marți 18 august
Login Contact
DeFapt.ro

nicusor dan

829 articole
Justiție

„Un sistem feudal”: noi explicații despre cum este controlată Justiția de către un grup restrâns de la vârf

„Este un sistem feudal care a fost scris de persoane din interiorul sistemului”: noi explicații despre cum este controlată Justiția de către un grup restrâns de la vârf. Procurorul Bogdan Pârlog a arătat, la întâlnirea de la Cotroceni, care sunt mecanismele din lege. Citește și: „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene „Situația în care se află sistemul judiciar nu s-a produs ca urmare a acțiunii unor forțe interne sau externe, ci când găști din sistem și-au dat mâna cu găști din afara sistemului și au adus sistemul în stare de moarte clinică” a afirmat el. Pârlog este procuror militar și conduce Asociația Inițiativa pentru Justiție.  „Un sistem feudal”: noi explicații despre cum este controlată Justiția Cum sunt folosite legile Justiției: „Modificările promovate au creat un sistem prin care o majoritate în cadrul secției de judecători poate controla tot ce e relevant în materie de justiție. E nevoie de 5 oameni. Acești 5 oameni numesc a șasea persoană, președintele ÎCCJ, pur discreționar. După aceasta numesc comisiile care vor selecta președinții curților de apel și controlează promovarea judecătorilor fără un criteriu real de meritocrație” „Președinții curților de apel controlează prin comisiile numite promovarea efectivă la nivelul curților de apel” „Majoritatea din secție (N.red: secția de judecători a CSM) care numește acei președinți controlează și promovarea la curțile de apel, unde se judecă majoritatea proceselor din țară” „La cum e acum sistemul de vot, o minoritate desemnează trei judecători de la curțile de apel, doi de la ÎCCJ, și se asigură că controlează următorul CSM” - e vorba tot de secția de judecători a CSM.  Despre sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor: „E de notorietate cum se încalcă repartiția aleatorie (...) Nu a existat un audit independent al repartiției aleatorii” „S-a ajuns la situații  halucinante în care pentru a se da o soluție într-un dosar anume s-a ajuns în situația în care au fost delegați judecători care nici măcar nu aveau cerere. Respectiva persoană făcuse cereri de delegare la toate instanțele mai puțin la cea la care fusese delegată. După judecare, s-a desființat completul și respectiva persoană a fost delegată pe o funcție de conducere, cu diurnă”.  „Majoritatea din secția de judecători desemnează de facto conducerea Inspecției Judiciare. E foarte ușor să vorbim de tăcerea judecătorilor. Când s-a văzut ușurința cu care poți trimite IJ, cu care funcționează malaxorul represiv … gândiți-vă impactul pentru un judecător când vede un coleg exclus”, a mai spus Pârlog. 

„Un sistem feudal”: noi explicații despre cum este controlată Justiția de către un grup restrâns de la vârf
Nicușor Dan invită magistrații la dialog: temeri de repercusiuni și participare redusă la întâlnirea de la Cotroceni
Justiție

Nicușor Dan invită magistrații la dialog: temeri de repercusiuni și participare redusă la întâlnirea de la Cotroceni

Președintele Nicușor Dan va avea luni, la Palatul Cotroceni, o serie de discuții cu magistrații care doresc să vorbească deschis despre problemele din sistemul de justiție. Șeful statului a lansat săptămâna trecută o invitație publică adresată tuturor magistraților interesați, propunând o întâlnire „fără limită de timp”, începând cu ora 10:00. Consultări în mai multe runde, publice și individuale Inițial, discuțiile urmau să aibă loc atât în grupuri, cât și individual, inclusiv în regim confidențial, pentru magistrații care au solicitat explicit acest lucru prin e-mail. Citește și: „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene Ulterior, Nicușor Dan a anunțat că întâlnirile vor fi organizate în mai multe runde, în funcție de disponibilitatea și opțiunile celor care doresc să participe. Teama de repercusiuni, motiv pentru participarea redusă Într-o conferință de presă susținută duminică, președintele a declarat că foarte puțini magistrați și-au exprimat intenția de a participa, invocând existența unei temeri legate de posibile repercusiuni profesionale. În acest context, șeful statului a decis ca luni, de la ora 10:00, să aibă loc o discuție publică, destinată celor care sunt dispuși să își asume deschis mesajele transmise. Întâlnirile confidențiale vor fi reprogramate Nicușor Dan a precizat că toate solicitările pentru discuții în regim confidențial vor fi onorate, însă nu în aceeași zi. De asemenea, dacă în cadrul întâlnirilor publice vor fi formulate acuzații la adresa unor persoane din sistemul judiciar, va fi organizată o nouă dezbatere publică, în care cei vizați vor avea posibilitatea să își prezinte punctul de vedere și să răspundă acuzațiilor. Dezbatere publică despre abuzurile din Justiție Președintele a subliniat că este deschis și unui dialog public privind eventualele abuzuri comise în urmă cu 10–15 ani, despre care unii susțin că ar fi influențat situația actuală din Justiție. Oricine dorește să aducă în discuție aceste subiecte este încurajat să o facă în mod public, a transmis șeful statului. Demersul lui Nicușor Dan vine după ce câteva sute de judecători și procurori au semnat un mesaj de susținere pentru magistrații care au făcut dezvăluiri într-un reportaj realizat de Recorder despre disfuncționalitățile din sistemul judiciar.  Președintele a declarat încă din 11 decembrie că își dorește declanșarea unei dezbateri reale în societate privind starea Justiției din România.

Danileț îl susține, indirect, pe Nicușor Dan: 8 din cei 9 judecători din CSM ar trebui schimbați
Eveniment

Danileț îl susține, indirect, pe Nicușor Dan: 8 din cei 9 judecători din CSM ar trebui schimbați

Fostul judecător Cristi Danileț îl susține, indirect, pe Nicușor Dan: el explică, pe Facebook, că 8 din cei 9 judecători din CSM ar trebui schimbați. „Sincer, de ce i-am mai tolera pe cei 8 acolo? Nu fac nimic pentru justiție, dar pare că fac totul pentru injustiție”, a scris Danileț. Citește și: „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene Ieri, președintele Nicușor Dan a anunțat că va iniţia un referendum în rândul magistraţilor, cu întrebarea: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. „Dacă magistraţii, în ansamblul lor, spun că da, CSM acţionează în interes public, vom continua cu discuţiile legislative, dar dacă vor spune în majoritatea lor că nu reprezintă interesul public, atunci CSM va pleca de urgenţă”, a spus șeful statului.  Danileț îl susține, indirect, pe Nicușor Dan: 8 din cei 9 judecători din CSM ar trebui schimbați Azi, Cristi Danileț acuză majoritatea judecătorilor din CSM că „habar nu au ce se întâmplă in instanțe”. „Când ai magistrați terorizați in instanțe și parchete, magistrați cărora le este frică să se întâlnească fie și cu Președintele României, când ai magistrați care pe forumurile interne de discuții posteaza ca «membru anonim» de teamă, când ai magistrați cărora le este rușine sau jenă să spună în iposteze private unde lucrează, înseamnă că CSM și-a greșit menirea. Magistrații nu sunt și nu se simt protejați. 8 din 9 membri ai secției de judecători habar nu au ce se întâmplă in instanțe. Deși sunt de 2 ani in funcții, de abia săptămâna asta au lansat o consultare printr-un chestionar electronic printre judecători pentru a afla problemele. Au luat in derâdere materialul Recorder. Au luat la mișto magistrații semnatari ai listei de sprijinire a celor vocali. L-au pierdut pe Beșu cedându-l parchetului și nu au avut vreun cuvânt de spus la abuzarea Ralucăi Moroșanu cu recuzarea aia de tot râsul. Au sancționat-o pe Panioglu de 5 ori ilegal.  Au detașat oameni in diverse instituții, deși se plâng că instanțele nu au oameni (cum naiba poti sa ții un magistrat detașat 15 ani in CSM, iar altul prin Ministerul de Externe, azi pe post de ambasador, de peste 20 ani??). Au transferat oameni pe ochi frumoși. Au promovat la supremă judecători din grupul lor de interes. Au un membru in CSM care este agent al Guvernului. O susțin la ICCJ pe Savonea, cea care a fost dovedită că a încălcat drepturile omului.   Sincer, de ce i-am mai tolera pe cei 8 acolo? Nu fac nimic pentru justiție, dar pare că fac totul pentru injustiție.   PS. Ah, da, mai sunt doi reprezentanți ai societății civile, numiți de Senat din rândul unora cu trecut în PSD. Nici nu am auzit de ei, nici nu știe nimeni ce fac, în afară de faptul că iau bani pentru asta”, a arătat Danileț.   

Suveraniștii de pripas din Parlament cer suspendarea lui Nicușor Dan: Atacă justiția
Eveniment

Suveraniștii de pripas din Parlament cer suspendarea lui Nicușor Dan: Atacă justiția

Un grup de senatori și deputați anunță că intenționează să depună în Parlament o cerere de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan, invocând „atacuri asupra independenței justiției” și încălcarea principiului separației puterilor în stat. Acuzații de ingerință în activitatea CSM Potrivit documentului transmis președinților Senatului și Camerei Deputaților, șeful statului ar fi contestat public autoritatea și deciziile Consiliul Superior al Magistraturii. Citește și: „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene Inițiatorii susțin că anunțul privind organizarea unui referendum adresat magistraților, referitor la modul de funcționare al CSM, reprezintă o ingerință directă într-un organ constituțional independent. Cererea este semnată, în numele inițiatorilor, de senatorul Ninel Peia, din Grupul parlamentar PACE – Întâi România. „Presiuni asupra magistraților și afectarea statului de drept” În document se afirmă că declarațiile și acțiunile președintelui generează presiuni asupra magistraților și slăbesc percepția publică privind imparțialitatea Justiției. Parlamentarii acuză existența unor „atacuri repetate și publice” la adresa sistemului judiciar și a CSM, considerate contrare prevederilor Constituției. Inițiatorii mai susțin că președintele ar fi depășit rolul constituțional de mediator între puterile statului, afectând funcționarea normală a instituțiilor publice. Invocarea articolului 95 din Constituție Potrivit cererii, faptele imputate ar justifica declanșarea procedurii de suspendare prevăzute de articolul 95 din Constituția României. Parlamentarii consideră „spectaculos și extrem de grav” faptul că președintele intenționează să organizeze un referendum chiar în rândul magistraților aflați sub protecția constituțională a CSM, instituție autonomă și garant al independenței Justiției. Solicitarea oficială de suspendare „Având în vedere gravitatea faptelor și consecințele lor asupra statului de drept și funcționării instituțiilor publice, solicităm suspendarea din funcție a Președintelui României, Nicușor Dan, în conformitate cu art. 95 din Constituție”, se arată în document. Inițiatorii cer ca propunerea să fie adusă la cunoștința șefului statului și să fie organizat ulterior un referendum, conform legii. Referendumul anunțat de președinte Președintele Nicușor Dan a declarat duminică faptul că intenționează să inițieze, în luna ianuarie, un referendum în cadrul corpului magistraților, cu o singură întrebare: dacă Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar. Inițiativa a generat reacții critice din partea clasei politice și a sistemului judiciar.

Polițistul din CSM, ironic la adresa lui Nicușor Dan: "încrederea oarbă și speranțele deșarte"
Justiție

Polițistul din CSM, ironic la adresa lui Nicușor Dan: "încrederea oarbă și speranțele deșarte"

Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliul Superior al Magistraturii, a criticat public declarațiile președintelui Nicușor Dan privind organizarea unui referendum în Justiție, calificându-le drept „absolut inacceptabile în orice stat democratic”. Ene a absolvit controversata Academie de Poliție, a fost polițist în Ilfov din 2009 în 2011, iar în 2013 a ajuns judecător la Mangalia. Din ianuarie 2023 este membru al CSM. „Nu există temei legal” Într-o postare pe Facebook, Alin Ene a pus sub semnul întrebării respectarea statului de drept în România și a subliniat că nu există nicio bază legală care să permită președintelui organizarea unui „referendum în cadrul corpului magistraților” pentru plecarea CSM. Citește și: „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene Pentru a ilustra gravitatea situației, judecătorul a comparat inițiativa cu un scenariu ipotetic în care Justiția ar organiza un referendum național pentru demiterea președintelui României sau dizolvarea Parlamentului, subliniind astfel încălcarea clară a principiului separației puterilor în stat. Participare minimă a magistraților la discuțiile de la Cotroceni Alin Ene a făcut referire și la numărul foarte mic de magistrați care au ales să participe la discuțiile organizate la Palatul Cotroceni. Potrivit acestuia, din 885 de semnatari ai unei petiții privind libertatea de exprimare – majoritatea procurori și pensionari – doar 20 au acceptat invitația la dialog. Judecătorul sugerează că președintele ar fi fost indus în eroare de consilierii săi pe probleme de Justiție, care ar fi prezentat lista de semnături drept dovada unei nemulțumiri largi față de CSM. Când pot fi revocați membrii CSM Alin Ene a explicat că membrii CSM pot „pleca de urgență” doar în urma unei decizii luate de Adunările Generale ale judecătorilor, nu în urma unei inițiative politice. El a subliniat că președintele României nu are nicio atribuție în organizarea și administrarea Justiției, tocmai aceasta fiind garanția separației puterilor în stat. Ironie la adresa ideii de plebiscit Judecătorul a ironizat ideea recurgerii la plebiscit, sugerând că, dacă acest drum este ales, ar trebui aplicat tuturor puterilor statului în mod egal. În acest context, el a lansat o întrebare retorică: când va fi organizat un referendum pentru a stabili dacă Guvernul, Parlamentul și Președintele României se mai bucură de susținerea populației? „Declarații inacceptabile într-un stat democratic” În concluzie, Alin Ene a afirmat că asemenea declarații și demersuri sunt incompatibile cu standardele unui stat democratic și pot fi considerate firești doar în regimuri mai puțin democratice, care nu ar trebui luate drept model. „Întrebarea este foarte simplă: ce viitor vrem pentru România? Democrație, stat de drept, Uniunea Europeană sau direcția opusă? Majoritatea decide, cât încă mai suntem o democrație”, a transmis judecătorul.

AUR, de partea găștilor din justiție, îl acuză pe Nicușor Dan că încalcă constituția, cere intervenția CCR
Politică

AUR, de partea găștilor din justiție, îl acuză pe Nicușor Dan că încalcă constituția, cere intervenția CCR

Alianța pentru Unirea Românilor solicită președinților celor două Camere ale Parlamentului, premierului și președintelui Consiliul Superior al Magistraturii să sesizeze Curtea Constituțională a României, acuzând încălcarea principiului separației puterilor în stat de către președintele Nicușor Dan, în urma anunțului privind organizarea unui referendum în Justiție. AUR: conflict constituțional direct între Președinte și Justiție Potrivit AUR, situația creată reprezintă un conflict juridic de natură constituțională, direct și evident, între președintele României și puterea judecătorească. Citește și: „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene Partidul susține că inițiativa șefului statului depășește limitele atribuțiilor constituționale și afectează grav independența Justiției. „O interferență politică gravă în Justiție” Într-un comunicat transmis presei, AUR afirmă că anunțul privind organizarea unui referendum în interiorul corpului magistraților constituie „o nouă și gravă interferență a politicului în Justiție”. Formațiunea consideră că ideea plecării „de urgență” a CSM, condiționată de un vot intern, reprezintă o amenințare directă la adresa independenței puterii judecătorești. „Aceasta nu este o simplă opinie politică, ci un conflict constituțional care trebuie soluționat de Curtea Constituțională, instituția obligată să apere separația puterilor în stat”, subliniază reprezentanții AUR. Mesaj „periculos” transmis de președinte, susține AUR AUR mai arată că declarațiile președintelui transmit un mesaj „profund periculos”, sugerând că nu respectă independența Justiției și că își permite să dea ordine instituțiilor-cheie ale statului. Potrivit partidului, amenințarea cu desființarea sau forțarea plecării CSM este fără precedent și subminează statul de drept. Referendumul în Justiție, lipsit de temei constituțional Formațiunea politică susține că președintele României nu are competența constituțională de a convoca un referendum în interiorul sistemului judiciar. AUR invocă existența unui referendum național anterior, validat prin vot popular, care a stabilit clar principiul neintervenției politice în Justiție. „Astăzi, Nicușor Dan încalcă tocmai voința populară exprimată atunci”, afirmă reprezentanții partidului. Justiția, putere distinctă garantată de Constituție AUR subliniază că Justiția este o putere distinctă în stat, iar independența acesteia este garantată prin Constituție, inclusiv prin rolul Consiliului Superior al Magistraturii. Orice inițiativă politică sau consultare populară cu caracter „manipulativ” este considerată de partid drept o tentativă de subminare a echilibrului constituțional. AUR acuză un demers politic mascat Deși admite existența unor probleme în sistemul judiciar, AUR susține că adevărata miză a acestui demers este controlul numirilor la vârful parchetelor, unde CSM are un rol esențial. Partidul afirmă că puterea politică „inventează reguli neconstituționale” pentru a-și atinge obiectivele și avertizează asupra riscurilor unui precedent periculos. Opoziție totală și acțiuni constituționale AUR anunță că va face opoziție „totală și națională” și că va folosi toate instrumentele constituționale și legale pentru a apăra separația puterilor în stat și independența Justiției. „Ceea ce se întâmplă în aceste zile nu este o reformă, ci un asalt asupra Justiției și democrației. Dacă acest proces nu este oprit, riscul este pierderea independenței și suveranității statului”, transmite partidul.

CSM, atac direct la Nicușor Dan: Nu vom tolera nicio formă de ingerinţă, directă sau indirectă
Justiție

CSM, atac direct la Nicușor Dan: Nu vom tolera nicio formă de ingerinţă, directă sau indirectă

Judecătorii din Consiliul Superior al Magistraturii avertizează că exercitarea atribuțiilor constituționale de către autoritățile publice trebuie să respecte strict principiul separației și echilibrului puterilor în stat, așa cum este consacrat de Constituția României. Reacția vine în urma anunțului făcut de președintele Nicușor Dan, privind inițierea unui referendum în rândul corpului magistraților. CSM: independența Justiției nu este negociabilă Într-un comunicat transmis duminică, CSM subliniază că, în calitatea sa constituțională de garant al independenței Justiției, își exercită atribuțiile în mod autonom și nu va tolera nicio formă de ingerință – directă sau indirectă – în activitatea autorității judecătorești. Citește și: „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene Judecătorii atrag atenția că respectarea statului de drept și a independenței Justiției reprezintă repere fundamentale atât ale ordinii constituționale interne, cât și ale angajamentelor europene asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene. Referendumul propus, fără bază legală în sistemul judiciar Potrivit poziției oficiale, referendumul propus de președinte nu este prevăzut de legislația în vigoare pentru nicio profesie, cu atât mai puțin pentru profesia de judecător. Aceasta face parte din una dintre cele trei puteri ale statului și beneficiază de reglementare expresă atât la nivel constituțional, cât și prin legi organice. Discurs public responsabil și cooperare instituțională Secția pentru judecători a CSM precizează că eventuala existență a unor disfuncționalități în sistemul judiciar trebuie analizată riguros și soluționată într-un climat social stabil, bazat pe cooperare instituțională. Judecătorii resping abordările marcate de „vectori emoționali”, indiferent dacă aceștia apar spontan sau sunt premeditați, considerându-le incompatibile cu importanța Justiției într-o societate democratică. Anunțul președintelui Nicușor Dan Președintele României a declarat că intenționează să inițieze, în luna ianuarie, un referendum în rândul magistraților, cu o singură întrebare: dacă Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar. Inițiativa a generat reacții ferme din partea autorității care garantează independența Justiției.

„La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene
Eveniment

„La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene

„La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan în legătură cu instanța condusă de Liana Arsene, potrivit „Sintezei observațiilor transmise de magistrați și alți actori din sistemul judiciar privind funcționarea justiției, independența magistraților și mecanismele privind cariera magistraților”. Citește și: Nicușor Dan explică cum sunt controlați judecătorii: nu sunt promovați cei care au supărat CSM. Numirile la ICCJ, pe criterii de obediență Această sinteză este prezentată pe site-ul Administrației Prezidențiale. „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”: avalanșă de plângeri către Nicușor Dan „Sunt relatate inclusiv situații verificabile prin demersuri ulterioare, precum: «președinta Curții de Apel București a aprobat delegarea, deși se afla în perioada de interdicție și în ciuda faptului că persoana respectivă avea dosare rămase în pronunțare și instanța de la care a plecat a rămas la un deficit de 60%. Aceasta nu este o situație singulară, în care Curtea de Apel București trece peste interdicțiile celor admiși direct în magistratură de a se transfera la alte instanțe, aprobând delegări pe care le prelungește succesiv până la expirarea celor 3 ani, urmând ca atunci să li se soluționeze favorabil cererile de transfer. Mecanismul cu delegarea este mai facil pentru ca este complet lipsit de transparență»”, se arată în sinteză. Președinta Curții de Apel București, Liana Arsene, este considerată o aliată a Liei Savonea.  Documentul Administrației Prezidențiale arată că i s-au prezentat exemple concrete de judecători detașați la CSM de mai mulți ani, promovări „dubioase” la CAB, numiri de șefi de secție fără integrare anterioară.  Ce au mai transmis magistrații către Nicușor Dan: „suntem amenințați cu inspecția judiciară, cu sancționarea de către CSM”, „La Curtea de Apel București s-a instaurat frica”, „nu te înscrii la concurs dacă nu ai chemare”, „candidații neagreați sunt descurajați sau eliminați”, „ne spun în ședință că se vor asigura ei că nu avem ce să le facem, că sunt intangibili”, „raportul IJ semnalizează soarta candidatului”, „suntem în teroare”, „ni se oferă direcții clare pe tipuri de dosare”, „ședințe de supunere și denigrare”, „ne spuneau că vor urma pedepse și cercetări”, „totul funcționează pe principiul recompensă și pedeapsă”, „președintele instanței (...) este pus în funcție de (...) membru CSM (...) răspunde bine la comenzi (...)”. Un magistrat a transmis Administrației Prezidențiale că „ai o cauză cu persoane influente te trezești că ți se ia fără explicații și ajunge la un parchet superior...iar după câteva luni afli că s-a clasat”.  „Inspecția Judiciară are imaginea unui instrument folosit în scopul reducerii la tăcere a celor care nu sunt de acord cu opinia asumată de către CSM”, se consemnează în sinteza prteședinției.  „Presiunea din interior este reală, iar mecanismele informale de influență funcționează mult mai dur decât se vede din exterior”, mai apreciază un magistrat. 

Nicușor Dan explică cum sunt controlați judecătorii: nu sunt promovați cei care au supărat CSM. Numirile la ICCJ, pe criterii de obediență
Eveniment

Nicușor Dan explică cum sunt controlați judecătorii: nu sunt promovați cei care au supărat CSM. Numirile la ICCJ, pe criterii de obediență

Nicușor Dan explică cum sunt controlați judecătorii: nu sunt promovați cei care au supărat CSM. El a prezentat, azi, câteva din mesajele pe care le-a primit de la magistrați, arătând că, totuși, acuzațiile trebuie verificate. Citește și: Sub 20% din populația din fiefurile PSD Botoșani, Vaslui sau Teleorman este salariată - presă Nicușor Dan explică cum sunt controlați judecătorii „Sunt semnalate chestiuni foarte grave cu privire la sistemul de justiție și o să găsiți în acest material de sinteză pe cele mai importante dintre aceste acuze la adresa sistemului. „În primul rând, faptul că, în cadrul conducerilor instanțelor, rolul președintelui este decisiv, prin faptul că el numește vicepreședinții și toți ceilalți membri ai organelor de conducere, și, în felul acesta, puterea pe care o au șefii instanțelor este foarte mare. Mai important, prin această putere, este influențat modul de promovare la instanțele superioare” „Ni se sesizează cazuri în care sunt oameni în sistem, membri ai corpului magistraților, care nu promovează pentru că au avut, la un moment dat, opinii critice fie față de CSM, fie față de conducerea instanței” „Aceeași chestiune cu privire la delegare și detașare, în care ni se semnalează că este o măsură arbitrară. Inclusiv ni se semnalează cazuri în care se deleagă încrucișat de la, de exemplu, un tribunal la alt tribunal din raza aceleiași Curți de Apel și, de asemenea, ni se semnalează o atitudine discreționară a Inspecției Judiciare” „Există o categorie de magistrați, membri ai CSM, conduceri ale instanțelor, care nu acționează în interes public, ci care acționează în interesul unui grup pe care îl constituie și că activitatea profesională a magistratului este dependentă de acțiunea, de multe ori, discreționară a acestui grup de persoane” „Și atunci - se spune asta cu subiect și predicat - inclusiv promovările de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-au făcut pe criterii de obediență față de acest grup care conduce sistemul de justiție și nu pe criterii de profesionalism, cu atât mai mult cu cât legea din 2022 a scos proba scrisă la promovări, inclusiv la Înalta Curte”.  „Pe termen scurt, trebuie să ne concentrăm pe acele chestiuni care sunt recurente. Cum se fac promovările, dacă trebuie sau nu să fie un criteriu obiectiv, eu aș zice că da. Cine face parte din colegiile de conducere ale instanțelor, și toată lumea din aceste sesizări spune că acești oameni trebuie aleși prin vot de către colegii lor și nu impuși. Și modul în care se fac delegări, detașări să fie mult mai precis formulat, astfel încât posibilitatea de atribuire discreționară să fie mult redusă”, a propus șeful statului. 

Șocant: magistrații care au vrut să se întâlnească cu Nicușor Dan au cerut să fie aduși incognito, luați din benzinării
Justiție

Șocant: magistrații care au vrut să se întâlnească cu Nicușor Dan au cerut să fie aduși incognito, luați din benzinării

Președintele Nicușor Dan a declarat duminică faptul că un număr foarte redus de magistrați și-au exprimat intenția de a participa la discuțiile propuse pe tema problemelor din sistemul judiciar. Situația contrastează puternic cu cele aproximativ 1.000 de semnături de susținere pentru magistrații care au făcut dezvăluiri în reportajul realizat de Recorder. Temerile magistraților: intimidare și posibile repercusiuni Potrivit șefului statului, doar aproximativ 20 de magistrați au anunțat participarea în nume propriu, la care se adaugă alți circa 20 de magistrați reprezentați prin asociații profesionale. Citește și: Sub 20% din populația din fiefurile PSD Botoșani, Vaslui sau Teleorman este salariată Contactele purtate în ultimele zile au scos la iveală, spune președintele, situații „neobișnuite”, care indică existența unei stări de teamă în interiorul sistemului. În unele instituții ar fi fost organizate ședințe interne, iar magistrații ar fi primit mesaje de influențare sau intimidare. Mulți dintre cei care au dorit dialogul au cerut amânarea întâlnirii, invocând riscul unor repercusiuni profesionale. Propuneri extreme pentru a evita expunerea publică Președintele a relatat că unele sugestii primite depășesc cadrul normal al unei dezbateri instituționale. Printre acestea s-au numărat idei precum întâlniri separate, în săli diferite, pentru a evita ca magistrații să se intersecteze, sau chiar preluarea lor din locuri discrete din București, astfel încât să nu fie văzuți intrând în Palatul Cotroceni. Aceste detalii, a subliniat șeful statului, indică o problemă gravă de funcționare a sistemului. „Vorbim despre a treia putere în stat” Nicușor Dan a atras atenția asupra gravității situației, precizând că nu este vorba despre rețele infracționale sau cazuri izolate, ci despre justiție, una dintre cele trei puteri fundamentale ale statului. În acest context, lipsa de disponibilitate pentru dialog public ridică semne de întrebare serioase privind libertatea de exprimare și climatul profesional din sistemul judiciar. Discuție publică anunțată la Cotroceni Pentru a asigura transparența, președintele a anunțat organizarea unei discuții publice luni, la ora 10:00, deschisă tuturor celor care doresc să își asume public un mesaj legat de situația din justiție. Întâlnirile private, programate inițial în regim de confidențialitate, vor fi reprogramate pentru o dată ulterioară. Drept la replică și deschidere față de acuzații Șeful statului a precizat că orice persoană din sistem care va fi vizată de acuzații în cadrul discuției publice va avea ocazia să răspundă, într-o întâlnire similară, tot publică. De asemenea, cei care doresc să vorbească despre eventuale abuzuri petrecute în urmă cu 10–15 ani sunt invitați să o facă deschis, în același cadru.

Nicușor Dan vrea referendum în cadrul magistraților: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”
Politică

Nicușor Dan vrea referendum în cadrul magistraților: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Președintele Nicușor Dan vrea să organizeze un referendum în cadrul corpului magistraților cu întrebarea: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”. Citește și: Sub 20% din populația din fiefurile PSD Botoșani, Vaslui sau Teleorman este salariată - presă „Dacă magistraţii, în ansamblul lor, spun că da, CSM acţionează în interes public, vom continua cu discuţiile legislative, dar dacă vor spune în majoritatea lor că nu reprezintă interesul public, atunci CSM va pleca de urgenţă”, a afirmat șeful statului. Nicușor Dan vrea referendum: ”CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup?” „Cred că situația în care suntem este gravă prin faptul că există această suspiciune cu privire la integritatea din sistemul judiciar și față de această situație voi iniția în ianuarie, imediat după sărbători un referendum în cadrul corpului magistraților cu o singură întrebare: «CSM acționează în interes publica sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?» Dacă magistrații în ansamblu vor spune că CSM acționează în interes public vom continua discuțiile legislativ. Dacă în majoritate vor spune că CSM nu reprezintă interesul public, ci interesul breslei, atunci CSM va pleca de urgență”, a spus, azi, Nicușor Dan, în cadrul unei declarații la Cotroceni.  El a spus că sunt circa 40 de magistrați care și-au manifestat voința de a participa la discuțiile de mâine de la Cotroceni.  „Au fost extrem de puțini cei care ți-au exprimat intenția să vină la discuții față de cei 1000 care au semnat scrisoarea. Sunt cam 20 individual și cam 20 în numele unor asociații.  S-au întâmplat fel și fel de lucruri în aceste zile. În mod neobișnuit, în anumite instituții, s-au organizat ședințe luni 22 dec. Au existat mesaje de influențare, intimidare… Am ajuns inclusiv la propuneri nepotrivite cu importanța, să vină pe rând, să stea în diferite săli, să nu se intersecteze, colegi de-ai mei să îi preia din benznării, din diverse locuri ca să nu se vadă că vin la Cotroceni. Totuși vorbim de a treia putere în stat…”, a relatat Nicușor dan. 

Divizia veteranului decorat de Nicușor Dan nu a participat la masacrul din Odesa împotriva evreilor
Eveniment

Divizia veteranului decorat de Nicușor Dan nu a participat la masacrul din Odesa împotriva evreilor

Vasile Banu, un veteran de război în vârstă de 107 ani a ajuns, fără voia lui, în centrul unei controverse naționale. După ce a fost decorat de președintele României, gestul a generat reacții dure din spațiul public, unele acuzând o presupusă tentativă de „albire” a trecutului Armatei Române din Al Doilea Război Mondial. Veteranul, care trăiește într-un cămin de bătrâni din Târgoviște, a fost intervievat de jurnaliștii de la Hotnews, pentru clarificarea situației. Acuzații grave în spațiul public Fostul consilier prezidențial Cătălin Avramescu a afirmat că decorarea veteranului ar fi echivalentă cu transmiterea mesajului „Heil Hitler”. Citește și: VIDEO Marele mister din viața Liei Savonea: în primii ani de magistratură, nu accepta nici măcar un buchet de flori de la prieteni Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a scris pe Facebook că este vorba despre „un soldat din armata de criminali ai lui Hitler”. Mai departe, istoricul american Grant T. Harward a susținut că președintele Nicușor Dan ar încerca să „albească” crimele Armatei Române din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cine este Vasile Banu și unde a luptat între 1939 și 1945 Pentru a clarifica situația, jurnaliștii de la HotNews au discutat direct cu veteranul, iar declarațiile acestuia au fost confruntate cu documente din arhivele militare. Rezultatele aduc nuanțe importante într-o dezbatere marcată de emoție și acuzații generalizatoare. Ce arată arhivele militare despre Divizia 13 Infanterie Potrivit istoricului militar Manuel Stănescu, datele de arhivă confirmă că Vasile Banu a făcut parte din Divizia a 13-a Infanterie. Aceasta a plecat din Moldova, a trecut prin Iași și, după traversarea Prutului, a luptat temporar în subordinea Corpului 30 de armată german, pe teritoriul actualei Republici Moldova. După trecerea Nistrului, Divizia a 13-a a fost atașată Armatei a 4-a române și a participat la luptele din zona Odesei, inclusiv la Bieloci, Voditurcu, Molokis, Goraba, Kubanka și Gildendorf (azi Krasnosilska). Unitatea s-a întors în România la 5 noiembrie 1941. Absența Diviziei 13 din analizele despre crime de război Un detaliu important este că, în articolul publicat de istoricul Adrian Cioflâncă în Scena 9, Divizia a 13-a Infanterie nu este menționată deloc. Această omisiune sugerează că unitatea din care a făcut parte Vasile Banu nu figurează explicit în documentările privind atrocitățile investigate în acel context. Stalingrad și pierderile grele ale Armatei Române Arhivele mai arată că, în vara anului 1942, Divizia 13 Infanterie a fost trimisă pe frontul de la Cotul Donului și a participat la luptele din regiunea Stalingrad, unde Armata Română a suferit pierderi masive. Acest episod este unul dintre cele mai tragice din istoria militară a României în timpul războiului. Ce spune veteranul despre trecerea prin Iași În ceea ce privește evenimentele de la Iași, Vasile Banu confirmă că a trecut prin oraș în drumul spre Basarabia, însă spune că nu deține alte detalii. Declarația sa este una limitată, firească pentru un soldat de rând, fără funcții de comandă sau decizie.

Nicușor Dan a primit sute de pagini despre problemele din justiție de la magistrații cu care se va întâlni luni la Cotroceni
Eveniment

Nicușor Dan a primit sute de pagini despre problemele din justiție de la magistrații cu care se va întâlni luni la Cotroceni

Nicușor Dan își petrece acest week end citind sute de pagini de la magistrații care i-au scris pentru a-i prezenta probleme din justiție. Președintele se va întâlni cu judecători și procurori luni, la Cotroceni, fără accesul presei. Citește și: VIDEO Marele mister din viața Liei Savonea: în primii ani de magistratură, nu accepta nici măcar un buchet de flori de la prieteni La finalul zilei, Nicușor Dan va susține o conferință de presă. Conferință de presă după întâlnirile cu magistrați "Am primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din justiție. Așa cum am promis, le parcurg în acest weekend, iar la finalul zilei de luni voi reveni cu concluzii, după discuțiile cu cei care s-au înscris în audiență. Consultările de luni vor avea loc în mai multe runde de discuții: atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual, cu cei care au solicitat explicit acest lucru în e-mail. Pentru a asigura confidențialitatea participanților, accesul jurnaliștilor nu va fi permis în sala de discuții. Concluziile le voi face publice la finalul zilei în cadrul unei conferințe de presä. În paralel, colegii mei lucrează la o sinteză a documentelor primite, pe care o vom publica mâine, fără a dezvǎlui identitatea expeditorilor.", a scris Nicușor Dan sâmbătă pe pagina sa de Facebook.  

Ciucu: „Domnul Președinte are dreptate. Bucureștiul are o gravă problemă stucturală de finanțare”
Politică

Ciucu: „Domnul Președinte are dreptate. Bucureștiul are o gravă problemă stucturală de finanțare”

„O spun din capul locului: domnul Președinte (pe atunci Primar General) Nicușor Dan a avut și are dreptate! Bucureștiul are o gravă problemă stucturală de finanțare”, a scris Ciprian Ciucu, noul primar general al Capitalei, pe Facebook. El a spus că dacă se mențin cotele din 2025 de distribuire a banilor între primăria generală și sectoare, Primăria Municipiului București va avea und eficit de 3,1 miliarde de lei.  Citește și: GALERIE FOTO Ridicolele poze trucate ale Liei Savonea: cum s-a întinerit șefa ÎCCJ cu filtre de imagine pe pagina oficială a Înaltei Curți La 3 decembrie, președintele Nicușor Dan a declarat că nu va promulga legea bugetului de stat pentru anul 2026 dacă ignoră referendumul local pe care el însuși l-a inițiat în 2024 și care prevede sume mai mari pentru Primăria București în detrimentul primăriilor de sector. Ciucu: „Domnul Președinte are dreptate. Bucureștiul are o gravă problemă stucturală de finanțare” „Am prezentat astăzi situația financiară a Primăriei Municipiului București O spun din capul locului: domnul Președinte (pe atunci Primar General) Nicușor Dan a avut și are dreptate! Bucureștiul are o gravă problemă stucturală de finanțare. În acest moment, datoriile (și nu am luat în calcul luna decembrie a anului 2025) sunt de peste 2,1 MILIARDE de Lei!   Necesarul de finanțare calculat pentru 2026, pentru a plăti datoriile scadente și pentru funcționarea PMB și a instituțiilor subordonate, este de cca. 8,5 miliarde de lei. Dacă vom primi ca până acum, raportat la bugetul anului curent, doar 50% din cotele guvernamentale, vom avea un buget de cca. 5,1 miliarde de lei.   Pe scurt, în anul 2026, dacă nu facem ceva rapid (schimbări în legea bugetului), ne vor lipsi cca. 3,5 miliarde de lei. Suma este fa-bu-loa-să! Nu vreau să închid primăria la jumătatea anului!   Pe termen scurt:   (1) voi cere o întâlnire domnului Prim-ministru Ilie Bolojan și domnului ministru de finanțe Alexandru Nazare chiar mâine, duminică, pentru a vedea ce putem face rapid pentru ca în luna ianuare să putem plăti salariile și subvențiile (datorii a căror neachitare presupune ca ANAF să ne ia autobuzele și tramvaiele puse gaj).   (2) de asemenea, vom avea discuții și despre nivelul cotelor care trebuie să revină anul viitor PMB!   Pe termen mediu:   (1) voi demara un proces de eficientizare și restructurare a aparatului PMB și a instituțiilor din subordinea Consiliului General. Se vor închide administrațiile și companiile neperformante.   (2) voi veni cu un proiect de reașezare a competențelor PMB în raport cu competențele Sectoarelor (cine ce face și cât costă fiecare serviciu public în parte) pentru a pune în aplicare, într-o formulă predictibilă, referendumul inițiat de domnul Nicușor Dan și votat de către bucureșteni. Îi mulțumesc pentru că a inițiat referendumul și pentru că și-a făcut vocea auzită în interesul bucureștenilor!   (3) mă voi asigura de creșterea veniturilor, valorificând principalele active: parcările și spațiile imobiliare.   Pe termen lung:   (1) voi pune bugetul pe baze solide, astfel încât PMB să aibă o bună capacitate de a gândi și implementa politici de dezvoltare locală.   Este foarte probabil ca mâine să mă duc deja la Guvern, împreună cu conducerea Direcției Economice din Primăria Capitalei, pentru o discuție cu șeful Guvernului și cu ministrul de Finanțe”, a scris Ciucu, azi, pe Facebook. 

Cel puțin 12 magistrați vor merge la Cotroceni să-i prezinte lui Nicușor Dan probleme din justiție
Justiție

Cel puțin 12 magistrați vor merge la Cotroceni să-i prezinte lui Nicușor Dan probleme din justiție

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat miercuri că aproximativ 12 magistrați au solicitat să participe la întâlnirea pe care o va organiza la Palatul Cotroceni, pe 22 decembrie, dedicată problemelor de integritate din sistemul judiciar. Zeci de magistrați au trimis sesizări despre Justiție Șeful statului a precizat, într-o declarație făcută la Londra, că, pe lângă cererile de participare la dezbatere, aproximativ 50 de persoane au transmis materiale și puncte de vedere privind situația din Justiție. Citește și: Fără prescripție pentru faptele grave de corupție, propune premierul Potrivit lui Nicușor Dan, interesul ridicat confirmă existența unor nemulțumiri și a unei nevoi reale de clarificare publică a problemelor din sistem. Întâlnire publică și posibilă componentă confidențială Președintele a explicat că întâlnirea de la Cotroceni ar putea avea atât o componentă publică, cât și una confidențială, pentru a permite magistraților care nu doresc expunere publică să semnaleze probleme sensibile. Invitația vizează în special persoanele care doresc să aducă în atenție posibile probleme de integritate, însă Nicușor Dan a subliniat că trebuie asigurat și dreptul la replică al celor vizați de acuzații. Drept la apărare pentru magistrații acuzați Șeful statului a precizat că, în cazul în care sunt formulate acuzații în spațiul public, este firesc ca persoanele vizate să aibă posibilitatea de a răspunde. Scopul demersului este acela de a stimula o dezbatere reală în societate privind funcționarea Justiției. Nicușor Dan a reiterat că va participa la o ședință a Consiliului Superior al Magistraturii după finalizarea unui raport complet privind situația din Justiție. Totuși, dezbaterea publică deja declanșată ar putea accelera acest calendar. „Probabil că dezbaterea publică în curs mă va face să ajung mai repede decât planificam”, a explicat președintele, indicând că raportul privind starea Justiției ar putea fi finalizat într-un termen mai scurt decât cel inițial estimat.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră