miercuri 19 august
Login Contact
DeFapt.ro

inchisoare

107 articole
Eveniment

Bogdan Olteanu iese din închisoare. A executat doi ani din cinci pentru o mită de un milion de euro de la SOV

Bogdan Olteanu iese din închisoare prematur. Curtea de Apel București a confirmat, joi, decizia Tribunalului București privind suspendarea executării condamnării la cinci ani de închisoare în cazul lui Bogdan Olteanu. Este vorba despre dosarul mitei de un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Bogdan Olteanu iese din închisoare prematur Decizia Curții de Apel București este definitivă. Bogdan Olteanu, fostul viceguvernator al BNR, a fost condamnat definitiv în octombrie 2020 la cinci ani de închisoare cu executare. DNA l-a acuzat de trafic de influenţă și a cerut o pedeapsă de zece ani închisoare în dosarul în care este acuzat că a primit un milion de euro de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. La ultimul termen al procesului, reprezentantul DNA a declarat că la dosar există numeroase probe care dovedesc vinovăţia lui Bogdan Olteanu, printre care declaraţiile date de Sorin Ovidiu Vîntu, ale unor oameni de afaceri şi ale fostului guvernator al Deltei Dunării Liviu Mihaiu, dar şi înscrisuri bancare şi interceptări telefonice şi ambientale. Liviu Mihaiu, guvernator al Deltei Bogdan Olteanu a fost trimis în judecată de DNA în octombrie 2016, fiind acuzat că, în perioada iulie – noiembrie 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a solicitat şi primit de la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu un milion de euro şi sprijin electoral în schimbul numirii lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator al Deltei Dunării. Citește și: Sistemele americane de rachete HIMARS de mare precizie și rază medie de acțiune schimbă jocul în Ucraina: o bază rusească din Herson a fost făcută una cu pământul. Panică în Crimeea Ulterior, ca urmare a diligenţelor depuse de Olteanu, Mihaiu a fost numit, la data de 18 septembrie 2008, în funcţia de guvernator al Deltei Dunării, susţin procurorii. Potrivit acestora, suma de un milion de euro a fost transferată dintr-un cont din Cipru în contul din Bulgaria al unei societăţi înregistrate în SUA şi apoi retrasă în numerar în trei zile consecutive. Ulterior, la solicitarea lui Vîntu, banii i-au fost remişi lui Olteanu la biroul unde acesta îşi desfăşura activitatea în sediul PNL.

Bogdan Olteanu iese din închisoare. A executat doi ani din cinci pentru o mită de un milion de euro de la SOV
VIDEO Crimă în masă, acuză Zelenski: Rușii au bombardat o închisoare în care se aflau deținuți ucraineni, în teritoriile separatiste
Internațional

VIDEO Crimă în masă, acuză Zelenski: Rușii au bombardat o închisoare în care se aflau deținuți ucraineni, în teritoriile separatiste

Rușii au bombardat închisoarea deținuților ucraineni. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat bombardarea vineri a unei închisori în care au fost ucise peste 50 de persoane drept "crimă de război deliberată a Rusiei", după ce Moscova a acuzat forţele ucrainene de acest atac, relatează AFP. Rușii au bombardat închisoarea deținuților ucraineni În cursul zilei, Zelenski a supervizat un prim transport de cereale, cruciale pentru securitatea alimentară globală. Atacul asupra închisorii Olenivka, unde se aflau prizonieri de război ucraineni, pe teritoriul separatist din estul Ucrainei, este "o crimă de război deliberată a Rusiei, o crimă deliberată în masă", a declarat şeful statului ucrainean. Citește și: Rusia va organiza referendumuri pentru a se instala administrativ în teritoriile ucrainene ocupate Acest "atac al ocupanţilor" s-a soldat cu peste 50 de morţi", a adăugat el. Anterior, armata rusă raportase 40 de morţi şi 75 de răniţi, în timp ce autorităţile separatiste pro-ruse din regiunea Doneţk au anunţat până la 53 de morţi. https://www.youtube.com/watch?v=cvu5BKjm2Qs Ministerul Apărării rus a declarat într-un comunicat că tirurile unui sistem de artilerie Himars, furnizat Ucrainei de Statele Unite, au lovit închisoarea Olenivka (Elenovka, în rusă), situată la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Doneţk, capitala separatiştilor din regiunea cu acelaşi nume.

Glume despre biserică? Doi ani de închisoare, propune ministrul polonez al Justiției
Internațional

Glume despre biserică? Doi ani de închisoare, propune ministrul polonez al Justiției

Glume despre biserică, doi ani închisoare. Ministrul polonez al Justiţiei, Zbigniew Ziobro, de asemenea vicepremier, a iniţiat colectarea de semnături pentru o iniţiativă de revizuire a Codului Penal care să prevadă pedepsirea cu doi ani de închisoare a celor care "fac glume" despre Biserica Catolică sau o "ridiculizează", precum şi pentru întreruperea slujbelor sau a funeraliilor, relatează agenţia EFE. Glume despre biserică, doi ani închisoare El şi-a motivat demersul ca urmare a "nivelului ridicat de agresivitate" care, în opinia sa, există într-o parte a societăţii poloneze faţă de Biserica Catolică. "Profanarea unei sinagogi sau a unei moschei provoacă un răspuns dur din toate mediile. În schimb, profanarea unei biserici este adesea calificată drept ", a argumentat la rândul său purtătorul de cuvânt al formaţiunii din care face parte ministrul Justiţiei, Polonia Solidară, un mic partid naţionalist care se află în coaliţia de guvernare împreună cu formaţiunea Lege şi Justiţie (PiS). Iniţiativa lui Ziobro are nevoie de cel puţin 100.000 de semnături pentru a putea fi supusă votului în parlament sub formula denumită "propunere cetăţenească". În practică, acum se dau doar amenzi Partidul Polonia Solidară a propus şi anterior un proiect de lege similar, care a fost respins. În Codul Penal polonez în vigoare delictul de ofensă la adresa credinţei religioase - împotriva oricărei confesiuni - este deja pasibil cu doi ani de închisoare, dar de obicei instanţele decid doar aplicarea unei amenzi. Citește și: EXCLUSIV Administratorul intereselor de afaceri ale oligarhului rus Deripaska, numit șef al aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Deripaska, pe lista de sancțiuni a UE De pildă, o femeie din oraşul Poznan a fost condamnată luna trecută la o amendă penală de 420 de euro, după ce a aruncat cu ouă în poarta unei biserici în timpul unui protest împotriva interzicerii avortului.

Opozantul Kremlinului, Navalnîi, aflat deja în închisoare, riscă încă 15 ani de închisoare
Internațional

Opozantul Kremlinului, Navalnîi, aflat deja în închisoare, riscă încă 15 ani de închisoare

Justiția din Rusia, în genunchi în fața lui Putin. Opozantul rus Aleksei Navalnîi, care tocmai a fost condamnat la încă nouă ani de închisoare, a declarat marţi că a primit un nou rechizitoriu din partea justiţiei ruse, de data aceasta pentru extremism, transmite dpa. Această acuzaţie vine cu o pedeapsă de posibil încă 15 ani de închisoare, a anunţat pe Instagram liderul opoziţiei din Rusia, care pe 4 iunie va împlini 46 de ani. Justiția din Rusia, în genunchi în fața lui Putin "Am creat, după cum se dovedeşte, un grup extremist pentru a incita la ură împotriva oficialilor şi a oligarhilor", a scris militantul anticorupţie. Navalnîi şi-a făcut duşmani puternici prin dezvăluirile despre corupţie şi abuzurile de putere din aparatul de stat rus, iar fundaţia sa anticorupţie a fost clasificată ca extremistă de către autorităţi. Citește și: Va accepta Putin ca ONU să supervizeze o operațiune de deblocare a portului Odesa pentru a permite exportul cerealelor din Ucraina? Marele risc: un atac rusesc de pe mare Justiţia din Moscova are reputaţia de a fi controlată de Kremlin. Activiştii pentru drepturile omului vorbesc despre caracterul arbitrariu al măsurilor adoptate de autorităţi pentru a reduce la tăcere opoziţia, potrivit Agerpres. Până în prezent, fiecare rechizitoriu împotriva celui mai cunoscut oponent al preşedintelui Putin s-a încheiat cu un verdict de vinovăţie. Navalnîi l-a învinuit pe preşedintele Putin pentru o tentativă de asasinat cu agentul chimic Noviciok petrecută în august 2020, căreia i-a supravieţuit la limită, acuzaţie negată de liderul de la Kremlin. Purtătoarea de cuvânt a opozantului rus, Kira Iarmîş, a scris pe Twitter că în urmă cu doar o săptămână o pedeapsă de nouă ani de închisoare în condiţii deosebit de dure a fost confirmată de justiţia rusă."Putin nu-l va lăsa pe Aleksei să iasă atât timp cât va fi la putere. Prin urmare, este de datoria noastră să punem capăt puterii sale cât mai curând posibil", a spus ea. Iarmîş a salutat sancţiunile impuse preşedintelui Putin şi anturajului său de către ţările occidentale pentru războiului declanşat împotriva Ucrainei. Ea a adăugat că devine evident pe zi ce trece că aceste măsuri punitive sunt eficiente, deoarece Putin şi aparatul său de putere continuă să ceară ca acestea să fie ridicate.

Soldatul rus de 21 de ani a fost condamnat pe viață pentru crime de război în Ucraina
Internațional

Soldatul rus de 21 de ani a fost condamnat pe viață pentru crime de război în Ucraina

Închisoare pe viață la 21 de ani. O instanţă ucraineană l-a condamnat luni pe comandantul de tanc rus Vadim Şişmarin la închisoare pe viaţă, în urma primului proces pentru crimă de război după invazia rusă în Ucraina, începută în 24 februarie, transmite Reuters. Închisoare pe viață la 21 de ani Şişmarin, în vârstă de 21 de ani, şi-a recunoscut vina de a-l fi împuşcat mortal, la ordinul unui superior, pe un bărbat de 62 de ani, civil, la data de 28 februarie, în satul Ciupahivka. Citește și: Ucraina, folosită de Macron pentru a-și promova propriul proiect, „comunitatea politică europeană”. Aderarea Ucrainei la UE ar dura „indubitabil” 15-20 de ani, spune Parisul Când au văzut un bărbat care se deplasa cu bicicleta spre casă în timp ce vorbea la telefon, unul dintre membrii grupului i-a ordonat sergentului să îl ucidă pentru ca acesta să nu îi raporteze armatei ucrainene. Șișimarin ar fi tras cu un Kalașnikov de mai multe ori prin fereastra deschisă spre capul civilului, spun procurorii, potrivit CNN. „Șișimarin se află în prezent în arest. Procurorii și anchetatorii SBU au adunat suficiente dovezi ale implicării sale în încălcarea legilor și obiceiurilor de război, combinate cu o crimă premeditată”, a declarat procurorul general ucrainean Iryna Venediktova într-o declarație pe Facebook.

Sorin Oprescu, condamnat definitiv la zece ani și opt luni de închisoare pentru luare de mită
Eveniment

Sorin Oprescu, condamnat definitiv la zece ani și opt luni de închisoare pentru luare de mită

SorSorin Oprescu 10 ani și 8 luni de închisoare. Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri la zece ani și opt luni de închisoare, fiind acuzat că a primit, în septembrie 2015, la locuinţa sa din Ciolpani, suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, fost director al Administraţiei Cimitirelor, bani care ar proveni din corupţie. Sorin Oprescu 10 ani și 8 luni de închisoare Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București, după mai bine de 6 ani de procese. În 13 mai 2019, Sorin Oprescu fusese condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. Decizia a fost atacată atât de fostul primar, care a solicitat să fie achitat, dar şi de procurorii DNA, care au cerut o pedeapsă mai mare. Citește și: De ce se dau lupte grele cu pierderi rusești uriașe pentru Insula Șerpilor: mica stâncă din Marea Neagră este esențială pentru atacul asupra Odesei și joncțiunea cu Transnistria În acelaşi dosar, au mai fost condamnaţi Niţă Ion - 7 ani și 10 luni, Benghalici Claudiu - 6 ani și 6 luni, Popa Bogdan - 11 ani și 6 luni, Constantinescu Mircea Adrian - 6 ani și 10 luni, Șupeala Florin - 4 ani.

Cristian Popescu Piedone, patru ani de închisoare cu executare în dosarul "Colectiv". Decizie finală
Eveniment

Cristian Popescu Piedone, patru ani de închisoare cu executare în dosarul "Colectiv". Decizie finală

Piedone, 4 ani de închisoare cu executare. Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane. Piedone, 4 ani de închisoare cu executare Iniţial, la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare. Citește și: Perversa mașinărie de propagandă a lui Putin a inventat o nouă temă: „Washingtonul vrea un nou Holodomor în Ucraina”. Holodomor e foametea criminală provocată de Stalin De menţionat că, în timpul procesului, judecătorii de la CAB au eliminat forma agravantă a infracţiunii de abuz în serviciu de care era acuzat Piedone, potrivit Agerpres. Patronii clubului colectiv au fost condamnați la pedepse cuprinse între 6 ani și 11 ani de închisoare George Alin Anastasescu a fost codamnat la 11 ani si 8 luni inchisoare Costin Mincu a fost condamnat la 8 ani închisoare Paul Gancea a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare Pirotehniştii Marian Moise şi Viorel Zaharia au fost condamnaţi la 6 ani şi 10 luni. Cristian Mihai Niţă, directorul firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni. Antonina Radu, pompier al ISU Bucureşti, a primit 8 ani şi 6 luni de închisoare, în timp ce pompierul George Matei a fost condamnat la 8 ani şi 8 luni de închisoare.

Iubita rusoaică a jurnalistului belarus de opoziție Roman Protasevici, condamnată la șase ani de închisoare
Internațional

Iubita rusoaică a jurnalistului belarus de opoziție Roman Protasevici, condamnată la șase ani de închisoare

Iubita jurnalistului belarus Roman Protasevici, închisoare. Un tribunal din Belarus a condamnat-o vineri la şase ani de închisoare pe partenera rusă a opozantului belarus Roman Protasevici, la un al după arestarea lor spectaculoasă la bordul unui avion care a fost interceptat şi constrâns să aterizeze la Minsk de un avion de vânătoare, relatează AFP. Iubita jurnalistului belarus Roman Protasevici, închisoare La capătul unui proces care s-a ţinut cu uşile închise la Grodno, în vestul Belarusului, Sofia Sapega, iubita opozantului, a fost "trimisă la şase ani de închisoare într-o colonie corecţională cu regim general", a precizat Curtea Supremă din Belarus într-un comunicat. Ea a fost găsită vinovată în special de incitare la ură socială şi la colectarea ilegală de date personale, conform aceleiaşi surse. Citește și: Putin refuză să ofere scuze publice după declarația lui Lavrov conform căreia Hitler avea origini evreiești. Kremlinul consideră Polonia „o sursă de amenințare” Sofia Sapega, în vârstă de 24 de ani, şi Roman Protasevici, de 27 de ani, au fost arestaţi în mai 2021 la Minsk după deturnarea forţată a avionului companiei Ryanair în care se aflau şi care zbura de la Atena la Vilnius de un avion de vânătoare MiG-29 al armatei belaruse. Deturnarea unui avion de călători cu un MiG-29 Această interceptare a stârnit reacţii puternice. Belarusul a afirmat că a interceptat avionul după ce a primit o "alertă cu bombă", însă o anchetă derulată de o agenţie a ONU a concluzionat că aceasta a fost "falsă în mod deliberat". După arestarea lor, Protasevici, care locuia în Europa din 2019, şi iubita sa au apărut în înregistrări video în care spuneau că "au mărturisit", însă simpatizanţii lor au afirmat că a fost vorba totuşi de confesiuni obţinute prin constrângere. Protasevici este un fost redactor-şef al Nexta, instituţie media care a jucat un rol de prim-plan în valul mare de contestaţie după realegerea în 2020 a preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, care conduce cu mână de fier ţara începând din 1994. Opozantul este în prezent în arest la domiciliu în Belarus în aşteptarea procesului.

Elena Udrea rămâne arestată în Bulgaria, a decis Curtea de Apel din Sofia
Eveniment

Elena Udrea rămâne arestată în Bulgaria, a decis Curtea de Apel din Sofia

Udrea rămâne închisă în Bulgaria. Curtea de Apel din Sofia a decis joi ca Elena Udrea să rămână în arestul poliției bulgare, menținând decizia Tribunalului din Blagoevgrad. Astfel, Udrea va rămâne în arest până când justiția bulgară va decide asupra cererii de extrădare formulate de autoritățile române. Udrea rămâne închisă în Bulgaria Elena Udrea a plecat din România în ziua în care Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins contestația și a consfințit condamnarea sa la 6 ani de închisoare în dosarul de corupție Gala Bute. Citește și: EXCLUSIV Naval Group vrea să construiască cele patru corvete militare într-un timp record în Franța, după ce Gheorghe Bosânceanu a blocat semnarea contractului cu MApN Ea va fi dusă din arest de la Blagoevgrad la Sofia, pentru a participa la proces.”Există un pericol real în închisoarea din România, de distrugere fizică a mea, pentru că acest caz declanșat împotriva mea este unul politic, potrivit G4Media. "Ca fost ministru și om politic, știu că Bulgaria și România ocupă ultimele două locuri în toate domeniile. Aveți ocazia să demonstrați acum că Bulgaria este înaintea României și să nu mă extrădați. Știu că este nevoie de mult curaj pentru a lua o decizie îndrăzneață. Sper că în Bulgaria există judecători curajoși”, le-ar fi spus Elena Udrea avocaților săi, potrivit site-ului bulgăresc 24chasa. Elena Udrea riscă o nouă pedeapsă cu închisoarea Tot joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție se judecă un nou termen în procesul finanțării ilegale a campaniei electorale de la alegerile din 2009, în Udrea care a fost condamnată în prima instanță la 8 ani de închisoare. Termenul de azi este al 8-lea în procesul de la instanța supremă. În 2 martie 2021, Elena Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare în dosarul în care este acuzată de instigare la luare de mită şi spălare a banilor privind finanţarea campaniei electorale din 2009. Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare. Decizia Curții de Apel București nu este definitivă.

Putin, din ce în ce mai disperat: încă o lege care prevede 15 ani de închisoare pentru "informații false" privitoare la ce face Rusia în străinătate
Internațional

Putin, din ce în ce mai disperat: încă o lege care prevede 15 ani de închisoare pentru "informații false" privitoare la ce face Rusia în străinătate

Vorbești de Rusia, intri la închisoare. Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat vineri seară o lege care prevede pedepse cu închisoare de până la 15 ani pentru "informaţii false" privind acţiunea Moscovei în străinătate, o armă represivă suplimentară pentru controlul informaţiilor privind ofensiva sa în Ucraina, relatează AFP. Vorbești de Rusia, intri la închisoare Acest text, a cărui semnătură prezidenţială marchează intrarea în vigoare, pedepseşte "difuzarea publică de informaţii false cu bună ştiinţă sub pretextul unor informaţii fiabile" despre "activităţi ale organelor de stat ruse în afara teritoriului rus". Citește și: EXCLUSIV România nu vrea să iasă din Banca de Comerț și Dezvoltare a Mării Negre, condusă de finanțistul lui Putin. Aurescu: Rusia nu deține acționariat majoritar Pedeapsa prevăzută creşte la 15 ani de închisoare dacă "informaţiile false" au "antrenat consecinţe grave". Această lege o completează pe cea adoptată la începutul lunii martie care prevede până la 15 ani de închisoare pentru publicarea de "informaţii false" despre armata rusă.

Jurnalista rusoaică cu pancarta anti-război în LIVE, la judecată. BBC: Nu ar intra sub incidența legii care prevede 15 ani de închisoare pentru cei care vorbesc despre războiul din Ucraina
Internațional

Jurnalista rusoaică cu pancarta anti-război în LIVE, la judecată. BBC: Nu ar intra sub incidența legii care prevede 15 ani de închisoare pentru cei care vorbesc despre războiul din Ucraina

Jurnalista rusoaică anti-război, la judecată, transmite marți BBC News. Marina Ovsyannikova, angajată la televiziunea de stat rusă, urmează să compară în fața Tribunalului Ostankino din Moscova. Citește și: ȘOCANT Principalul program de știri al televiziunii ruse, bruiat de o protestatară anti-război Jurnalista rusoaică anti-război, la judecată. Ar risca 10 zile în închisoare sau o amendă de 30.000 de ruble Marina Ovsyannikova, jurnalista TV din Rusia, va compărea marți în fața Tribunalului Ostankino, fiind acuzată de „organizarea unui eveniment public fără autorizație”. Pentru această acuzație, ea riscă o amendă de 30.000 de ruble (aproximativ 200 de lire), serviciu în folosul comunității sau 10 zile de închisoare. Jurnalista nu ar intra sub incidența noii legi din Rusia, care prevede 15 ani de închisoare pentru cine vorbește despre războiul declanșat de Rusia în Ucraina, în locul „operațiunii speciale”, care este narațiunea Kremlinului. Anterior, BBC a relatat că avocații jurnalistei nu reușeau să o localizeze. Acum, însă, a apărut o imaginea cu ea și un avocat pe Twitter. Марина Овсянникова в Останкинском районом суде. С ней адвокат Антон Гашинский. pic.twitter.com/b1wPyy4BJ1— Соболь Любовь (@SobolLubov) March 15, 2022

VIDEO Opt ani și trei luni de închisoare pentru șoferița care a lovit intenționat un polițist pe motocicletă
Eveniment

VIDEO Opt ani și trei luni de închisoare pentru șoferița care a lovit intenționat un polițist pe motocicletă

Șoferița care a accidentat polițistul, închisoare. Tânăra şoferiţă care în august 2020 a lovit intenţionat cu mașina un poliţist pe motocicletă va sta după gratii opt ani și trei luni și este obligată să-i plătească bărbatului daune morale de 50.000 de lei, potrivit Știrilor Pro TV (VIDEO, aici). Șoferița care a accidentat polițistul, închisoare Sentinţa a fost pronunţată luni de judecătorii Curţii de Apel Ploiești. Poliţistul a urmărit-o cu semnalele acustice și luminoase pornite pe femeia de 32 de ani mai mulţi kilometri pe străzile din Buzău, pentru a o trage pe dreapta, ca să-i atragă atenția că mașina are defecţiuni la sistemul de semnalizare. Citește și: Londra susține Polonia să trimită avioane Ucrainei, dar înțelege și că ar fi consecințe: Ar fi în prima linie a focului. Dar Putin e terminat În dreptul unei benzinării de la ieșirea din oraș, şoferiţa a schimbat brusc banda de mers și a lovit motocicleta pe care a proiectat-o într-un taxi. Motocicleta a luat foc, iar poliţistul a fost aruncat pe șosea, şi a fost evitat în ultimul moment de o mașină. Agentul de 29 de ani a suferit o fractură la o mână. Femeia, de profesie psiholog, a fugit de la locul accidentului și a fost oprită la câţiva km pe Drumul Naţional 1B. A fost condamnată iniţial la 9 ani și 10 luni de închisoare, pentru ultraj calificat și distrugere, dar în urma apelului pedeapsa a fost redusă.

Daniel Pancu, fanul cecenilor care omoară femei, și-ar fi lovit fosta soție. A fost suspendat după ce i-a amenințat pe fotbaliștii de la Steaua cu „cruci” și „locuri de veci”
Eveniment

Daniel Pancu, fanul cecenilor care omoară femei, și-ar fi lovit fosta soție. A fost suspendat după ce i-a amenințat pe fotbaliștii de la Steaua cu „cruci” și „locuri de veci”

Daniel Pancu, fanul cecenilor care omoară femei. Fostul fotbalist de la Rapid s-a remarcat în viața sportivă și pentru violența de pe teren, iar în viața privată, fosta sa soție l-a acuzat că a lovit-o, atunci când a depus dosarul pentru divorț. Daniel Pancu, fanul cecenilor care omoară femei Fosta soție a lui Daniel Pancu, Mihaela, a susținut, în dosarul înaintat la instanță pentru a divorța de fostul fotbalist, că acesta bea foarte mult și era violent cu ea, relata presa. Mihaela Pancu ar fi încercat să divorțeze de fostul fotbalist încă din 2012. Condamnat la 10 luni de închisoare pentru conducere sub influența alcoolului În 2011, Daniel Pancu, pe atunci atacantul echipei Rapid, a fost condamnat și la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus sub influența alcoolului. Pancu a fost testat dupa aproape o ora cu aparatul etilotest si a reiesit ca avea o alcoolemie de 1,36 miligrame pe litru alcool pur in aerul expirat. Dupa preluarea probelor biologice, acesta avea o alcoolemie de 2,30 grame la mie in sange. Violent pe terenul de fotbal. A înjurat fotbaliștii echipei adversare și i-a amenințat cu „cruci” și locuri de veci” Nici pe teren, Pancu nu a fost mai puțin violent. În 2015, ProSport relata despre „comportamentul de ultras” al lui Daniel Pancu. „Pancu ar putea primi între 10 și 16 etape de suspendare după ce a cântat, la portavoce, un „refren” în care steliștii erau amenințati cu „ciomege”, „cruci” și „locuri de veci”, relata atunci ProSport, în timpul unui meci Steaua-Rapid. „Rapidiștii-n GhenceaS-au dezlănțuit.Au pus mâna pe ciomegeȘi i-au ciomăgit.Încercare moarte n-are.De ce să nu-ncerciToți steliștii or să aibăO cruce și un loc de veci”, a scandat atunci Pancu. Daniel Pancu declara atunci că are „un orgasm” când înjură Steaua și că este „plăcerea mea maximă”. A doua zi după incident, invitat în platou la o emisiune sportivă, Pancu a râs de faptul că le-a urat unor oameni „cruci” și „locuri de veci”. Citește și: Abominabil – ex-fotbalistul Daniel Pancu, laude pentru sângerosul cecen Ramzan Kadîrov, prietenul lui Putin: „A făcut multe lucruri bune pentru popor. Acolo poți să omori femeile”. Și Florentin Petre îl laudă pe Kadîrov

Moscova, pumn în gură rușilor: 15 ani de închisoare cui vorbește de război în Ucraina
Internațional

Moscova, pumn în gură rușilor: 15 ani de închisoare cui vorbește de război în Ucraina

Moscova, pumn în gură rușilor. Duma de Stat a adoptat o lege prin care oricine „discreditează” forțele armate ale Rusiei în timpul „operațiunii speciale” în Ucraina riscă 15 ani de închisoare, relatează The New York Times. Citește și: VIDEO Putin, ordin dement: trupele ruse au bombardat centrala nucleară de la Zaporijie, cea mai mare din Europa. Incendiul a fost stins cu greu. Nivelul de radiații, stabil deocamdată Moscova, pumn în gură rușilor. Cei care vorbesc despre război în Ucraina, 15 ani de închisoare Camera inferioară a Parlamentului din Rusia, Duma de Stat, a adoptat în unanimitate o lege prin care pedepsește „defăimarea” forțelor armate din Ucraina cu 15 ani de închisoare. Legea ar putea intra în vigoare sâmbătă, scrie The New York Times. Autoritățile ruse susțin că în Ucraina se desfășoară „o operațiune militară specială”, nu un război sau o invazie. Moscova susține că a spune că Rusia a atacat Ucraina este o „dezinformare”. Presa indepedentă din Rusia deja a fost închisă, din ordinul Kremlinului. Astfel, Postul de radio Ekho Moskvy, una dintre ultimele publicații critice la adresa guvernului, a fost închis joi. Vineri, postul Dohzd și-a oprit emisia. Joi, elevilor ruși li s-a spus la școală că Rusia duce o „misiune de eliberare” în Ucraina, că NATO reprezintă „un pericol”, iar că Rusia „a fost nevoită să apere civilii din Donbas”, preluând propaganda oficială.

Decizie de încarcerare a lui Oleg Navalnîi, fratele opozantului Aleksei, în Rusia
Internațional

Decizie de încarcerare a lui Oleg Navalnîi, fratele opozantului Aleksei, în Rusia

Putin vrea pușcărie pentru Oleg Navalnîi. Un tribunal din Moscova a ordonat vineri încarcerarea lui Oleg Navalnîi, fratele principalului opozant al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, într-un caz denunţat de susţinătorii lor ca fiind legat de persecuţia politică din Rusia, relatează France Presse. Această decizie a fost pronunţată în lipsă, autorităţile neştiind unde se află Oleg Navalnîi, pe care îl bănuiesc că ar fi plecat în exil în străinătate. Putin vrea pușcărie pentru Oleg Navalnîi În august 2021, Oleg Navalnîi a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare pentru încălcarea normelor de sănătate legate de coronavirus, după ce i-a chemat pe ruşi la o manifestaţie pentru eliberarea fratelui său, închis de mai bine de un an. Menţionând că nu a anunţat serviciile penitenciare aşa cum prevede sentinţa sa, instanţa a decis, prin urmare, vineri "să înlocuiască pedeapsa cu suspendare cu închisoarea cu executare", a explicat pe Twitter avocatul său, Nikos Paraskevov. Citește și: Putin a dat semnalul începerii operațiunii „Ucraina”: tiruri de artilerie în regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk Potrivit agenţiilor de presă ruse, care l-au citat vineri pe preşedintele tribunalului, Oleg Navalnîi s-a dus în Cipru în septembrie şi nicio informaţie cu privire la întoarcerea sa în Rusia nu a mai ajuns de atunci la autorităţi. Oleg a stat deja la închisoare în trecut În umbra fratelui său mai mare, el l-a susţinut întotdeauna activ pe acesta din urmă în lupta sa ca principal opozant al Kremlinului, noteză AFP. El însuşi a fost în închisoare. În 2014, Oleg şi Aleksei Navalnîi au fost condamnaţi într-un dosar de "fraudă" ce a implicat compania franceză de cosmetice Yves Rocher şi o firmă condusă de cei doi fraţi. În timp ce atunci fratele mai mare a primit o pedeapsă cu suspendare, Oleg Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare, pedeapsă pe care a executat-o în întregime, până la eliberarea sa în iunie 2018. Aleksei Navalnîi a acuzat întotdeauna autorităţile ruse că îl fac pe fratele său "ostatic" în dorinţa lor de a-i împiedica ambiţiile politice. Opozantul, închis și judecat în alte dosare Aleksei Navalnîi a fost el însuşi închis la începutul anului 2021, la întoarcerea din convalescenţă în Germania după o otrăvire pe care o atribuie Kremlinului. Oleg Navalnîi a jurat atunci că nu va "permite" copiilor săi să trăiască într-un "stat poliţienesc" unde "oamenii sunt trimişi la închisoare pentru că au spus adevărul". De atunci, Oleg Navalnîi a cerut neobosit în mass-media şi pe reţelele sociale eliberarea fratelui său. Aleksei Navalnîi este încă în spatele gratiilor şi chiar riscă acum o nouă pedeapsă de 10 ani de închisoare, după deschiderea unui nou proces împotriva sa marţi, arată Agerpres.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră