miercuri 01 aprilie
Login Contact
DeFapt.ro

Etichetă: colaborare

19 articole
Internațional

Rusia și China strâng militar rândurile

Rusia și China strâng militar rândurile. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, l-a felicitat luni pe omologul său chinez, Li Shangfu, numit duminică în funcţie după aprobarea Congresului Naţional al Poporului din China. Rusia și China strâng militar rândurile "În numele Ministerului Apărării din Rusia şi al meu personal, vă felicit pentru numirea în funcţia de ministru al Apărării al Chinei", a transmis Şoigu, citat de ministerul rus pe canalul său de Telegram. Defapt.ro este un proiect independent, ne poți sprijini direcționând 3,5% din impozitul tău pe venit. Durează un minut, online El a subliniat în mesajul de felicitare că relaţiile dintre Rusia şi China au atins un nivel fără precedent, fapt ce le transformă în fundamentele stabilităţii globale în contextul actualelor tensiuni geopolitice. "Îmi exprim convingerea că mandatul dumneavoastră în această funcţie va favoriza dezvoltarea parteneriatului cuprinzător şi a interacţiunii strategice dintre Rusia şi China în sferele cooperării militare şi tehnico-militare", a adăugat el. Șoigu și Wei Fenghe, "frați" Serghei Şoigu a găsit, de asemenea, cuvinte de mulţumire în ce-l priveşte pe fostul omolog, Wei Fenghe, pentru contribuţia sa la cooperarea militară ruso-chineză. "De-a lungul anilor de interacţiune, am devenit nu doar colegi sau prieteni, ci fraţi", a spus el. Ministrul rus al Apărării a evidenţiat faptul că, sub îndrumarea lui Wei, cooperarea militară dintre cele două ţări s-a caracterizat printr-un înalt nivel de încredere reciprocă şi a atins un nivel calitativ nou, ceea ce a constituit unul din factorii de limitare a activităţilor agresive ale Statelor Unite şi partenerilor lor în regiunea Asia-Pacific. Presa internaţională a informat că preşedintele chinez Xi Jinping va vizita Rusia săptămâna viitoare, unde se va întâlni cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Li Shangfu, sancționat de Washington Congresul Naţional al Poporului din China (parlamentul) a aprobat membrii noului guvern al ţării, duminică, ultima zi a reuniunii anuale a organismului, care a avut loc săptămâna trecută la Beijing. Cei aproximativ 3.000 de delegaţi au aprobat numele propuse pentru diversele posturi din cabinet, după ce sâmbătă l-au confirmat pe Li Qiang ca premier al ţării, la propunerea preşedintelui Xi Jinping, la o zi după ce Xi a fost reales în unanimitate pentru un al treilea mandat istoric de preşedinte. Generalul Li Shangfu, sancţionat de SUA, a fost numit noul ministru al Apărării, după ce anterior a condus programul Comisiei militare centrale de dezvoltare a armamentului. La fel ca predecesorul său, Wei Fenghe, Li va fi singurul reprezentant al armatei în noul cabinet. Citește și: Cum a ajuns Ucraina o țară mai digitalizată decât România, în ciuda invaziei rusești sălbatice. Un ucrainean din doi este conectat online la sistemul public Guvernul fostului preşedinte american Donald Trump a impus sancţiuni împotriva lui Li şi a departamentului său de dezvoltare a armelor în 2018, sub acuzaţia de a fi cumpărat arme de la compania rusă de stat Rosoboronexport. Secretarul de stat american de la acea vreme, Mike Pompeo, a anunţat sancţiuni împotriva companiei chineze Equipment Development Department (EDD) şi a directorului său de atunci, Li Shangfu, pentru achiziţionarea de avioane de luptă Su-35 în 2017 şi de echipamente legate de sistemul de rachete sol-aer S-400 în 2018.

Rusia și China strâng militar rândurile (sursa: kremlin.ru)
Putin nu-l poate convinge pe Lukașenko (sursa: kremlin.ru)
Internațional

Putin nu-l poate convinge pe Lukașenko

Putin nu-l poate convinge pe Lukașenko. Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, principalul aliat al Moscovei în campania militară din Ucraina, a sosit sâmbătă în Rusia, la doar cinci zile după ce s-a întâlnit la Minsk cu omologul său rus Vladimir Putin. A șaptea întâlnire între cei doi în 2022 Lukaşenko urma să viziteze sâmbătă Centrul rus de Pregătire al Cosmonauţilor, unde se antrenează reprezentanţi ai Belarusului, şi va participa la o reuniune informală a liderilor din fostele ţări sovietice, prevăzută pentru zilele de 26 şi 27 decembrie, la Sankt Petersburg, conform președinției belaruse. Sosirea lui Lukaşenko în Rusia, unde s-a mai aflat până acum de şapte ori pe parcursul acestui an, se produce la doar cinci zile de la întâlnirea pe care a avut-o cu Putin în capitala belarusă, pe fondul temerilor privind o implicare mai directă a Minskului în aşa-numita "operaţiune militară specială" rusă în Ucraina. Potrivit lui Lukaşenko, 2022 este anul cel mai intens în relaţiile belaruso-ruse, în ceea ce priveşte numărul de contacte bilaterale. "Anul care se încheie a stabilit recorduri în privinţa numărului şi intensităţii contactelor la toate nivelurile, lucru justificat ca urmare a schimbărilor accelerate din lume", a declarat liderul belarus. Putin nu-l poate convinge pe Lukașenko Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA, la reuniunea din 19 decembrie dintre Putin şi Lukaşenko, este posibil ca liderul rus să nu-l fi putut convinge pe omologul său belarus să se implice mai mult în campania militară rusă. Citește și: Următoarea mutare a lui Putin implică Belarus: rușii fie vor ataca Ucraina din această țară, fie pregătesc o diversiune pentru forțele Kievului Totodată, surse ucrainene, care nu observă momentan indicii ale unei iminente participări a bieloruşilor la luptele din Ucraina, dau asigurări că acest pericol nu a trecut şi că formaţiuni comune ruso-belaruse se antrenează în apropierea frontierei cu Ucraina.

Iranul recunoaște colaborarea militară cu Rusia (sursa: Twitter/H.Amirabdollahian امیرعبداللهیان)
Internațional

Iranul recunoaște colaborarea militară cu Rusia

Iranul recunoaște colaborarea militară cu Rusia. Ministrul de Externe iranian, Hosein Amir Abdolahian, a declarat joi că Iranul cooperează în domeniul apărării cu Rusia, dar a subliniat că ţara sa nu trimite arme şi drone împotriva Ucrainei. Iranul recunoaște colaborarea militară cu Rusia "Avem o cooperare în domeniul apărării cu Rusia, dar politica noastră nu este de a trimite arme şi drone împotriva Ucrainei", a scris înaltul oficial iranian pe contul său de Twitter. Şeful diplomaţiei iraniene a transmis acelaşi mesaj şi într-o convorbire telefonică cu înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell. "Afirmaţia potrivit căreia trimitem rachete în Rusia pentru a fi folosite împotriva Ucrainei nu are nicio bază. Ne opunem războiului şi escaladării în Ucraina", a afirmat Abdolahian, comentând informaţiile cum că Iranul furnizează acest tip de armament Moscovei. Abdolahian a oferit detalii despre convorbirea sa cu Borrell cu puţin timp înainte ca UE să anunţe impunerea de sancţiuni împotriva unor persoane fizice şi entităţi din Iran. Sancțiuni europene Statele membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord asupra unor sancţiuni care au intrat în vigoare chiar de joi împotriva a trei indivizi precum şi a unei entităţi care furnizează Rusiei drone iraniene utilizate în Ucraina. Citește și: UE sancționează compania iraniană care produce dronele folosite de ruși în Ucraina, dar și pe șeful statului major de la Teheran Guvernul iranian a negat în repetate rânduri că trimite armament şi mai ales drone în Rusia. Agenția EFE notează că liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a lăudat miercuri dronele iraniene şi a afirmat că sunt "opera celor mai bune talente ale Iranului şi care fac cinste ţării", împreună cu sateliţii, industria nucleară, rachetele şi vaccinurile pe care le produce statul din Golful Persic.

Curtea Penală Internațională așteaptă cooperare rusă (sursa: icc-cpi.int/)
Internațional

Curtea Penală Internațională așteaptă cooperare rusă

Curtea Penală Internațională așteaptă cooperare rusă. Rusia ar trebui să coopereze în cadrul anchetei Curţii Penale Internaţionale (CPI) privind presupusele crime de război comise de când Moscova a invadat Ucraina, a declarat vineri, la Haga, într-un interviu acordat AFP, procurorul CPI Karim Khan. Curtea Penală Internațională așteaptă cooperare rusă "Invitaţia există. Uşa mea este deschisă şi, de asemenea, voi continua să bat la uşa Federaţiei Ruse", a declarat Karim Khan. "Dacă există acuzaţii din partea Federaţiei Ruse, dacă există informaţii pe care le deţin, dacă îşi desfăşoară propriile investigaţii sau urmăriri penale sau dacă au informaţii relevante, vă rugăm să ni le împărtăşiţi", a adăugat el. Avocatul britanic a insistat, de asemenea, că cei vinovaţi de crime de război ar putea fi aduşi în faţa justiţiei, deşi a refuzat să spună dacă preşedintele Vladimir Putin s-ar putea număra, într-o bună zi, printre suspecţi. Rusia face ce știe: răspândește minciuni Nici Rusia şi nici Ucraina nu sunt membri ai CPI, dar Kievul a acceptat jurisdicţia Curţii şi colaborează cu parchetul în investigarea posibilelor crime de război şi crime împotriva umanităţii comise pe teritoriul său. Procurorul CPI a anunţat la patru zile după invazia rusă o anchetă asupra situaţiei din Ucraina, care de atunci a primit undă verde de la zeci de state părţi la CPI. Citește și: Ucraina, foarte aproape de a lovi ținte din Rusia: Pentagonul a confirmat că poate livra Kievului lansatoare multiple de rachete cu rază de acțiune de minimum 300 de kilometri Cu toate acestea, Rusia susţine că acuzaţiile de crime de război sunt false, iar preşedintele Putin a justificat invazia afirmând că în estul Ucrainei are loc un genocid al populaţiei vorbitoare de limbă rusă. "Dacă cineva face astfel de acuzaţii, atunci cooperează, împărtăşeşte informaţiile", a remarcat Karim Khan.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră