vineri 30 ianuarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: funcțional

3 articole
Eveniment

Rovinieta, sistem din nou funcțional: poate fi achiziționată prin toate metodele

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, sâmbătă, că sistemul de achiziționare a rovinietei funcționează din nou, după ce a fost indisponibil timp de câteva ore din cauza unor probleme tehnice. Rovinieta poate fi cumpărată prin toate metodele disponibile Potrivit unei informări publicate pe pagina oficială de Facebook a CNAIR, șoferii pot achiziționa din nou rovinieta folosind toate canalele puse la dispoziție de companie. Citește și: Premierul Bolojan nu a mai suportat atacurile Olguței Vasilescu și i-a răspuns cu fapte: „Patru ani de zile nu s-au făcut lucrările acolo” „Din acest moment rovinieta poate fi din nou achiziționată prin toate metodele puse la dispoziția utilizatorilor infrastructurii rutiere (sms, platforme online, benzinării)”, a transmis CNAIR. Precizări importante pentru șoferi Reprezentanții CNAIR au reamintit că, în situațiile în care conducătorii auto au circulat pe rețeaua națională de drumuri fără a putea cumpăra rovinieta înainte de plecare, aceasta poate fi achiziționată ulterior, în aceeași zi. Concret, rovinieta poate fi cumpărată până la ora 24:00 a zilei respective, fără a fi aplicate sancțiuni, conform reglementărilor în vigoare. CNAIR nu a oferit detalii suplimentare cu privire la natura defecțiunilor tehnice, dar a dat asigurări că sistemul este din nou operațional și funcționează în parametri normali.

Sistemul de achiziționare a rovinietei, funcțional (sursa: Facebook/Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere)
Traficul petrolier din Novorossiisk, reluat (sursa: cpc.ru)
Internațional

Portul rusesc Novorosiisk, prin care ajunge petrol și în România (Rompetrol), funcțional după atac

Exporturile de petrol prin portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră au fost reluate duminică, după o suspendare de două zile cauzată de un atac ucrainean cu rachete și drone. Portul este esențial atât pentru exporturile de petrol rusesc, cât și pentru cele de petrol kazah transportat prin conducta CPC (Caspian Pipeline Consortium). Impactul asupra pieței: creștere imediată a prețului petrolului Suspendarea temporară a livrărilor, care însumează aproximativ 2,2 milioane de barili pe zi, adică aproape 2% din oferta globală de petrol, a dus la o creștere de circa 2% a cotațiilor internaționale. Citește și: Băsescu: „Șmecherul” Georgescu s-a prins că Simion și Anca Alexandrescu vor să se folosească de el Novorossiisk gestionează aproximativ o cincime din exporturile de petrol ale Rusiei, iar o oprire prelungită ar obliga Moscova să recurgă la rute alternative mai lungi și mai costisitoare, cu posibile reduceri ale volumelor exportate. Terminalul CPC, afectat, dar repornit rapid Atacul ucrainean a lovit și terminalul conductei CPC, prin care este transportat preponderent petrol kazah. Deși operațiunile au fost suspendate temporar, livrările au fost reluate încă de vineri, după o intervenție rapidă a operatorilor. Atacuri ucrainene asupra infrastructurii energetice ruse Ucraina continuă să lovească obiective strategice rusești – rafinării, rezervoare de combustibil, depozite de muniții și aerodromuri – prin atacuri cu drone, într-o strategie de război asimetric menită să afecteze logistica militară rusă și să reducă veniturile Moscovei din exporturile energetice. În replică, Rusia lansează atacuri repetate cu drone și rachete asupra infrastructurii de electricitate și gaze a Ucrainei. Aceste lovituri provoacă pene de curent tot mai frecvente, într-un moment în care iarna se apropie, amplificând vulnerabilitățile populației civile și presiunea asupra sistemului energetic ucrainean.

Un elev din doi, analfabet funcțional în România (sursa: Digi24)
Economie

Un elev din doi, analfabet funcțional

Un elev din doi, analfabet funcțional în România. O statistică a Băncii Mondiale arată că aproape 50% dintre elevi români nu înțeleg ce citesc sau nu pot face calcule simple. În același timp, 53% dintre elevi sunt bursieri de merit, potrivit datelor Ministerului Educației. În 2020, potrivit Ministerului Educației, erau 123.000 de elevi care reușiseră să obțină medii mai mari de 8.50. În 2021, numărul mediilor bune a explodat: avem acum 754.000 de elevi care au obținut medii mai mari de 8,50. Pentru tineri, bursa de merit înseamnă și bani, și orgoliu. Cătălina Ifrim, Consiliul Național al Elevilor: "Pot însemna niște bani astfel încât să reprezinte un aport pentru pregătirea sau pentru admiterea la una dintre facultăți. Nu mi-a fost străină situația în care un profesor sau director nu dorea să includă elevi în bacalaureat pentru a nu intra în examen și pentru a nu scădea ponderea de promovabilitate". Un elev din doi, analfabet funcțional Profesorii recunosc că, de când s-au mutat în online, au dat 10 mult mai ușor. Iuliana Căplescu, profesor Colegiul Național Matei Basarab: "Nu există în nicio metodologie a predării și evaluării în online obligația elevului de a sta cu camera deschisă. Nu știi cine îți scrie și cine îți postează poate copiat, poate un părinte... Deja se vede diferența". Citește și: Premierul Ciucă, acuzat că a plagiat în 42 din cele 138 de pagini ale doctoratului Andreea Ionescu, reprezentant al asociației "Părinții cer schimbare": "Există o categorie de părinți pentru care notele înseamnă contează foarte mult, dar asta e tot o reminiscență a sistemului". România este țara care reușește să aibă, în același timp, aproape 50% analfabeți funcțional, potrivit Băncii Mondiale și 53% bursieri de merit. Asta se vede și la examenele naționale, și la testările internaționale. Experții în Educație spun că absurdul ar putea dispărea chiar de anul viitor. Sistemul de evaluare scârțâie grav Gelu Duminică, sociolog: "De multe ori, nota 10 luată în foarte multe școli nu înseamnă că elevul e merituos, ci doar că sistemul de evaluare e unul care merită serios îmbunătățit". Ciprian Fartusnic, cercetător științific la Unitatea de Cercetare în Educație: "Îți trebuie niște descriptori care să zică: ok, cu multe greșeli, cu mult ajutor și pe texte scurte, el e capabil să facă un rezumat. Asta e pentru 5. Dacă greșelile sunt mai puține și textele mai lungi, asta e pentru 6. Dacă deja e mai puțin ajutor din partea profilor e pentru 7". Până atunci, ministrul Educației are propria soluție pentru a încuraja performanța. Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, la Jurnalul de Seară al Digi24: "Propun ca primii trei din fiecare clasă cu condiția să nu fie sub nota 9 (pentru bursa de merit – n.r.). Pentru că altfel avem clase cu 33 elevi din 35 care au avut 10. Cum faci diferențierea?!"

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră