vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: crin antonescu

136 articole
Eveniment

Proiectul lui Crin Antonescu de a crește vârsta de pensionare a magistraților, respins în Parlament

Crin, proiect electoral respins (pensionarea magistraților). Plenul Senatului a respins miercuri propunerea legislativă de modificare a unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Proiectul a întrunit 74 de voturi pentru respingere, patru contra și șapte abțineri. Crin, proiect electoral respins (pensionarea magistraților) Inițiativa legislativă fusese adoptată anterior de Camera Deputaților și prevedea reducerea ratei de înlocuire la pensionare de la 80% la 65%, precum și accelerarea creșterii vârstei de pensionare pentru magistrați, cu șase luni pe an, până la 65 de ani. Citește și: Șeful DNA explică cum scapă marii evazioniști: ANAF nu face sesizări, dosarele, mutate la tribunale Proiectul a fost inițiat de Crin Antonescu și ulterior preluat în Parlament de mai mulți lideri politici: senatorul PNL Cătălin Predoiu, deputatul PSD Marcel Ciolacu, liderul UDMR Kelemen Hunor și reprezentantul minorităților Varujan Pambuccian. Senatoarea SOS România Nadia Cerva a solicitat retrimiterea proiectului la comisie, însă plenul a respins propunerea. Critici privind schimbarea de poziție Nadia Cerva a acuzat coaliția de guvernare de inconsecvență: „Aceiași oameni și aceleași partide au susținut proiectul în Camera Deputaților, spunând că este vital. Acum, în Senat, votează respingerea, fără o motivare clară. Știm ce urmează: o Ordonanță de la Guvern”, a declarat aceasta. Argumentele opoziției și ale USR Senatorul USR Ștefan Pălărie a explicat că votul negativ nu vizează reforma pensiilor speciale în sine, ci respingerea unui proiect considerat „electoralist” și lipsit de consultări. Potrivit acestuia, CSM a avizat negativ inițiativa, iar Consiliul Legislativ a avertizat asupra lipsei măsurilor tranzitorii, ceea ce ar fi putut bloca sistemul judiciar. Reacția altor senatori Senatorul neafiliat Gheorghe Vela a susținut respingerea, acuzând o parte dintre judecători și membri ai CSM că urmăresc doar „salarii mari și pensionare timpurie”, fără să contribuie la îmbunătățirea justiției. „Trebuie să vină o zi a scadenței pentru aceste pensii nesimțite”, a spus Vela. De cealaltă parte, senatorul PNL Daniel Fenechiu a afirmat că strategia coaliției este transparentă și că măsurile vor fi incluse într-un nou proiect al Guvernului, construit după consultări cu magistrații. Atacuri politice și acuzații de electoralism Senatoarea Nadia Cerva a acuzat Guvernul și coaliția că blochează dezbaterea parlamentară pentru a înlocui proiectul cu o inițiativă venită pe cale guvernamentală, „fără consultări reale”. La rândul său, senatorul AUR Laurențiu Plăeșu a declarat că proiectul a fost „strict electoral”, amintind că a fost folosit în campania prezidențială ca mesaj împotriva pensiilor speciale. AUR a anunțat retragerea de la vot. Alte decizii în plenul Senatului Tot miercuri, Senatul a luat act de mai multe informări privind proiecte de lege pentru aprobarea unor ordonanțe de urgență ale Guvernului, printre care: OUG nr. 40/2025 privind gospodărirea integrată a zonei costiere; OUG nr. 41/2025 referitoare la gestionarea investițiilor finanțate prin PNRR și din fonduri publice naționale.

Crin, proiect electoral respins (pensionarea magistraților) (sursa: Facebook/Crin Antonescu)
Finul lui Crin Antonescu, pedeapsă prescrisă (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Finul lui Crin Antonescu s-a ascuns zece ani de Justiție. Pedeapsa cu închisoare, prescrisă

Finul lui Crin Antonescu, pedeapsă prescrisă. Cristian Maftei, omul de afaceri condamnat în dosarul „Mită la prefect”, poate reveni liber la Iași, după 11 ani de dispariție. Finul lui Crin Antonescu, pedeapsă prescrisă Curtea de Apel Iași a admis contestația la executare formulată de instanță, constatând că pedeapsa de 6 ani de închisoare s-a prescris. Citește și: Megașpaga acordată pe șest de guvernul Ciolacu poliției, serviciilor secrete și Armatei în 2024 și care a aruncat în aer deficitul bugetar Sentința definitivă fusese pronunțată în iunie 2014, dar Maftei nu a fost găsit pentru a-și ispăși pedeapsa. Acum, el este liber să revină în oraș și să-și reia viața fără constrângeri legale. Cununat de Crin Antonescu La începutul anilor 2000, Cristian Maftei se impunea în Iași ca un om de afaceri în plină ascensiune, cu relații apropiate de liderii PNL locali. Una dintre dovezile conexiunilor sale politice este faptul că a fost cununat de fostul președinte al PNL, Crin Antonescu. Compania sa, Enviro Construct, s-a remarcat prin câștigarea repetată a unor contracte de lucrări publice, în special pentru modernizarea și întreținerea drumurilor din județul Iași. În acea perioadă, firma era prezentă constant în licitațiile cu bani publici și activa în zona lucrărilor de infrastructură rutieră. Continuarea, în Ziarul de Iași

Val de ironii la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a criticat presa: “Ofticos mai ești“ Foto: Facebook
Politică

Val de ironii la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a criticat presa: “Ofticos mai ești“

Val de ironii la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a criticat presa: “Ofticos mai ești“, i-a scris un comentator, pe Facebook. Fostul candidat PSD-PNL-UDMR la președinția României s-a plâns de modul în care presa a prezentat fotografia în care Donald Trump dă mâna cu Nicușor Dan: “Dar să vii, tu, propagandă, să mă iei pe mine, public românesc, drept idiot incurabil și să încerci să-mi vinzi asta drept un mare succes internațional al țării mele, e prea mult. În ciuda multelor noastre păcate publice, nu merităm asta (...) Avem o propagandă bananieră care, pe banii noștri, ne insultă zilnic. Faptul că avem un președinte ca N. Dan nu înseamnă că suntem retardați toți și întrutotul“. Citește și: Fost director de pușcărie, care a administrat și Romaero, plasat de fostul ministru PSD Bogdan Ivan în conducerea Romarm Însă Crin Antonescu a primit comentarii extrem de ironice la acest mesaj de pe Facebook. Val de ironii la adresa lui Crin Antonescu, după ce acesta a criticat presa: “Ofticos mai ești“ “Ești un derbedeu, o lichea puturoasă moartă de oftică că n-a ajuns pe canapeaua lui klaus, dulapul prezidențial. Eu mă-ntreb cum de acceptă Adina Vălean să aibă același cont la bancă cu tine! Femeia aia chiar muncește în timp ce potaia din tine lâncezește!“, i-a scris Radu Stoica.   “Măi, da' ofticos mai ești! Nu mai bine stai în banca ta, cum ai stat în ultimii zece ani, tot pe banii noștri, că nevastă-ta nu de deșteaptă sau potentă a ajuns acolo, ci tot pe sinecuri, decât să zgârii pe la uși inchise unde nu va ajunge neam de neamul tău? Și acum citește toate comentariile și schelălăie că suntem tonți. Enjoy!“, i-a transmis Angie Baciu.   “Ești într-o continuă depresie și oftică, este? Nu-i problemă, mai ai șanse peste 5 ani să iei locul 3“, a postat Eugen Năstase.   “Te rog să-ți păstrezi decența. Nu fi Simion“, l-a rugat Petre Indreica. 

Finul lui Crin Antonescu, fugar liber (sursa: ziaruldeiasi.ro)
Justiție

Cum a fugit finul lui Crin Antonescu de justiție 11 ani, până când i s-a prescris pedeapsa

Finul lui Crin Antonescu, fugar liber: după 11 ani în care a fost de negăsit, omul de afaceri Cristian Maftei, condamnat la șase ani de închisoare în dosarul „Mită la prefect”, se apropie de o revenire „curată” în Iași, fără riscul de a fi arestat. Finul lui Crin Antonescu, fugar liber Singurul inculpat care nu s-a predat autorităților, Maftei a fost dat în urmărire internațională și s-a speculat că s-ar fi ascuns în Republica Moldova sau în Emiratele Arabe Unite. Citește și: EXCLUSIV Cine sunt medicii percheziționați de DNA la Spitalul Militar din București, unde au loc descinderi Recent, judecătorul delegat cu executarea pedepsei a depus o contestație privind intervenirea prescripției, care urmează a fi analizată de Curtea de Apel Iași la începutul lunii viitoare. Procedura este una standard și, cel mai probabil, va duce la închiderea oficială a dosarului. După această etapă, Maftei ar putea reveni în țară fără consecințe penale. Continuarea, în Ziarul de Iași.  

Dan Dungaciu a ajuns consilierul lui Simion Foto: Facebook
Politică

Dan Dungaciu, pe care Crin Antonescu îl dorea „în anturajul” său, a ajuns consilierul lui Simion

Dan Dungaciu, pe care Crin Antonescu îl dorea „în anturajul” său, a ajuns consilierul lui George Simion. Dungaciu a fost trimis în judecată de DNA, dar ar putea scăpa prin prescrierea faptelor. El a fost inculpat pentru abuz în serviciu. Citește și: Bolojan le spune contabililor de comune că ar trebui să gestioneze mai multe localități, ca să-și justifice salariul Dan Dungaciu a ajuns consilierul lui Simion „Noul consultant al AUR pe relații externe este Dan Dungaciu. Bine ai venit acasă!”, a scris Simion, pe Facebook, azi. În martie 2025, când Crin Antonescu a fost întrebat cu ce personalităţi ar lucra, dacă ar ajunge preşedintele României, fostul candidat la funcția de președinte al României a răspuns: „Pot să vă dau 10 sau 15 nume. De exemplu, nu îi împărtăţesc neapărat toate estimările, toate analizele, dar eu, pe un om ca domnul Dungaciu, l-aş vrea, ca să spun aşa, în anturajul meu de lucru, pentru că este bun. Nu e putinist, după părerea mea. Dan Dungaciu este un om pe care, repet, uneori pot să fiu de acord sau nu, sunt zone pe care omul le cunoaşte”.  Dungaciu a fost director, timp de 12 ani, al Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI) „Ion I.C Brătianu” al Academiei Române. În martie 2022, înainte ca Rusia să atace Ucraina, DeFapt.ro a arătat că acesta apăra constant poziția Rusiei, când era invitat la Pro TV sau Europa FM.  „O Rusie flămândă și disperată este înfiorătoare pentru noi. Ar trebui să ne întoarcem iar în 1990, să stabilizăm Rusia, să punem bani, să găsim o echipă care să o coordoneze, în condițiile în care astăzi populația din Federația Rusă, din păcate, este mult mai anti-occidentală decât înainte de 1990. Putin a demonstrate că problema de raționalitate la nivelul de decizie de la Kremlin e una mare”, a apreciat, la 9 martie, analistul.  În 2021, el a făcut propagandă pentru AUR Moldova.   

Crin Antonescu, dezlănțuit împotriva lui Nicușor Dan Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Crin Antonescu, dezlănțuit împotriva lui Nicușor Dan, la Realitatea TV

Crin Antonescu s-a dezlănțuit împotriva lui Nicușor Dan, la Realitatea TV: el a susținut că președintele ales este un demagog, susținut de Băsescu și Coldea. În schimb, fostul candidat la președinție, a apărat PSD-ul și a acuzat „demonizarea” electoratului AUR. Citește și: Protestul la care a instigat George Simion pe 26 mai, neautorizat: Jandarmeria nu a fost notificată oficial Antonescu a criticat televiziunile de știri, dar a lăudat Realitatea TV. Crin Antonescu, dezlănțuit împotriva lui Nicușor Dan Care au fost principalele declarații ale lui Antonescu:  „El a candidat drept independent, și într-un mesaj pe care l-am văzut, cred că astăzi domnul Nicușor Dan spune că nu va fi ușor, de acord, dar nu va fi ușor pentru că trebuie să schimbăm ceea ce s-a făcut timp de 35 de ani (...) Nu înțeleg ce anume din ultimii 35 de ani trebuie să schimbe domnul Nicușor, mi se pare un mesaj demagogic și nesusținut de realitatea politică” „Această formulare demagogică, eu sunt candidat anti-sistem, dar în spatele meu sunt Băsescu, Coldea, Maior, grupul de la Cluj, partidele clasice” „Domnul Simion, dar care pur și simplu a fost supus unui regim de demonizare pe care nu l-am mai văzut” „Deja, dacă observați, este o adevărată vânătoare, cine și de ce a votat cu Simion. Domnul Ponta, în postura de turnător, zice că Grindeanu l-a votat pe Simion în turul doi. Și dacă a votat cu Simion ce, nu mă interesează” „Azi asistăm la o ofensivă publică asupra PSD, care așa groaznic cum a fost descris, trebuie totuși să intre la guvernare, neapărat. De asemenea, observ și ating și al doilea subiect, presa, cel puțin din televiziunile pe care le cunosc eu, cu o singură excepție, a dumneavoastră, au ajuns toate la unison, se organizează un fel de proces de reeducare al acestor partide sub conducerea comisarilor de la USR”.  Crin Antonescu a preluat și liderilor AUR, potrivit căreia Banca Națională a cultiva tema că „economia țării se va prăbuși dacă va fi ales George Simion”. 

Perdanții din USL vor să reformeze politica, Antonescu vrea să lupte cu globalismul Foto: Facebook
Politică

Perdanții din USL vor să reformeze politica: după Ponta, și Antonescu se oferă să se lupte

Perdanții din USL vor să reformeze politica: după Victor Ponta, și Crin Antonescu se oferă să se lupte pentru „apărarea democrației reale, a drepturilor și libertăților – în special cea de exprimare”. Într-un mesaj extrem de asemănător cu cel al AUR, Antonescu vorbește despre „ofensiva neomarxistă și globalistă”. Citește și: Ponta face o propunere de preluare a PSD, dar fără el ca președinte. Grindeanu, desființat El reia teza neprobată potrivit căreia „rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat din nou și urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată”. Azi, fostul său coleg din USL Victor Ponta a făcut o propunere de preluare a PSD, dar fără el ca președinte: „Mâna mea întinsă și a celorlalți din echipa mea este o mână onestă”. Perdanții din USL vor să reformeze politica „Primele ținte, în opinia mea, vor fi partidele, justiția și presa. Încă de la turul doi al campaniei am putut observa o previzionare a ceea ce ar putea deveni partide importante și zdrobitoarea majoritate a presei pentru o bună bucată de vreme. Iar în privința justiției, fostul candidat N. Dan vorbea limpede despre posibilitățile președintelui de a o «influența».  Așa se face că, simplu spus, pentru cei care nu vor să joace în acest scenariu bine pregătit, rămâne o misiune complicată și aparent paradoxală: apărarea democrației reale, a drepturilor și libertăților – în special cea de exprimare.   Și, în acest sens, există trei priorități:   1.⁠ ⁠să decidem dacă, în fața ofensivei neomarxiste și globaliste, abandonăm – cum s-a făcut de ani buni – reprezentarea dreptei conservatoare în seama AUR. Cu alte cuvinte, să decidem dacă este cazul ca, măcar acum, prin transformarea unui partid existent sau prin apariția unuia nou, să avem o exprimare democratică solidă, coerentă doctrinar și comportamental a dreptei autentice (și nu a etichetei asumate fraudulos de globaliștii neomarxiști din USR și PNL)   2.⁠ ⁠să încurajăm și să practicăm toate formele legale de exprimare, în interiorul și mai ales în afara mass-mediei mainstream   3.⁠ ⁠să nu ne lăsăm intimidați de valul populist și agresiv care, pentru o vreme, însoțește câștigătorii alegerilor și propaganda lor. În ceea ce privește punctele 2 și 3, le spun tuturor celor care au avut și au încredere în mine că voi vorbi, oriunde și oricând va fi posibil.   În ceea ce privește punctul 1, cred că oamenii deja implicați în scena politică trebuie să-și ia deciziile ACUM. Iar cei care nu au făcut politică până acum ar face bine să se întrebe dacă nu este cazul să o facă. Eu cred că este.   Curaj, prieteni! Pe curând!”, anunță Antonescu. 

Crin Antonescu recunoaște: „Eu nu-l susțin pe Nicușor Dan” Foto: Inquam/George Calin
Politică

Crin Antonescu recunoaște: „Eu nu-l susțin pe Nicușor Dan”. Motivul: nu s-a dezis de Băsescu

Crin Antonescu recunoaște: „Eu nu-l susțin pe Nicușor Dan”, a declarat fostul candidat PSD-PNL-UDMR la Realitatea TV. Motivul invocat de Antonescu: Nicușor Dan nu s-a dezis de Băsescu. Citește și: VIDEO Soțul vicepreședintei Curții de Apel București s-a răsturnat cu mașina pe o stradă din Giurgiu. Testul antidrog, pozitiv Totuși, Antonescu face o concesie și recunoaște că „nu toți oamenii care votează cu Nicușor Dan sunt secături”. Crin Antonescu recunoaște: „Eu nu-l susțin pe Nicușor Dan” „Eu nu îl susțin pe domnul Dan (...) Dacă nu face niciun fel de efort de delimitare...George Simion și în dezbaterea pe care au avut-o l-a provocat direct și i-a spus de Coldea, i-a spus de alte lucruri. Domnul Nicușor Dan nu s-a delimitat nicio secundă nici de Băsescu, nici de Coldea. Acum, mai nou, văd că îl susține și domnul Ghiță. Deci astea sunt niște lucruri pe care trebuie să le asume cineva (...) Să se înțeleagă bine: nu toți oamenii care votează cu Nicușor Dan sunt secături; dimpotrivă: sunt foarte mulți oameni de bună-credință, care au această opțiune și pe care eu o respect. Dar aproape toate secăturile din țara asta s-au strâns în această coaliție națională în care le pun mâna în gât tuturor să îl susțină pe domnul Dan. Asta vreau să spun”, a susținut Antonescu la Realitatea TV, citat de luju.ro. 

Crin Antonescu, tot mai acrit: „Ana Blandiana,  în aria democrației securiste la români” Foto: Facebook
Politică

Crin Antonescu, tot mai acrit: „Ana Blandiana, în aria democrației securiste la români”

Crin Antonescu pare a fi tot mai acrit după înfrânferea suferită, așa că-i insultă pe toți cei implicați în turul II al alegerilor prezidențiale: „Ana Blandiana pare să fi luat locul baritonilor Pleșu și Liiceanu în aria democrației securiste la români. Sunt acolo toți meșterii făurari ai României «euroatlantice»: Coldea, Maior, grupul de la Cluj; a venit în grabă în tabăra pro-Vest și dl. Sebastian Ghiță, cu «speranța» Ponta, scoasă, din nou, «la produs»”, a scris el pe Facebook. Citește și: Ponta: „M-am gândit cum va fi președinte Simion și nu vreau să fie cu mâna mea” Fostul candidat PSD-PNL-UDMR îi critică și pe susținătorii lui George Simion, dar atacul principal este împotriva lui Nicușor Dan. Crin Antonescu, tot mai acrit: „Ana Blandiana,  în aria democrației securiste la români” „De o parte, «europenii». Nu lipsește niciunul. Securistul Petrov e același reper spiritual și politic pentru pro-occidentalii din marile orașe, discreta Ana Blandiana pare să fi luat locul baritonilor Pleșu și Liiceanu în aria democrației securiste la români. Sunt acolo toți meșterii făurari ai României «euroatlantice»: Coldea, Maior, grupul de la Cluj; a venit în grabă în tabăra pro-Vest și dl. Sebastian Ghiță, cu «speranța» Ponta, scoasă, din nou, «la produs». Oameni de treabă, speriați de perspectiva gărzilor «patriotice» ale lui Simion, sub comanda spirituală a ayatollahului Georgescu, se mobilizează, pe bună dreptate, să apere democrația. Dar, fiind război, nu mai avem timp de nuanțe. Nu intri în oastea lui Băsescu/Petrov, Coldea, Ghiță și întreaga suită regrupată a establishmentului? Ești extremist, mai precis fascist. Vrei să vorbești cu Dungaciu? Ești trădător al democrației. Ți se pare că dl. Nicușor (nu ai cum evita diminutivul) nu e chiar un lider? Ești, clar, un nenorocit frustrat sau un iresponsabil care se joacă cu soarta țării. Ai rezerve față de aberația Green Deal? Izolaționism curat. Nu vrei parade LGBT și, în general, parade pe teme sexuale? Ești obscurantist. Vorbești de țara ta ca despre ceva ce ar trebui apărat și înălțat? Ești un fel de ceaușist întârziat, care nu înțelege de ce se prăbușește ratingul de țară.   Pe scurt, nu mai ai alt rost pe lume, dacă vrei să fii considerat onorabil, decât să declari pe unde poți că îl susții cu tărie pe dl. Nicușor Dan, salvator de meserie al Bucureștilor și, acum ori niciodată, al democrației românești”, a afirmat fostul președinte al partidului liberal.    El a scris, la final că va vota „cu cine va dovedi că are libertatea unei minime nuanțe”.

Crin îl urăște sincer pe Nicușor (sursa: Facebook/Crin Antonescu)
Politică

Crin, mesaj plin de ură și acreală pentru Nicușor, pe care-l numește "securistoid new entry"

Crin îl urăște sincer pe Nicușor: ocupantul locului al treilea în turul întâi al prezidențialelor a postat un mesaj pe Facebook în care își prezintă filosofia perdantă. Crin îl urăște sincer pe Nicușor "Gata. Istoria e alertă. Toată suflarea e mobilizată pentru turul 2. Normal. Pentru voi, cei câțiva cărora vă lipsesc, câteva gânduri. Citește și: BREAKING Nicușor Dan prezintă un sondaj care arată că Simion ar câștiga alegerile prezidențiale 1. Alegerile, în turul 1, le-am pierdut eu. Am spus – și eu nu îmi schimb principiile de la un tur la altul – că alegerile le vom câștiga împreună (coaliție, partide etc.) sau le voi pierde singur. Zis și făcut. Eu am pierdut alegerile. Nu mai căutați trădări, incapacitate de mobilizare etc. Au fost, desigur. Dar, la capătul zilei, atât le-am spus eu românilor: ceva mai puțin decât Nicușor Dan. Nu știu câte din voturile pentru mine au fost pentru că așa au zis PSD, PNL, UDMR. Nu știu câte voturi aș fi luat dacă nu eram împreună cu amintiții. Eu vorbesc aici cu cei care m-au votat pe mine, cel care am fost și sunt. Cei care știu că eram singurul candidat din afara “sistemului”, orice accepțiune i-am da. 2. Da, dragii mei, nici nu știm câți suntem. Dar știm CINE suntem. Cu voi vreau să vorbesc de acum înainte. Cu voi, care înțelegeți că rămânem aceiași, oricine ar fi președinte și oricât ar răstălmăci propagandele adevărul. Adevărul… Adevărul lor se schimbă repede. Dacă voturile PSD veneau spre mine, însemnau stagnare și “sistem”. Dacă ar merge la dl. Dan, ar fi bune, ar fi stabilitate și mobilizare întru “salvarea țării”. Dacă trebuie să mai “salvăm” țara, încă o dată (a câta?), cot la cot cu Băsescu, cu Pleșu, cu “m**e PSD” în primul tur și cu “săriți PSD” în turul 2, o salvăm. 3. Azi, în deplină liniște sufletească, aleg liber. Am plecat 10 ani, n-am cerut și n-am luat nimic de la “sistem”. Am venit când mi s-a spus că ar fi nevoie de mine. Chiar era. Oamenii au crezut altfel. Respect. Dar am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă “salvare” a țării. Între demagogi de joasă speță care urmează să distrugă România mea și securistoizii (aceiași + dl. Nicușor, new entry) care – ajutați la “hei-rup” de atâția oameni de bună credință – o distrug de 20 de ani, am propria mea alegere. Dar e a mea. Nu mă luați voi cu arcanul mobilizării generale. Fiți liniștiți, prietenii mei, atâția câți veți fi. Vom vorbi ca oamenii. Liberi, nu captivi în stupiditatea propagandei. Vă iubesc. Pe curând!", a scris Antonescu.

Un primar PNL cere demisia în bloc a conducerii Foto: Facebook
Politică

Un primar PNL cere demisia în bloc a conducerii: „Poate peste trei ani vă găsiți un loc de muncă”

Un primar PNL, în localitatea căruia Antonescu a câștigat, cere demisia în bloc a conducerii: „Poate peste trei ani vă găsiți un loc de muncă”, a scris, pe Facebook, Paul Mursa, edilul localității Plugari, din Iași. În această comună, Antonescu a obținut peste 42% din voturi, Simion - 37,3%, Ponta - 12,92%, iar Nicușor Dan - 4,05% (45 de voturi). Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează Mursa însă pare să sugereze că Simion va fi președinte, iar Nicușor Dan va pierde: „Dacă 98% dintre primarii aleși din România n-au reușit să-l ducă în turul doi pe Crin Antonescu, cu tot aparatul partidului în spate, cum ar putea deveni președinte Nicușor Dan, un candidat independent, fără partid și fără structură locală?”.  Un primar PNL cere demisia în bloc a conducerii „Suntem singura comună liberală din județul Iași în care am câștigat cu un scor de 42%, iar acest rezultat vi se datorează vouă – celor care ați ales să rămâneți alături de principiile mele Liberale! Deși candidatul pe care l-am susținut nu a intrat în turul doi, sunt mândru de mobilizarea și implicarea voastră!   La nivel național, este clar pentru toată lumea: #PNL are nevoie de un reset profund.   Așteptăm demisia în bloc a Biroului Politic Național. Cei care au dus partidul într-o direcție greșită trebuie să plece și să nu-i mai vedem în rândurile din față. Să lase locul celor care pot reconstrui cu seriozitate și respect pentru valorile liberale.   Băieții decidenți de la centru, plecați acasă! Poate peste 3 ani o să vă găsiți un loc de muncă.   Eu, cu ajutorul comunității mele, probabil voi mai lua un mandat. Sper să fiu sănătos!   Dar voi, dacă mai conduceți PNL pe persoană fizică, nu mai prindeți nici măcar pragul electoral.   Era de bun-simț ca, atunci când s-au luat deciziile privind candidaturile lui Crin Antonescu și Nicolae Ciucă, primarii partidului să fie consultați. Dar nu s-a întâmplat. S-a mers pe ideea greșită că, dacă PNL are peste o mie de primari, orice candidat impus de la centru va fi scos președinte, pentru că primarii își vor pune în joc imaginea. Realitatea a demonstrat contrariul.   Și mai e o întrebare: Dacă 98% dintre primarii aleși din România n-au reușit să-l ducă în turul doi pe Crin Antonescu, cu tot aparatul partidului în spate, cum ar putea deveni președinte Nicușor Dan, un candidat independent, fără partid și fără structură locală?   Românii vor altceva. Mesajul a fost clar. E timpul să facem un pas în spate și să le respectăm alegerea.   Să fim sănătoși!   Ps: sper că in toată supărarea de aseară, cineva a stins lumina in Modogran!”, a scris Mursa, pe Facebook.   

George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova Foto: AUR
Politică

George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova, unde l-au bătut Nicușor Dan și Crin Antonescu

Moldovenii cu cetățenie română nu cred în „unionismul” clamat de AUR: George Simion a avut rezultat jalnic în Republica Moldova, unde l-au bătut Nicușor Dan și Crin Antonescu. Pe primul loc în secțiile de votare deschise în această țară s-a situat Nicușor Dan, deși partidul de guvernământ, PAS, și-a anunțat sprijinul pentru Crin Antonescu. Citește și: Surse: o fostă peremistă și un fost premier al lui Dragnea vor șefia PSD, dacă Ciolacu demisionează George Simion, rezultat jalnic în Republica Moldova După numărarea buletinelor de vot din toate cele 64 de secții de votare, clasamentul este: Nicușor Dan - 52,63%, 47.630 de voturi Crin Antonescu - 21,69%, 19.630 voturi  George Simion - 12,47%, 11.282 voturi Elena Lasconi - 9,6%, 8.686 de voturi Victor Ponta a luat sub 3% din voturi în secțiile deschise în Republica Moldova.  George Simion a afirmat în repetate rânduri că România ar trebui să suspende ajutorul acordat Republicii Moldova. „Eu privesc că noi, de fapt, sponsorizăm separatism şi atitudini anti-româneşti. Pentru că am tot avut diferiţi preşedinţi acolo care au avut atitudini duşmănoase la adresa României. Vladimir Voronin, Igor Dodon. «Hai, fraţii noştri români să ne trimită bani». Dar de ce să vă trimită bani vouă, ca stat, care de multe ori aţi avut atitudini anti-româneşti, şi să nu lucreze direct cu şcolile româneşti de acolo, care sunt unioniste, cu cetăţenii, cu autorităţile locale?”, a spus el. Pe de altă parte, Simion are interdicție de intrare în Republica Moldova. 

Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion

După ce a pierdut, Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion. „Să socotească singuri cu care dintre candidați sunt compatibile ideile pe care le-am prezentat”, a spus candidatul PSD-PNL-UDMR.  Citește și: România începe războiul de două săptămâni cu Rusia: ce vor face PSD, PNL și UDMR pentru turul al doilea? Crin Antonescu se retrage în șomaj refuzând să îndemne la un vot împotriva lui Simion El a recunoscut însă că a pierdut și a spus că pleacă „cu fruntea sus”. „Probabil că o să mă întrebați pe cine susțin în turul 2. Nu știu ce va face coaliția, eu nu am fost parte a coaliției. Eu am prezentat un program, niște idei, niște oameni m-au votat, îi îndemn să socotească singuri cu care dintre candidați sunt compatibile ideile pe care le-am prezentat. Îi îndemn să nu stea acasă și îi îndemn pe toți care azi au votat pentru mine să se prezinte la vot. Nu am nicio obligație, niciun angajament față de niciun partid. E clar că românii știu întotdeauna mai bine ce au de votat, nu am ce recomandări să fac”, a declarat Antonescu.  „Voturile au vorbit, cetățenii au vorbit. Plec din această încercare cred cu fruntea sus. Votul oamenilor trebuie respectat.  Le mulțumesc celor care m-au votat, le împărtășesc tristețea din seara asta, dar viața merge mai departe”, a mai spus el. 

Nicușor Dan l-a depășit pe Crin Antonescu Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

BREAKING Nicușor Dan l-a depășit pe Crin Antonescu. Mai sunt de numărat voturile din Diaspora

Nicușor Dan l-a depășit pe Crin Antonescu, în condițiile în care mai sunt de numărat sute de mii de voturi din Diaspora, de unde candidatul PSD-PNL-UDMR are puține șanse să recupereze.  Citește și: Electoratul maghiar a urmat indicațiile UDMR și a votat masiv cu Antonescu, care a câștigat în Harghita, Covasna și Mureș Nicușor Dan l-a depășit pe Crin Antonescu În aceste condiții, finala acestor alegeri prezidențiale va fi între Nicușor Dan și George Simion, care se află pe locul I, cu circa 40% din voturi.  Citește și: LIVE Rezultatele numărării voturilor la prezidențialele 2025, în timp real Turul II se va desfășura la 18 mai.  În Diaspora, George Simion conduce detașat, cumulând peste 60% din voturi, după centralizare a peste 70% din procele verbale. Este urmat de Nicușor Dan și Crin Antonescu, care este însă mult în urma celor doi.  Nicușor Dan va câștiga la pas Bucureștiul, mai puțin în Sectorul 5, arată datele Autorității Electorale Permanente (AEP). În schimb, electoratul maghiar a urmat indicațiile UDMR și a votat masiv cu Antonescu, care a câștigat în Harghita, Covasna și Mureș. 

Electoratul maghiar a urmat indicațiile UDMR și a votat masiv cu Antonescu Foto: Facebook
Politică

Electoratul maghiar a urmat indicațiile UDMR și a votat masiv cu Antonescu

Electoratul maghiar a urmat indicațiile UDMR și a votat masiv cu Antonescu, care a câștigat în Harghita, Covasna și Mureș.  Citește și: LIVE Rezultatele numărării voturilor la prezidențialele 2025, în timp real Electoratul maghiar a urmat indicațiile UDMR și a votat masiv cu Antonescu În Covasna s-a încheiat numărătoarea voturilor, iar Antonescu a luat 61,11% din voturi, fiind urmat de George Simion - 16,91% și Nicușor Dan - 10,74% Și în Harghita s-au centralizat toate voturile, iar candidatul PSD-PNL-UDMR a obținut peste 74% din voturi. Pe locul II este Simion - 9,5%, iar Nicușor Dan, pe trei, cu aproape 8%.  În județul Mureș, Antonescu este pe locul I, cu 35,16% din voturi, iar Simion are 32,16%. mai sunt de centralizat doar patru procese verbale din 572. Candidatul PSD-PNL-UDMR a câștigat și în Bihor și Satui Mare, județe cu o pondere mare a populației maghiare. În cele două județe a luat 37%, respectiv 38%.   Crin Antonescu a câștigat alegerile și în Brazilia, unde numărătoarea s-a încheiat. Candidatul PSD-PNL-UDMR este pe locul I și în Etiopia, dar la egalitate cu Nicușor Dan.  George Simion a câștigat alegerile din Rusia, dar a pierdut în aproape toate celelalte țări asiatice, arată datele centralizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). În Rusia s-a terminat numărătoarea voturilor, iar Simion a obținut 34 de voturi (36,96%), iar Nicușor Dan - 30 de voturi (32,61%). Crin Antonescu a obținut 11 voturi. 

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră