duminică 18 octombrie
Login Contact
DeFapt.ro

ministerul de interne

8 articole
Politică

ANALIZĂ Miza numirii unui penal PSD la Interne: controlul celui mai controversat serviciu secret

Pentru prima oară în istoria contemporană a României, un politician care are o condamnare penală, Marian Neacșu (PSD), este propus la conducerea ministerului de Interne.  Neacșu a fost condamnat definitiv în anul 2016 la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese. El și-a angajat propria fiică în cadrul biroului său parlamentar.  Citește și: Sute de lei în plus la pensie: ce ani îți aduc puncte de stabilitate și cum verifici dacă au fost luați în considerare Ca ministru de Interne, Neacșu va fi membru al CSAT.  În regimul comunist, au mai fost ministrii de Interne cu condamnări penale, Teohari Georgescu și Alexandru Drăghici, ambii condamnați pentru activitățile subversive împotriva statului român.  Neacșu a fost reabilitat de drept după trei ani. Absolvent al Facultății de Economie al Universității din Craiova, Neacșu a lucrat ca economist la IAS Slobozia, până în 1990. În 2012, el era membru al Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din România. El a urmat cursurile „Tehnici superioare de nutriţie a animalelor” și „Formularea reţetelor de furajare asistată de calculator”. Ministerul de Interne are un buget de circa 35 de miliarde de lei și are peste 125.000 de angajați. Un penal va conduce cel mai controversat serviciu secret  Însă, având în vedere că din 2027 se intră, de facto, în campania electorală, instituția cheie care va fi sub controlul lui Neacșu este Direcția Generală de Protecție Internă a ministerului de Interne, controversata unitate „Doi și un sfert”. Din decembrie 2019, direcția este condusă de Tiberiu Silviu Dumitrache, ginerele ex-liderului sindical de la Petrom, Liviu Luca. Socrul său era apropiat al lui Sorin Ovidiu Vîntu, fiind condamnat în mai multe dosare. Familia generalului Dumitrache deține un domeniu uriaș în Prahova (cu un conac de peste 2.600 mp, piscină olimpică și heliport), donat de Luca.  Ultimele date privind bugetul DGPI sunt din 2024, când cheltuise 446 milioane de lei (circa 100 de milioane de euro). Însă datele de pe site-ul DGPI arată o creștere explozivă a bugetului: în 2023 era de 328 de milioane de lei (din care 234 milioane de lei erau cheltuielile de personal), 2022 - 302 milioane de lei (din care 221 milioane de lei cheltuieli de personal), 2021 - 245 milioane, din care circa 200 milioane cheltuieli de personal.  Numărul angajaților este secret, ultimele date fiind din 2016, când erau 1.800 de angajați.  În 2009, doi miniștri de Interne - Gabriel Oprea și Liviu Dragnea - au demisionat pe fondul controverselor legate de acest serviciu secret al Internelor. Până la urmă, ministru de Interne în primul guvern Boc a fost pesedistul Dan Nica. Însă presa a scris că adevăratul control al acestui serviciu era deținut de Marian Vanghelie, pe atunci primar al Sectorului 5. Acesta spunea că „s-a dorit" să se pună mâna pe arhiva "Doi și un sfert", unde e vorba de "fetiță EBA (Elena Băsescu - n.n)", care "se încinge din când în când".  În 2009, Miron Mitrea, parlamentar la vremea aceea, declara că este de părere că preşedintele PSD Bucureşti de atunci, Marian Vanghelie, „are” arhiva fostului „Doi şi un sfert”, sau informaţii din aceasta, dar şi că Vanghelie nu ar fi fost singurul politician care avea are acces la informaţii din partea serviciilor secrete.  Fostul ministru de interne Gabriel Oprea a fost achitat definitiv în mai 2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) în dosarul privind achiziția unui autoturism de lux (Audi A8) din fondurile operative ale DIPI. 410.000 de lei a fondurilor operative ale DIPI pentru a cumpăra o mașină de lux folosită în interes personal, nu doar pentru protecția demnitarilor.  În 2016, guvernul Cioloș a militarizat această direcție, o decizie controversată fiindcă trecea dreptul de a-i ancheta pe angajații acestei structuri de la DNA-ul civil la procurorii militari.   

ANALIZĂ Miza numirii unui penal PSD la Interne: controlul celui mai controversat serviciu secret
Ministerul de Interne cere pietonilor români să poarte veste reflectorizante ca să nu-i calce mașina
Eveniment

Ministerul de Interne cere pietonilor români să poarte veste reflectorizante ca să nu-i calce mașina

Într-o postare pe Facebook, ministerul de Interne cere pietonilor români - mesajul transmis este însoțit de semnul exclamării - să „fie vizibili” și, în acest scop, să adauge elemente reflectorizante la haine sau la rucsac. Mesajul Internelor este destinat pietonilor, șoferii având un rol aparent secundar. Șoferilor li se solicită doar să „reducă viteza” și să fie atent la pietoni. Nu există nici o atenționare a MAI, în această postare, către administratorii drumurilor pentru semnalizarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni.  Citește și: Surse: judecătorii PSD din CCR, plus aliații lor, se pregătesc să blocheze SAFE. Decizia, miercuri „Ce urmeaza, sa facem cerere si sa avem dosar cu sina inainte sa trecem strada”? „ Toamna vine cu ploi, ceață și lumină mai puțină. Vizibilitatea scade, iar fiecare secundă contează. Pietoni: faceți-vă vizibili! Șoferi: reduceți viteza și fiți atenți la trecerile de pietoni.Fă-te văzut. Fii în siguranță!”, se arată postarea MAI. Ea este însoțită de o imagine generată AI, pe care se recomandă: „Poartă haine deschise la culoare” „Adaugă elemente reflectorizante pe haine sau rucsac” „Traversează prin locurile amenajate și asigură-te” „La volan: redu viteza și fii atent la pietoni”, recomandă ministerul de Interne. Mesajul are numeroase comentarii critice. „Dar nu mai bine rezolvati iluminatul stradal?? Pai trebuie sa ne luam noi haine reflectorizante?? Voi ganditi ceea ce spuneti?!? Numai imbecili in posturile care decid "sfaturile" astea...#Faceti-va voi VAZUTI, «inteligentilor»...”, a scris Beatrice Isa.  „Mai bine ștergeți postarea. În loc să sancționați conducătorii auto care nu acordă prioritate de trecere le cereți pietonilor să poarte elemente reflectorizante?   Vă faceți de râs, oricum nu sunteți de mare fală”, a recomandat Flo Rin.    „Aveti o statistica cu amenzile pe care le-a aplicat politia administratorilor drumurilor pentru faptul ca marcajele sunt sterse sau inexistente, nereflectorizante si trecerile nu sunt luminate?   Pentru portiunile de drum fara trotuar (in orase!)?   Statistica e publica?”, a întrebat, fără succes, Sorin Daniel Marinescu.    „Camere cand? Radare fixe? Ce urmeaza, sa facem cerere si sa avem dosar cu sina inainte sa trecem strada?”, a scris Doru Moisă.    „Ce este idiotenia asta...in loc sa ilumineze corespunzator trecerile de pietoni, este tot responsabilitatea noastra sa luam masuri extra? Auzi, sa ma imbrac vizibil? Sa merg cu vesta reflectorizanta pe strada? MAI era varza si inainte de postarea asta dar acum s-au facut si mai tare de cacao. Eu sunt sofer si incetinesc cand ma apropii de trecere pietoni, ma uit de 2-3 ori stanga dreapta sa ma asigur ca nu am pe cineva care asteapta sa treaca”, a comentat Adrians Crafts.    Postarea a strâns 261 de like-uri. 

BREAKING Cheltuielile cu pensiile speciale vor crește enorm în 2026, fiind circa 0,9% din PIB - proiect buget 2026
Politică

BREAKING Cheltuielile cu pensiile speciale vor crește enorm în 2026, fiind circa 0,9% din PIB - proiect buget 2026

Cheltuielile cu pensiile speciale vor crește enorm în 2026, fiind circa 0,9% din PIB, arată proiectul de buget pe 2026, publicat acum de ministerul de Finanțe. Aceste cheltuieli sunt camflate în Anexa 3 a bugetului, la ministerele care plătesc astfel de pensii, sub denumirea de cheltuieli cu „asistența socială”. Citește și: Gruparea Barna din USR blochează restructurarea Senatului ca să salveze un client politic: tergiversează desființarea unui post de secretar general adjunct Cheltuielile cu pensiile speciale vor crește enorm în 2026, fiind circa 0,9% din PIB În 2026, ele vor depăși 18,5 miliarde de lei, cea mai mare alocare fiind la ministerul de Interne și la Apărare. La un PIB estimat de 2.045 miliarde de lei, ele sunt de circa 0,9% din acesta. Datele publicate de ministerul de Finanțe arată cum s-au majorat de la an la an cheltuielile cu „asistența socială”.  Ce cheltuieli cu pensiile speciale sunt prevăzute pentru 2026: ministerul de Interne, 9,45 miliarde de lei față de 8,9 miliarde de lei în 2025, creștere de 5,35%. În 2027 se estimează că vor fi 10,2 miliarde de lei ministerul Apărării: 6,53 miliarde de lei față de 6,1 miliarde de lei în 2025, creștere de 6,9%. În 2027 vor ajunge la peste 7,5 miliarde de lei.  SRI: 1,23 miliarde lei, față de 1,2 miliarde, creștere de 2%. În 2027 se estimează că vor fi de 1,34 miliarde de lei În plus, ministerul Justiției are o alocare de 1,2 miliarde de lei în 2026, la capitolul „Asistența Socială”, față de doar 110 milioane de lei în 2025, creștere de 992%. Nu există, în anexa 3/Ministerul Justiției, vreo explicație pentru această sumă.  La Înalta Curte de Casație și Justiție, cheltuielile pentru asistența socială sunt de circa 54 milioane de lei. 

Polițiștii vor deveni bodiguarzii magistraților și ai pensionarilor speciali din Justiție, plus ai familiilor lor
Eveniment

Polițiștii vor deveni bodiguarzii magistraților și ai pensionarilor speciali din Justiție, plus ai familiilor lor

Polițiștii vor deveni bodiguarzii magistraților și ai pensionarilor speciali din Justiție, plus ai familiilor lor: Ministerul de Interne a inițiat un proiect de hotărâre de guvern “privind stabilirea măsurilor speciale de protecție a magistraților, condițiile și modul de realizare a acestora“. Citește și: Megașpaga acordată pe șest de guvernul Ciolacu poliției, serviciilor secrete și Armatei în 2024 și care a aruncat în aer deficitul bugetar Proiectul nu are o estimare a impactului bugetar.  Polițiștii vor deveni bodiguarzii magistraților și ai pensionarilor speciali din Justiție Proiectul “stabilește măsurile speciale de protecţie pe teritoriul României, condiţiile şi modul de realizare a acestora, de care beneficiază judecătorii şi procurorii în funcţie sau pensionari, denumiți în continuare magistrați, împotriva amenințărilor, violențelor sau oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau bunurile lor“. Protecția magistraților, a membrilor de familie şi a bunurilor acestora, se asigură de către structurile din cadrul Poliţiei Române competente teritorial. Aceste măsuri presupun “protecția fizică a magistratului și/sau a membrilor de familie“ sau a bunurilor magistratului și a membrilor de familie. “În cazul deplasării magistratului şi/sau membrilor de familie în altă localitate decât cea de domiciliu/reşedinţă, în vederea asigurării protecţiei, în condiţii corespunzătoare, unitatea de poliție care asigură măsurile speciale de protecţie are obligaţia de a identifica condiţii de cazare corespunzătoare pentru personalul propriu care efectuează misiunea, de regulă, în incinta aceleiaşi unităţi hoteliere în care este cazat magistratul şi/sau membrii de familie sau, dacă acest lucru nu este posibil, în imediata apropiere a acestora, cu stabilirea unui sistem eficient de legătură“, se arată în proiect.  Măsurile speciale de protecție se instituie la solicitarea conducătorului instituției în cadrul căreia magistratul îşi desfăşoară activitatea sau, după caz, a conducătorului instituției în care magistratul este detașat ori a președintelui judecătoriei/prim-procurorului parchetului de pe lângă judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază acesta sau își are reședința, în cazul magistratului pensionat, la cererea ori cu acordul scris al acestuia. Însă măsurile trebuie aprobate de către inspectorul general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, la propunerea unității de poliție competente teritorial, pe baza evaluării amenințărilor și riscurilor la adresa magistratului, membrilor de familie sau bunurilor acestora În cazul unor amenințări imediate, magistrații se pot adresa direct poliției pentru a cere protecție. Încetarea măsurilor speciale de protecție se dispune prin dispoziţie a inspectorului general al Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu informarea conducătorilor instituțiilor prevăzute la art. 8 alin. (2), care au obligația de a informa magistratul sau, după caz, membrii de familie ai acestuia. Dispoziția de încetare a măsurilor speciale de protecție, prevăzută la alin. (4), poate fi contestată la instanța de contencios administrativ. 

Haos și cozi la eliberarea noilor cărți de identitate, cu chip: programările on-line, aproape imposibile - relatare profesor universitar
Eveniment

Haos și cozi la eliberarea noilor cărți de identitate, cu chip: programările on-line, aproape imposibile - relatare profesor universitar

Haos și cozi la eliberarea noilor cărți de identitate electronice, cu chip: programările on-line sunt aproape imposibile, iar la ghișeele unde se eliberează acestea coada ajunge în afara clădirii, relatează Cătălin Stoica, sociolog și profesor universitar la SNSPA. Citește și: Creștere uriașă a taxelor și impozitelor, dar aproape nici o concediere din sectorul bugetar - planurile noii coaliții majoritare Stoica relatează situații în care sistemul IT nu funcționează, solicitanților li se cer acte care ar putea fi regăsite în sistem, iar perioada de eliberare a noilor acte este lungă și neclară. Haos și cozi la eliberarea noilor cărți de identitate Ce relatează Cătălin Stoica despre procedurile de eliberare a noilor cărți de identitate, cu chip: „Pentru asta trebuie să te programezi pe hub-ul vieții de la Ministerul Afacerilor Interne, Romania (MAI). Problema e că nu te poți programa decât dacă stai să pândești în ultima zi a lunii site-ul ală, de preferat la ora 23:59. Altfel nu poți, că în câteva momente, în creierii nopții se ocupă toate programările pe luna următoare. Și nu poți face o programare peste, să zicem, două sau trei luni că sistemul e așa de bun încât nu permite” - redacția DeFapt a verificat situația și, într-adevăr, în Bucureștii Noi, de exemplu, nu erau locuri disponibile pentru următoarele 30 de zile.  „M-am dus în persoană la unul dintre centrele din sectorul 3,  Primaria Sectorului 3, a lui Robert Negoita. M-am așezat la coadă. În sediul respectiv sunt doar două ghișee unde se eliberează cărțile astea noi. La alte două sau trei ghișee, cărțile de identitate vechi. Cozile sunt pe afară. Am stat cam o oră și jumătate” „Ca să fie totuși și mai complicat, se pot face programări online pentru cartea de identitate și pe site-ul primăriei sector 3. Doar că, dacă faci acolo și nu pe site-ul ală disfuncțional zis HUB MAI, tu te programezi pentru eliberarea unei cărți de identitate CLASICE. Așadar, înăuntru alt haos. Oameni care crezuseră că se programaseră pentru noua carte de identitate dar nu era așa. Alți oameni care stăteau la coadă, la fel ca și mine, se duceau la ghișeul pentru cărți de identitate clasice și după ce dădeau actele și totul părea în regulă aflau că au făcut cerere tot pentru cărțile de identitate vechi. «Aaa, nu! Eu doream din asta, nouă!». Funcționara: «Alea noi, la biroul alăturat!». „Doamna de la ghișeul cu «alea noi» îl mai chema pe băiatul de la IT din când în când: «Uite, doamna mi-a spus că e divorțată dar eu am dat click pe necăsătorită și acum nu mă mai lasă să mă întorc înapoi». Sau: «Nu știu unde mi-a salvat certificatul ăla scanat, al domnului». Că procesul presupune scanarea pe loc a certificatului de naștere, a celui de căsătorie (după caz, cum se precizează pe site) și a documentului care atestă domiciliul după care, țac!, poză, două amprente («Puneți degetul arătător aici dar nu apăsați! V-am zis să nu apăsați!»), verificarea datelor afișate pe ecran de către cetățean. Cam 20-25 de minute de om. Asta dacă ești beton cu actele; cu o zi în urmă, eu nu aveam certificatul de căsătorie la mine. («Dar nu mă puteți vedea în sistem, în baza de date?» am întrebat. «Ce sistem domnule? Care bază de date?» mi-a răspuns țâfnos-nedumerită funcționara.) Un alt cetățean dorea să își scoată o altă carte de identitate, normală dar își pierduse certificatul de naștere și nu mai avea decât o copie xerox. Avea cartea veche, cea expirată și pașaportul românesc, valabil. I s-a spus că fără certificatul de naștere în original nu se poate. Să facă o cerere și caută ei în arhive și îi eliberează un duplicat. În cât timp? Cam două luni, domnule – i-a răspuns un alt funcționar. După aia, veniți pentru carte de identitate. Realizați absurdul și redundanța? „Cât durează până îmi eliberează noua carte electronică de identitate? Citez exact din spusele funcționarei: «Peste două săptămâni veți primi un email sau mesaj pe telefon că este gata. Mai așteptați apoi încă 5 zile și veniți atunci, ca să fiți sigur că e gata. Pentru eliberări, vedeți, pe intrarea cealaltă»” „Partea bună în toată povestea asta? Dacă vreun actor statal străin încearcă să ne saboteze sistemele informatice – astea cu datele personale etc. -- nu prea are ce să saboteze. La noi e totul pe hârtie, în dosare, prin arhive”, este una din concluziile lui Stoica. 

Primarul Capitalei face glume cu polițiștii. Ministerul de Interne: „Astăzi, nu te întâlni cu ea dacă nu ai...”. Nicușor Dan: „Dacă nu te-ai tuns”
Politică

Primarul Capitalei face glume cu polițiștii. Ministerul de Interne: „Astăzi, nu te întâlni cu ea dacă nu ai...”. Nicușor Dan: „Dacă nu te-ai tuns”

Primarul Capitalei face glume cu polițiștii, răspunzând ironic la o postare pe Facebook a Ministerului Afacerilor Interne. De Ziua Îndrăgostiților, Valentines Day, instituția condusă de Cătălin Predoiu a scris pe Facebook: „Astăzi, nu te întâlni cu ea dacă nu ai...”. Ulterior, ministerul răspuns propriului mesaj: „...asigurare auto și pleci cu mașina”. Citește și: EXCLUSIV Averea de „Dosarele X” a generalului Zisu: un teren în București, menționat la 14 ani după cumpărare, și o vilă care crește peste noapte cu 40% Primarul Capitalei face glume cu polițiștii Însă a răspuns și primarul general al Capitalei: „Dacă nu te-ai tuns”. Este posibil ca Nicușor Dan să fi ironizat o problemă din anii regimului comunist, când tinerii care aveau părul lung - considerat a fi o expresie a modei decadente, occidentale - erau opriți de miliție și trimiși să se tundă sau amenințați că vor fi tunși „la zero”, cum erau tunși doar deținuții. Postarea lui Nicușor Dan a strâns peste patru mii de like-uri și zeci de mesaje de susținere. Mesajul Internelor, aproape 15.000, dar multe sunt râsete ironice. Chiar și Secretariatul General al Guvernului a simțit nevoia unei completări. La mesajul „Astăzi, nu te întâlni cu ea dacă nu ai...”, SGG a răspuns „....chef. Unele lucruri chiar nu merită efortul. YOLO” (YOLO înseamnă „You Only Live Once”, o versiune modernă a latinescului „Carpe Diem”). Mesajul SGG a adunat circa 3.400 de like-uri, dar și foarte multe comentarii ironice: „De aici și performanța guvernului României”. „E 14 Februarie 2025, nu 2015. Cam de atunci nu se mai folosește nici YOLO si nu mai prind asa tare nici glumitele cu tenta depreciativa la adresa partenerilor. Va trebuie un micuț update pe partea de trend si unul mai mare la partea de clasă şi rafinament”, a transmis Deea Voicu către SGG. „Chiar nu merita efortul sa va plătim din taxele și impozitele noastre, serios”, comentează Ciupegea Bianca.

Efectul intrării în Schengen: se închid 33 de puncte de frontieră cu Ungaria, Bulgaria și de pe Dunărea maritimă
Eveniment

Efectul intrării în Schengen: se închid 33 de puncte de frontieră cu Ungaria, Bulgaria și de pe Dunărea maritimă

Efectul intrării în Schengen: se închid 33 de puncte de frontieră cu Ungaria, Bulgaria și de pe Dunărea maritimă. Ministerul de Interne a pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre de guvern privind închiderea acestor puncte de frontieră. Citește și: Un mare iubitor de oi este respins de soția sa, care a cerut ordin de protecție. Cei doi au o avere impresionantă, iar el este angajatul PSD Se închid 33 de puncte de frontieră Își vor înceta activitatea 17 puncte de frontieră de la granița cu Ungaria, 14 de pe granția cu Bulgaria - inclusiv cel de la Vama Veche - și cele de la Cernavodă și Brăila. Totuși, în nota de fundamentare nu se precizează ce se va petrece cu personalul din aceste puncte de frontieră și care este impactul bugetar. Clădirile din aceste puncte de frontieră vor fi conservate pentru eventualitatea reintroducerii controalelor. „Eliminarea controalelor la frontierele interne implică necesitatea sporirii măsurilor de asigurare a ordinii și siguranței publice, în condițiile în care în prezent România se confruntă cu o paletă variată de modalități de migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient – ca zonă de plecare a migranților și Occident – ca spațiu de destinație al migrației ilegale. În acest sens, în vederea asigurării mijloacelor necesare pentru reintroducerea controalelor la frontiera internă în condițiile prevăzute de titlul III capitolul II din Codul Frontierelor Schengen, cu modificările și completările ulterioare, se impune stabilirea în sarcina administratorilor imobilelor în care au funcţionat punctele de trecere a frontierei de stat a obligației de a dispune măsurile necesare în vederea conservării acestora, precum şi a perimetrului aferent”, se arată în nota de fundamentare.

Revoluție în trafic: Internele propun ca filmările făcute de simplii cetățeni să poată fi folosite pentru a pedepsi șoferii care conduc agresiv, trec pe roșu sau nu dau prioritate pietonilor
Eveniment

Revoluție în trafic: Internele propun ca filmările făcute de simplii cetățeni să poată fi folosite pentru a pedepsi șoferii care conduc agresiv, trec pe roșu sau nu dau prioritate pietonilor

Revoluție în trafic: Internele propun ca filmările făcute de simplii cetățeni să poată fi folosite pentru a pedepsi șoferii care conduc agresiv, trec pe roșu sau nu dau prioritate pietonilor. Modificările legislative propuse de ministerul de Interne, puse vineri în dezbatere publică, sunt justificate de numărul uriaș de încălcări ale legii din primele nouă luni ale anului, precum și de numărul celor uciși în accidente rutiere, deși acesta este într-o ușoară scădere față de primele nouă luni din 2022. Citește și: VIDEO Propaganda Hamas distribuie scene oribile cu cadavrul gol al unei femei din armata israeliană, iar mulțimea strigă „Allahu Akbar”. Altă femeie, bătut și plină de sânge, ostatic De exemplu, în primele nouă luni ale anului, au fost constatate peste 1,1 milioane depășiri ale limitei de viteză. Au murit, în accidente rutiere, în primele nouă luni, 1.076 de persoane, față de 1.172 de decese în perioada similară din 2022. Filmările făcute de simplii cetățeni, folosite pentru a pedepsi șoferii Potrivit notei de fundamentare a proiectului de lege, modelul pe care vrea și Poliția Română să-l implementeze, respectiv „implicarea societății civile”, este folosit și în Marea Britanie. „Polițistul rutier poate constata contravenții și cu ocazia verificării unei sesizări cu privire la o posibilă faptă de nerespectare a unei reguli de circulație de către un conducător de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, a cărei producere a fost percepută de către un alt participant la trafic și surprinsă de acesta într-o înregistrare audio-video sau video, după caz”, prevede proiectul de lege. Însă, pentru a descuraja șicanările, cei care fac sesizări trebuie să-și asume cele declarate, pe un formular care poate fi completat electronic. Filmarea poate fi descărcată pe un site al poliției. În plus, pe lângă proba video oferită de societatea civilă, poliția ar trebui să audieze și alți martori oculari și să verifice situația la fața locului. O altă modificare legislativă va permite poliției să foloseacă filmările realizate de camerele administratorilor drumurilor pentru a-i sancționa pe șoferii care încalcă regulile. Citește și: ANALIZĂ Prestigioasele servicii israeliene de informații, luate prin surprindere de atacul masiv al Hamas. Gruparea teroristă, finanțată și înarmată de Iran Nota de fundamentare arată că, în primele opt luni din 2023, s-au aplicat 11.736 sancțiuni pentru conducere sub influența alcoolului și 24.153 pentru trecerea pe roșu.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră