sâmbătă 06 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: discurs

29 articole
Internațional

Zelenski refuzat la gala Oscar, ipocrizie

Zelenski refuzat la gala Oscar, ipocrizie. Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a calificat drept un "exemplu de ipocrizie" faptul că preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, nu a fost invitat să ia cuvântul la ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Zelenski refuzat la gala Oscar, ipocrizie "Cred că, dacă câştigă un Oscar pentru cel mai bun film străin în timp ce preşedintele Zelenski, care luptă, care conduce ţara, care duce cel mai mare război de după cel de-al Doilea Război Mondial în Europa, nu are voie să vorbească la Oscaruri, nu se poate găsi un exemplu mai bun de ipocrizie a managerilor şi producătorilor de top din industria cinematografică", a declarat ministrul ucrainean pentru ziarul german de duminică Bild am Sonntag. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online "Cuvântul ridicol nu este suficient pentru a descrie această ipocrizie", a mai spus Kuleba, care a precizat că nu pune la îndoială calitatea filmului. "Spun doar, oameni buni, dacă sunteţi pe cale să premiaţi un film despre război şi nu vă gândiţi, atunci când beţi şampanie şi purtaţi rochii frumoase şi diamante, că altcineva vrea să audă o poveste reală despre războiul care se întâmplă aici şi acum, atunci este ceva în neregulă cu voi", a justificat Kuleba. Este pentru a doua oară când Academia Oscarurilor refuză să-i permită lui Zelenski să ţină un discurs la ceremonia de decernare a premiilor, ceea ce provoacă agitaţie, discuţii şi speculaţii cu privire la motivul refuzului, notează ziarul de duminică. Citește și: ANALIZĂ Experții militari din China comunistă estimează că războiul din Ucraina se va termina în vară: acesta este motivul pentru care Beijingul se grăbește să pară mediatorul păcii Producătorul american Will Packer a refuzat deja apariţia lui Zelenski la gală anul trecut, potrivit Variety, se pare că din cauza îngrijorării că războiul de agresiune al Rusiei ar primi atenţie la Hollywood doar pentru că victimele sunt albe.

Zelenski refuzat la gala Oscar, ipocrizie (sursa: bild.de)
Atmosferă de înmormântare și personaje adormite la discursul lui Putin
Eveniment

Atmosferă de înmormântare și personaje adormite

Discursul „istoric” al lui Putin a fost urmărit, live, de zeci de participanți mobilizați la Gostiny Dvor, din Moscova, într-o atmosferă de înmormântare și cu personaje adormite în sală. Printre cei care ațipiseră înainte de începerea discursului: fostul președinte Dimitri Medvedev. Fotografia oficială a Kremlinului În jurul sălii din zona Kremlinului unde s-a desfășurat acest eveniment, s-au luat măsuri speciale de securitate, neobișnuite chiar și pentru capitala unei țări aflate în război. Discursul a durat circa o oră și a fost transmis pe ecrane gigantice instalate în Moscova. Comentatorii remarcă faptul că celbrul șef al mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, zis și „bucătarul lui Putin”, n-ar fi fost invitat, un semn că a căzut în dizgrație. Prigozhin in disgrace: the leader of the Wagner PMC was not invited to the announcement of Putin's message More recently, the Kremlin's herald of sands reported that the event would be attended by members of "svo". But, apparently, prigozhin is not like that./1 pic.twitter.com/zE2PZzzKsi— Lew Anno Yieretz Israel (@anno1540) February 21, 2023 Atmosferă de înmormântare și personaje adormite „Discursul lui Putin este greu de urmărit. Nu doar pentru că VVP nu este un orator. Este vocea unei realități alternative, a unei lumi contrare în care NATO, pedofilii occidentali și profitorii "democratici", "naziștii" ucraineni amenință existența Rusiei, a ortodoxiei naționale și a autocratului său”, a scris, pe Twitter, istoricul Sebag Montefiore, cunoscut pentru cărțile sale despre Rusia. Vladimir Putin şi-a început discursul vorbind despre „operaţiunea militară specială” lansată în Ucraina, reamintind care au fost motivele pentru care Moscova a lansat-o şi dând vina pe NATO, care ameninţa securitatea Rusiei. „Au jucat un joc murdar”, „au avut un comportament cu două feţe, pe care l-am văzut şi în Iugoslavia şi Siria”, îşi mint propriii cetăţeni - a început Putin seria de acuzaţii la adresa SUA şi a aliaţilor lor. El a arătat că nicio ţară din lume nu are atâtea baze militare în lume ca SUA. „Au ieşit din tratate. Au făcut asta cu un motiv” - a spus el. Audience listening to Putin's annual speech. pic.twitter.com/gKMRhxaXco— J. Clarke ???? (@Jacob_EClarke) February 21, 2023 Ei au început războiul, a acuzat Putin, referindu-se la NATO. Noi ne protejăm teritoriul, a arătat el. DeFapt.ro este un proiect independent: Ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit către Defapt.ro. Durează un minut, online

Putin ar putea recunoaște independența Transnistriei Foto: Kremlin.ru
Eveniment

Putin ar putea recunoaște independența Transnistriei

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea recunoaște independența Transnistriei, în discursul pe care-l va ține la un an de la invadarea Ucrainei, susțin surse politice. Putin va rosti marți, 21 februarie, la ora 09.00 GMT, primul său discurs în faţa Adunării Federale din ultimii aproape doi ani, cu trei zile înainte de împlinirea unui an de când a lansat, pe 24 februarie 2022, războiul din Ucraina. Putin ar putea recunoaște independența Transnistriei Relațiile dintre Republica Moldova și Rusia au devenit tot mai tensionate în ultimele săptămâni. Regimul de la Chișinău a acuzat Moscova că urmărea să orchestreze o lovitură de stat. „Am spus în repetate rânduri că sponsorii occidentali ai actualei conduceri a Republicii Moldova conduc cu încredere ţara pe calea Ucrainei şi a statelor baltice”, a fost replica ministerului rus de Externe. La o zi după ce Republica Moldova a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană, în primăvara anului 2022, Tiraspolul a solicitat autorităților de la Chișinău recunoașterea independenței autoproclamatei „Republici Moldovenești Nistrene”. Regiunea Transnistria și-a auto-proclamat independența după 1990, iar în 1992 a izbucnit un scurt război între armata Rusiei și Guvernul de la Chișinău. Recent, în Republica Moldova au fost adoptate amendamente la Codul Penal, care prevăd pedeapsa cu închisoarea pentru separatism. În septembrie 2022, preşedintele rus, Vladimir Putin, a recunoscut independenţa regiunilor ucrainene Herson şi Zaporojie. Puteți citi și: ANALIZĂ Trei atacuri propagandistice împotriva Ucrainei dirijate de Antena 3 „CNN” și preluate de PSD, AUR și Șoșoacă Rusia a recunoscut independenţa Republicii Populare Doneţk (DNR) şi a Republicii Populare Lugansk (LNR), la cererea liderilor lor separatişti pro-ruşi, la sfârşitul lunii februarie, cu puţin timp înainte de lansarea ofensivei sale în Ucraina.

Putin, show-delir de trei ore (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin, show-delir de trei ore

Putin, show-delir de trei ore. Președintele rus a fost invitat să țină un discurs și să răspundă la întrebări la Clubul Internațional de Discuții Valdai, lângă Moscova. A fost a 19-a ediție a acestui eveniment, care anul acesta a avut tema "O lume post-hegemonică: justiție și securitate pentru toți". Putin, show-delir de trei ore Discursul (VIDEO) pe care Putin l-a ținut a durat aproape o oră. Peste două ore și jumătate după, președintele rus a răspuns la întrebările celor prezenți în sală. Tonul general al discursului și al întrebărilor a fost unilateral: Rusia este o victimă în jocul democrațiilor occidentale care vor să-și impună valorile asupra întregii lumi. Valori mercantile, comerciale, care vizează acapararea de resurse. Un rezumat al prezenței lui Putin la Valdai a făcut scriitorul Mitoș Micleușanu: "delirul lui putin de la clubul valdai l-a întrecut pe cel din 30 sept. ieri în fața unui public restrâns, printre care un indian care dădea extatic din cap, putin a citat din dostoevski și soljenițîn. a amintit de hiroshima și nagasaki. a vbit despre situatia ecologică și speciile pe cale de disparitie. pe scurt (că n-am rezistat o oră) a spus așa: 1: că ucraina e creația rusiei și doar în cadrul rusiei poate duce o existență normală. 2: a vbit despre originile sale muncitorești, despre simplitate, modestie, că e aproape de inimile oamenilor, că-i aude, că-i înțelege, că știe ce vor. (pt următorul mandat presupun) 3: a vbit despre războiul demarat de ucraina împotriva rusiei. provocat și declanșat de americani. normal. 4: a spus că ucraina pregătește o catastrofă nucleară. 5: a spus că e timpul pentru o schimbare de paradigmă globală. (ios de acord, dar să fie AI la schimbător, ceva din taiwan sau tibet) Citește și: Planeta a devenit un loc mult mai periculos: SUA și-au modificat strategia nucleară pentru a „descuraja orice formă de atac strategic” din partea Rusiei, Chinei, Coreei de Nord 6: a vbit despre pace si prietenie, despre importanța și respectul suveranității statelor lumii. despre dreptul la libera alegere a traiectoriei oricărui stat. (corect? corect!) 7: când pierdea rândul de pe foaie, mai dădea perle de la el, cioace, bâlbe, oftături, grimase. dar măcar nu a mai dat din picior, se vede ca i-au atras atenție ai lui data trecută. 8. a mai spus chestii, socoteli. una alta. faze. situații. momente. treburi. citate. trimiteri. istorie. 9: au fost puse intrebări (confortabile) a răspuns superb. indianul cu barbă din primul rând dădea mai departe extatic din cap, că da, că înțelege, că-i super! trolling next level. mi-a amintit de osho. concluzia mea: putin nu doar că e paralel cu lumea asta, dar e paralel deja cu sine, cu ce vrea și cu ce zice. foarte slab, nepregătit și rătăcit."

Zelenski, noaptea, lângă epava unei drone (sursa: president.gov.ua)
Internațional

Zelenski, noaptea, lângă epava unei drone

Zelenski, noaptea, lângă epava unei drone. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, stând afară, în întuneric, lângă epava unei drone doborâte, că numeroasele atacuri ruse asupra centralelor electrice nu vor frânge spiritul ucrainenilor. Zelenski a amintit că, în fiecare an pe 28 octombrie, Ucraina sărbătorește eliberarea de nazism. Zelenski, noaptea, lângă epava unei drone Renunţând la cadrul său obişnuit de interior, Zelenski a spus în mesajul său video zilnic că în ultimele două zile Kievul a doborât 23 de drone. În ultimele două săptămâni, Rusia a lansat zeci de rachete şi vehicule aeriene fără pilot asupra reţelei ucrainene de producţie a energiei electrice, cauzând daune majore şi întreruperi de curent. "Bombardamentele nu ne vor frânge: să auzi imnul inamicului pe pământul nostru este mai înfricoşător decât (să auzi) rachetele inamicului pe cerul nostru. Nu ne este frică de întuneric", a declarat Zelenski. Kievul şi patru regiuni ucrainene ar putea fi nevoite să întrerupă alimentarea cu energie electrică pentru mai mult timp decât era prevăzut, după atacurile ruse, a anunţat joi un oficial ucrainean de rang înalt. Citește și: Mossadul a început să coopereze cu Ucraina. Zelenski a refuzat să dea detalii, spunând doar că serviciile de informații „lucrează” Zelenski a mai spus că Rusia a lansat până acum mai mult de 8.000 de atacuri aeriene şi 4.500 de rachete.

Putin încearcă să-și ascundă eșecul evident (syrsa: kremlin.ru)
Internațional

Putin încearcă să-și ascundă eșecul evident

Putin încearcă să-și ascundă eșecul evident. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat joi Occidentul că înarmează Ucraina cu unicul obiectiv de a slăbi Rusia, iar astfel SUA şi Europa devin "parte" în conflict, relatează agenţiile EFE şi DPA. Mobilizarea, absentă din discursul lui Lavrov Lavrov s-a exprimat astfel la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, unde au fost prezenţi şi omologii săi ce reprezintă principalele puteri ale lumii, inclusiv secretarul american de stat, Antony Blinken, dar şi ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba. Şeful diplomaţiei ruse nu a făcut în intervenţia sa nicio menţiune despre decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a mobiliza 300.000 de rezervişti pentru a consolida trupele ce participă la agresiunea începută în februarie contra Ucrainei, dar a criticat dur sprijinul militar pe care SUA, Marea Britanie şi state membre ale UE îl oferă Kievului. Putin încearcă să-și ascundă eșecul evident "Această politică presupune o participare directă a Occidentului în conflict şi îl transformă în parte a conflictului", a insistat şeful diplomaţiei ruse. Conform acestuia, în Ucraina trupele ruse se confruntă "nu doar cu formaţiunile neonaziste ale regimului de la Kiev, ci şi cu maşinăria militară a Occidentului colectiv". Citește și: SUA, mesaj foarte răspicat: Putin nu trebuie lăsat să scape fără să răspundă pentru ce a făcut în Ucraina Mai mult, Lavrov a acuzat Kievul de "tactici teroriste", precum folosirea populaţiei civile ca "scuturi umane", şi a estimat că Ucraina a devenit sub conducerea preşedintelui Volodimir Zelenski un "stat complet totalitar". Vin der Leyen nu vrea armistițiu În acest timp, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a declarat împotriva convenirii unui armistiţiu între Rusia şi Ucraina, motivând că singura opţiune pentru ca acest război să se încheie este ca Rusia să pună capăt invaziei. Ea a făcut această afirmaţie într-un discurs susţinut la Universitatea Princeton, unde a venit în cadrul programului său stabilit cu ocazia prezenţei în SUA la Adunarea Generală a ONU. "Ştiu că unii cer o încetare a focului, dar realitatea este că dacă Rusia încetează să lupte, nu va mai fi război în Ucraina. Dar dacă Ucraina încetează să lupte, nu va mai exista Ucraina", a apreciat Ursula von der Leyen, adăugând că armata ucraineană a făcut "progrese impresionante, eliberând multe sate şi oraşe", iar "aceasta necesită consolidare".

Putin, nevoit să-şi amâne discursul la Forumul de la Sankt Petersburg, din cauza unui atac cibernetic Foto: News.ro
Internațional

Putin, nevoit să-şi amâne discursul

Putin, nevoit să-şi amâne cu o oră discursul la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, din cauza unui atac cibernetic, anunţă Kremlinul. Sistemul de acreditatre a fost vizat de un atac cibernetic de ”negare a serviciului” (ddos). Putin, nevoit să-şi amâne discursul Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că acest atac a fost lansat joi şi că a dezactivat sistemul de acreditare şi de primire a invitaţilor la forum, antrenând o serie de probleme de acces. Specialişti lucrau să soluţioneze pronblema, iar discursul lui Putin a fost amânat, anunţă Peskov, citat de news.ro. Forumul economic anual de la Sankt Petersburg - care se desfăşoară de miercuri şi până sâmbătă - a fost lansat de către Kremlin în 1997, cu scopul de a atrage investiţii străine, a discuta politici economice şi promovării unei imagini a unei Rusii deschise afacerilor, după dispariţia regmului sovietic. Rusia prezintă acest eveniment drept ”Davosul rusesc”. În pofida faptului că Rusia este cea suspectată de atacuri cibernetice în Occident, Putin acuza luna trecută că atacuri ale unor ”structuri de stat” străine vizând Rusia au crescut de câteva or. El anunţa că Moscova urmează să-şi consolideze apărarea cibernetică prntr-o reducere a folosirii software-ului şi hardware-ului străine. Site-uri aparţinând multor companii de stat şi presei au fost vizate de hackeri după ce Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie, cu scopul de a afişa informaţii care contravin liniei oficiale a Moscovei cu privire la Războiul rus din Ucraina. Rusia a primit ani de zile lideri mondiali şi oameni de afaceri de talie la acest forum economic, în al doilea cel mai important oraş rusesc, însă anul acesta elita globală stă departe, în urma sancţiunilor internaţionale impuse Moscovei din cauza Războiului din Ucraina. Talibanii, așteptați la Forum Moscova compensează acest lucru, săptămâna aceasta, invitând actori mai mici, ca China, a doua economie mondială, care nu i-a impus sancţiuni. Pe lista participanţilor, mult mai mică decât în anii precedenţi, se află ministrul Comerţului din Emiratele Arabe Unite (EAU). Liderul separatist prorus al ”republicii” de la Doneţk Denis Puşilin se află, de asemenea, printre participanţi. Citește și: Procentul românilor care nu cred că Rusia este vinovată pentru invadarea Ucrainei, printre cele mai mari din Europa (sondaj ECFR) Este aşteptat la forum şiun reprezentant al talibanilor - în pofida faptului că Rusia îi desemnează pe talibani drept o grupare teroristă.

Putin spune că Occidentul este de vină (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin se crede Stalin în 1945

Putin se crede Stalin în 1945. Preşedintele rus a dat asigurări că, "la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră", sporind comparaţiile între cel de-al doilea Război Mondial şi conflictul din Ucraina, într-un mesaj de felicitare transmis de 8 mai - cu prilejul celei de-a 77-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste - liderilor şi cetăţenilor din mai multe ţări ex-sovietice, dar şi regiunilor separatiste din estul Ucrainei. Putin se crede Stalin în 1945 "Astăzi, militarii noştri, la fel ca strămoşii lor, se bat cot la cot pentru eliberarea ţării lor natale de mizeria nazistă, cu încrederea că, la fel ca în 1945, victoria va fi a noastră", a susţinut Putin. "Astăzi, datoria comună este de a împiedica renaşterea nazismului, care a provocat atâtea suferinţe popoarelor din diferite ţări", a adăugat şeful statului rus, exprimându-şi dorinţa ca "noile generaţii să fie demne de amintirea taţilor şi bunicilor lor". "Este nevoie să conservăm şi să transmitem (...) adevărul despre faptele războiului, valorile spirituale comune şi tradiţiile de prietenie şi frăţie", a spus Putin, citat de Kremlin. În intervenţia sa, Putin şi-a înmulţit referirile nu doar la militari, ci şi la civilii din "frontul interior", "care au zdrobit nazismul cu preţul nenumăratelor sacrificii". Delirul anti-nazist din capul lui Putin "Din nefericire, astăzi, nazismul ridică din nou capul", a apreciat preşedintele rus, într-un pasaj destinat ucrainenilor. "Datoria noastră sacră este de a-i împiedica pe moştenitorii ideologici ai celor care au fost învinşi" în ceea ce Moscova numeşte "Marele Război patriotic" "să-şi ia revanşa", a mai spus Putin, care le-a urat "tuturor locuitorilor Ucrainei un viitor paşnic şi drept". EFE notează că felicitările au fost adresate guvernelor şi popoarelor din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, R. Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan, dar şi autoproclamatelor republici Abhazia şi Osetia de Sud. Felicitări pentru Donețk și Lugansk În plus, Putin i-a felicitat pe liderii şi pe cetăţenii autoproclamatelor "republici populare" Doneţk şi Lugansk, recunoscute de Moscova cu doar câteva zile înaintea lansării invaziei militare în Ucraina. Putin a felicitat şi popoarele Georgiei şi Ucrainei, însă nu şi autorităţile celor două ţări, care şi-au manifestat interesul de a adera la NATO. Citește și: Marcarea sfârșitului celui de-al doilea război mondial trimite Rusia și SUA în plin război rece: șeful Dumei de la Moscova acuză Washingtonul de implicare directă în războiul din Ucraina Luni, 9 mai, la Moscova va fi organizată o paradă militară care să marcheze victoria împotriva Germaniei naziste. Atunci când a anunţat, la 24 februarie, lansarea "operaţiunii militare speciale" ruse în Ucraina, Putin a afirmat că obiectivul acestei intervenţii este "demilitarizarea şi denazificarea" Ucrainei.

Zelenski va susține un discurs în Parlamentul României (sursa: cnn.com)
Politică

Zelenski va susține un discurs în Parlamentul României

Preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a anunţat, miercuri, că liderul ucrainean Volodimir Zelenski va susţine un discurs în Parlamentul României, acest lucru urmând să aibă loc săptămâna viitoare, potrivit Agerpres. Zelenski va susține un discurs în Parlamentul României "Discuţie importantă cu prim-ministrul Ucrainei, Denys Shmyhal: preşedintele Zelenski va susţine un discurs în Parlamentul României. Ca preşedinte al Senatului voi aranja ca acest discurs să aibă loc săptămâna viitoare. Ucraina are tot sprijinul meu. Mulţumesc, Denys!", a scris Cîţu, miercuri, pe Twitter. Citește și: Pentagon: Forțele ruse din jurul Kievului se repoziționează, nu se retrag, ba chiar pot pregăti o ofensivă majoră în alte zone. Să fim lucizi. Nimeni să nu creadă minciunile Rusiei Volodimir Zelenski a vorbit în Parlamentele mai multor țări, precum Marea Britanie, Germania, Italia, Japonia, dar și în Congresul SUA, acest lucru realizându-se prin intervenții video în timp real. Discursurile liderului de la Kiev au fost întâmpinate cu aplauze, minute în șir în toate Parlamentele, inclusiv în Parlamentul European.

Putin, huiduit pe stadion la Moscova (sursa: Agerpres)
Eveniment

Putin, huiduit pe stadion la Moscova

Putin, huiduit pe stadion la Moscova. O înregistrare video postată pe canalul de Telegram Ukraina Online arată cum, în timpul discursului de vineri al președintelui rus pe stadionul Lujniki din Moscova, o parte din spectatori fluieră și huiduie. Înregistrarea pare făcută cu un telefon mobil de undeva din fața scenei, din partea superioară a tribunelor. Putin, huiduit pe stadion la Moscova La un moment dat în timpul discursului, când liderul de la Kremlin era pe cale să laude eroismul militarilor ruşi angajaţi în lupte în Ucraina, televiziunea publică rusă Rossiya-24 a început să difuzeze alte momente de la acest eveniment, discursuri oficiale şi cântece populare. Citește și: VIDEO Putin „dispare” brusc de pe ecranul televizorului, în timpul unui discurs, la un concert cu ocazia marcării anexării Crimeei Rossiya-24 a reluat, un sfert de oră mai târziu, difuzarea intervenţiei liderului de la Kremlin, transmițând discursul cu întârziere. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ulterior agenţiilor ruse de presă că transmisiunea în direct a fost întreruptă din cauza unei ”pene tehnice la un server”.

Putin ”dispare” brusc de pe ecranul televizorului Foto: Captură video
Internațional

Putin ”dispare” brusc de pe ecranul televizorului

Putin ”dispare” brusc de pe ecranul televizorului, în timpul unui discurs transmis de canalele rusești. Putin ”dispare” brusc de pe ecranul televizorului Liderul de la Kremlin era pe cale să laude eroismul militarilor ruşi angajaţi în lupte în Ucraina, în faţa a zeci de mii de persoane, pe stadionul Lujniki, moment în care televiziunea publică rusă Rossiya-24 a început să difuzeze alte momente de la acest eveniment, discursuri oficiale şi cântece populare. Here's video of Putin suddenly vanishing mid-sentence. Where is he?! pic.twitter.com/c6VqE6GG3s— max seddon (@maxseddon) March 18, 2022 Rossiya-24 a reluat, un sfert de oră mai târziu, difuzarea intervenţiei liderului de la Kremlin, transmițând discursul cu întârziere. Moscow’s Luzhniki stadium, which hosted the World Cup final in 2018, is packed out for a pro-war rally on the anniversary of Russia’s Crimea annexation.Lots of reports of state employees being bussed in. They’re watching a video with Ukrainian flags being thrown to the ground pic.twitter.com/fIKEzD5WnV— max seddon (@maxseddon) March 18, 2022 Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ulterior agenţiilor ruse de presă, că transmisiunea în direct a fost întreruptă din cauza unei ”pene tehnice la un server”. Opt ani de la invadarea Crimeei În discursul său la evenimentul intitulat "Primăvara din Crimeea", președintele rus a lăudat invazia din Ucraina, care, conform narativului oficial de la Moscova, se numește "operațiune militară specială". El a evocat, după o interpretare proprie, evenimentele de acum 8 ani, marcate de fuga în Rusia a fostului președinte Viktor Ianukovici, pe fondul protestelor populare pro-europene. După schimbarea de regim de la Kiev, pe care Putin o numește "lovitură de stat", armata rusă a invadat Crimeea. Citește și: Kovesi, vizită extraordinară la Kiev. Acord cu Parchetul General ucrainean pentru confiscarea averilor criminalilor de război

Putin pe stadion: Ucraina, dragoste creștină (sursa: AP)
Internațional

Putin pe stadion: Ucraina, dragoste creștină

Putin pe stadion: Ucraina, dragoste creștină. Vladimir Putin a vorbit mulțimii adunate pe stadionul Lujniki din Moscova. Putin pe stadion: Ucraina, dragoste creștină "Fiecare cuvânt din Constituția noastră e de mare importantă. Crimea a trebuit să fie scoasă din starea umilitoare în care se află și a fost readusă la Rusia. Scopul operațiunii din Ucraina este să salvăm oamenii de genocid. Din dragoste creștină am fost obligați să îi salvăm pe frații noștri din Donbas", a spus Putin. Citește și: ANALIZĂ Poate fi Putin judecat pentru crime de război? În acest timp, ucrainenii se ascund sau încearcă să fugă din fața bombardamentelor iar soldații ruși mor în "operațiunea specială" a lui Vladimir Putin în Ucraina. Dar rușii sărbătoresc "Ziua reunificării Crimeei cu Rusia" pe 18 martie. Cu această ocazie au loc concerte grandioase în mai multor orașe din Rusia, pe stadioane. https://www.youtube.com/watch?v=12SIYzJOq_g&feature=emb_title Locuitorii din Sankt Petersburg participă la un concert denumit "Za Россию!" (Pentru Rusia). "Vor ieși pe scenă Valeria, Buinov, Zara și formația Marsilia", scrie fontanka.ru, citată de Ziarul de Gardă. Între timp, rușii din Moscova participă la concertul "Крымская весна" (Primăvara din Crimeea), transmite NEXTA.

Discursul lui Zelenski, tradus printre lacrimi (sursa: Welt)
Internațional

Discursul lui Zelenski, tradus printre lacrimi

Discursul lui Zelenski, tradus printre lacrimi. O interpretă pentru Welt, canal german de știri de televiziune, a izbucnit în plâns, în timp ce traducea discursul transmis în direct, al președintelui Ucreainei Volodimir Zelenski, relatează New York Post. Discursul lui Zelenski, tradus printre lacrimi Femeia poate fi auzită sufocată de lacrimi, în timp ce încearcă să traducă mesajul lui Zelenski în germană. "Rusia este pe calea răului, Rusia trebuie să-și piardă vocea în ONU", a tradus femeia din discursul președintelui. Citește și: VIDEO Harkov, atacat sălbatic de forțele ruse. Foarte multe victime civile: zeci de morți și sute de răniți. Imagini înfiorătoare "Ucraina știm cu siguranță…", a spus ea înainte să se înece în lacrimi și să nu mai poată continua. Traducătoarea a făcut o pauză pentru a se regăsi, potrivit Telegraph, apoi a terminat ultima parte a discursului, când Zelenski a spus: "ce apărăm". Ganz viel Liebe an die Übersetzerin von Welt!? #Ukraine #StopWar pic.twitter.com/h3MLVG2Y07— lucy (@lcijni) February 27, 2022 Discursul lui Zelenski a fost urmărit în întreaga lume, acesta promițând ferm țării sale că nu va renunța și i-a condamnat pe ruși pentru ceea ce el a numit "terorism de stat". "Noaptea trecută a fost grea, mai multe bombardamente, mai multe bombardamente asupra zonelor rezidențiale și a infrastructurii civile", a spus el, apoi a adăugat: "Nu există o singură facilitate în țară pe care ocupanții să nu o considere țintă admisibilă." Președintele Ucrainei a spus că Rusia ar trebui investigată pentru crime de război internaționale. Germania, care a fost criticată pentru că nu a oferit suficient ajutor Ucrainei, a trimis în cele din urmă un transport de 5.000 de căști, vineri.

Discursul lui Putin care a declanșat invadarea Ucrainei. Sursă imagine: en.kremlin.ru
Internațional

Discursul lui Putin care a declanșat invadarea Ucrainei

Discursul lui Putin care a declanșat invadarea Ucrainei a fost difuzat cu puțin înainte de ora locală 06.00 a.m. și ar fi fost preînregistrat. În acest discurs, președintele rus Vladimir Putin a susținut că Moscova a început o „operațiune militară specială” în Ucraina. Declarația de război la adresa Ucrainei a fost înregistrată încă de luni, 21 februarie, a scris publicația de opoziție din Rusia Novaya Gazeta, la care a lucrat și ziarista Anna Politkovskaya înainte de a fi asasinată pentru anchetele ei. Citește și: La 45 de km de România: Ucraina anunță că grănicerilor de pe Insula Șerpilor li s-a cerut să se predea Discursul lui Putin care a declanșat invadarea Ucrainei: „După dezintegrarea URSS, au încercat să ne distrugă” El a mai susținut că urmărește „demilitarizarea” și „denazificarea” țării, nu ocuparea acesteia. Putin a reluat narațiunea conform căreia Ucraina „amenință militar” Rusia și că Ucraina este condusă de „neonaziști”. El a susținut că a decis să acționeze după ce a primit o cerere de asistență din partea liderilor celor două regiuni separatiste Donețk și Lugansk, cărora Moscova le-a recunoscut independența luni. Russian President Vladimir Putin announced a military operation in Ukraine and warned other countries that any attempt to interfere with the Russian action would lead to “consequences they have never seen” https://t.co/4WLxzoerVX pic.twitter.com/tGIHBQqBcc— TIME (@TIME) February 24, 2022 „Am decis să derulăm o operațiune militară specială. Are ca scop să-i protejeze pe oamenii care de opt ani suferă persecuții și sunt supuși unui genocid de regimul de la Kiev. Pentru asta, urmărim demilitarizarea și denazificarea Ucrainei, precum și să-i aducem în fața justiției pe cei care au făcut crime împotriva civililor. Planurile noastre nu includ ocuparea teritoriului ucrainean”, a susținut Putin, într-un discurs. Citește și: VIDEO Iohannis anunță primele măsuri ale României, după invazia rusească în Ucraina: Niciodată în istoria noastră nu am fost mai bine protejați împotriva oricărei agresiuni. Se impune consolidarea flancului estic Putin a susținut că este un „genocid” în Donbass Mai jos, fragmente din discursul lui Putin: - „Politicieni occidentali iresponsabili (...) au împins expansiunea NATO către est, infrastructura militară a NATO fiind tot mai aproape de granițele Rusiei” - „După dezintegrarea URSS, având în vedere deschiderea fără precedent a unei Rusii noi și moderne, disponibilitatea ei de a lucra cinstit cu Statele Unite și alți parteneri occidentali, și dezarmarea unilaterală, au încercat să ne strivească, să ne termine, să ne distrugă. Așa a fost în anii 1990 și în anii 2000, când Occidentul a sprijinit activ separatismul și bande de mercenari în sudul Rusiei. Câte victime, câte pierderi a trebuit să suportăm și prin ce încercări a trebui să trecem înainte să înfrângem terorismul internațional din Cauzac. Noi ne amintim asta și nu vom uita niciodată”. - „Așa cum am spus în discursurile mele anterioare, nu ne putem uita fără compasiune la ce se întâmplă acolo (în Donețk și Luhansk, n.r.). A devenit imposibil de tolerat. Trebuia să oprim atrocitățile, genocidul a milioane de oameni care louiesc acolo și care și-au pus speranțele în Rusia. Aspirațiile, sentimentele și durerea acestor oameni au fost principala motivație (a Rusiei, n.r.) în a recunoaște independența republicilor populare din Donbass.” Citește și: Rusia a invadat Ucraina. Putin susține că vrea „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei. Explozii în mai multe orașe, inclusiv în Kiev. Legea marțială, decretată în Ucraina „Țările NATO îi sprijină pe neonaziștii din Ucraina”, delirează Putin - „Concentrate să-și atingă scopurile, țările NATO îi sprijină pe extremiștii de dreapta și pe neonaziștii din Ucraina, aceia care nu vor uita niciodată alegerea locuitorilor din Crimeea și Sevastopol de a se uni cu Rusia.” - „Vor încerca să provoace un război în Crimeea, așa cum au făcut și în Donbass, să omoare oameni nevinovați, așa cum au mai făcut-o naționaliștii ucraineni și complicii lui Hitler. Ei ași-au exprimat pretențiile și asupra altor regiuni rusești”. - „Scopul acestei operațiuni este să-i protejăm pe oamenii care, deja de opt ani, se confruntă cu umilințe și genocidul orchestrat de regimul de la Kiev. Pentru a pune capăt acestui lucru, vom căuta să demilitarizăm și să denazificăm Ucraina și să-i aducem la judecată pe cei care au comis numeroase crime sângeroase împotriva civililor, inclusiv împotriva cetățenilor Federației Ruse.” Putin susține că de vină pentru cei care vor muri în urma invaziei rusești este regimul lui Zelenski - „Mă adresez cetățenilor din Ucraina. În 2014, Rusia a fost obligată să îi protejeze pe oamenii din Crimeea și Sevastopol (...) care au ales să fie reuniți cu patria lor istorică, Rusia, și le-am sprijinit decizia”. - „Reiterez: acționăm ca să ne apărăm de amenințările create pentru noi și de un pericol și mai mare decât cel care se petrece acum. Vă întreb, oricât de greu ar fi, să înțelegeți asta și să lucrați împreună cu noi pentru a întoarce această pagină tragică cât mai repede și fără să mai permitem cuiva să se amestece în chestiunile noastre și în relațiile noastre, ci să le dezvoltăm independent, pentru a ne crea condițiile favorabile și pentru a depăși aceste probleme și pentru a ne întări ca un tot unitar, în ciuda granițelor existente. Cred în asta, în viitorul nostru comun.” - „Reiterez că orice responsabilitate pentru vărsarea de sânge cade complet în responsabilitatea regimului de guvernământ din Ucraina”. Defapt.ro poate fi sprijinit prin donații pentru susținerea jurnalismului independent:

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră