joi 19 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: prezidentiale

167 articole
Politică

Ciolacu vede un pesedist la Cotroceni

Ciolacu vede un pesedist la Cotroceni. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi că partidul său nu va pierde viitoarele alegeri prezidenţiale, iar candidatul va fi stabilit prin alegeri interne, nefiind exclusă includerea pe listă a unor personalităţi din afara formaţiunii. Ciolacu vede un pesedist la Cotroceni "Nu mai există cutuma în Partidul Social Democrat că preşedintele partidului este automat şi candidatul la preşedinţie. Aş vrea să lămuresc colegii mei, să avem o deschidere şi mai mare, în cazul în care avem o personalitate care nu este în partid, să poată să candideze în alegerile interne din interiorul partidului. Vor fi alegeri, vom modifica statutul, şi aici am picat de acord cu colegii mei, vor fi alegeri în fiecare organizaţie pentru candidat. E posibil să fie mai multe personalităţi. Nu voi face greşelile pe care le-au făcut ceilalţi preşedinţi ai PSD. De patru ori, PSD a pierdut aceste alegeri. Nu va mai pierde aceste alegeri PSD, vom ieşi din acea logică ce a dus la pierderea alegerilor", a spus Ciolacu la Antena 3. Premier în locul lui "Nicu Ciucă" În ceea ce priveşte preluarea funcţiei de premier anul viitor, Marcel Ciolacu a dat asigurări că rotaţia se va produce şi că PSD va avea funcţia de prim-ministru. "Cu certitudine, la anul, conform protocolului, va exista rotaţia prim-miniştrilor şi Partidul Social Democrat va avea funcţia de prim-ministru. Dacă colegii mei vor hotărî că eu sunt persoana potrivită de a fi prim-ministru - ţin foarte mult să nu rup ce am construit în interiorul partidului -, o să merg prim-ministru. De aici şi această funcţionare corectă, ca oameni politici, între mine şi Nicu Ciucă, fiindcă schimbăm toată informaţia", a explicat liderul social-democrat. Vin pachetele sociale Ciolacu a adăugat că deja se lucrează la programul guvernamental ce va fi propus odată cu preluarea conducerii Executivului de către PSD, care include atât pachete sociale, cât şi economice. "Lucrăm la program, avem grupuri de lucru la partid, şi astăzi am stat la partid şi am lucrat. Pregătim un program , corect, cum este, mergem pe urmă cu el şi îl prezentăm colegilor din coaliţie şi vedem ce decid. Prioritatea unu în acest moment este să depăşim problema cu energia. Din acel moment, putem construi bugetele. Citește și: Ciolacu se preface că nu știe: prețul final la consumatori este deja plafonat. Liderul PSD a cerut un „act normativ referitor la preţurile din energie” Sunt ferm convins că trebuie să venim cu pachete sociale şi economice şi în perioada următoare, ca oamenii să depăşească această iarnă. Trebuie să avem o proiecţie clară pe bugetul de anul viitor, trebuie să ne încadrăm în deficitul lăsat de cei de pe Facebook. Sunt multe provocări, sunt complexe, dar veţi vedea că vom ieşi victorioşi din toată această confruntare", a afirmat preşedintele PSD.

Ciolacu vede un pesedist la Cotroceni (sursa: Facebook/Marcel Ciolacu)
România are o vocație masivă în zona Mării Negre Foto: Facebook
Politică

Geoană cochetează cu o candidatură la prezidențiale

Mircea Geoană cochetează cu o candidatură la prezidențiale: întrebat, la Etno TV, în legătură cu această posibilitate, el a evitat un răspuns clar. El a mai candidat la prezidențiale în 2009, când a pierdut în fața lui Traian Băsescu. Geoană este secretar general adjunct al NATO din octombrie 2019. Geoană cochetează cu o candidatură la prezidențiale „Încă nu m-am hotărât ce fac după ce termin acolo. Am variante multiple după ce termin. Dumnezeu mi-a dat norocul ăsta să se mai întoarcă manivela o dată și să fiu reloaded într-un fel prin ceea ce fac acum. Țin la țara mea și vreau să ajut cât de mult pot. Vom vedea atunci ce realitate este, ce nevoi vor fi și voi ajuta țara mea, indiferent că am să fac politică din nou, că am să fac o altă poziție și mai importantă afară, că am să cresc o universitate sau o să mă apuc de business sau de orice altceva. Am marele lux să-mi aleg ceea ce cred că este bine, dar am un sentiment profund de datorie față de țară. Voi termina la NATO undeva pe final de 2023, vedem dacă secretarul general mă roagă să mai stau cu el mai mult… sunt mulți factori. Sunt absolut hotărât să aduc acasă, într-o formă sau alta, tot ce am învățat, toată influența pe care o am și, efectiv, cred că sunt un lider mai bun acum”, a declarat Mircea Geoană, la Etno TV. https://www.youtube.com/watch?v=ARiazRCZc7o Emisiunea a fost moderată de o fostă angajată a Antenei 3, Dana Chera. Etno TV este deținut în proporție de 50% de către SC Planning Media SRL, compania lui Felix Rache – 50% şi Constantin Janina-Nectara – 50%. Honorius Prigoană are 40%, în timp ce Rareş Gărduş are 10%. Citește și: EXCLUSIV Cărăușul de bani al lui Vâlcov, Adi Florinel Barbu, 110 milioane de euro în contracte publice pe firma tatălui în fieful lui Paul Stănescu (PSD)

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră