Antonescu, liderii PNL și poziția PSD sugerează tensiuni în cadrul coaliției de guvernare. În timp ce Antonescu solicită clarificări și stabilirea unei date ferme pentru alegeri, PSD își manifestă deschis preferința pentru un candidat cu rădăcini social-democrate. Situația candidaturii la prezidențiale rămâne incertă, cu tensiuni evidente între partidele din coaliție. În timp ce Crin Antonescu își menține candidatura, PSD pune accent pe promovarea unui candidat social-democrat, iar PNL caută să formalizeze susținerea liderului său. Această divergență poate influența semnificativ strategia electorală a coaliției.

Crin Antonescu își suspendă candidatura prezidențială (sursa: Inquam Photos/George Călin)
Politică

Crin Antonescu își suspendă candidatura prezidențială

Crin Antonescu își suspendă candidatura prezidențială. Prezentat drept candidat comun al partidelor de guvernare PSD, PNL și UDMR, Crin Antonescu dă înapoi, potrivit unor declarații făcute la Digi24. Crin Antonescu își suspendă candidatura prezidențială "Eu nu îmi retrag această candidatură, eu nu dau înapoi, am asumat cu tot ce înseamnă ea, toate dificultățile și tot parcursul, și eu sunt în orice moment dispus să o duc până la capăt. Citește și: „Dacă faci venituri din activități independente sau drepturi de autor, plătești mai mult decât ca salariat”, spune antreprenorul Cătălin Teniță Ceea ce am constatat este că cealaltă parte a acestui acord, adică cei patru lideri politici care au făcut această propunere și au luat acest angajament, nu au fost suficient de împuterniciți, ca să spun așa, sau nu au avut toate acreditările la ei atunci când au pus semnătura pe acest acord. Când se hotărăsc dacă au un candidat și ce candidat au, dacă doresc ca tot pe mine să mă dorească, atunci știu unde mă găsesc. Din acest motiv îl consider suspendat, până când domniile lor clarifică dacă acest acord revine în vigoare, sau dacă, eventual, au alte opțiuni. "Am înțeles urgența, am acceptat urgența" Pe scurt, ce s-a întâmplat? Ei au făcut această propunere, eu am acceptat-o, le-am spus de atunci că dacă mai au consultări de făcut în partid, să le facă și poate după aceea să anunțăm. Dânșii au spus «nu, avem responsabilitatea și calitatea ca lideri politici să angajăm acest lucru, și este urgent». Am înțeles urgența, am acceptat urgența. De asta s-a legat și o discuție privitoare la o dată cât mai rapidă a alegerilor prezidențiale. Acordul a fost făcut la data de 22 decembrie și am stabilit că alegerile să aibă loc cât mai repede. Suntem în 4 ianuarie 2025, nu avem încă, deși s-au vehiculat niște date, dar ele nu s-au concretizat, deși între timp avem un nou guvern, au fost câteva ședințe de guvern, s-a vorbit despre fixarea datelor alegerilor, și totuși nu avem o dată, ceea ce, din punctul meu de vedere, este greu de explicat și, în orice caz, destul de greu de acceptat pentru opinia publică. "Eu nu dau înapoi" Nu avem o dată a alegerilor și nu înțeleg de ce. Pentru că din punctul meu de vedere, dacă în 6 decembrie CCR a decis anularea alegerilor și, implicit, repetarea lor, de a doua zi sau de când a fost la Monitorul Oficial această decizie publicată, de a doua zi, Guvernul care era în exercițiu atunci, ar fi trebuit să dea după calculul de rigoare cu numărul de zile prescris de lege, cea mai apropiată dată a alegerilor prezidențiale. Eu aştept din partea lor, ca cetăţean, să se comporte responsabil şi să anunţe de îndată data alegerilor prezidenţiale, să dea toate informaţiile si explicatiile în legătură cu ce s-a întâmplat în România cu anularea primului tur de scrutin, să garanteze că în această ţară există democraţie şi să se hotărască în cât timp doresc care este candidatul lor la prezidentiale. Ştiu de unde să mă ia şi atunci o să le dau și eu un răspuns. Nu sunt un om vanitos, sunt doar orgolios atunci când vorbesc despre lucruri publice. Eu nu dau înapoi, răspunsul urmează să-l dea dânşii. Eu nu sunt forță de muncă disponibilă la candidatură, n-am cerut nimănui candidatura. Sunt amatori destui pe piaţă, slavă Domnului, deci au de unde găsi, nu e cazul meu!"

Lasconi rămâne candidata USR la prezidențiale (sursa: Facebook/Elena Lasconi)
Politică

Lasconi rămâne candidata USR la prezidențiale

Lasconi rămâne candidata USR la prezidențiale. Deputatul USR, Claudiu Năsui, a reafirmat într-un interviu pentru RFI că Elena Lasconi rămâne candidata Uniunii Salvați România la alegerile prezidențiale, conform deciziei luate de Congresul partidului. Totodată, acesta a pledat pentru unitate între forțele pro-europene sau măcar între cele de dreapta pentru a evita riscuri majore în turul doi al alegerilor. Lasconi rămâne candidata USR la prezidențiale Despre candidatura Elenei Lasconi la prezidențiale, Năsui a afirmat: Citește și: Surse politice: datele la care vor fi reluate alegerile prezidențiale „Potrivit forurilor statutare din USR, doamna Lasconi rămâne candidatul nostru. Congresul USR are o decizie foarte clară în acest sens. Ceea ce vor face alți parteneri din coaliție depinde de calculele lor politice. Cred însă că trebuie să ne unim în spatele unui candidat care să reprezinte forțele - dacă nu europene - măcar cele de dreapta”. Urgența stabilirii unui calendar electoral Năsui a subliniat că reluarea scrutinului prezidențial ar trebui decisă rapid, pentru a asigura predictibilitate: „Decizia ar trebui luată cât de repede, dar și după ce s-au luat măsuri pentru a evita repetarea situației din primul tur. (...) Dacă reiei concursul, trebuie să te asiguri că nimeni nu este ‘dopat’”, a explicat acesta. „Bomba nucleară” a anulării alegerilor Deputatul USR a calificat decizia de anulare a primului tur ca fiind „o bombă nucleară”, justificată doar de ingerința unor puteri străine, dar a punctat că sunt necesare dovezi suplimentare: „Această reluare a scrutinului a fost justificată de o ingerință a unor puteri străine - lucru care este intolerabil, dar trebuie demonstrat. (...) Este o bombă nucleară, practic, anularea unor alegeri după ce primul tur fusese deja validat. Ea poate fi înțeleasă doar în contextul unor dovezi clare.” Necesitatea transparenței totale în anchetă Năsui a cerut clarificări suplimentare privind ingerințele externe și o conexiune directă între neregulile de campanie și influențele statale: „Ingerința altui stat în procesul electoral trebuie să fie foarte clar demonstrată și să fie baza reluării scrutinului. (...) Trebuie mai mult decât informațiile desecretizate de CSAT, așteptăm rezultatele anchetelor în curs.” Riscurile unui candidat extremist în turul doi Deputatul a avertizat asupra pericolului reprezentat de un candidat extremist: „Riscul era real, cu un candidat rusofil ajuns în turul doi. Deși cred că n-ar fi câștigat, pericolul a existat. A ajuns din poziția unu în turul doi cu un număr de voturi neașteptat, iar acest lucru este îngrijorător.”

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră