miercuri 18 februarie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: dan voiculescu

88 articole
Politică

Dan Voiculescu vrea să devină preot

Șeful Antenei 3, fostul turnător Dan Voiculescu, vrea să devină preot, anunță Antena 3, citând CanCan. Dacă va deveni preot, fostul turnător al Securității, cunoscut sub numele de cod „Felix”, va avea inclusiv dreptul să spovedească. În iunie 2023, Mihai Gâdea arăta că Dan Voiculescu a absolvit facultatea de teologie. Moderatorul Antenei 3 a anunțat știrea „cu foarte multă bucurie”. Citește și: FOTO După ce a devenit teolog, Dan Voiculescu a dat în misticism și merge la Festivalul Enescu. Dar banii furați de la stat, în dosarul ICA, tot nu-i returnează „Singura chestiune în momentul de față este că nu mai sunt singurul absolvent de Teologie în trustul Intact și desigur că spun asta cu foarte multă bucurie”, a comentat Mihai Gâdea. Dan Voiculescu vrea să devină preot „Profesorul Dan Voiculescu a absolvit Teologia. Propunerea surprinzătoare pe care a primit-o”, titrează, triumfător, azi, site-ul Antenei 3. Citește și: EXCLUSIV Judecătorii se ceartă între ei de la bani: Corbu, șefa ÎCCJ, acuzată că plătește toate drepturile celor de la Înalta Curte, în timp ce la instanțele inferioare salariile vin tăiate „Profesorului Dan Voiculescu, fondatorul Trustului Intact, i s-a propus să susțină examene suplimentare după absolvirea facultății de Teologie, pentru a fi hirotonisit ca preot”, arată acest site, însă precizează că nu se știe care sunt intențiile fondatorului „doctrinei Partidului Umanist Social Liberal”. „După ce am luat licența în teologie, încerc să primesc și binecuvântarea Dumnezeiască. Să cunosc tainele și rolul credinței în viața oamenilor. Recunosc că îmi este foarte greu și încă nu știu cum mă descurc. Dar înțelegerea propriei necunoașteri poate deschide drumul către cunoaștere. Credința în Dumnezeu este aceea care ne arată calea în viață și ne poate elibera de frica de moarte. Și de toate celelalte temeri care ne rătăcesc de la drumul către o profundă împlinire", scria Dan Voiculescu pe blogul său, în august 2023.

Dan Voiculescu vrea să devină preot Foto: Blog Dan Voiculescu
Academia Română a ignorat centenarul Monica Lovinescu Foto: Europa FM
Politică

Academia a ignorat centenarul Monica Lovinescu

Academia Română, instituția care l-a publicat pe turnătorul Dan Voiculescu, a ignorat centenarul Monica Lovinescu, deși în fruntea ei se află istoricul Ioan Aurel Pop. Monica Lovinescu ar fi împlinit 100 de ani la 19 noiembrie 2023. Ea a fost una din cele mai cunoscute voci ale postului Europa Liberă, unde a lucrat timp de 25 de ani. Monica Lovinescu a avut două emisiuni săptămânale: „Actualitatea culturală românească” şi „Teze şi antiteze la Paris”, emisiuni pe care le realiza împreună cu Virgil Ierunca. Academia Română a comemorat-o, dar în 2008... În 1977, doi agenţi palestinieni trimişi în Franța de Securitatea română au atacat-o pe Monica Lovinescu în curtea casei ei și a ajuns în comă la spital, fiind internată timp de cinci zile. A încetat din viață la 20 aprilie 2008. Urnele cu cenuşa Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca au fost duse în România şi depuse la Ateneul Român, unde a avut loc o ceremonie comemorativă. La acel moment, președintele Academiei era Ionel Haiduc. Acum, doar la Biblioteca Academiei Române din Iaşi a avut loc în perioada 20-21 noiembrie 2023, Colocviul Naţional „Memoria, între teze şi antiteze”, prilejuit de Centenarul Monicăi Lovinescu. Însă acest eveniment a fost organizat de Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Institutul de Filologie Română „A. Philippide”, Asociaţia culturală „A. Philippide” şi Biblioteca Academiei Române, Filiala Iaşi. Citește și: Cine este judecătoarea care, din lene, era să-i scape pe presupușii criminali ai omului de afaceri din Sibiu: fost avocat, cu o avere consistentă, câștigă circa 20.000 lei/lună Contribuabilii români plătesc o subvenție de 682 de milioane de lei către Academia Română, doar în anul 2023, deși instituția dispune de o avere consistentă, administrată complet netransparent și care în trecut a fost subiectul unor anchete ale DNA. Ioan Aurel Pop Foto: Facebook Academia a ignorat centenarul Monica Lovinescu În schimb, în urmă cu trei săptămâni, la 2 noiembrie, Academia Română l-a omagiat, într-o sesiune comemorativă, pe academicianul Dan Berindei la împlinirea a 100 de ani de la naştere. „Dan Berindei a fost convins mereu că nu contează întotdeauna în viață numai faptele pe care le-ai împlinit, ci și curățenia sufletească prin care le-ai îmtruchipat”, a spus președintele Academiei, istoricul Ioan Aurel Pop. Însă documentele Securității arată că Dan Berindei a fost recrutat din 1962: „În ziua de 11.04.1962, în baza aprobării conducerii direcției s-a trecut la recrutarea prin metoda constrângerii a numitului Dan Berindei. După aducerea lui la sediul organelor noastre, am trecut la anchetare. Candidatul s-a arătat dispus să răspundă amănunțit la întrebările puse”. În iulie 2023, Academia Română l-a sărbătorit la împlinirea a 100 de ani pe Constantin Bălăceanu Stolnici, turnător al Securității sub numele de cod „Laurențiu”. Gabriel Liiceanu a scris că acesta ar fi furnizat Securității planul apartamentului lui Vlad Georgescu, fostul director al Europei Libere, care se presupune că a murit asasinat de Securitate. Constantin Bălăceanu-Stolnici Foto: Contributors.ro Șeful secției de economie a Academiei, turnătorul Manole Chiar președintele Academiei, Ioan Aurel Pop, este suspectat de colaborare cu Securitatea: numele său a apărut pe o listă de 200 de persoane aflate în legătură cu UM 0225, unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti. Pop a negat, într-un mod destul de incoerent, această colaborare. „Din afirmațiile unor formatori de opinie din România, înțeleg că aproape toți dintre aceia care am trăit înainte de 1989 și am fost maturi în acei ani odioși ar trebui să murim fizic sau spiritual, să ne plecăm veșnic și să ne facem neîncetat ,«nostra culpa»”, a scris Pop pe Facebook, în aprilie 2018. Preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologie a Academiei Române este Mugur Isărescu, turnător la Securitate cu indicativul Manole. Foto: Inquam/ Octav Ganea Însă CNSAS nu a putut stabili definitiv calitatea acestuia de colaborator al Securității fiindcă CCR a blocat reverificarea dosarului acestuia, în momentul în care instituția a descoperit noi date, care arătau cum și-a turnat Isărescu colegii care se plângeau de condițiile grele din anii regimului Ceaușescu.

Voiculescu anunță că a reeditat la Editura Academiei Române cartea sa Foto: Blog Dan Voiculescu
Eveniment

Voiculescu anunță că reeditat Editura Academiei Române cartea sa

Dan Voiculescu anunță, pe blogul său, că Editura Academiei Române a reeditat cartea sa „Umanismul pragmatic - Tratat”. Publicarea la această editură, în mai 2021, a cărții semnate de fostul turnător al Securității, condamnat la zece ani de închisoare pentru corupție, a provocat un uriaș scandal. Voiculescu a scris, la 16 noiembrie 2023, pe blogul său: „Editura la care am reeditat ultima carte a postat următorul text care mă onorează. Le mulțumesc”! Citește și: Ucigașii din Sibiu ar fi putut scăpa, după ce au fost reținuți, vineri, în Marea Britanie: judecătoarea a dat termen miercuri pentru mandatul de arestare și a închis telefonul Nu este clar unde a postat Editura Academiei laudele la adresa fostului turnător și pușcăriaș. Foto: Haute Culture Voiculescu anunță că a reeditat la Editura Academiei Române cartea sa Potrivit lui Dan Voiculescu, Editura Academiei ar fi scris: „Doctor în Economie și profesor universitar la Academia de Studii Economice din București, Dan Voiculescu a pus bazele unei noi abordări a curentului Umanist contemporan, pornind de la principiile economice de bază și legătura acestora cu natura umană. Filosofia cu baze economice pornește de la imaginea de ansamblu a evoluției socio-culturale a omenirii, în raport cu distribuirea resurselor financiare. Această abordare holistică l-a condus pe profesorul Dan Voiculescu la o strategie socio-politică ce ar putea scoate întreaga lume contemporană din actualul blocaj, dacă s-ar ține cont de ceea ce a lipsit întotdeauna din doctrinele politice: natura umană (...) Formula noii viziuni umaniste propuse de profesorul Dan Voiculescu are în centru omul, cu tot ce înseamnă natura umană și mai ales o abordare din perspectiva competitivității și a productivității obținute pe principii meritocratice: cu omul potrivit la locul potrivit. Ceea ce ne ține cel puțin pe loc, în acest moment, este vechea paradigmă a antagonismului stânga-dreapta”. Citește și: GALERIE FOTO Jandarmerița-cocaină se apără: plicurile cu praf alb erau bani de la altă persoană. „M-a rugat să îi ţin nişte bani, atâta tot. Nu am avut idee de ceea ce se întâmplă” Gabriela Firea la lansarea, din mai 2021, a cărții lui Dan Voiculescu Foto: Captură video Antena 3 În mai 2021, când Dan Voiculescu și-a publicat cartea la Editura Academiei, Mihai Șora scria, pe Facebook: „Cum a ajuns un asemenea personaj să-și pună numele Academiei pe coperta? Prin ce complicități, legături subterane, transfer de fonduri (căci, în mod probabil, au fost cumpărate niște «indulgențe» acolo)?".

Ciolacu o pune pe Grapini pe lista pentru Parlamentul European Foto: Facebook
Politică

Ciolacu o pune Grapini lista Parlamentul European

De frica lui Dan Voiculescu, Marcel Ciolacu o va pune pe Maria Grapini pe lista PSD pentru Parlamentul European. Ea este autoarea declarației: „Prin unirea Moldovei cu Muntenia se împlinește visul lui Burebista”. Citește și: Deși are 47.000 lei/ lună și două pensii speciale uriașe, președintele CCR, Marian Enache, încasează și trei sporuri și o indemnzație. Enache a avut dosar de turnător, dar a dispărut Și soțul Olguței Vasilescu, Claudiu Manda, va rămâne în Parlamentul European (PE), deși mai multe publicații au scris că activitatea sa este inexistentă. Listele PSD la PE vor fi deschise de prietenul lui Ciolacu, fostul premier Mihai Tudose Ciolacu o pune pe Grapini pe lista pentru Parlamentul European Potrivit unor surse politice citate de News.ro, cel puțin două locuri eligibile de pe lista PSD vor fi rezervate oamenilor lui Dan Voiculescu. „Unul e rezervat deja pentru Maria Grapini. Pentru al doilea loc se luptă Lavinia Şandru şi o jurnalistă din trustul Intact”, susţin sursele citate. Grapini este autoarea mai multor declarații controversate. „Prin unirea Moldovei cu Muntenia, de fapt se împlinea un vis al românilor de secole, de pe vremea lui Burebista…”, a spus Maria Grapini în ianuarie 2022, la Radio România Actualități. Acum câțiva ani, ea a scris pe Facebook: „Seară bună din Tela Viv”, referindu-se la orașul israelian Tel Aviv. Ea a amuzat întreaga Românie în momentul în care a publicat pe contul personal de Facebook un mesaj legat de întâlnirea pe care o avusese cu oficialii europeni de la acea vreme. Femeia de afaceri a uitat de diacritice, spațiere și semnele de punctuație, postând următorul mesaj: „Cativa eurodeputati inimosi din Romania,Bulgaria,Ungaria,Polonia,Letitia, discuta cum sa salveze transportul international pentru tarile din est.” Nu este clar ce țară baltică fusese botezată de Grapini „Letitia”. În 2014, ea a scris în declarația de avere că are un tablou de Tonicza. Tonicza lui Grapini Citește și: Medicii șpăgari care au fost prinși luând mită de sute de ori scapă pe bandă rulantă, prin prescrierea faptelor „PUSL va primi încă un loc eligibil. Carmen Avram nu mai are susţinere şi ar putea fi înlocuită cu o altă jurnalistă din trustul Intact, însă concurenţa e mare: în cursă a intrat şi Lavinia Şandru”, mai susţin sursele citate de News.ro, din conducerea PSD.

Robert Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane în postul lui Dan Voiculescu Foto: Captură video
Eveniment

Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane

Primarul Robert Negoiță este prezentat ca un adevărat erou la Antena 3, după ce primăria Sector 3 a pompat milioane de lei în postul controlat de Dan Voiculescu. În plus, toate atacurile sale la adresa lui Nicușor Dan, primarul Capitalei, sunt intens mediatizate. Actualul edil-șef al Bucureștiului este atacat constant, el fiind mediatizat în știri cu titluri precum: „Sondaj dezastruos pentru Nicuşor Dan” sau „Nicușor Dan a fost certat de un bucureștean supărat: «Să ne dea apă caldă»”. Citește și: O fostă casieră de la Autobaza București, cu facultate făcută după 30 de ani, plasată de Grindeanu să conducă un spital cu 318 paturi. Managerul spitalului are un salariu consistent Primăria Sectorului 3 își cumpără cel puțin din 2019 spațiu de promovare la Antena 3. Doar în acest an, G4Media a prezentat un acord de un milion de lei, între primăria lui Negoiță și postul lui Dan Voiculescu, încheiat printr-un intermediar. În 2022, presa a descoperit un contract de „peste” 350.000 de lei. În 2019 și 2020, Antena 3 a beneficiat de 2,1 milioane de lei - arăta Buletin de București. Robert Negoiță, erou la Antena 3, după ce a pompat milioane în postul lui Dan Voiculescu Iată cum arată propaganda pro-Negoiță și anti-Nicușor Dan, reflectată în titlurile de pe site-urile posturilor contrlate de Dan Voiculescu: „Ce smulge Nicuşor Dan, Robert Negoiţă replantează a doua zi. Primarul Sectorului 3 are planuri mari: «Vă invit să gustaţi fructe de kumquat»” - ObservatorNews. „Elevii de top din Sectorul 3 au fost premiați pentru rezultatele excelente” - Antena 3 „Primarul Robert Negoiță, apel către primarul Capitalei Nicușor Dan: «Să se trezească și să acționeze!»” - Antena 3 „Premieră în București: Blocurile din Sectorul 3 vor avea panouri fotovoltaice și pompe de căldură” știre difuzată de două ori, la 16 decembrie 2022 și la 30 ianuarie 2023, la Antena 3, fără a fi marcată ca fiind publicitară. „Grădiniţă nouă, inaugurată în Sectorul 3 din Bucureşti” - știre difuzată de două ori în vara lui 2022, fără a fi marcată ca publicitate. În iunie 2022, Antena 3 anunța: „Robert Negoiţă anunţă ce grădiniţe de vară vor fi deschise în sectorul 3”. „Terenuri de sport gratuite, amenajate în sectorul 3 al Capitalei. Robert Negoiţă: «Ne gândim la un sistem informatic pentru programare»” - Antena 3, iulie 2022. Pe site-ul Antenei 3 nu apare, în 2023, nici o știre privind numeroasele probleme penale ale lui Robert Negoiță. Nici acuzațiile privind uciderea din culpă - după ce doi muncitori care lucrau la un șantier deschis ilegal de o firmă a primăriei au murit, striviți sub un val de pământ - nu apar pe site-ul acestui post, asociat CNN.

Consitrans, firma controlată de Eduard Hanganu, abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Foto: Replica Online
Eveniment

Abonată contracte cu statul și legată de Dan Voiculescu

Firma care a făcut studiul de fezabilitate pe autostrada care trecea pe lângă conducta Transgaz, Consitrans, este abonată la contracte cu statul - mai exact chiar cu compania care construiește autostrăzi, CNAIR - și este direct legată de Dan Voiculescu, printr-un fost director, transferat apoi chiar la CNAIR. Citește și: Cine construia autostrada unde a fost lovită conducta de gaz: baronul asfaltului, Umbrărescu, crescut și conexat la PSD. Pro Infrastructura: „S-au întins mai mult decât le e plapuma!” Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri noaptea, la o magistrală de gaz din Călimănești – Vrancea. În urma incidentului, patru muncitori ai firmei care lucrează la construcţia Autostrăzii Moldovei au murit, iar alţi cinci au fost răniţi. Abonată la contracte cu statul și direct legată de Dan Voiculescu Consitrans, controlată de omul de afaceri Eduard Hanganu, care deține 92% din părțile sociale, și de Viorica Hanganu, care are 8% din firmă, este celebră pentru că a făcut studiile de fezabilitate pentru nenumărate șosele și autostrăzi. Până la finalul anului 2022, încasase circa 21 de milioane de euro din studii de fezabilitate contractate cu CNAIR. Aceasta este firma care a făcut studiul de fezabilitate și pentru autostrada Focșani-Bacău. „Consitrans, a finalizat prima etapă a contractului și a depus la CNAIR Studiul de Fezabilitate.?După ce CNAIR va analiza documentele, Prestatorul va trece la următoarea etapă a contractului care constă în Elaborarea Proiectului Tehnic.❗Contractul trebuie finalizat până în luna aprilie a anului 2022.?Documentația reprezintă baza contractului pentru construcția propriu-zisă a secțiunii A7, Focșani-Bacău, în lungime de 97 de km”, anunța CNAIR, pe Fcaebook, în decembrie 2021. Proiecte controversate, acuzații îngropate Consitrans a făcut studiile de fezabilitate pentru o serie de proiecte cu probleme uriașe. „Numele firmei apare în scadalul autostrazii Sibiu-Oraştie. Potrivit unui raport al CNADR inginerul Consitrans responsabil de lucrare ar fi închis ochii la mai multe nereguli săvârşite de constructorul autostrăzii. Conducerea societatii Consitrans nu au putut fi contactată”, arăta Digi 24, în 2015. Un alt proiect controversat, unde Consitrans a făcut studiul de fezabilitate, este drumul Craiova-Calafat. „Zeci de kilometri din Drumul Naţional 56, care leagă Craiova de de Calafat, sunt străjuiţi pe ambele sensuri de rigole care au peste un metru şi jumătate adâncime. Mai mult, drumul aflat încă în constucţie nu e semnalizat corespunzător. Lipsesc cu desăvârşire indicatoarele de drum în lucru”, arăta tot Digi 24. Aceste rigole fac imposibil ca un șofer să tragă pe dreapta dacă din față vine o mașină aflată în depășire. Digi 24 aprecia că aceste rigole sunt pentru drumuri de munte, nu pentru cele de la câmpie. Citește și: Începe schimbul de acuzații în legătură cu explozia de pe autostradă: Transgaz spune că UMB n-a respectat avizul, prefectul de Vrancea – conducta nu era suficient de adânc îngropată Veriga de legătură: un deputat promovat de Dan Voiculescu, mic investitor la Gazprom Însă datele publice arată că firma Consitrans are o legătură directă cu Dan Voiculescu și cu CNAIR: Bogdan Pascu, care în 2006 era vicepreședinte al Partidului Conservator - formațiunea patronului Antenei 3 - a fost director general al Consitrans din 2013 în 2016. El a fost și „managing partener” la Antena 1 Călărași și consilier al președintelui la Grivco, o altă companie controlată tot de Dan Voiculescu. Pascu a fost parlamentar din partea fostului Partid Conservator condus de Dan Voiculescu și a ocupat în 2006 și funcția de vicepremier în cabinetul condus de Călin Popescu – Tăriceanu. Bogdan Pascu și Dan Voiculescu Foto: Agerpres În 2019, el a fost numit de premierul PSD Viorica Dăncilă șef al Departamentului pentru dezvoltare, promovare şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură - o structură care dubla ministerul Transporturilor. În septembrie 2019, el a fost plasat și-n poziția de administrator al portului Constanța. În 2021, a fost numit de ministrul Dan Vîlceanu în funcția de membru al Consiliului de Administrație al CNAIR. Ulterior, a ajuns președinte al CA-ului CNAIR. În mai 2022, el a fost numit director general adjunct al acestei companii. Însă, surprinzător, în noiembrie 2022, oamenii plasați de PSD în CA-ul CNAIR l-au dat afară pe Pascu, în noiembrie 2022. Potrivit declarației de avere a acestuia, el deține acțiuni de circa 17.000 de euro la Gazprom. În decembrie 2021, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, scria despre legătura dintre Pascu și Consitrans, acuzând întârzierile de la proiectarea autostrăzii Brașov-Comarnic: „Să aibă legătură asta cu numirea de către PNL ca președinte al Consiliului de administrație al CNAIR a omului lui Dan Voiculescu, chiar fostul director general timp de 6 ani al firmei Consitrans?

Dan Voiculescu, atac la sistemul privat de sănătate
Politică

Dan Voiculescu, atac la sistemul privat de sănătate

Dan Voiculescu, președinte fondator al PUSL, a lansat un atac la sistemul privat de sănătate: el vrea „supraimpozitarea” profiturilor și dirijarea banilor către CNAS. Voiculescu a spus că i-a cerut deputatei Steluța Cataniciu să inițieze un proiect de lege în acest sens. Citește și: Nepotismul și corupția determină medicii români să plece în străinătate, nu salariile, arată un expert în sănătate publică, citând un studiu efectuat de Agenția Germană pentru Sănătate Parlamentarii PUSL au fost aleși pe listele PSD, susțin Guvernul și votează alături de acest partid. Dan Voiculescu, atac la sistemul privat de sănătate „Problema este că la stat condițiile de tratament și intervențiile medicale sunt foarte proaste, în special datorită subfinanțării de la bugetul de stat. Degeaba avem medici buni, profesioniști, dacă ei și managementul spitalelor de stat sunt subfinanțate. Pe de altă parte, în sistemul medical privat se practică tarife prohibitive pentru marea majoritate a cetățenilor. În încercarea de a echilibra parțial lucrurile, am rugat-o pe doamna Steluța Cătăniciu, deputat PUSL și președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții, să depună un proiect de lege prin care să se instituie o supraimpozitare a profiturilor realizate în sistemul privat de sănătate. Concret, să se stabilească tarife standard pentru actele medicale, aplicabile atât la stat cât și la privat iar ulterior să se aplice un supraimpozit de 70% pe diferența dintre tariful standard stabilit și tariful practicat de către clinicile/ spitalele private. Prin efectul legii, sumele astfel obținute vor fi utilizate pentru alimentarea bugetulului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate”, a anunțat Dan Voiculescu pe blogul său. El a scris că speră că proiectul său va fi susținut de „deputați de la alte partide din Parlament cărora le pasă de semenii lor”. Citește și: ȘOCANT Rudele pacienților arși la Crevedia, nemulțumite că nu pot da șpagă medicilor de la spitalele din străinătate, unde răniții au fost transferați Nepotismul și corupția determină medicii români să plece în străinătate, nu salariile, arătat recent un expert în sănătate publică, citând un studiu efectuat de Agenția Germană pentru Sănătate.

Dan Voiculescu a dat în misticism și merge la Festivalul Enescu Foto: Gândul
Eveniment

Dan Voiculescu a dat în misticism și merge la Enescu

După ce a devenit teolog, Dan Voiculescu pare că a dat în misticism și se laudă cu faptul că merge la Festivalul Enescu. Blogul fostului turnător al Securității, cu numele de cod „Felix”, este plin de articole religioase. În plus, el se laudă cu faptul că participă la evenimente culturale. Citește și: Simona Bucura, noul ministru al Muncii, colegă de doctorat la SRI cu Marcel Ciolacu. Bucura și-a cosmetizat CV-ul în mai multe rânduri: au dispărut studii la ASE și tentativa de doctorat Fostul turnător are de returnat către statul român câteva zeci de milioane de euro, bani furați în dosarul ICA, dar reușește să tergiverseze aceste proceduri. În dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare – dar a efectuat doat trei – statul trebuie să recupereze de la acesta și de la complicii săi 60.482.615 euro. Potrivit datelor obținute de DeFapt.ro, până acum, ANAF a recuperat în dosarul ICA suma de 41.647.264 de lei, adică puțin peste nouă milioane de euro. Dan Voiculescu a dat în misticism și merge la Festivalul Enescu „Minunat. Acesta este cuvântul pentru descrierea stării pe care am avut-o aseară, la festivalul George Enescu. Păcat că era greu de suportat caldura din sală”, a scris el, la 28 august. „Smerenie” este titlul unui articol din 17 august, unde scrie: „Am trăit o experiență unică. Pentru mine este o taină pe care nu o pot mărturisi decât celor care mă iubesc necondiționat și cărora le sunt recunoscător că există”. „...ajută necredinței mele” este un alt titlu, ilustrat de o poză în care Dan Voiculescu se ține de gât cu un preot. Dan Voiculescu poartă o cămașă înflorată, tip Hula Hula, și zâmbește fericit. În iunie 2023, Mihai Gâdea anunța, entuziasmat, că Dan Voiculescu a absolvit teologia. „Singura chestiune în momentul de față este că nu mai sunt singurul absolvent de Teologie în trustul Intact și desigur că spun asta cu foarte multă bucurie”, a comentat Mihai Gâdea. Citește și: EXCLUSIV În timp ce inspectorii ANAF au plan de încasări de la contribuabilii onești, recuperarea furtului din dosarul Dan Voiculescu va dura spre 1.000 de ani Gâdea a continuat preamărindu-și postul la care lucrează: „Au fost 18 ani și ce-mi doresc cel mai mult este ca acest post de televiziune, acest trust să dăinuiască ani de zile după ce noi vom fi doar o amintire că am trecut pe aici. Cu Dumnezeu înainte!”.

Recuperarea furtului din dosarul Dan Voiculescu va dura 1.000 de ani
Eveniment

Recuperarea furtului Dan Voiculescu va dura 1.000 ani

În timp ce inspectorii ANAF au plan de încasări de la contribuabilii onești, recuperarea furtului din dosarul Dan Voiculescu va dura spre 1.000 de ani, arată datele obținute de DeFapt.ro de la Fisc. În dosarul ICA, în care Dan Voiculescu a fost condamnat la zece ani de închisoare - dar a efectuat doat trei - statul trebuie să recupereze de la acesta și de la complicii săi 60.482.615 euro. Citește și: Marii arși de după incendiul de la Crevedia, trimiși în grabă la spitale din străinătate. În 2015, după Colectiv, Ponta, Bănicioiu, Arafat au tergiversat transferul, spunând că „au de toate” Potrivit datelor obținute de DeFapt.ro, până acum, ANAF a recuperat în dosarul ICA suma de 41.647.264 de lei, adică puțin peste nouă milioane de euro. La Direcția Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul ANAF lucrează 248 de persoane. Recuperarea furtului din dosarul Dan Voiculescu va dura 1.000 de ani Problema este că, în ultimii ani, ritmul recuperării acestui prejudiciu este extrem de lent: În iulie 2017, prejudiciul recuperat era de 39.130.106 lei. În mai 2019, au fost recuperați 41.043.108 lei Până la 7 iulie 2020, suma recuperată era 41.437.292 lei, adică 8,5 milioane de euro În 2021, se ajunsese la 41.466.768 de lei În februarie 2023, era 41.507.706 lei În august 2023: 41.647.264 Deci, în patru ani, din 2019, ANAF a recuperat în acest dosar 600.000 de lei, adică 120.000 de euro, respectiv o medie de 40.000 de euro pe an. În acest ritm, în circa 1.000 de ani prejudiciul va fi recuperat integral. Dacă luăm ca punct de pornire anul 2017, când PSD a ajuns la putere, durata ar fi ceva mia scurtă doar vreo 5-600 de ani. Citește și: DOCUMENT Inspectorii ANAF au plan de sume suplimentare pe care să le stabilească firmelor la controale. Nu fac planul, primesc notă mică Mai mult, Dan Voiculescu a dat ANAF în judecată și a câștigat dreptul de a i se returna sumele prea mari reținute din pensie. Tribunalul București a constatat că ANAF trebuie să-i restituie lui Dan Voiculescu suma de 63.065,57 lei, din care 55.869,33 lei debit-restituire, 1.000 de lei – cheltuieli de judecată și 6.195,24 de lei – cheltuieli de executare.

ANAF, obligată să-i restituie banii din pensie turnătorului „Felix”
Eveniment

ANAF, obligată restituie banii pensie turnătorului „Felix”

Dan Voiculescu, fost turnător al Securității sub indicativul „Felix”, își bate joc de stat: ANAF a fost obligată să-i restituie o parte din banii din pensie, reținuți pentru a recupera prejudiciul în dosarul ICA. Citește și: Salarii uriașe în ministerul de Finanțe, unde angajații protestează „spontan” pentru că pierd 700 de lei. Liderul sindical Marica, salarii peste președintele României În schimb, de câțiva ani, Fiscul nu reușește să recupereze mai nimic din furtul de 60 de milioane de euro, stabilit de instanța judecătorească. ANAF, obligată să-i restituie banii din pensie turnătorului „Felix” Tribunalul București a constatat că ANAF trebuie să-i restituie lui Dan Voiculescu suma de 63.065,57 lei, din care 55.869,33 lei debit-restituire, 1.000 de lei – cheltuieli de judecată și 6.195,24 de lei – cheltuieli de executare. Procesul lui Dan Voiculescu cu statul român a început în 2018, după ce ANAF a luat măsura popririi conturilor pe care președintele fondator al PPUSL le are la Raiffeisen Bank, pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ICA. În 2019, Judecătoria Sectorului 1 a constatat că ANAF a calculat greșit sumele poprite și a depășit limita legală de 1/3 din totalul veniturilor provenite din salariu și pensie, începând cu februarie 2017. ANAF a contestat sentința, dar, acum, a pierdut definitiv. ANAF se chinuie, din 2014, să recupereze un prejudiciu de 60.5 milioane de euro, în dosarul privatizării ilegale a Institutului de Cercetări Alimentare. Suma ar trebui recuperată în solidar de la persoanele condamnate, ca urmare a admiterii acțiunii civile a Ministerului Agriculturii. Până la sfârșitul anului 2022, ANAF nu a reușit să recupereze decât 41,5 de milioane de lei, arătau ultimele informații, obținute în februarie 2022 de Newsweek România. Procesul de recuperare pare blocat: în 2021 statul român a recuperat 90.000 de euro, iar în 2022 doar 10.000 de euro.

Liviu Negoiţă s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu Foto: News.ro
Politică

Liviu Negoiţă s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu

Fostul primar PDL al Sectorului 3, Liviu Negoiţă, s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu, PUSL, și va candida împotriva lui Robert Negoiță, actualul primar de sector. Anunțul a fost făcut de Cristian Popescu Piedone, la o reuniune a PUSL. Cristian Popescu Piedone a vorbit în cadrul Consiliului PUSL despre inspiraţia pe care a avut-o de la Liviu Negoiţă, primarul Sectorului 3. Liviu Negoiţă s-a înscris în partidul lui Dan Voiculescu „Astăzi este membru şi de astăzi este preşedintele filialei PPUSL Sector 3”, a spus Piedone de la tribună. „Acum, dacă şi Negoiţă, pot să spun părintele administraţiei locale din Bucureşti, cine nu recunoaşte asta este, eu am recunoscut că de aici a plecat dezvoltarea Bucureştiului, ce înseamnă teritoriul, spaţiul verde, de la Liviu Negoiţă. Pot să spun că şi viitorul primar la Sectorul 3, împreună cu noi toţi şi cu Piedone va fi Liviu Negoiţă”, a mai afirmat Cristian Piedone, citat de news.ro. Liviu Negoiţă a spus la rândul lui despre Cristian Popescu Piedone că este ”un erou”. Citește și: Șansa lui Halep în cazul unei suspendări pentru dopaj și de ce un precedent în materie o ajută. O eventuală suspendare poate fi redusă masiv în instanță Negoiţă a spus că s-a alăturat formaţiunii cu mare bucurie. ”România, Bucureştiul, unde eu am făcut administraţie, are nevoie de oameni sănătoşi la cap, oameni de bună credinţă şi eu cred că aici este grupul acela”, a afirmat el.

Piedone, discurs de erou-martir care vrea să devină lider național Foto: Inquam/ George Calin
Eveniment

Piedone, erou-martir vrea să devină lider național

Recent achitat în dosarul Colectiv, primarul Sectorului V, Cristian Popescu Piedone, a ținut, azi, un discurs de erou-martir care vrea să devină lider național: „O să iau calul de pe blazonul PUSL și plec cu el la muncă, dacă vreți să mă urmați încălecați pe cai”. El a vorbit la o reuniune a PUSL - formațiunea controlată de Dan Voiculescu - la care a fost ales președinte executiv al partidului. Citește și: Șansa lui Halep în cazul unei suspendări pentru dopaj și de ce un precedent în materie o ajută. O eventuală suspendare poate fi redusă masiv în instanță Piedone în Dubai, imediat după eliberare Foto: Facebook Piedone, discurs de erou-martir care vrea să devină lider național „Cât am fost în pușcărie am primit 4408 scrisori și am dat 4408 răspunsuri către oameni. Vă spun sincer: închisoarea nu m-a încarcerat, închisoarea m-a eliberat. Eu am trăit cei 7 ani de justiție nedreptată, pentru că în România, dacă ai plecat pe culoarele băieților deștepți și eu am fost pe un culoar foarte lustruit, dacă pleci pe acel culoar poți să uiți. Începând de azi, sala asta ne-a rămas mică și pe viitor să vă gândiți direct la Sala Palatului. Am ales să îmi scriu un discurs pentru că altfel îmi este teamă că aș fi răbufnit. Vreau să facem treabă pentru România, fraților! Dacă facem politică, haideți lângă Piedone să facem politică pentru cetățeni. Cât am fost în ”concediul” forțat, am urmărit evoluția politică și nu mi-a plăcut deloc ce am văzut. Credeți că românilor le place ce văd? Românii sunt enervați de acest circ politic. Românul s-a săturat de lupta pentru ciolan. Nu există lideri în politică, lideri sunt doar cetățenii. Cetățeanul plătește taxe, cetățeanul este statul. Dacă vreți politică, haideți în stradă cu Piedone, că acolo trăiește românul. Aud că le este frică românilor de inteligența artificială. Dacă te uiți la politicienii actuali, îți dai seama că actualii politicieni sunt umanoizi. Omul vede ce faci, oamenii nu mai pot fi prostiți. Taie cineva pomul roditor din grădină? Așa este și în politică, nimeni nu taie pomul roditor. A venit momentul T0. Cetățeanul trebuie să fie singura prioritate și atât! O să iau calul de pe blazonul PUSL și plec cu el la muncă, dacă vreți să mă urmați încălecați pe cai și haideți să facem România mândră și frumoasă ca doina strămoșească!”, a spus Piedone.

Gâdea anunță vești despre Voiculescu Foto: Captură Antena 3
Politică

Gâdea anunță vești despre Voiculescu

Breaking news la Antena 3 CNN: Mihai Gâdea anunță vești extraordinare despre Dan Voiculescu. Potrivit lui Gâdea, acesta ar fi absolvit facultatea de teologie. Gâdea anunță vești despre Voiculescu Moderatorul Antenei 3 a anunțat știrea „cu foarte multă bucurie”. „Singura chestiune în momentul de față este că nu mai sunt singurul absolvent de Teologie în trustul Intact și desigur că spun asta cu foarte multă bucurie”, a comentat Mihai Gâdea. El a continuat preamărindu-și postul la care lucrează: „Au fost 18 ani și ce-mi doresc cel mai mult este ca acest post de televiziune, acest trust să dăinuiască ani de zile după ce noi vom fi doar o amintire că am trecut pe aici. Cu Dumnezeu înainte!”. Dan Voiculescu a anunțat acum câteva zile, pe blogul său, că, pe 7 iulie, va depune jurământul de teolog. „Saptămâna aceasta sunt plecat la câteva mănăstiri. Cutuma spune că dacă stai la o mănăstire mai mult de trei zile poți să devii frate, prima treaptă pentru a fi monah (...) Pregătire pentru 7 iulie când voi depune jurământul de teolog”, a scris Voiculescu, pe blogul său. Citește și: Adolescentul ucigaș cu sânge rece din Craiova trecuse toate examinările psihologice la liceul militar din oraș, deși apropiații susțin că era de multe ori agresiv. Cine răspunde

Posturile oligarhului Plahotniuc se prăbușesc Foto: pdm.md
Eveniment

Posturile oligarhului Plahotniuc se prăbușesc

În Republica Moldova, posturile oligarhului Plahotniuc se prăbușesc: potrivit Newsmaker.md, de câteva luni ele nu mai difuzează decât emisiuni în reluare. Cu ajutor de la stat, în România posturile oligarhilor prosperă. Posturile oligarhului Plahotniuc se prăbușesc „Vorbim despre Posturile TV Prime, Canal 2, Canal 3, Publika TV, Mega TV, Canal 5 și Familia. Toate posturile sunt amplasate în clădirea lui Plahotniuc General Media Group (GMG). O altă companie, care are legătură cu acesta, GMG Production, și-a anunțat recent falimentul. De câteva luni aceste posturi difuzează doar emisiuni în reluare. Acestea nu au content nou, inclusiv știri. De exemplu, cel mai recent buletin de știri a fost difuzat la posturile TV Canal 2 și Canal 3 în data de 21 aprilie, iar ultima ediție a emisiunii, care se bucura de popularitate, Vorbește Moldova difuzată pe Prime a fost postată pe YouTube pe 25 aprilie. Publika TV difuzează emisiuni în reluare a unor talk show-uri difuzate anterior de alte posturi”, scrie Newsmaker.md. Două din aceste posturi îi aparțin lui Plahotniuc, altele sunt controlate prin interpuși. Plahotniuc a fugit din Moldova acum patru ani și este căutat în continuare. Se bănuiește că s-ar afla în Cipru de Nord, un stat care este recunoscut doar de Turcia. Citește și: Adolescentul ucigaș cu sânge rece din Craiova trecuse toate examinările psihologice la liceul militar din oraș, deși apropiații susțin că era de multe ori agresiv. Cine răspunde În România, ANAF nu reușește să recupereze de la Dan Voiculescu banii furați în dosarul ICA - circa 60 de milioane de euro - și, în schimb, statul îi subvenționează trustul media. Printre aletele, în pandemie, acest trust a primit de la stat 14 milioane de lei, fiind principalul beneficar al programului pentru combaterea dezinformării. Și România TV, controlată de Sebastian Ghiță, care a fugit din România în decembrie 2016 și s-a refugiat în Serbia, a primit bani de la Guvern prin programul de combatere a dezinformării. Însă, în 2019, mandatul de arestare a fost revocat, iar Ghiță nu a mai fost urmărit internațional. În octombrie 2022, Ghiță a fost trimis în judecată în absență în dosarul ”Taxă pentru obţinerea de contracte IT”.

Piedone, aruncat în competiția pentru primăria Capitalei Foto: Inquam/ George Călin
Eveniment

Piedone, aruncat în competiția pentru primăria Capitalei

Piedone Popescu ar putea deveni președinte al partidului lui Dan Voiculescu, Partidul Umanist Social-Liberal (PUSL) și aruncat în competiția pentru primăria Capitalei, afirmă surse politice citate de Realitatea Plus. Liderii PSD au declarat, public, că o susțin pe Gabriela Firea să redevină primar al Bucureștiului. Însă, în 2020, Marcel Ciolacu a purtat negocieri cu Piedone Popescu și l-a făcut deputat pe fiul acestuia. După achitarea edilului Sectorului V, condamnat în dosarul Colectiv, PSD a salutat eliberarea sa. Piedone, aruncat în competiția pentru primăria Capitalei Eliberat săptămâna trecută din penitenciar, Piedone Popescu a revenit, marți, la primăria Sectorului 5. El este membru al PUSL, formațiunea controlată de Dan Voiculescu. În prezent, PUSL nu are un „președinte”, ci un „președinte al Consiliului Național”, un „președinte al Biroului Executiv” și un „președinte al Forumului Național”. Dan Voiculescu are funcția de „Fondator al Doctrinei Umaniste”. Cu o lună înainte ca Piedone Popescu să fie achitat și eliberat din penitenciar, Dan Voiculescu a scris pe blogul său: „Opinia mea este că el e nevinovat, este o eroare judiciară. Cristi a stat în pușcărie nevinovat (...) Din păcate sunt și judecători care nu au demnitate, onoare și nici curaj! Îl aștept cu drag pe Cristi, acasă, și îl asigur, în cunoștință de cauză, că ce nu te omoară te întărește.Hai acasă, Cristi!!”. Citește și: Judecătorul Danileț, analiză juridică a romanului Ion de Rebreanu, subiect de Bac: tatăl Anei nu îi mai dă lui Ion pământurile promise – nerespectare a unui contract civil În 2020, Piedone Popescu a obținut o victorie destul de strânsă la Sectorul V, câștigând cu puțin peste 28% din voturi, pe locul II fiind candidatul PSD, Daniel Florea, care a avut 25,63%.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră