duminică 23 februarie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: nato

305 articole
Politică

Năstase, mesaje anti-Ucraina la TV Pandele

Adrian Năstase, mesaje anti-Ucraina la TV Pandele, Metropola TV, post plătit de contribuabilii din Voluntari: Ucraina s-a opus, în 2002, intrării României în NATO, a afirmat fostul premier PSD. Năstase este singurul fost prim-ministru al României care a ajuns la pușcărie. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” DeFapt.ro a arătat că Gabriela Firea este lăudată non-stop la televiziunea soțului ei, Metropola TV din Voluntari, post finanțat de administrația locală. În septembrie 2023, rubrica „Administrație” de pe site-ul Metropola TV avea 10 știri consecutive cu Firea. Năstase, mesaje anti-Ucraina la TV Pandele Ce nu pare să fi precizat Adrian Năstase este că, la Kiev, în 2002, la putere era un regim corupt, cu tendințe dictatoriale și pro-rus, condus de președintele Leonid Kucma, care a deținut funcții de conducere în Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. „Ucrainenii, în momentul în care noi ne pregăteam, înainte de reuniunea de la Praga (summitul NATO din noiembrie 2002 la care România a fost invitată să înceapă convorbirile de aderare n.n.) să fim acceptați în NATO, au transmis secretarului general, lordul George Robertson, un protest puternic, spunînd că România nu poate fi acceptată în NATO pentru că are conflicte deschise cu vecinii. Știu că nu se cunoaște lucrul ăsta”, a spus Adrian Năstase, preluat de inpolitics.ro. În emisiunea de la Metropola TV la care a fost invitat Adrian Năstase mai erau invitate Viorica Dăncilă și Norica Nicolai. Metropola TV este o televiziune deținută de o companie al cărei acționar unic este Consiliul Local Voluntari, oraș al cărui primar este Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, prim-vicepreședinte PSD și fost primar al Bucureștiului. Potrivit datelor înregistrate la Registrul Comerțului, compania SC Publivol Creativ, care deține licența pentru Metropola TV, este 100% proprietatea Orașului Voluntari, adică a Consiliului Local (CL) din Voluntari. Potrivit site-ului Primăriei Voluntari, majoritatea în CL Voluntari e deținută de PSD. În 2022, televiziunea avea 98 de angajați și pierderi de peste 2,1 milioane de lei.

Năstase, mesaje anti-Ucraina la TV Pandele Foto: Captură video Metropola TV
Slovacia: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei (sursa: Facebook/Robert Fico)
Internațional

Slovacia: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei

Slovacia: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei. Premierul slovac Robert Fico a susținut public că va bloca aderarea Ucrainei la NATO. Fico a declarat că Ucraina va trebui să facă un "compromis" și să cedeze din teritoriul său Rusiei, potrivit The Kyiv Independent. Slovacia: Ucraina să cedeze teritorii Rusiei Premierul slovac a insistat că Kievul este dominat de Washington și că Ucraina va trebui să cedeze Rusiei o bucată din teritoriul său. Citește și: Un latifundiar din Dolj, care a făcut profit de zeci de milioane de lei, se alătură protestelor fermierilor: „Guvernul trebuie să pună pe masă soluţii” "La ce se așteaptă, că rușii vor părăsi Crimeea, Donbas și Lugansk? Este nerealist", a spus Fico. Acesta a cerut recent stabilizarea relațiilor dintre UE și Rusia și a adăugat că Moscova "are nevoie și de garanțiile sale de securitate". În același timp, însă, premierul slovac a mai spus că nu se opune aderării Ucrainei la UE dacă Kievul îndeplinește toate criteriile pentru aderare. Fico, un Orban Viktor mai mic Recent, Slovacia a decis să nu se alăture celor aproape 50 de țări care denunță desfășurarea raportată de rachete balistice nord-coreene împotriva Ucrainei. Ulterior, însă, ministrul slovac de Externe, Juraj Blanar, a declarat că este gata să condamne acordurile militare dintre Rusia și Coreea de Nord, după ce a primit dovezi relevante. Robert Fico este premier al Slovaciei pentru a patra oară. A primit actualul mandat în octombrie 2023. Anteriorul mandat a fost deținut până în 2018, când a demisionat pe fondul protestelor publice fără precedent împotriva corupţiei care au izbucnit după asasinarea jurnalistului de investigații Ján Kuciak. Politicianul populist a câştigat alegerile legislative din 30 septembrie 2023 în urma unei campanii electorale în care a pledat pentru încetarea ajutorului militar oferit Ucrainei, combaterea migraţiei ilegale şi o politică independentă a Slovaciei faţă de agenda promovată de Bruxelles şi de SUA. este prmier

Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia Foto: X/Twitter
Eveniment

Oficialii NATO sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia

Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia: trebuie să avem în casă radiouri și lanterne cu baterii. Recomandarea a venit din partea amiralului olandez Rob Bauer, președintele comitetului militar NATO. Citește și: Salariile uriașe de la Inspecția Judiciară au explodat: majorări de 20% din martie în septembrie, plus nenumărate diurne și alocații NATO intenţionează să mobilizeze 90.000 de militari pentru o manevră menită să descurajeze agresiunea rusă, în cel mai mare exerciţiu organizat de Alianţa Nord-Atlantică de la sfârşitul Războiului Rece. Oficialii NATO ne sfătuiesc cum să ne pregătim de războiul cu Rusia Într-o conferință de presă de joi, Bauer a fost întrebat ce părere are despre dezbaterea largă din Suedia, unde șeful statului major și guvernul recomandă populației să fie pregătită de un război, „ca în Ucraina”. „Trebuie să înțelegem, ca societate, că războiul nu este doar problema militarilor. O națiune trebuie să înțeleagă că, atunci când se ajunge la război, cum vedem în Ucraina este un eveniment pentru întreaga societate (...) Trebuie să fim mai pregătiți pe întregul spectru. Bani, militari, mai mulți oameni pregătiți dacă se ajunge la război”, a spus Bauer. „Trebuie să avem apă, trebuie să avem un radio pe baterii, trebuie să avem o lanternă pe baterii, ca să fim siguri că vom supraviețui primele 36 de ore. Aceste lucruri simple. Dar de aici începe, realizând că nu totul poate fi planificat, că nu totul va fi bine („hunky-dory”) în următorii 20 de ani. Nu spun că se va întâmpla mâine, dar trebuie să realizăm că pacea nu este un dat”, a mai explicat amiralul. Între timp, în Germania,autoritățile au început să recomane populației să păstreze în casă și sume cash, în cazul în care sistemul bancar se prăbușește.

Suedia - NATO: Turcia face penultimul pas (sursa: Facebook/Recep Tayyip Erdoğan)
Internațional

Suedia - NATO: Turcia face penultimul pas

Suedia - NATO: Turcia face penultimul pas. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a salutat marţi votul Comisiei pentru Afaceri Externe a parlamentului turc în favoarea aderării Suediei la Alianţa Nord-Atlantică, o etapă care deschide calea pentru o undă verde oficială din partea Turciei. Suedia - NATO: Turcia face penultimul pas "Contez (pe aceste două state) să îşi finalizeze cât mai curând posibil procedurile de ratificare" pentru aderarea Suediei, "ceea ce va face NATO mai puternică", a declarat Stoltenberg, potrivit unui comunicat. Citește și: „Ferma Dacilor” a interlopului Cornel Dinicu, fără autorizație ISU, contract cu sindicatul polițiștilor SNPPC. Ce relație are patronul cu Horia Constantinescu, șeful ANPC Comisia pentru Afaceri Externe a parlamentului de la Ankara a aprobat textul după 19 luni de suspans şi l-a transmis Adunării Plenare pentru adoptare definitivă, o formalitate care ar urma să aibă loc în următoarele ore sau zile, dar la o dată care nu a fost încă precizată. Turcia şi Ungaria au blocat calea Suediei în procesul de aderare la NATO, multiplicând cererile şi pretextele pentru a-şi justifica reticenţele. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a anunţat în octombrie că va trimite parlamentului de la Ankara cererea de a ratifica aderarea Suediei la Alianţă. Însă luna aceasta, el a condiţionat ratificarea de aprobarea de către Congresul SUA a vânzării de avioane F-16 pentru armata turcă.

Șoșoacă susține că datorită ei nu atacă Putin România Foto: Facebook
Eveniment

Șoșoacă susține că datorită ei nu atacă Putin România

Senatoarea Diana Șoșoacă se crede mai tare ca NATO: susține că datorită ei nu atacă Putin România. „Dacă avea chef, ne făceau pulbere”, a spus ea, potrivit unei transcrieri de pe site-ul RTV. Citește și: O femeie de 81 de ani a murit blocată în liftul spitalului județean Slatina. Spitalul, fief al PSD Olt, nici măcar nu a anunțat poliția În plus, ea și-a atribuit și faptul că România nu a intrat în conflict cu Serbia și a afirmat că, după întâlnirea cu ea, nimeni nu l-a mai primit pe Zelenski. Nu este clar când ar fi avut loc o întâlnire Zelenski-Șoșoacă, întrucât, public, nu există o astfel de informație. Șoșoacă susține că datorită ei nu atacă Putin România „Dacă s-au menținut relații cu Federația Rusă, mi s-a datorat mie în totalitate. Atenție foarte mare, nici măcar eu nu mai pot să salvez situația pentru că poporul român nu are reacție, pentru că poporul român este manipulat și comod, celelalte popoare se bat la propriu. Nu cred că vreodată, mai ales după cum a decurs războiul din Ucraina, ruşii nu ne vor ataca. Încă mai avem statut de ţară şi oameni care au menţinut relaţiile diplomatice cu Rusia. Am putea să fim atacaţi doar în condiţiile în care atacăm. De aceea Ucraina, la instigarea politicienilor de peste ocean, a încercat să instige menționând că Rusia a aruncat cu bombe în România. În decursul aşa zisului război, obuze româneşti au explodat pe teritoriul Rusiei. Dacă avea chef, ne făceau pulbere. Ucraina face parte dintr-o luptă pentru împărţirea sferelor. Zelenski îşi pregăteşte plecarea, întâlnirea cu mine i-a cauzat mult rău. De atunci nu l-a mai primit nimeni”, a susținut senatoarea. Ea a făcut și o apologie a regimului Putin și a uciderii, cu bâtele, a politicienilor. Șoșoacă, admiratoare a politicienilor uciși cu bâtele „Deja toate puterile solicită Ucrainei să încheie acorduri de pace cu Rusia. Gazul e scump, oamenii mor de frig în casă, a venit iarna. Ştiţi ce înseamnă revolte, nu e că în România. În afară ies cu milioanele, iau bâtele şi-i omoară acolo pe politicieni, nu mai discută. Ăştia oameni adevăraţi, nu ai făcut ce trebuie pentru ţara mea, te calc în picioare. Frica de popor îi face pe ăştia să se limiteze în acţiuni şi furt. Cum să nu fii sclav. America cu Rusia şi cu China deja discută despre alte planuri. Se vor extinde teatrele de război între China şi Taiwan, Coreea de Sud cu cea de Nord. Putin este primit în ţările arabe, de curând aţi văzut. Este primit ca un adevăr învingător al războiului”, a mai afirmat Șoșoacă. Citește și: În timp ce spitalele de stat au rămas fără bani de medicamente, Guvernul a scos un miliard de lei din rezerva bugetară pentru salariile magistraților. Ceruseră 3,7 miliarde de lei

Putin nu se oprește la Ucraina (sursa: Facebook/NATO)
Internațional

Putin nu se oprește la Ucraina

Putin nu se oprește la Ucraina. În cazul unei victorii a Rusiei în Ucraina, există un "risc real" ca preşedintele rus Vladimir Putin să nu se oprească aici, a avertizat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles. Putin nu se oprește la Ucraina "Dacă Putin câştigă în Ucraina, există un risc real ca agresiunea sa să nu se oprească aici", a declarat Stoltenberg presei, subliniind necesitatea continuării ajutorului militar pentru Kiev. Citește și: Mercurialul șpăgilor pentru angajare la spitalul județean Botoșani, unde o gravidă a fost lăsată să moară în chinuri. Spitalul, controlat de PSD, prin consiliul județean "Sprijinul nostru nu este un act de caritate, este o investiţie în securitatea noastră", a adăugat el, în acelaşi timp în care Putin spunea de la Moscova că armata rusă îşi îmbunătăţeşte poziţiile pe aproape întreaga linie a frontului din Ucraina. Liderii UE se reunesc joi la Bruxelles pentru a decide, printre altele, asupra ajutorului de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, la care Ungaria lui Viktor Orban încă se opune. Este vital ca Kievul să fie sprijinit "Încetarea asistenţei militare pentru Ucraina nu ar face decât să prelungească războiul, şi nu să-l încheie", a avertizat Stoltenberg. "Singura modalitate de a obţine o pace justă şi durabilă este de a-l convinge pe preşedintele Putin că nu va câştiga pe câmpul de luptă", a declarat el după o întâlnire cu premierul slovac Robert Fico. "Iar singura modalitate de a ne asigura că preşedintele Putin înţelege că nu câştigă pe câmpul de luptă este să continuăm să sprijinim Ucraina", a spus el. De săptămâni întregi, situaţia este tot mai dificilă în Ucraina, în contextul în care contraofensiva sa militară nu a reuşit să producă un progres decisiv în faţa armatei ruse.

Rusia ar putea spulbera Europa de Vest Foto: Kremlin.ru
Internațional

Rusia ar putea spulbera Europa de Vest

Generalii și experții militari din NATO sunt extrem de îngrijorați: Rusia ar putea spulbera Europa de Vest așa cum Napoleon a zdrobit Sfântul Imperiu Roman, la Austerlitz. Discuțiile au avut loc la o conferință de înalt nivel de la Berlin, unde mai mulți generali germani au avertizat că NATO nu va putea proteja Europa de Est în cazul unui atac rusesc. Principala problemă a NATO va fi cea logistică, întrucât îi va fi extrem de greu să aducă pe front un număr uriaș de trupe și logistica aferentă. Acum câteva zile, senatoarea Diana Șoșoacă, președintele AUR, George Simion, și ex-nevasta penalului Dumitru Buzatu, senatoarea Gabriela Crețu, fie au votat împotriva, fie s-au opus înființării unui comandament regional al NATO în România, așa cum a propus președintele Klaus Iohannis. Citește și: Patrioții Șoșoacă, Simion și ex-nevasta penalului Dumitru Buzatu nu vor comandament NATO în România. Simion, care se declară rusofon, n-a avut curaj să voteze contra, s-a abținut Rusia ar putea spulbera Europa de Vest Sönke Neitzel, profesor de istorie militară la Universitatea din Potsdam și, potrivit publicației The Times, „cea mai mare autoritate academică în ceea ce privește forțele armate germane moderne”, a descris logistica ca fiind un „coșmar" și a declarat că ar putea dura cel puțin 15 ani până când Germania va fi pregătită pentru război. El a arătat că numărul de trupe germane este în scădere, fiind cu cel puțin 30.000 mai mic decât ținta de 203.000, iar țara sa are nevoie de încă 60.000 de rezerviști, pe lângă cei 34.000 care sunt înregistrați în prezent. Citește și: Ministrul austriac de Externe față cu Lavrov: șeful diplomației rusești stă cu mâinile în buzunar în fața omologului său. Lavrov, invitat de Austria la reuniunea OSCE, boicotată de România „«Avem nevoie de mai mulți bani. Avem nevoie de mai mult personal. Și există limite în politică. Nu putem exclude faptul că Bundeswehr-ul (N.red: forțele armate germane) va trebui să lupte (...) Este foarte clar: dacă forțele noastre armate vor lupta, vor muri fără drone, fără apărare aeriană, fără suficiente provizii. Suntem acum suficient de clari în ceea ce privește mesajul nostru [către liderii germani]? Vor muri și este responsabilitatea voastră»”, a spus Neitzel, citat de The Times. Finlanda amintește cum a pierdut războiul de uzură, în 1940 Profesorul a spus că, după vizita pe care a avut-o recent la sediul NATO de la Bruxelles și-a amintit cum se certau între ei liderii Sfântului Imperiu Roman pentru ca apoi întregul imperiu să fie spulberat de Napoleon. Sfântul Imperiu Român a dispărut după bătălia de la Austerlitz, din 1806. La conferința de la Berlin, mai mulți generali germani au arătat problemele structurale cu care s-ar confrunta în cazul unei agresiuni rusești: lipsa de trupe, stocurile de muniție epuizate și dificultatea de a deplasa până la 300.000 de soldați NATO pe o distanță de o mie de kilometri, din Germania spre front. Un general finlandez, Vesa Valtonen, a arătat că situația de acum din Ucraina amintește de războiul ruso-finlandez din 1939-1940. Finlanda a rezistat 105 zile, dar după aceea a intrat într-un război de uzură și nu a putut face față Rusiei, care avea rezerve mult mai mari. Generalul finlandez s-a întrebat cum va reuși Ucraina să aducă forțe pe front, cu o populație de doar 40 de milioane de oameni, în timp ce Rusioa are circa 147 de milioane de cetățeni.

Șoșoacă, Simion și ex-nevasta penalului Buzatu nu vor comandament NATO în România
Eveniment

Șoșoacă, Simion nu vor comandament NATO în România

Senatoarea Diana Șoșoacă, președintele AUR, George Simion, și ex-nevasta penalului Dumitru Buzatu, senatoarea Gabriela Crețu, nu vor comandament NATO în România: ei fie au votat împotriva înființării unui comandament regional al NATO în România, așa cum a propus președintele Klaus Iohannis, fie s-au abținut. Crețu face parte din grupul PSD din Senat. Citește și: VIDEO Șoșoacă, manelistă de limbă rusă: a cântat Katiușa la o petrecere, cu dedicație pentru Ciolacu și Iohannis La 13 noiembrie, Șoșoacă a cântat Katiușa la o petrecere, cu dedicație pentru Ciolacu și Iohannis. Katiușa este un cântec reprezentativ al regimului stalinist, fiind compus în 1938 de Matvei Blanter, pe versuri de Mihail Isakovski. Șoșoacă, Simion și ex-nevasta penalului Buzatu nu vor comandament NATO în România Dar George Simion, care se declară rusofon, n-a avut curaj să voteze contra, ci s-a abținut. Alături de el s-au abținut majoritatea parlamentarilor AUR. Însă, în octombrie, pe TikTok, el îi spunea Codruței Cerva că trupele NATO caută în Moldova extinderea războilui. „Codruța Cerva: Ce caută trupele NATO în Republica Moldova? Sunt foarte mulți moldoveni pe live care se uită. Ce caută NATO în Republica Moldova? George Simion: Nu știu ce caută... Să extindă războiul... Nu știu ce caută... Codruța Cerva: Păi e rău, George! George Simion: Da, știu că e rău”, arată dialogul, transcris de Podul, între Simion și Cerva. George Simion (the leader of the pro-Russian political party AUR in Romania): NATO troops in the Republic of Moldova are looking to expand the war! pic.twitter.com/hj8o5jiiDc— Podul (@Podul_Ro) October 3, 2023 Însă trei parlamentari au votat chiar împotriva înființării comandamentului NATO, care va fi amplasat în Garnizoana Târgu Mureș, funcționarea acesteia urmând a fi stabilită prin acorduri comune cu Bulgaria. Este vorba, potrivit unei liste publicate de G4Media, de Șoșoacă, neafiliatul Ciprian Ciubuc - ex-AUR și Gabriela Crețu, fosta soție a baronului PSD de Vaslui Dumitru Buzatu. Gabriela Crețu și Dumitru Buzatu Grupaj foto: Adevărul Crețu este acum suspendată din PSD, dar pe site-ul Senatului ea apare ca activând în acest grup politic, care o susține în funcța de vicepreședinte al comisiei pentru cultură și media.

Mihai Tudose despre Mircea Geoană Foto: DCNews
Politică

Mihai Tudose despre Mircea Geoană

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, prieten cu premierul Marcel Ciolacu, a declarat despre o posibilă candidatură a Mircea Geoană la președinția României: „Dacă vă duceţi în lumea reală şi pomeniţi de secretarul general adjunct al NATO, se opreşte câinele din lătrat. Nu le pasă!”. În schimb, el a apreciat că ar fi „în logica normală” să candideze Marcel Ciolacu. Un sondaj INSCOP, prezentat la început de octombrie, arată că Geoană este prima opţiune pentru alegerile prezidenţiale, din postura de candidat independent, având aproximativ un sfert din intenţiile de vot, urmat în ordine de Marcel Ciolacu, George Simion, Nicolae Ciucă, Diana Şoşoacă, Cătălin Drulă, Dacian Cioloş, Kelemen Hunor. Sondajul arată că, în turul II, Emil Boc l-ar învinge pe Marcel Ciolacu, dar nu pe Mircea Geoană. Dacă în turul ll ar ajunge Emil Boc vs Marcel Ciolacu, rezultatul ar fi foarte strâns în favoarea lui Boc, diferenţa fiind de sub un procent, 50,4% – 49,6%. În iunie, un sondaj comandat de USR arăta că personalitățile politice în care cetățenii români aveau cea mai mare încredere erau Emil Boc și Mircea Geoană. Mihai Tudose despre Mircea Geoană Tudose crede că Mircea Geoană nu are şanse la alegerile prezidenţiale de anul viitor, în ciuda faptului că momentan ocupă o funcţie importantă pe plan internaţional - secretar general adjunct al NATO. „Când stai prea mult foarte sus, nu prea mai înţelegi ce e pe la noi pe jos”, a declarat Mihai Tudose pentru News.ro. Fostul premier susţine că ”logica normală” ar fi ca Marcel Ciolacu să devină candidatul PSD pentru Cotroceni. Citește și: EXCLUSIV Judecătoarea drogată, lacomă: a cerut să i se dea spor de detașare, deși nu era detașată. A dat în judecată Ministerul Justiției, dar a pierdut, nici colegii ei judecători nu i-au dat dreptate „Candidatul va fi desemnat de către partid, nu e musai să fie preşedintele PSD. Logica normală aşa ar fi: preşedintele partidului e cel mai bun produs al partidului. Dacă asta va fi decizia partidului, el va fi. Dar să-şi dorească şi el”, a explicat fostul premier. Foto: Știri pe surse Întrebat dacă discută cu Marcel Ciolacu despre prezidenţiale, Mihai Tudose a răspuns: ”Zilnic, nu, dar o dată pe săptămână, da”.

Turcia acceptă aderarea Suediei la NATO (sursa: Facebook/Recep Tayyip Erdoğan)
Internațional

Turcia acceptă aderarea Suediei la NATO

Turcia acceptă aderarea Suediei la NATO. Parlamentul turc va ratifica aderarea Suediei la NATO "cât mai curând posibil", dar nu înainte de luna octombrie, cel mai devreme, a afirmat miercuri preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan. Turcia acceptă aderarea Suediei la NATO "Este vacanţa parlamentară de două luni şi sunt numeroase acorduri internaţionale de examinat, numeroase propuneri legislative care trebuie discutate în ordinea importanţei", a explicat Erdoğan în marja summitului NATO de la Vilnius, în răspuns la întrebarea unui jurnalist referitor la o ratificare în octombrie. "Când parlamentul îşi va începe sesiunea, cred că preşedintele său va fi de acord să dea prioritate acestui acord înaintea altora", a menţionat şeful statului turc, care luni a pus capăt celor 14 luni de blocare a aderării Suediei la NATO, renunţând la veto-ul său în acest sens. Citește și: Zelenski califică drept „un succes” summit-ul NATO de la Vilnius, deși Ucraina nu a primit o invitație de aderare El a avertizat însă Stockholmul în privinţa unor noi gesturi ofensatoare la adresa Coranului. "Ne aşteptăm ca Suedia să nu mai tolereze atacurile la adresa Coranului, care jignesc peste două miliarde de musulmani de pe plan mondial", a spus Erdoğan.

Zelenski vede avantajele la NATO Vilnius (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Eveniment

Zelenski vede avantajele la NATO Vilnius

Zelenski vede avantajele la NATO Vilnius. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri că summit-ul liderilor NATO de la Vilnius a fost un "succes" pentru ţara sa şi a salutat declaraţia semnată cu G7 pentru a asigura securitatea Ucrainei pe termen lung. Zelenski vede avantajele la NATO Vilnius "Rezultatul summitului NATO de la Vilnius este un succes de care Ucraina avea nevoie şi care are o mare semnificaţie", a declarat Zelenski, aflat pe scenă alături de liderii Grupului celor Şapte, în marja summitului NATO care se încheie astăzi la Vilnius, după două zile de reuniuni. Zelenski a mulţumit tuturor liderilor G7 pentru sprijinul "foarte concret" acordat Ucrainei. Preşedintele ucrainean a arătat că declaraţia G7 oferă "garanţii de securitate" Ucrainei, însă textul menţionează doar "angajamente de securitate" în mai multe domenii, precum livrările de arme, pregătirea forţelor armate şi schimbul de informaţii la nivelul serviciilor. Dar textul G7 rămâne departe de orice angajament care ar putea semăna cu articolul 5 al Alianţei, principiul conform căruia un atac asupra unui membru NATO reprezintă un atac asupra întregii organizaţii. În general, în ciuda declaraţiilor pozitive ale lui Zelenski, NATO nu a oferit ceea ce liderul ucrainean îşi dorea cel mai mult: o declaraţie care să stabilească un parcurs clar şi cu date concrete pentru aderarea Ucrainei la organizaţia militară. "Viitorul Ucrainei este în NATO" Într-o declaraţie emisă marţi, NATO s-a limitat la a afirma că "viitorul Ucrainei este în NATO", nu a definit un calendar de aderare şi a precizat că Kievul trebuie să îndeplinească o serie de "condiţii" pentru aderare, cum ar fi reformele în materie democratică şi militară. Înainte să fie făcut public acest comunicat, Zelenski şi-a exprimat dezamăgirea pe Twitter şi a considerat "absurdă" lipsa unui calendar clar pentru aderarea Ucrainei la NATO. Cu toate acestea, Zelenski a reuşit să obţină undă verde pentru mai multe măsuri de apropiere a Ucrainei de Alianţă, printre care şi crearea Consiliului NATO-Ucraina, noul forum care ridică relaţiile politice dintre cele două părţi. Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, arestat în dosarul azilelor din Ilfov, a luat sute de mii de lei împrumut de la două bănci în luna martie în numai o săptămână. De ce avea nevoie brusc de cash? În plus, mai multe ţări au anunţat acordarea de asistenţă militară suplimentară Kievului. Marea Britanie şi Australia s-au angajat astăzi să trimită mai multe tancuri de luptă, în timp ce, marţi, Germania a promis un ajutor militar de 770 de milioane de euro, Norvegia a anunţat 220 de milioane de euro, iar Franţa a declarat că va trimite rachete Scalp la Kiev. Coaliţia condusă de Danemarca şi Olanda a anunţat, de asemenea, că va începe în august să antreneze piloţi ucraineni pentru manevrarea avioanelor de luptă F-16 fabricate în SUA.

NATO se așteaptă la atacuri rusești (sursa: Facebook/NATO)
Eveniment

NATO se așteaptă la atacuri rusești

NATO se așteaptă la atacuri rusești. Aliaţii NATO au ajuns luni la un acord asupra unor planuri regionale care detaliază modul în care alianţa ar răspunde la un atac rusesc, depăşind blocajul din partea Turciei, cu o zi înainte ca liderii să se reunească la summit-ul de la Vilnius, au declarat trei diplomaţi pentru Reuters. NATO se așteaptă la atacuri rusești Totodată, mai mulţi diplomaţi au precizat pentru dpa că este vorba de planuri care vizează modul de răspuns la un potenţial atac al Rusiei sau al unei organizaţii teroriste asupra teritoriului alianţei militare occidentale. Relansarea planurilor semnifică o schimbare majoră, deoarece este prima dată când NATO elaborează astfel de documente de la sfârşitul Războiului Rece, în urmă cu trei decenii, aminteşte Reuters. Citește și: Noi documente arată că Pandele știa din toamna lui 2021 de bătrânii maltratați la azilele din Voluntari. Vecinii unui centru au trimis zeci de sesizări la Primărie Turcia a blocat aprobarea planurilor din cauza formulării folosite pentru spaţii geografice precum Cipru.

Erdoğan și Biden, față în față (sursa: TASS)
Internațional

Erdoğan și Biden, față în față

Erdoğan și Biden, față în față. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan, care blochează aderarea Suediei la NATO, va purta discuţii la summit-ul NATO de la Vilnius de săptămâna viitoare cu preşedintele american Joe Biden, a anunţat duminică preşedinţia turcă. Erdoğan și Biden, față în față "Liderii au convenit să se întâlnească faţă în faţă la Vilnius şi să discute în detaliu relaţiile bilaterale dintre Turcia şi Statele Unite şi problemele regionale", se arată în declaraţia Ankarei. Preşedinţia turcă a declarat că Erdoğan şi Biden au vorbit duminică la telefon despre aderarea Suediei la Alianţă şi livrarea de avioane de luptă americane F-16 către Turcia. "Observând că nu este corect să se asocieze cererea Turciei de (avioane) F-16 cu aderarea Suediei, preşedintele Erdoğan i-a mulţumit preşedintelui american Biden pentru sprijinul său pentru cererea Turciei de F-16", se mai precizează în declaraţie. Pentru unii observatori, unda verde a Turciei pentru intrarea Suediei în Alianţă este condiţionată de livrarea avioanelor F-16 către Ankara. Întâlnire și cu premierul suedez Turcia este ultima ţară NATO alături de Ungaria care se opune aderării Suediei, în ciuda măsurilor luate de ţara scandinavă, inclusiv o reformă a constituţiei sale şi adoptarea unei noi legi antiterorism. Erdoğan, care urmează să se întâlnească luni cu premierul suedez Ulf Kristersson la Vilnius, acuză autorităţile suedeze pentru presupusa lor indulgenţă faţă de activiştii kurzi care s-au refugiat pe teritoriul lor şi cere extrădarea a zeci dintre aceştia. Citește și: EXCLUSIV Ștefan Godei, administratorul arestat al unui azil în care bătrânii erau abuzați, era șoferul mașinii Audi B 01 PMB în mandatul Gabrielei Firea. Circula pe linia de tramvai separată cu garduri "Preşedintele Recep Tayyip Erdoğan a declarat că Suedia a făcut paşi în direcţia bună prin modificarea legislaţiei antiterorism. Dar susţinătorii organizaţiei teroriste PKK/PYD/YPG continuă să demonstreze liber (în Suedia) pentru a lăuda terorismul, ceea ce anulează măsurile luate", se arată în comunicatul preşedinţiei turce.

Ucraina în NATO, nu la Vilnius (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Ucraina în NATO, nu la Vilnius

Ucraina în NATO, nu la Vilnius. Ucraina "nu se va alătura NATO" la finalul summit-ului de la Vilnius, preconizat pentru săptămâna viitoare, a declarat vineri consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan. Ucraina în NATO, nu la Vilnius Această declaraţie intervine într-un moment în care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski efectuează un turneu internaţional vizând în special să obţină mai mult sprijin pentru ambiţia Kievului de a se alătura NATO, înaintea unui summit al Alianţei în 11 şi 12 iulie, la Vilnius, în Lituania. Totodată, SUA au confirma că vor furniza muniţii cu fragmentaţie Ucrainei, depăşind în un prag important în ceea ce priveşte tipurile de armament oferite Kievului pentru a se apăra împotriva Rusiei. "Este o decizie dificilă. O amânasem pentru o vreme", a declarat presei Sullivan, adăugând în acelaşi timp că este "ceea ce trebuia făcut". Citește și: EXCLUSIV Azilul ororilor din Voluntari nu era conectat la canalizare: apele menajere uzate erau deversate pe stradă. Societatea de apă din Voluntari, deținută de Primărie, era la curent SUA urma să anunţe vineri trimiterea către Ucraina a unor muniţii cu fragmentaţie, interzise în numeroase ţări, în cadrul unui pachet de securitate în valoare de 800 milioane de dolari, decizie care, potrivit Kievului, va avea un "impact psiho-emoţional extraordinar" asupra forţelor de ocupaţie ruse.

Zelenski vrea invitație de la NATO (sursa: Facebook/Volodimir Zelenski)
Internațional

Zelenski vrea "invitație" de la NATO

Zelenski vrea "invitație" de la NATO. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că doreşte ca ţara sa să primească, la summit-ul din iulie de la Vilnius, o "invitaţie" de a adera la NATO. Zelenski vrea "invitație" de la NATO "Avem nevoie de un semnal foarte clar şi inteligibil la summit-ul de la Vilnius, cum că Ucraina poate deveni membru cu drepturi depline al NATO după război", le-a declarat el jurnaliştilor, în prezenţa şefului guvernului spaniol, Pedro Sanchez. "Această invitaţie la alianţă este prima etapă, foarte concretă, care ar fi foarte importantă pentru noi", a adăugat el. Pedro Sanchez a reafirmat sâmbătă, la Kiev, în prima zi a preşedinţiei spaniole a Consiliului UE, sprijinul Uniunii faţă de Ucraina. Vizita sa precede un important summit NATO, prevăzut pe 11-12 iulie la Vilnius, pentru stabilirea unei foi de parcurs pentru relaţiile viitoare între Ucraina şi Alianţă. Citește și: FOTO Zeci de angajați ai Ambasadei Rusiei la București, expulzați de România, părăsesc țara la bordul unei aeronave rusești Comunicatul comun emis după întâlnirea de la Kiev afirmă că "Spania îşi reiterează sprijinul pentru candidatura Ucrainei la UE, care va fi una dintre priorităţile preşedinţiei sale", şi "susţine întărirea parteneriatului între NATO şi Ucraina, inclusiv prin crearea unui Consiliu NATO-Ucraina".

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră