Israel, ofensivă militară în Gaza, mai multe țări europene cer ridicarea blocadei asupra Fâșiei
Israel, nouă ofensivă majoră în Gaza. Armata israeliană a anunțat lansarea unor „atacuri la scară largă” în Fâșia Gaza, ca parte a etapelor inițiale ale Operațiunii Gideon's Chariots. Israel, nouă ofensivă majoră în Gaza Scopul declarat este preluarea controlului asupra unor zone strategice, eliberarea ostaticilor și înfrângerea grupării Hamas. Citește și: Faliment: dacă Simion câștigă, băncile vor vinde luni dimineață titlurile de stat pe care le dețin, cu efecte catastrofale asupra României În ultimele ore, au fost mobilizate trupe suplimentare, iar bombardamentele s-au intensificat. Apel european: opriți ofensiva și permiteți ajutoarele Șapte țări europene, Islanda, Irlanda, Luxemburg, Malta, Slovenia, Spania și Norvegia, au cerut Israelului să înceteze imediat operațiunile militare și să ridice blocada asupra Fâșiei Gaza. Într-o declarație comună, liderii au subliniat gravitatea catastrofei umanitare și au solicitat acces sigur și nestingherit pentru organizațiile umanitare internaționale. Catastrofă umanitară iminentă: peste 50.000 de morți Potrivit estimărilor, peste 50.000 de persoane – bărbați, femei și copii – și-au pierdut viața în conflict, iar mii riscă să moară de foame în zilele următoare dacă nu se iau măsuri urgente. Liderii europeni au denunțat și escaladarea violenței în Cisiordania și Ierusalimul de Est, criticând intensificarea coloniilor ilegale și operațiunile militare. Europa condamnă strămutarea forțată și cere negocieri Declarația avertizează că orice încercare de strămutare forțată a palestinienilor ar reprezenta o încălcare gravă a dreptului internațional. Cele șapte state europene cer reluarea de urgență a negocierilor pentru un armistițiu și eliberarea ostaticilor, subliniind că o soluție durabilă este posibilă doar prin implementarea modelului cu două state.