duminică 10 mai
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: diana buzoianu

20 articole
Politică

Apele Române plătesc chirie 54.000 de euro pe un sediu „de care nu au nevoie” - Buzoianu

Apele Române plătesc chirie 54.000 de euro pe un sediu „de care pur și simplu nu au nevoie”, a afirmat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, într-un mesaj pe Facebook. În schimb, Romsilva are sedii „aproape” goale, a arătat ea, sugerând ca Apele Române să închirieze un sediu de la Romsilva.  Citește și: Medicul Flavia Groșan, amica lui Gâdea, susține că nevaccinații au probleme dacă fac sex cu vaccinații. "Inepții grosolane", arată un medic din Germania Apele Române plătesc chirie 54.000 de euro pe un sediu „de care nu au nevoie” „Sedii goale la Romsilva, în timp ce peste 54.000 de euro pe lună sunt cheltuiți pentru sediul Administrației Naționale «Apele Române». Așa au fost «gestionați» banii românilor până acum. Dar nu putem continua așa. Există soluții pentru ca bugetul acestor instituții să fie folosit corect și eficient, astfel încât resursele să ajungă acolo unde contează cu adevărat: pentru păduri protejate, proiecte de apă mai curată și măsuri de prevenire a dezastrelor, precum inundațiile de luna trecută”,  a scris Buzoianu.    Statul român a plătit pe chirii, deși deține peste 3.600 clădiri de birouri, doar în anul 2024, suma de 727,87 milioane de lei, arată datele ministerului de Finanțe. Același minister arată că în inventarul statului sunt 46.027 bunuri imobile, din care 3.627 au destinația de clădiri cu birouri.   În 2023, ministerul Transporturilor, condus de Sorin Grindeanu (PSD), a închiriat 3.780 mp „pentru desfășurarea activității de birou și a 90 de spații de parcare subterane, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile”. Chiria lunară era de 115.000 euro, fără TVA. Contractul fiind pe șapte ani, cu tot cu TVA, suma plătită pe aceste chirii ajunge la 12 milioane de euro.  În 2024, chiria pentru sediul ministerului Fondurilor Europene a fost de 200.000 euro/lună, arătafostul ministru PSD Adrian Câciu. 

Apele Române plătesc chirie 54.000 de euro pe un sediu „de care nu au nevoie”, arată ministrul Mediului, Diana Buzoianu Foto: Facebook
În România sunt 10-12.000 de urși, susține ministrul Mediului Foto: Facebook Observatorul de ursi
Eveniment

În România sunt 10-12.000 de urși - ministrul Mediului

În România sunt 10-12.000 de urși,a afirmat, azi, ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR). Date exacte ar putea fi prezentate la final de an, când va fi finalizat un studiu. Citește și: Cumnatul Olguței Vasilescu, șef peste un aeroport bine subvenționat, responsabil de ratarea finanțării UE, salariu cu 40% peste Bolojan În România sunt 10-12.000 de urși „România a cheltuit deja multe-multe milioane de euro pentru a număra aceşti urşi. O analiză preliminară a studiului, cu probe ADN - nu luat în funcţie de urme, ci un studiu care cu greu poate să fie contestat - indică o numărătoare preliminară între 10.000 - 12.000. Până la finalul anului trebuie să avem finalizat proiectul şi să avem cifra finală. În funcţie de această cifră va trebui să fie pus în aplicare planul de management al carnivorelor mari, care va trebui să vină şi cu nişte răspunsuri concrete la cum putem să facem faţă, ca stat, la un număr care depăşeşte capacitatea pe care noi o avem de gestionare", a explicat ea, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei Executivului.Diana Buzoianu a declarat că îşi doreşte să fie protejate atât biodiversitatea, cât şi vieţile oamenilor.În acest sens, ea a pledat pentru măsuri "echilibrate", care să ţină cont de datele existente.„Trebuie să găsim nişte măsuri echilibrate, pentru că până acum discursurile au fost întotdeauna în extremă: fie nu ne atingem deloc de niciun urs, fie îi omorâm pe toţi cu vânătorii. Şi ambele extreme au dus, de fapt, la morţi de oameni. Trebuie să gestionăm această problemă cu cifrele pe masă, ţinând cont şi de biodiversitate, dar şi de viaţa oamenilor. Nu este normal ca întregi comunităţi să trăiască un coşmar, o teamă constantă că ar putea să fie alarma dată în două secunde cu privire la urşi", a spus ea.

Interzicerea centralelor de apartament, fake news (sursa: Prima TV)
Eveniment

Centralele de apartament nu sunt interzise, pot fi instalate în continuare, insistă șefa de la Mediu

Interzicerea centralelor de apartament, fake news. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a respins categoric informațiile vehiculate în mediul online conform cărora Uniunea Europeană ar fi interzis instalarea centralelor de apartament. Potrivit acesteia, astfel de afirmații sunt fake news și nu au nicio bază reală în legislația europeană actuală. Interzicerea centralelor de apartament, fake news Invitată la Prima TV, Diana Buzoianu a subliniat că nu există nicio decizie la nivelul Uniunii Europene care să impună statelor membre interzicerea centralelor termice individuale. Citește și: În timp ce propovăduiește austeritatea, șeful Cancelariei locuiește în vilă de protocol în Primăverii „Nu există. Provoc pe absolut orice om care vrea să-mi argumenteze concret să găsească norma de la nivel european prin care se impune statelor să nu mai fie instalate centrale. Nu există”, a declarat ministrul. Discuții, nu interdicții Buzoianu a explicat că la nivel european au existat doar discuții și recomandări, fără adoptarea unor norme oficiale în acest sens. Astfel, scenariile privind o eventuală interdicție sunt pur speculative și menite să inducă panică. „Au existat niște discuții de recomandări, dar nici măcar în acest sens nu au fost adoptate norme la nivel european. Vorbim pe niște scenarii atât de îndepărtate.” Dezinformările, folosite în scopuri electorale Ministrul a atras atenția asupra fenomenului dezinformării în domeniul protecției mediului, susținând că astfel de „știri false” sunt răspândite nu doar în România, ci în întreaga Europă, și sunt adesea instrumentalizate de mișcări extremiste. „Există niște platforme foarte, foarte ocupate să dea niște dezinformări. Cei care luptă pentru un mediu sănătos ajung să fie considerați vinovați pentru toate relele pământului.” „Trebuie să demontăm fricile false” În final, Diana Buzoianu a subliniat responsabilitatea pe care o au politicienii în combaterea acestor informații false, care, dacă nu sunt contracarate, pot alimenta temeri nejustificate și pot fi folosite în scopuri electorale. „E treaba noastră, a politicienilor, să arătăm aceste dezinformări, pentru că ele cresc și creează frici folosite apoi în scop total fals, în scop electoral.”

Romsilva, cuibușor ascuns în inima Bucureștiului Foto: Facebook
Eveniment

Romsilva, cuibușor ascuns în inima Bucureștiului: complexul Silva, cu pierderi substanțiale în 2024

Romsilva deține un cuibușor ascuns în inima Bucureștiului: complexul Silva, cu pierderi substanațiale în 2024, a arătat ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR). Potrivit lui Buzoianu, hotelul a avut pierderi de un milion de lei anul trecut. Citește și: Scoaterea din PNRR a unor segmente de autostradă, rezultatul fraudei, acuză un fost secretar de stat Hotelul se află în zona Lacului Tei/Tei Toboc. O cameră costă, potrivit datelor de pe Booking, 416 lei pe noapte.  Romsilva, cuibușor ascuns în inima Bucureștiului Hotelul are 41 de camere, exact câte direcții silvice are Romsilva, a arătat Buzoianu într-un interviu la RFI.  „Noi vrem să schimbăm cu totul paradigma Romsilva. Eu nu mai vreau și cred că nici românii nu vor o Romsilva care nu are timp, bani, resurse să se ocupe de administrarea pădurilor, dar are timp, bani, resurse, de exemplu, să se ocupe de un hotel, că nu știu dacă știți, dar Romsilva are un hotel de patru stele în București, în Capitală. Acum, ca să dau așa și o mică glumiță, știți câte camere are acest hotel? 41 de camere. Știți câte direcții silvice sunt astăzi? Acest hotel ar putea să devină un centru de performanță, un centru de creare de competențe, nu doar pentru Romsilva, ci și pentru minister, pentru toate autoritățile acestea. Astăzi, el este pe pierdere. Deci astăzi, un hotel de patru stele în mijlocul Bucureștiului a avut în 2024 pierdere un milion de lei”, a spus ministrul.  Ea a anunțat că va reduce numărul direcțiilor silvice: „Eu îmi doresc să ducem oamenii pe teren, acolo unde este nevoie de ei, adică să mai tăiem din locurile în care astăzi sunt oameni care împing hârtii dintr-o zonă în alta și să-i ducem acolo unde este nevoie să fie verificări făcute, ca să fie protejate cu adevărat pădurile sau ca să fie făcute lucrările, pentru că avem niște lucrări esențiale, care trebuie făcute în pădurile din România”. 

Ședință USR cu acuzații brutale Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Ședință USR cu acuzații brutale: Lasconi le spune colegilor că Nicușor Dan nu-și va încheia mandatul

La această oră se desfășoară o ședință a conducerii USR cu acuzații brutale  dintr-o parte în alta: Lasconi le spune colegilor că Nicușor Dan nu-și va încheia mandatul la Cotroceni, dacă va câștiga, și-l face trădător pe Stelian Ion. Citește și: A mințit Ponta când s-a lăudat că a salvat Belgradul? Capitala Serbiei, în amonte față de România, deci viitura trecuse când Ponta a deschis Porțile de Fier Pe de altă parte, deputata USR Diana Buzoianu i-a reproșat lui Lasconi că nu a spus ce rău este plasată în sondaje și a întrebat, retoric, cum pot liderii USR să le spună alegătorilor să voteze un candidat care nu are șanse în turul doi. UPDATE 19.55: Ședința Comitetului Politic s-a încheiat cu o susținere de 75% pentru Nicușor Dan. Mai exact, pentru susținerea lui Nicușor Dan au fost 168 de voturi, 51 împotrivă și 7 abțineri. CP are 248 de membri si au votat 226.  CP ia deciziile între Congrese, validează candidatii la președinție și decide asupra strategiei politice a partidului. Comitetul este format din liderii tuturor filialelor din țară, adică și la nivel de comună, primarii, liderii grupurilor consilierilor locali, parlamentarii, membrii BN, reprezentanții USR Tineret.  Ședință USR cu acuzații brutale „Mă uit chiar mai departe, peste trei ani, și vă spun că dacă la Cotroceni ar putea să ajungă Nicușor Dan (...) de fapt nu vom schimba decât un Iohannis cu alt Iohannis și oamenii o să fie furioși și peste trei o să avem o majoritate parlamentară formată din izolaționiști. S-ar putea să nu-și termine nici mandatul... Și atunci cred că lucrurile vor fi și mai grave...”, a spus Lasconi. Însă o colegă a întrerupt-o: „Elena, cu toată aprecierea pentru tine, nu poți să ieși să spui public că Nicușor e mai rău decât Victor Ponta sau Crin Antonescu sau Simion”. „N-am spus asta în public”, a replicat Lasconi. „Ești într-un grup cu 200 și ceva de oameni. Tu îți dai seama dacă tu spui asta că cu Nicușor președinte noi ajungem mai rău...Exact ăsta e mesajul pe care-l transmiți”, a reproșat colega liderei USR. „Păi, asta mi se pare”, a insistat Elena Lasconi. Într-un alt incident, Lasconi a avut o ciocnire cu Stelian Ion, care vorbea despre dictatură. „Nu ți-a păsat de România când ai ieșit de la guvernare, așa că...”, a fost replica lui Lasconi. „Extraordinar, ai împrumutat replica PSD”, a răspuns Stelian Ion.  La începutul ședinței, Lasconi spunea că au fost sondaje care o cotau la 4-6-12%% și acestea făceau parte „din planul puciului”, iar ea crede în șansa ei.  „Nu a fost nici un sondaj cu 12%”, intervine Ionuț Moșteanu, care cere să fie invitat sociologul Barbu Mateescu. „Nu al nostru”, insistă Lasconi.  „Aveam sondaje înțeleg de câteva săptămâni din care reieșea că suntem la 6%, ultimul sondaj reiese că suntem la 4%, și noi trimitem oamenii în orb, să spună că avem șanse să intre în turul II cu aceste sondaje cu care stăm în mână de câteva săptămâni de zile? Nu înțeleg unde este transparența? Și unde este rezonabilitatea față de oamenii care sunt trimiși în campanie să spună că avem șanse să intrăm în turul doi?”, a spus Buzoianu, care a apreciat că aceste date trebuiau cunoscute în interiorul partidului.   

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră