vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: londra

23 articole
Internațional

Coada tuturor cozilor: 24 de ore catafalcul reginei

Peste 24 de ore era timpul de așteptare pentru a ajunge la catafalcul reginei Elisabeta a II-a, în această după-amiază. Coloana este de circa cinci mile, apreciază BBC. Spre seara zilei de sâmbătă, situația pare să se fi ameliorat, iar perioada în care se stă la rând s-ar fi redus la 12 ore. The Telegraph estima că circa 400.000 de persoane i-au adus un ultim omagiu fostei suverane a Marii Britanii. Până luni, ar putea fi 750.000. Coada tuturor cozilor: peste 24 de ore pentru a ajunge la catafalcul reginei Fostul fotbalist David Beckham a ajuns la catafalc vineri după-amiază, în jurul orei locale 14:00, la 12 ore după ce s-a așezat la coada care se întinde pe mai mulți kilometri. A fost surprins cu ochii în lacrimi, în timp ce se apropia de sicriul suveranei. Presa susține că un membru al Parlamentului - care a avut dreptul să nu stea la rând - i-ar fi oferit lui Beckham posibilitatea să sară rândul, dar acesta ar fi refuzat. So after 35 hours of been awake and 35,000 steps I can honestly say it was worth the 12 and half hour queue to pay our respects to Queen Elizabeth. met some unbelievable people on the way and will be a core memory forever ! Time to sleep #QueenElizabethIIMemorial #QueenElizabeth— samuel caswell (@samuelcaswell3) September 17, 2022 Un profesor din Cumbria, Keith Still, arată că guvernul britanic s-a pregătit ani întregi pentru acest eveniment, anticipând inclusiv coada imensă. Acum, de-a lungul cozii se află toalete mobile, sunt oferite scaune pentru cei foarte obosiți, băuturi, asistență medicală. Peste 300 de persoane au avut nevoie de asistență medicală, 17 au ajuns la spital, arată o statistică publicată de revsita Wired. Circa 1.000 de persoane supraveghează coloana de-a lungul căreia sunt amplasate 500 de toalete portabile. Într-un moment dat, 30.000 până la 40.000 de oameni ar putea sta la coadă, potrivit consultantului pentru siguranța mulțimilor Andy Hollinson, care a lucrat la alte aspecte ale planului (…) Operațiunea London Bridge (…) Astfel de estimări sunt conservatoare și se bazează pe o coadă ordonată în care oamenii stau câte trei în linie. „Nimeni nu a mai văzut vreodată o coadă atât de lungă ca asta”, spune Hollinson, citat de revista Wired. Presa britanică subliniază extraordinara diversitate a celor care vor să prezinte un ultim omagiu fostei suverane. Prima persoană care s-a așezat la rând era de originbe srilankeză. A treia venea din Ghana. ? Some images of the tremendous queues here in London to see Queen Elizabeth II lying in State.We waited in line for more than 13 hours. I know many will have been here longer. Despite this, there was great camaraderie on what is a sombre occasion. pic.twitter.com/UhqkFHa63H— Nick Rabbitts (@Nick468official) September 16, 2022 Familia regală britanică, alături de cei care stăteau la rând „Este vineri seara, întunericul s-a lăsat și se face răcoare. Alături de sutele și miile de oameni care au venit să-și aducă omagiul sunt voluntarii care delimitează traseul și împart pături de lână albastră pentru a ține oamenii la cald. Nouă, britanicilor, ne place o coadă, dar aceasta este într-adevăr o coadă ca nicăieri alta. S-ar putea să vezi o celebritate (David Beckham și prezentatorul TV Susannah Reid au fost văzuți la coadă (...) încercând să rămână incognito). S-ar putea să fii servit cu pizza de către Arhiepiscopul de York, care a comandat o mâncare la pachet și a cântat imnuri alături de fanii regalității, la coadă, pentru a menține moralul ridicat. (...) În orice moment, coada este ordonată și calmă. Nimeni nu se mișcă în grabă, nimeni nu pierde prea mult timp. Unii spun rugăciuni, alții fac o reverență, alții plâng, alții se țin de mână și aproape toată lumea se întoarce pentru o ultimă privire înainte de a pleca și a lua cu ei acest moment istoric”, scrie Vanity Fair. Privileged to join the Faith Team yesterday to speak with mourners in the queue to pay their respects to Her Majesty Queen Elizabeth, and to listen as they shared memories and what Her Majesty meant to them. Eternal rest grant unto her, O Lord. May she rest in peace. ? ✝️ pic.twitter.com/nTCWj4qXwP— Cardinal Nichols (@CardinalNichols) September 16, 2022 În această după-amiază, regele Charles al III-lea și prințul William s-au întâlnit cu cei care stăteau la rând. Prințul de Wales i-a spus unei persoane din coadă că bunica lui nu ar crede că atât de mulți au venit să-i aducă un ultim omagiu. Foto: Twitter Catafalcul reginei Elizabeta a II-a va putea fi vizitat până luni dimineața, la ora 6.30. Citește și: FARISEISM Locuitorii superbogați din Martha’s Vineyard, până ieri empatici cu imigranții din America de Sud, au refuzat să găzduiască 50 de ilegali expulzați din Florida

Fiica masonului Nistor, minciună pentru ICR (sursa: Teatrul Bulandra)
Eveniment

Fiica masonului Nistor, minciună pentru ICR

Fiica masonului Nistor, minciună pentru ICR. Actrița Catinca Maria Nistor, numită de Parlament director la Institutul Cultural Român din Londra fără concurs, nu a absolvit și nici nu a urmat cursurile prestigioasei universități London School of Economics pe care susține, în CV-ul său și în declarația publică din Parlament, că ar fi absolvit-o în 2010, potrivit unui răspuns oficial al LSE transmis Edupedu.ro. Fiica masonului Nistor, minciună pentru ICR În declarația publică făcută în fața parlamentarilor români la audierea din comisia de specialitate pentru postul de conducere al ICR Londra, Catinca Nistor a spus: Citește și: ICR trimite la Londra și Bruxelles pile ale lui Firea și Ciolacu: fiica masonului Stelian Nistor și o profesoară din Buzău "Bună ziua tuturor, mă numesc Catinca Maria Nistor, absolventă a Facultății de Drept, absolventă a London School of Economics, absolventă a Universității Naționale de Teatru și Cinematografie, absolventă și a cursului de manager cultural organizat de Ministerul Culturii…".

Pilele lui Firea, Ciolacu, la ICR (sursa: newsbuzau.ro)
Eveniment

Pilele lui Firea, Ciolacu, la ICR

Pilele lui Firea, Ciolacu, la ICR. Catinca Maria Nistor este propunerea oficială pentru funcția de director al ICR Londra, potrivit Cultura la dubă. Pilele lui Firea, Ciolacu, la ICR Catinca Maria Nistor are 33 de ani, este actriță și actuală colaboratoare a postului lui Adrian Sârbu, Aleph News, în calitate de prezentatoare. Ea este fiica actorului român Stelian Nistor, fost lider al Lojei Masonice de rit scoțian, care are sediul central la Londra, și prietenă de familie a actorului George Ivașcu, la rândul său mason și fost ministru PSD al Culturii. Citește și: Rusia nu va renunța la a impune Ucrainei abandonarea integrării euro-atlantice, potrivit Marii Britanii. Pentru acest scop, Putin va lansa atacuri nucleare, spune Zelenski Stelian Nistor a deținut președinția Conferinţei Mondiale a Ritului Scoţian prin Suveranul Mare Comandor Stelian Nistor, în grad 33 şi Ultim. El și soția sa sunt nașii de cununie ai fostului pesedist Valeriu Zgonea. Profesoara din Buzău, soția directorului casei de cultură Catinca Nistor a fost timp de aproximativ un an director interimar al Teatrului Bulandra, în mandatul primarului Gabriela Firea. Ea a fost dată afară după un protest public al actorilor de la Bulandra și, ulterior, trimisă în judecată de noua conducere interimară pentru că și-ar fi atribuit sume de bani necuvenite. Adriana Pietrăreanu este propusă pentru un nou mandat de director adjunct al ICR Bruxelles, după prima sa numire din 2017. Adriana Pietrăreanu este soția lui Viorel Pietrăreanu, ambii prieteni de familie ai liderului PSD Marcel Ciolacu. Viorel Pietrăreanu a fost director al Casei de Cultură din Buzău, iar după ce acesta a decedat în 2016, Marcel Ciolacu l-a numit “fratele meu”.

Încă un oligarh rus rămâne fără yacht-ul său (sursa: Twitter/@grantshapps
Internațional

Încă un oligarh rus rămâne fără yacht-ul său

Încă un oligarh rus rămâne fără yacht său. Un iaht de lux aparţinând unui cetăţean rus a fost sechestrat la Londra, ca represalii pentru invazia Ucrainei de către Rusia, a anunţat marţi Agenţia naţională britanică de combatere a criminalităţii organizate (NCA), citată de France Presse. Încă un oligarh rus rămâne fără yacht-ul său Odată stabilită identitatea proprietarului - un om de afaceri rus al cărui nume nu a fost dezvăluit -, informaţia a fost transmisă ministrului transporturilor Grant Shapps, care a ordonat marţi "prima sechestrare a unui super-iaht în apele britanice realizată până acum", potrivit unui comunicat al NCA. Ministrul a postat pe Twitter o fotografie în care apare în faţa Phi, al treilea iaht ca mărime construit de şantierele navale olandeze Royal Huisman, cu o lungime de 58 de metri şi în valoare de 38 de milioane de lire sterline (45 de milioane de euro). "Acest guvern va continua să ia măsuri ferme împotriva oricui are legături cu regimul lui Putin", a scris el pe Twitter. Nava a fost sechestrată în portul Canary Wharf din Londra Nava a fost sechestrată în portul Canary Wharf din Londra. Deşi proprietarul nu este vizat în mod specific de sancţiunile britanice, adoptate împotriva a o mie de persoane şi entităţi, legislaţia britanică permite sechestrarea navelor deţinute, controlate, închiriate sau operate de indivizi având legătură cu Rusia. Identitatea adevăratului proprietar al navei a fost "deliberat ascunsă", potrivit NCA, dar anchetatorii au reuşit să-i dea de urmă. Vasul a fost înregistrat în Saint Kitts şi Nevis, un paradis fiscal, şi purta pavilion maltez "pentru a-şi ascunde originile", potrivit NCA, care a subliniat "rolul său vital" în vizarea "activelor suspecte, urmărirea intermediarilor de averi ilicite şi sprijinul pentru partenerii guvernamentali în implementarea răspunsului la invazia rusă a Ucrainei".

Fiica lui Lavrov, apartament de lux "înghețat" la Londra (sursa: Daily Mail)
Eveniment

Fiica lui Lavrov, apartament de lux

Fiica lui Lavrov, apartament de lux "înghețat" la Londra. Guvernul britanic a anunțat joi o nouă serie de sancțiuni vizând 59 de persoane și companii rusești, precum și șase entități bieloruse. Acestora li se vor "îngheța" activele iar persoanelor care fac obiectul interdicțiilor de călătorie li se interzice să călătorească în sau dinspre Regatul Unit. Fiica lui Lavrov, apartament de lux "înghețat" la Londra Pe lista sancțiunilor se află și fiica vitregă a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, care deține o proprietate de peste patru milioane de lire sterline în Londra. Polina Kovaleva este fiica Svetlanei Poliakova, femeia cu care ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, are o relație din anii 2000. Citește și: MAE rus, reacție vitriolantă după reuniunea NATO: Ședinţă pentru propria sa spălare pe creier Potrivit FBK, fundația anticorupție condusă de liderul opoziției Aleksei Navalnîi, Poliakova deține un apartament în Moscova în valoare de cinci milioane de lire sterline. Ea îl însoțește pe Lavrov în fiecare călătorie în străinătate și a fost cu avionul oficial de peste 60 de ori. Rusoaica Polina, viață scumpă la Londra Polina Kovaleva s-a născut în Rusia acum 26 de ani, însă trăiește la Londra. A studiat la un internat privat din Bristol, apoi și-a obținut un master în economie și strategie pentru afaceri la Imperial College Business School. Apartamentul din Londra în care locuiește a fost cumparat în 2016 cu 4,4 milioane de lire sterline, cu banii jos, potrivit Daily Mail. Apartamentul face parte dintr-un complex cu vedere la Holland Park, are o piscină, sală de sport, spa și home cinema. The Mirror susține că Polina împarte proprietatea cu un bărbat despre care crede că este partenerul ei. "Există temeiuri rezonabile pentru a suspecta că Polina Kovaleva este asociată cu ministrul rus de Externe Serghei Lavrov prin relația cu mama sa", se arată într-o informare a guvernului britanic.

Incidentele antisemite din Marea Britanie sunt la un nivel record (sursă: Pexels.com)
Internațional

Incidentele antisemite din Marea Britanie sunt la un nivel record

Incidentele antisemite din Marea Britanie au ajuns la un nivel record anul trecut, din cauza reacţiilor la intensificarea violenţelor din Israel şi Gaza, a transmis joi un organism consultativ evreiesc, potrivit Reuters. Raportul anual al Community Security Trust (CST), care le oferă consiliere celor aproximativ 280.000 de evrei din Marea Britanie în privinţa securităţii, a descoperit că au existat 2.255 de incidente antisemite raportate în 2021, o creştere de 34% faţă de anul anterior. "Aceste niveluri record de rasism antievreiesc, raportate de comunitatea evreiască la CST şi poliţie, arată cât de greu a fost anul trecut pentru evreii din Marea Britanie", a spus directorul executiv CST, Mark Gardner. Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3 Numărul incidentelor a crescut semnificativ în momentul intensificării conflictului dintre Israel şi militanţii palestinieni, se arată în raport. Incidentele antisemite din Marea Britanie sunt la un nivel record În luna mai a anului trecut, au fost raportate 661 de incidente - cel mai mare număr pentru o singură lună -, iar în iunie s-au înregistrat 210. O treime dintre toate incidentele au fost reprezentate de cuvinte sau imagini legate de chestiunile privind Orientul Mijlociu sau au inclus o motivaţie antisionistă. Citește și: GALERIE FOTO Americanii au intrat în țară miercuri seara. Primul convoi, cu tehnică militară CST a precizat de asemenea că s-au raportat 176 de atacuri violente, o creştere de 76% faţă de anul precedent. Raportul detaliază condamnările mai multor persoane pentru infracţiuni antievreieşti, între care un bărbat care a fost trimis la închisoare pentru că a creat un grup neonazist care a încurajat "eradicarea poporului evreu" şi un alt bărbat care a postat pe social media videouri antisemite făcute acasă. "Aceste statistici sunt şocante şi ne reamintesc puternic că antisemitismul nu a fost eradicat", a declarat ministrul de interne, Priti Patel.

Londra e gata să sprijine eforturile umanitare  (sursă: Facebook/Boris Johnson)
Internațional

Londra e gata să sprijine eforturile umanitare

Londra e gata să sprijine eforturile umanitare în cazul unui conflict. Marea Britanie este pregătită să desfăşoare 1.000 de soldaţi suplimentari în cazul unei "crize umanitare" legată de tensiunile din Ucraina, a anunţat miercuri seară premierul britanic Boris Johnson, care se deplasează joi la Bruxelles şi Varşovia, notează AFP."Alianţa trebuie să traseze linii în zăpadă şi să fie clară asupra faptului că există anumite principii asupra cărora nu vom face compromisuri", a declarat liderul britanic într-un comunicat, citând "securitatea fiecărui aliat (în cadrul) NATO şi dreptul oricărei democraţii europene să aspire la aderarea la NATO". Citește și: Simion, Puric, Călin Georgescu: extremiștii și conspiraționiștii intens mediatizați la Antena 3A interzice Ucrainei să adere la Alianţă este una din principalele cerinţe în domeniul securităţii ale preşedintelui rus,Vladimir Putin în actuala criză, în care Occidentul acuză Moscova că se pregăteşte să invadeze această ţară. Londra e gata să sprijine eforturile umanitare În cursul vizitei sale, Boris Johnson urmează să se întâlnească la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, apoi cu preşedintele polonez, Andrzej Duda, şi cu premierul Mateusz Morawiecki la Varşovia.Boris Johnson a anunţat că 1.000 de soldaţi britanici suplimentari vor fi pregătiţi să sprijine NATO şi aliaţii în cazul unei "crize umanitare", potrivit Downing Street. Citește și: GALERIE FOTO Americanii au intrat în țară miercuri seara. Primul convoi, cu tehnică militarăPropunerea britanică de întărire a apărării NATO include în special dublarea numărului de trupe britanice din Estonia (circa 900 de soldaţi în prezent în acest stat baltic), desfăşurarea de avioane de luptă în sudul Europei şi trimiterea a două nave în estul Mediteranei.Londra subliniază că orice incursiune a Rusiei în Ucraina ar duce la un "dezastru umanitar" care ar antrena probabil deplasări forţate de populaţii la frontierele Europei, mai ales către ţări precum Lituania şi Polonia.Marea Britanie a anunţat săptămâna aceasta că va suplimenta cu 350 de militari contingentul său de o sută de soldaţi deja prezenţi în Polonia.Boris Johnson, care a vizitat Kievul în această săptămână, a spus la adresa Moscovei: "Ceea ce trebuie să vedem este o diplomaţie reală, nu o diplomaţie coercitivă".Şefa diplomaţiei de la Londra, Liz Truss, a sosit miercuri în capitala Rusiei pentru a se întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov, şi pentru a încuraja "puternic" Rusia să se angajeze pe calea diplomatică.Ministerul rus de Externe a răspuns cerând o "schimbare de ton" din partea britanică, fără de care "orice interacţiune productivă este imposibilă, fie că se rezolvă probleme bilaterale sau internaţionale".

Putin continuă "să roadă" teren în Donbas (sursă: Facebook)
Internațional

Doi consilieri influenți l-au părăsit pe Boris Johnson

Doi consilieri influenți l-au părăsit pe Boris Johnson. Premierul britanic Boris Johnson a pierdut joi doi consilieri influenţi în urma scandalului petrecerilor de sărbători din Downing Street din perioada lockdownului (partygate), informează AFP.Munira Mirza, directoarea Unităţii Politici din Downing Street, a fost prima care şi-a anunţat plecarea, urmată de directorul Departamentului de comunicare, Jack Doyle, despre care se crede că a participat la una din aceste petreceri. Citește și: Weber preia agenda PSD: cere plafonarea prețurilor. Ea are două pensii și salariu de la statMunira Mirza i-a reproşat premierului Boris Johnson că a lansat o acuzaţie "înşelătoare" la adresa liderului opoziţiei atunci când s-a apărat în Parlament, după publicarea unui raport intern copleşitor despre reuniunile din Downing Street. Boris Johnson l-a acuzat atunci pe liderul laburist Keir Starmer că i-a permis defunctului pedofil Jimmy Savile, fostă vedetă a BBC, să scape de justiţie atunci când s-a aflat la conducerea parchetului britanic. Recurgerea la această acuzaţie, răspândită în cercurile conspiraţioniste şi de extremă dreaptă, a provocat indignare. Doi consilieri influenți l-au părăsit pe Boris Johnson Keir Starmer l-a acuzat, la rândul său, pe Boris Johnson că repetă teorii conspiraţioniste fasciste pentru a câştiga în mod ieftin capital politic."Nu a existat un fundament rezonabil sau just pentru această afirmaţie", a scris Munira Mirza în scrisoarea de demisie publicată pe site-ul revistei The Spectator. A fost o "referire partizană şi nepotrivită într-un cazul îngrozitor de abuzuri sexuale asupra copiilor", a spus ea."Nu v-aţi cerut scuze pentru impresia înşelătoare pe care aţi lăsat-o" în pofida unei solicitări în acest sens, a continuat ea. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanatorFost membră a defunctului Partid Comunist Revoluţionar, Munira Mirza a lucrat cu Boris Johnson în perioada în care acesta a fost primar al Londrei, între 2008 şi 2016.Downing Street a confirmat plecarea celor doi consilieri şi a subliniat "recunoştinţa" premierului Boris Johnson faţă de aceşti doi foşti consilieri pentru "contribuţia lor la guvernare".

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră