joi 30 iulie
Login Contact
DeFapt.ro

george simion

391 articole
Economie

Au început retragerile de capital din România, economia poate pierde ce a câștigat în ultimii zece ani, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu

Investitorii își retrag capitalul din România. Consultantul economic Adrian Negrescu avertizează că România se află în fața unei crize valutare fără precedent, în contextul tensiunilor politice apărute după primul tur al alegerilor prezidențiale. Incertitudinea de pe scena politică alimentează temerile investitorilor, care încep să se retragă din România. Investitorii își retrag capitalul din România Potrivit lui Negrescu, situația actuală determină investitorii să renunțe la titlurile de stat în lei și să-și retragă capitalul din România. Citește și: ANALIZĂ Puterea uriașă la care aspiră Simion: numește premierul, judecător la CCR, șefii serviciilor secrete „Este vital ca președintele și premierul interimar să transmită mesaje ferme de stabilitate economică”, a declarat el pentru Agerpres. Promisiuni populiste agravează instabilitatea economică Consultantul critică dur declarațiile unor candidați la prezidențiale, care promit măsuri nerealiste, precum tăierea dobânzilor la toate creditele. Aceste „aberații economice” nu fac decât să accentueze percepția negativă a investitorilor asupra României, susține Negrescu. Pericol de pierdere a progreselor economice din ultimii 10-15 ani Negrescu avertizează că, dacă nu sunt clarificate rapid incertitudinile privind economia și finanțele publice, România riscă să piardă tot progresul economic acumulat în ultimii 10-15 ani. „Retragerea de capital s-ar putea accentua și ar putea compromite imaginea noastră investițională”, a explicat el. Cursul euro ar putea depăși 5 lei Pentru a menține cursul leu/euro la 4,97, Banca Națională a alocat aproape 3 miliarde de euro. Însă această strategie este considerată nesustenabilă. „Dacă BNR continuă să susțină cursul în acest mod, nu va face decât să atragă speculatorii și să declanșeze un război financiar”, spune Negrescu. Scenariul incapacității de plată Deși fostul premier Marcel Ciolacu a vorbit despre riscul unei incapacități de plată, Negrescu consideră aceste declarații iresponsabile: „România are un buffer financiar care permite plata facturilor pentru 2-3 luni, o rezervă valutară solidă și acorduri internaționale de sprijin”, a subliniat el. Apel la responsabilitate și mesaje de stabilitate Consultantul economic face apel la responsabilitate din partea liderilor politici, solicitând ca mesajele despre economie să fie formulate de specialiști, nu de politicieni care riscă să alimenteze panica. „Este nevoie urgentă de mesaje clare, de stabilitate, care să restabilească încrederea investitorilor.” Bursa și cursul valutar reacționează la criza politică Bursa de la București a înregistrat scăderi semnificative după rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, iar cursul euro a depășit marți pragul psihologic de 5 lei. În același timp, dobânzile de referință pentru credite au început să crească.

Au început retragerile de capital din România, economia poate pierde ce a câștigat în ultimii zece ani, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu
Victoria lui Simion prăbușește economia: în doar două zile, răul făcut e mai mare decât în pandemie, arată analistul financiar Iancu Guda
Eveniment

Victoria lui Simion prăbușește economia: în doar două zile, răul făcut e mai mare decât în pandemie, arată analistul financiar Iancu Guda

Victoria lui Simion declanșează criza economică. Analistul economic Iancu Guda avertizează că efectele politice generate de rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale au avut un impact economic sever, comparabil — ba chiar mai grav — decât debutul pandemiei Covid-19 sau începutul războiului din Ucraina, în primele două zile ale acestora. Victoria lui Simion declanșează criza economică Marți, cursul euro a ajuns la 5,0985 lei în tranzacțiile intraday. Citește și: ANALIZĂ Puterea uriașă la care aspiră Simion: numește premierul, judecător la CCR, șefii serviciilor secrete Guda atrage atenția că, în lipsa unei intervenții decisive a Băncii Naționale a României, este foarte posibil ca pragul psihologic de 5,1 lei/euro să fie depășit. „Foarte bine face BNR: de ce să mai sacrificăm rezerva națională? Au ars deja 3 miliarde de euro în două zile pentru 40% de piromani izolaționiști. Să vadă efectele...”, a scris Guda pe pagina sa de Facebook. „Georgescu + Simion = Faliment național” Potrivit analistului, tandemul format din George Simion (AUR) și economistul Cristian Socol (numit de presă drept potențial premier susținut de Simion) este responsabil pentru pierderea încrederii piețelor și prăbușirea monedei naționale. El consideră că efectele acțiunilor lor sunt deja vizibile și extrem de nocive pentru stabilitatea economică a țării. „Nu mai sunt bani de pensii și salarii” Iancu Guda a mai precizat că statul român nu mai reușește să se finanțeze: titlurile de stat în lei nu mai sunt cumpărate, iar accesul României la piețele financiare externe este practic blocat. Moneda slabă duce la importuri mai scumpe, inflație crescută, dobânzi în urcare, scădere a consumului și creștere a insolvențelor și șomajului. „Deja astăzi nu mai cumpără nimeni titluri de stat în RON. RON slab = inflație mare = dobânzi mai mari = recesiune. Deci? Sărăcie generalizată!”, avertizează Guda. Piața de capital din România a reacționat negativ în urma primului tur al alegerilor prezidențiale. Bursa de la București a înregistrat scăderi semnificative, iar indicii ROBOR și IRCC, folosiți pentru calculul ratelor la credite, au urmat o tendință ascendentă. Criză politică: Marcel Ciolacu demisionează Luni, în contextul tensiunilor politice și economice, premierul Marcel Ciolacu și-a înaintat demisia. Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat marți decretul prin care Cătălin Predoiu este numit prim-ministru interimar, până la formarea noului guvern.  

ANALIZĂ Electoratul PSD a votat divizat între Antonescu și Ponta. Doar 66% dintre alegătorii POT/SOS, cu Simion - sociologul Cătălin Stoica
Politică

ANALIZĂ Electoratul PSD a votat divizat între Antonescu și Ponta. Doar 66% dintre alegătorii POT/SOS, cu Simion - sociologul Cătălin Stoica

Electoratul PSD a votat, la 4 mai, divizat între Crin Antonescu și și Ponta și doar 66% dintre alegătorii POT/SOS au pus ștampila pe George Simion, arată sociologul Cătălin Stoica, care are un doctorat la Universitatea Stanford. El a analizat datele unui exit-poll, cel realizat de CURS.  Citește și: ANALIZĂ Puterea uriașă la care aspiră Simion: numește premierul, judecător la CCR, șefii serviciilor secrete Stoica arată că „având în vedere erorile datorate ratelor de răspuns și spiralei tăcerii, datele au fost ponderate pentru ca ele să reflecte distribuția finală a voturilor din țară”. El apreciază că „lucrurile se pot schimba în funcție de rata participării la vot și mobilizarea susținătorilor unui candidat sau altuia”. Electoratul PSD, divizat între Antonescu și Ponta Ce arată sociologul Cătălin Stoica: „Practic, cca 40% dintre alegătorii PSD s-au dus către Antonescu și 40% către Ponta – o evidentă problemă pentru Nicușor Dan (întrucât Ponta pare să îl susțină pe Simion), dar și pentru Simion. Pentru cel din urmă, asta înseamnă, printre altele, că unii dintre susținătorii PSD pot răspunde la semnalele partidului dacă acesta se hotărăște să încline către Nicușor Dan. Votanții PNL la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024: 10,4% au votat cu Simion, 58,6% (doar?) cu Antonescu, 20,2% cu Nicușor Dan, 8,4% cu Ponta și 6,4% cu alți candidați. Votanții USR: 68% au votat cu Nicușor Dan; 15,9% au votat cu alți canidați, categorie ce o include și pe Lasconi 94,3% din alegătorii AUR, din 1 decembrie 2024, au votat cu Simion Mai puțin de 60% dintre votanții SOS și POT l-au votat pe Simion.  Relativ disciplinați, 78,3% dintre votanții UDMR l-au votat pe Antonescu Cu cine au votat cei sub zece clase În ceea ce privește distribuția votului în funcție de nivelul de școlarizare, 48% din cei cu zece clase au votat Simion, iar 44,2% dintre cei cu școală postliceală tot cu liderul AUR. „Absolvenții de facultate au votat covârșitor cu Nicușor Dan (38,5%)”, arată Stoica. Dintre bărbați, doar 18,8% au votat cu Nicușor Dan, iar dintre femei - 22%. Simion a fost votat de 41,6% dintre bărbați și de 36,9% dintre femei.  Tinerii între 18 și 30 de ani s-au dus spre Simion și Nicușor Dan: 43,6% au votat cu liderul AUR, 34,3% cu primarul Capitalei. 

ANALIZĂ Puterea uriașă la care aspiră Simion: numește premierul, judecător la CCR, șefii serviciilor secrete
Politică

ANALIZĂ Puterea uriașă la care aspiră Simion: numește premierul, judecător la CCR, șefii serviciilor secrete

Puterea uriașă la care aspiră George Simion: viitorul președinte numește premierul - post vacant după demisia lui Marcel Ciolacu - un judecător la CCR (mandatul ei expiră în iunie) și șefii serviciilor secrete. Printr-un concurs de evenimente, viitorul președinte va dispune de un spațiu de manevră uriaș, de care nu a mai dispus nici un șef de stat din 2000 până acum.  Citește și: EXCLUSIV Asociatul nepotului lui Ciolacu a finanțat PSD cu 650.000 de lei. Banii, returnați de la buget Puterea uriașă la care aspiră Simion Ce va decide Simion, dacă ajunge președinte, încă din primele zile de mandat: Va desemna viitorul premier, postul fiind vacant. În absența unei coaliții, cu principalul partid parlamentar, PSD, fără lider,  Simion ar avea spațiu de negociere și își poate impune preferatul. El s-a angajat să-l desemneze pe Călin Georgescu în funcția de premier.  Viitorul președinte va numi un judecător la CCR, în locul Liviei Stanciu. Dar expiră și mandatele lui Marian Enache și Atilla Varga, numiți de Senat și Camera Deputaților. Dacă Simion va constitui o nouă majoritate parlamentară, aceasta își va impune oamenii în CCR. Practic, Simion ar putea controla o treime din CCR. Funcția de director al SRI este liberă din iulie 2023. Președintele propune șeful SRI, dar numirea trebuie aprobată de Parlament.  Șeful SIE, fostul deputat PSD Gabriel Vlase, este în funcție din iulie 2018. Șeful SIE este numit de Parlament la propunerea președintelui României. Nu există o procedură de demitere, dar, de obicei, noi șefi de stat forțau demisia acestora.  Șeful STS este numit de CSAT, la propunerea președintelui României.  Mandatul Alinei Corbu la șefia Înaltei Curți de Casație și Justiție expiră în septembrie 2025, fără posibilitatea de a fi reînnoit.  În 2026, expiră mandatele șefilor DNA și Parchetului General. Ei sunt propuși de ministrul Justiției, dar președintele României semnează numirile lor.  În plus, președintele României numește, la propunerea MAE, ambasadorii. De obicei, aceștia au un mandat de patru ani și, de exemplu, în iulie 2025 s-ar încheia, teoretic, misiunea ambasadorului în SUA, Andrei Muraru. 

Austria, în parte responsabilă pentru ascensiunea lui Simion, avertizează un expert elvețian
Eveniment

Austria, în parte responsabilă pentru ascensiunea lui Simion, avertizează un expert elvețian

Austria, responsabilă pentru ascensiunea lui Simion. Milioane de români muncesc în statele vest-europene, adesea în condiții umilitoare. Această realitate a contribuit la sentimentul că sunt considerați europeni de „mâna a doua”, ceea ce alimentează dorința de revanșă și de recunoaștere. Potrivit istoricului elvețian Oliver Jens Schmitt, profesor la Universitatea din Viena și expert în afaceri românești, tocmai aceste frustrări explică ascensiunea politicienilor populiști precum George Simion. Austria, responsabilă pentru ascensiunea lui Simion „De la aderarea României la UE în 2007, niciun lider european de prim rang nu a venit la București să țină un discurs important. Citește și: EXCLUSIV Asociatul nepotului lui Ciolacu a finanțat PSD cu 650.000 de lei. Banii, returnați de la buget Românii vor recunoaștere”, a declarat Schmitt pentru publicația Der Standard. În loc să ofere acest semnal de respect, Austria a adus prejudicii reale prin veto-ul Schengen, afirmă el, adăugând că guvernul austriac nu pare conștient de impactul produs. Lipsa recunoștinței pentru contribuția românilor Schmitt subliniază că tranziția statelor est-europene a presupus sacrificii enorme și o adaptare unilaterală la normele vestice, fără ca aceste eforturi să fie recunoscute. „Nu s-a spus niciodată un simplu ‘mulțumesc’, de exemplu pentru românii care lucrează în sistemul de sănătate din Austria”, a explicat istoricul. Un simplu gest simbolic, cum ar fi o fotografie cu asistente românce și un mesaj de recunoștință, ar fi avut un impact uriaș pentru imaginea României în UE. Diplomația simbolică, complet ignorată Aceste omagii simbolice, cu costuri reduse și valoare politică mare, au fost complet omise. „Este un eșec al politicii, dar și al diplomației”, avertizează Schmitt. El consideră că premierul Austriei ar fi trebuit să viziteze Bucureștiul și să prezinte scuze pentru veto-ul Schengen. Relații economice afectate de lipsa gesturilor politice Schmitt se întreabă dacă diplomații austrieci din România reușesc să comunice cu Ministerul de Externe de la Viena, întrucât chiar și economia austriacă ar trebui să aibă interesul menținerii unor relații bune cu România. Corectarea acestor greșeli ar fi fost posibilă prin simpla asumare a unor poziții diplomatice simbolice. Tăierea pădurilor românești, un subiect sensibil Pe lângă tema migrației, defrișarea pădurilor din România de către companii austriece este un alt subiect extrem de sensibil. „Austriecii nu realizează că acest aspect aduce voturi extremei drepte din România”, afirmă Schmitt. Simion, parte a sistemului pe care îl contestă În România, ca și în alte țări, extremiștii de dreapta și stânga folosesc discursul anti-sistem pentru a atrage voturi. Totuși, Simion, deși promovează un mesaj radical, este el însuși parte din sistem. „Această retorică nu face decât să alimenteze furia cetățenilor, care nu înțeleg că e vorba de lupte interne pentru putere”, avertizează istoricul. Poziția duplicitară a lui Simion față de Republica Moldova George Simion susține că Republica Moldova face parte din România, însă în realitate este perceput de proeuropenii de la Chișinău drept un „agent al Rusiei”. Schmitt subliniază că România nu a luat măsuri concrete și publice pentru a apăra Moldova în cazul unui atac rusesc. Mai mult, Simion și alți extremiști au încercat să blocheze măsurile de protejare a spațiului aerian românesc, sub pretextul evitării escaladării războiului. „Simion face jocul Rusiei” Pozițiile lui George Simion subminează guvernul proeuropean al Maiei Sandu din Moldova și afectează și Ucraina. Schmitt atrage atenția asupra faptului că Rusia ar putea „recompensa” România sau Ungaria cu teritorii, precum nordul Bucovinei, în schimbul recunoașterii supremației ruse – scenariu considerat absurd de istoricul elvețian. „Ar fi reconfigurări teritoriale în stilul lui Stalin, dar care presupun supunere față de Moscova”, explică el. Pericolul votului din furie: o lecție pentru întreaga Europă Schmitt încheie avertizând că discursurile lui Simion alimentează emoții atât de puternice încât rațiunea și istoria complexă nu mai au nicio șansă. „Oamenii aleg pe cine strigă cel mai tare. Votează din furie, cu convingerea că oricum nu se va întâmpla nimic. Dar tocmai asta e pericolul: consecințele sunt reale”, concluzionează istoricul.

Cu Simion președinte, sistemul de pensii se poate prăbuși din cauza intrării în incapacitate de plată, consideră Expert Forum
Politică

Cu Simion președinte, sistemul de pensii se poate prăbuși din cauza intrării în incapacitate de plată, consideră Expert Forum

Simion președinte poate prăbuși sistemul pensiilor. Într-un moment crucial pentru viitorul economic al României, Ana Otilia Nuțu, expert în politici publice și membru fondator Expert Forum, atrage atenția asupra riscurilor majore pe care le-ar aduce o eventuală victorie a lui George Simion la prezidențiale. Simion președinte poate prăbuși sistemul pensiilor Într-o analiză directă și argumentată, Ana Otilia Nuțu explică ce nu li se spune alegătorilor: pierderea încrederii creditorilor internaționali ar putea împinge rapid România spre incapacitate de plată. Citește și: EXCLUSIV Asociatul nepotului lui Ciolacu a finanțat PSD cu 650.000 de lei. Banii, returnați de la buget „Ce nu spune Simion alegatorilor sai: Daca George Simion castiga presedintia, nimeni de pe afara nu va mai avea incredere sa imprumute guvernul. Asta inseamna intrare in incapacitate de plata aproape imediat, la un buget cu deficit de peste 9% din PIB anul trecut. Prima vulnerabilitate a oricarei tari care o ia razna politic e increderea creditorilor in stat, asta e ce s-a vazut pana si in SUA in aprilie. Ma intreb cati oameni, in primul rand pensionari sau bugetari, il urasc atat de tare pe Nicusor cat sa considere ca merita sa isi piarda pensia sau salariul pentru Simion.”

PSD și PNL, măturate la țară de valul pro-Simion: în județul Iași, 92 din 98 de localități au fost câștigate de candidatul AUR
Eveniment

PSD și PNL, măturate la țară de valul pro-Simion: în județul Iași, 92 din 98 de localități au fost câștigate de candidatul AUR

George Simion, succes zdrobitor la Iași. Liberalii ieșeni se arată deschiși la reorganizare, în timp ce social-democrații așteaptă deznodământul de la centru. George Simion, succes zdrobitor la Iași Înfrângerea în primul tur al prezidențialelor reluate a fost mai dureroasă decât se anticipa, mai ales în județul Iași. Citește și: EXCLUSIV Asociatul nepotului lui Ciolacu a finanțat PSD cu 650.000 de lei. Banii, returnați de la buget Harta votului actual nu mai reflectă deloc rezultatele alegerilor locale din anul trecut. Candidatul AUR a dominat zdrobitor, câștigând 92 din cele 98 de localități, în timp ce Crin Antonescu și Nicușor Dan au obținut doar câteva comune, acesta din urmă adjudecându-și și municipiul reședință. Continuarea, în Ziarul de Iași

BREAKING Ciolacu și PSD ies de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan
Politică

BREAKING Ciolacu și PSD ies de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan

PSD iese de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan, s-ar fi decis în ședința conducerii acestui partid, afirmă surse politice. Deocamdată, Marcel Ciolacu demisionează din funcția de premier, dar miniștrii PSD rămân în guvernul interimar. Citește și: BREAKING Surse: Ciolacu a demisionat din funcția de premier, alegerile vor fi gestionate de guvern interimar PSD iese de la guvernare și refuză să-l susțină pe Nicușor Dan Conform Constituției, ei pot rămâne interimari timp de 45 de zile.  Oficial, PSD nu va face nici o recomandare electoratului său pe cine să voteze în turul II, între George Simion și Nicușor Dan. Doar senatoarea Victoria Stoiciu a votat împotriva acestei decizii, iar europarlamentarul Victor Negrescu s-a abținut.  Liberalii au decis în unanimitate să îl susțină pe Nicușor Dan în turul doi al prezidențialelor, aceeași decizie fiind luată și de UDMR. Marcel Ciolacu nu şi-a dat demisia şi din funcţia de preşedinte al PSD, momentan, mai arată aceste surse.   

George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși - presă
Politică

George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși - presă

Președintele AUR, George Simion, a efectuat, imediat după turul I al alegerilor prezidențiale, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși. Publicația locală Turnul Sfatului a prezentat mai multe fotografii cu Simion pe aeroportul din Sibiu, la întoarcerea de la Viena. Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează George Simion, o nouă vizită la Viena, cuibul spionilor ruși  Liderul AUR era singur, neînsoțit. De aici, el a plecat la Alba Iulia. „Domnul președinte George Simion a realizat mai multe materiale de campanie (poze, clipuri video), pentru al doilea tur al alegerilor prezidențiale, cu politicieni europeni de renume în prima parte a zilei. Susținerea pentru George Simion va veni între cele două tururi de la marea majoritate a partidelor patriotice, suveranitate și conservatoare din Uniunea Europeană”, a transmis Departamentul de comunicare al Alianței pentru Unirea Românilor. Însă site-ul Podul arată că aceasta este a treia vizită a lui Simion la Viena în utlimele săptămâni. „Este a treia oară în ultimele săptămâni (...) când Simion ajunge la Viena (...), oraș considerat „cuib” al spionilor ruși. Anul trecut un mare scandal de spionaj a scos la iveală faptul că rețelele rusești sunt infiltrate în toată Europa. Tot în Austria a petrecut ani mulți și Călin Georgescu, care avea inclusiv costisitoare proprietăți imobiliare, deși, de la un moment dat, nu a fost deloc prea clar cum își câștigau soții Georgescu existența. Practic, niciunul din ei nu avea serviciu”, scrie Podul, pe Facebook.    Simion a câștigat zdrobitor alegerile în Austria, unde a fost votat de 20.771 alegători români, respectiv peste 68% din cei care s-au prezentat la secțiile de votare deschise în această țară. 

Simion, baie de mulțime populistă printre muncitori: Îl pun pe Călin Georgescu în fruntea țării
Politică

Simion, baie de mulțime populistă printre muncitori: Îl pun pe Călin Georgescu în fruntea țării

Călin Georgescu este promisiunea lui Simion. Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, s-a întors luni la o fabrică de încălțăminte din Alba Iulia, unde fusese prezent și în urmă cu o săptămână în cadrul campaniei electorale. Cu această ocazie, el le-a mulțumit angajaților pentru sprijinul acordat și le-a promis că nu îi va dezamăgi. Simion, baie de mulțime la Alba Iulia „Ceea ce faceți voi aici înseamnă enorm pentru România. O să rămânem lângă voi, în rândurile voastre, ca să fie câștigați românii de rând, nu parlamentarii și nu cei care au jefuit România timp de 30 de ani”, a declarat Simion la Alba Iulia. Citește și: BREAKING Surse: Ciolacu a demisionat din funcția de premier, alegerile vor fi gestionate de guvern interimar George Simion a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale în județul Alba cu 43,45% din voturi, performanță care i-a întărit susținerea în rândul angajaților fabricii, majoritatea femei, care l-au întâmpinat cu urale și cu apelativul „Trăiască domnul președinte!” Călin Georgescu este promisiunea lui Simion Întrebat de muncitori ce măsuri va lua în calitate de președinte, George Simion a subliniat că prioritatea sa este sprijinirea românilor de rând și a angajatorilor locali: „Nu vă dezamăgim, nu trădăm. Îl punem pe Călin în fruntea țării și trebuie să reducem impozitul pentru angajatorii voștri, ca să vă rămână mai mulți bănuți în buzunar, să vă creșteți copiii aici, în țara noastră.” În timpul vizitei, Simion a reiterat sprijinul pentru Călin Georgescu, fost candidat controversat, promițând că acesta va avea un rol central în noua conducere a țării. Muncitorii i-au reamintit și cu o săptămână în urmă că „trebuie să-l ia pe Călin lângă el” și să ajute românii „să iasă din sclavagism.”

Moldovenii nu cred în „unionismul” AUR: George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova, unde l-au bătut Nicușor Dan și Crin Antonescu
Politică

Moldovenii nu cred în „unionismul” AUR: George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova, unde l-au bătut Nicușor Dan și Crin Antonescu

Moldovenii cu cetățenie română nu cred în „unionismul” clamat de AUR: George Simion a avut rezultat jalnic în Republica Moldova, unde l-au bătut Nicușor Dan și Crin Antonescu. Pe primul loc în secțiile de votare deschise în această țară s-a situat Nicușor Dan, deși partidul de guvernământ, PAS, și-a anunțat sprijinul pentru Crin Antonescu. Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova După numărarea buletinelor de vot din toate cele 64 de secții de votare, clasamentul este: Nicușor Dan - 52,63%, 47.630 de voturi Crin Antonescu - 21,69%, 19.630 voturi  George Simion - 12,47%, 11.282 voturi Elena Lasconi - 9,6%, 8.686 de voturi Victor Ponta a luat sub 3% din voturi în secțiile deschise în Republica Moldova.  George Simion a afirmat în repetate rânduri că România ar trebui să suspende ajutorul acordat Republicii Moldova. „Eu privesc că noi, de fapt, sponsorizăm separatism şi atitudini anti-româneşti. Pentru că am tot avut diferiţi preşedinţi acolo care au avut atitudini duşmănoase la adresa României. Vladimir Voronin, Igor Dodon. «Hai, fraţii noştri români să ne trimită bani». Dar de ce să vă trimită bani vouă, ca stat, care de multe ori aţi avut atitudini anti-româneşti, şi să nu lucreze direct cu şcolile româneşti de acolo, care sunt unioniste, cu cetăţenii, cu autorităţile locale?”, a spus el. Pe de altă parte, Simion are interdicție de intrare în Republica Moldova. 

Nicușor Dan a câștigat alegerile în SUA și Canada. Așa-zisul trumpist Simion, locul II în SUA
Politică

Nicușor Dan a câștigat alegerile în SUA și Canada. Așa-zisul trumpist Simion, locul II în SUA

Nicușor Dan a câștigat alegerile în SUA și Canada, iar așa-zisul trumpist Simion s-a plasat pe locul II în aceste țări. Însă liderul AUR a câștigat la scoruri zdrobitoare în Europa de Vest, din Austria în Marea Britanie. Doar în Olanda, el nu a atins procentul de 50%: cu 11.859 de voturi a avut un procent de 46,28%. În această țară, Nicușor Dan a atras 11.240 de voturi, respectiv 43,86%.  Citește și: ANALIZĂ Prăbușirea coaliției PSD-PNL-UDMR după doar patru luni cu guvernul Ciolacu II Nicușor Dan a câștigat alegerile în SUA și Canada După ce s-a finalizat numărarea voturilor în aceste țări, rezultatele au fost: 1) Nicușor Dan, 48,86% din voturi în SUA, 45% în Canada, respectiv 6.341 de voturi și 3.707. 2) George Simion, 32,89% în SUA, 37,73% în canada, respectiv 4.269 voturi și 3.108. Crin Antonescu s-a plasat pe locul III. În Mexic, Nicușor Dan a obținut 45 de voturi, fiind plasat pe locul I. Simion a obținut cele mai multe voturi din Diaspora în Italia, peste 127.000, unde a câștigat cu un scor de peste 73%. Din Germania i-au venit peste 120.000 de voturi, adică peste 74% din voturile exprimate de românii din această țară. În Marea Britanie, pentru liderul AUR au votat ușor peste 99.000 de români, procentul său fiind de 64,88%. El a câștigat și în Spania și Irlanda.   

România începe războiul de două săptămâni cu Rusia: ce vor face PSD, PNL și UDMR pentru turul al doilea?
Politică

România începe războiul de două săptămâni cu Rusia: ce vor face PSD, PNL și UDMR pentru turul al doilea?

România versus Rusia pentru turul doi: în două săptămâni, va trebui ca românii să aleagă între George Simion și Nicușor Dan. România versus Rusia pentru turul doi În acest moment, Nicușor Dan pare victimă sigură: George Simion a obținut peste 40% din voturi în turul întâi și Victor Ponta, pste 13%. Citește și: După ce a pierdut, Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion Ponta și Simion au mesaje trase la indigo din gama "suveranistă". Mai mult, cel mai probabil, o parte importantă din electoratul PSD va vota tot cu George Simion. În aceste condiții, Goliatul suveranist pare de neînfrânt. Dar ce vor face marile partide, PSD și PNL? Ce va face alianța de guvernare? Pe cine vor sprijini? Sunt aceste partide în stare ca, jucând cartea neutralității, să lase România pe mâna unui rusofil care are interdicție de intrare în Ucraina și Moldova? Românii au două săptămâni pentru a tranșa acest război.

După ce a pierdut, Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion
Politică

După ce a pierdut, Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion

După ce a pierdut, Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion. „Să socotească singuri cu care dintre candidați sunt compatibile ideile pe care le-am prezentat”, a spus candidatul PSD-PNL-UDMR.  Citește și: România începe războiul de două săptămâni cu Rusia: ce vor face PSD, PNL și UDMR pentru turul al doilea? Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion El a recunoscut însă că a pierdut și a spus că pleacă „cu fruntea sus”. „Probabil că o să mă întrebați pe cine susțin în turul 2. Nu știu ce va face coaliția, eu nu am fost parte a coaliției. Eu am prezentat un program, niște idei, niște oameni m-au votat, îi îndemn să socotească singuri cu care dintre candidați sunt compatibile ideile pe care le-am prezentat. Îi îndemn să nu stea acasă și îi îndemn pe toți care azi au votat pentru mine să se prezinte la vot. Nu am nicio obligație, niciun angajament față de niciun partid. E clar că românii știu întotdeauna mai bine ce au de votat, nu am ce recomandări să fac”, a declarat Antonescu.  „Voturile au vorbit, cetățenii au vorbit. Plec din această încercare cred cu fruntea sus. Votul oamenilor trebuie respectat.  Le mulțumesc celor care m-au votat, le împărtășesc tristețea din seara asta, dar viața merge mai departe”, a mai spus el. 

EXIT-POLL ora 21.00: Simion - 30%, Nicușor Dan - 23%, Antonescu - 23%, Ponta - 15%
Politică

EXIT-POLL ora 21.00: Simion - 30%, Nicușor Dan - 23%, Antonescu - 23%, Ponta - 15%

EXIT-POLL ora 21: potrivit exit poll-ului Avangarde, prezentat de Antena 3, Simion - 30%, Nicușor Dan - 23% , Antonescu - 23%, Ponta - 15%. Cu un scor de 4%, Elena Lasconi va avea probleme să-și recupereze, de la stat, sumele cheltuite în campanie. Aceste sume se decontează doar pentru candidații care au obținut peste 3% din voturi.  Citește și: LIVE Prezența la vot și rezultatele numărării, în timp real EXIT-POLL ora 21: Simion - 30%, Nicușor Dan - 23% , Antonescu - 23%, Ponta - 15% Aceste date prezintă opțiunile colectate până la ora 19.00. În plus, nu sunt făcute sondaje în Diaspora, care poate influența decisiv rezultatele. În Diaspora au votat circa un milion de alegători, din totalul de aproape zece milioane. Antena 3 prezintă exit-poll-urile realizate de institutele de sondare Avangarde şi CURS. Totodată, va fi prezentată o cercetare sociologică realizată de ARA Public Opinion la comanda Antena 3 CNN. CURS aparține soțului unei deputate PSD, iar Avangarde este controlat de Marius Pieleanu, și el considerat un apropiat al PSD. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră