vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: candidat

86 articole
Politică

Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite

Senatoarea PSD Gabriela Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite: ea vrea să fie europarlamentar, primar al Capitalei și consilier local. Nici Diana Șoșoacă nu a reușit această performanță, întrucât candidatura ei la primăria București a fost respinsă de către biroul electoral. Citește și: Primăria București, condusă de Nicușor Dan, grad de absorbție a fondurilor europene dublu față de primăria lui Robert Negoiță, triplu față de Băluță și de peste patru ori mai mult ca Piedone Nicușor Dan nu candidează decât pentru poziția de primar al Capitalei, deci, dacă va pierde, nu se va putea refugia în altă funcție aleasă. Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite Inițial, Firea s-a înscris doar în competiția pentru Parlamentul European, ea figurând pe poziția trei pe lista PSD-PNL, după Mihai Tudose și Rareș Bogdan. Ulterior, după retragerea candidatului comun PSD-PNL la primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, ea a intrat și în competiția pentru funcția de edil-șef al Bucureștiului. Lista PSD-PNL pentru Parlamentul European Ieri, la depunerea listei de candidați PSD pentru Consiliul General al Municipiului București, s-a putut constata că Firea deschide această listă. Pe următoarele poziții sunt primarii de sectoare Robert Negoiță și Daniel Băluță. Acesta din urmă candidează și pentru pozițiile de primar și consilier local al Sectorului 4 - unde este susținut și de PNL. Lista PSD pentru CGMB Și senatoarea Diana Șoșoacă, președintele SOS România, a încercat să candideze și la Parlamentul European, și la primăria București, dar deocamdată nu pare să fi reușit. Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42 Municipiul Bucureşti a respins candidatura ei pentru funcţia de primar general al Capitalei deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături. Aceasta a acuzat că respingerea candidaturii ei este din ordinul dat de liderul PSD Marcel Ciolacu şi că Primăria Generală a Municipiului Bucureşti este cea mai coruptă instituţie din România

Firea candidează la 9 iunie pentru trei poziții complet diferite Foto: Inquam/Octav Ganea
A ajuns și Cîrstoiu candidatul “în acest moment“ Foto: Inquam/Octav Ganea
Politică

A ajuns și Cîrstoiu candidatul “în acest moment“

A ajuns și medicul Cătălin Cîrstoiu candidatul “în acest moment“, pentru președintele PSD Marcel Ciolacu. Acum nici două luni, Ciolacu spunea același lucru despre Gabriela Firea. Citește și: Suma ridicolă pe care a câștigat-o Mihai Neamțu, candidat Parlamentul European, în 2023. În ce multinaționale și-a investit patriotul AUR banii A ajuns și Cîrstoiu candidatul “în acest moment“ „Candidatul, în acest moment, este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie, am vorbit pe WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu, e normal că ţinem o legătură între noi. Nu am apucat să mă uit în detaliu la conferinţa de presă de ieri şi să urmăresc. (...) Sunt ferm convins că bucureştenii vor alege varianta cea mai bună”, a afirmat Marcel Ciolacu sâmbătă, la Piteşti. Vineri, și președintele PNL Nicolae Ciucă susținea că nu s-a uitat la conferința de presă a lui Cîrstoiu. Însă Ciolacu o definea, acum două luni, și pe Gabriela Firea drept “candidatul în acest moment“. “În acest moment, candidatul pentru funcţia de primar general e doamna Gabriela Firea din partea PSD. În interiorul coaliţiei, la fel cum am stabilit şi o alianţă, urmează să vedem dacă vom merge separat în această confruntare politică sau mergem împreună cu cei de la PNL. Deci sunt ferm convins că, în următoarea perioadă, se va lămuri acest lucru”, spunea Ciolacu la 24 februarie. Ulterior, Firea a ajuns candidat la Parlamentul European.

Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu Foto: Facebook
Politică

Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat, azi, noi amenințări către medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei: „Până când nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei”. Citește și: VIDEO Slugărnicie maximă la Antena 3: Piedone se dă „huța-huța”, iar Radu Tudor susține că aceasta este dovada că „se duce încet, dar sigur, spre victorie Ieri, Cîrstoiu a spus că nu se va retrage de bunăvoie, iar Marcel Ciolacu trebuie să-și asume o astfel de decizie, după ce l-a invitat să candideze. În plus, Cîrstoiu a apreciat că atacurile împotriva sa vin și dinspre o parte a PSD. Ciolacu, noi amenințări către Cîrstoiu Acum, Ciolacu pare că vrea să-l determine să se retragă. „Eu nu îi cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă, spun eu, mai mare decât domnul Cîrstoiu, eu i-am făcut o recomandare, şi direct şi prin intermediul dvs, de câte ori m-aţi întrebat. Domnul Cîrstoiu trebuie să iasă să ţină o conferinţă de presă, aşa cum am convenit cu domnia sa şi cu preşedintele Nicolae Ciucă, şi să explice toate aspectele apărute în spaţiul public”, a răspuns Ciolacu, citat de news.ro. „Nu vom putea merge înainte până nu se va întâmpla acest lucru, până când doctorul Cîrstoiu nu va explica toate aspectele apărute în spaţiul public, dânsul nu poate merge înainte ca fiind candidat al coaliţiei. Acest lucru l-am convenit împreună cu Nicolae Ciucă şi cu medicul Cătălin Cîrstoiu. (..) Repet, domnul Cîrstoiu trebuie să iasă în spaţiul public şi să explice toate aspectele, astfel nu vom putea merge mai departe”, a subliniat preşedintele PSD.

Cel mai vulgar atac al primarului Piedone Foto: Facebook
Politică

Cel mai vulgar atac al primarului Piedone

Cel mai vulgar atac de până acum al primarului Piedone împotriva unui adversar: „Îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul”, a scris candidatul PUSL la primăria generală a Capitalei pe Facebook. Citește și: Ciolacu a încurcat "lecție" cu "erecție" (VIDEO mai jos) Piedone răspunde în acești termeni după ce candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, l-a comparat cu Peppa Pig, un purceluș dintr-un serial de desene animate. Citește și: Veniturile uriașe ale lui Mugur Ciuvică, „analist” de casă al Antenei 3, pe care Dan Voiculescu vrea să-l facă europarlamentar În postare, edilul Sectorului 5 l-a făcut „oaie” pe Cîrstoiu de opt ori. Cel mai vulgar atac al primarului Piedone „Salut, oaie! Îți vorbește Peppa Pig! Oaie, aud că, de la o vreme, îți tremură genunchii în vis și te trezești mereu speriat de-o ROABĂ. Nu-s prelat, să-ți recomand mătănii…Nici vraci nu sunt, să-ți tulbur jurământul.. Dar vreau să te ajut prin câteva rânduri: Oaie, mă rog la Bunul Dumnezeu să le dea sănătate, imunitate la stafilococi și putere financiară pacienților care ajung, de nevoie, în spitalul tău și în clinica ta! (...) Dacă nu roboteam cu roaba, măi oaie, vedeai și acum lângă spital tot buruieni, gunoaie și șobolani! Lasă mulțumirile și smiorcăiala, oaie, că doar nu ți-am făcut parcul cadou! Să-l stăpânească oamenii, sănătoși, să n-aibă parte de tine în viață! Oaie, aud că m-ai sunat cu taxă inversă, acum o vreme! M-ai pârât la televizor și te-ai victimizat că nu ți-am răspuns? Oaie, ține minte: nu obișnuiesc să răspund la numerele necunoscute! Află însă despre mine că sunt bine și am prieteni mulți! Nici frumos până la douăzeci de ani n-am fost, nici cuminte până la treizeci și nici bogat până la șaizeci nu m-am făcut, vorba aia! Dar sufletul mi-e tânăr și inima zglobie! De-ți par bătrân, atât îți spun: ca tine, doar dacă strănut, spulber, pe zi, peste o mie! La epilog, îți adresez, oaie, una aromată ca rahatul: Halatul? Cât e, «finule», halatul?”, a scris Piedone.

AUR, incapabil să găsească un candidat la primăria Capitalei
Politică

AUR, incapabil să găsească un candidat la primăria Capitalei

AUR este incapabil să găsească un candidat la primăria Capitalei: inițial l-a prezentat pe Mihai Enache, apoi a vrut să se lipească de primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, iar acum a eșuat și cu Cozmin Gușă. Citește și: De ce armata obligatorie în România este un scenariu luat în calcul: în fiecare lună, 500 de angajați ai MApN se pensionează sau demisionează. Deficit mare de personal AUR, incapabil să găsească un candidat la primăria Capitalei Cum au decurs eforturile AUR de a-și desemna un candidat la primăria Capitalei: La 10 octombrie 2023, a fost anunțată candidatura lui Mihai Enache, fost director executiv al Direcției de Dezvoltare din Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță. În martie 2024, încă mai era candidat. Final de martie: George Simion anunță, la Realitatea Plus, că va participa la o conferință de presă comună cu Cristian Popescu Piedone. Acest lucru nu s-a petrecut. Formațiunea lui Piedone și Dan Voiculescu a emis un comunicat în care afirma: „PUSL are convingerea că oamenii știu pe cine să aleagă și cum să voteze, indiferent de ceea ce le spune un lider politic sau altul, fie el și liderul AUR“. La 4 aprilie, Cozmin Gușă anunța că a acceptat oferta lui Simion de a candida la primăria Capitalei: „Nu-mi căutam de lucru la candidatură, dar propunerea lui George Simion este o propunere căreia dacă îi dau curs în mod evident poate să creeze o sinergie sau o simbioză în interiorul curentului suveranist din România, pentru care George Simion e personalitatea politică cu cea mai mare încredere (…) Concluzia a fost una pozitiviă, în sensul că am acceptat să candidez ca independent din partea AUR”. Câteva zile după ce acceptase candidatura, la 8 aprilie, Gușă sugera că proiectul a eșuat: „Simion refuză să accepte condiția pusă de Gușă pentru a candida la Primăria București!”. După acest mesaj pe Facebook, Gușă a început să-l critice pe președintele AUR: „Cristoiu: AUR trece printr-o perioadă tulbure, face o campanie bazată pe «IȚĂRISM», ocolind în mod nepermis subiectele grave. George Simion simte deja mirosul fripturii!” Nu este clar, la ora redactării aceseti știri dacă AUR va continua să-l susțină pe Marian Enache sau va încerca o altă variantă.

Gușă va fi candidatul AUR la primăria Capitalei Foto: Facebook
Politică

Gușă va fi candidatul AUR la primăria Capitalei

Cozmin Gușă, putinistul care sugera că pe Navalnîi l-au omorât occidentalii, va fi candidatul AUR la primăria Capitalei. Inițial, Simion anunțase că-l susține pe cvasinecunoscutul Marian Enache, iar apoi a vrut să-l sprijine pe Piedone, dar PUSL i-a respins oferta. Citește și: Din câte academii făcea parte Elena, textilistă de la fabrica de perdele. CNSAS a publicat carnetul de evidență PCR No. 0000002, al celei care a condus România până în decembrie 1989 Gușă a anunțat la Realitatea Plus că va candida la Primăria Capitalei ca independent susținut de AUR. Cu Elena Udrea Gușă și prietenii Gușă va fi candidatul AUR la primăria Capitalei „Nu-mi căutam de lucru la candidatură, dar propunerea lui George Simion este o propunere căreia dacă îi dau curs în mod evident poate să creeze o sinergie sau o simbioză în interiorul curentului suveranist din România, pentru care George Simion e personalitatea politică cu cea mai mare încredere. (…) Am stat de vorbă cu George Simion, ne-am întâlnit. El a reiterat propunerea de a candida ca independent susținut de AUR la Primăria Capitalei. (…) A avut de partea lui și argumentele acestui sondaj. Concluzia a fost una pozitiviă, în sensul că am acceptat să candidez ca independent din partea AUR”, a declarat Cozmin Gușă. În februarie, Gușă, care conduce Clubul Român de Presă și controlează Gold FM, a scris că „occidentalii” l-au omorât pe Navalnîi: „Și dacă Navalnîi a fost omorât de occidentali, ca să-i facă «program artistic» lui Putin în campanie?! Toți sorosiștii deplâng moartea lui Navalnîi și-l învinuiesc la unison pe Putin pentru deces. Maia Sandu, ZeleVogue, Iohannis, toți dependenții de sistemul Soros ne anunță vinovatul înaintea anchetei. Ce interes avea Putin, ce are acum peste 80% în sondajele despre alegerile prezidențiale din Rusia, să-l omoare pe Navalnîi ca să-și strice imaginea abia cosmetizată prin interviul cu Carlson?! Nici una”, a scris el, pe Facebook. Atacuri la adresa Ucrainei, copy-paste după propaganda Kremlinului Postul Gold FM, deținut în acte de fiul lui Cozmin Gușă, a fost sancționat frecvent de CNA pentru teoriile conspiraționiste lansate în emisiunile sale. „Deci eu cred că e, agresiunea asta împotriva Rusiei, că despre asta-i vorba, chiar dacă Rusia a fost cea care a atacat prima în Ucraina, da’ a fost atacat pentru c-a fost evident provocată”, afirma, de exemplu, chiar Cozmin Gușă, în aprilie 2023. În aprilie 2022, Gold FM a primit de la CNA o amendă de 10.000 de lei şi încă una de 100.000 de lei, pentru emisiuni în care s-a afirmat că ucrainenii sunt nazişti care „antrenează paramilitar copii”, că ucrainenii sunt un neam de „şuţi, hoţi şi fete cu moral uşoare”, şi în care s-a discutat despre „detaşamente de copii pe modelul ISIS” şi despre limuzine care ar intra în România şi care au fund dublu, pentru a ascunde arme.

Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu Foto: Info Sud-Est
Eveniment

Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu

Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu, care împrumută firme cu pierderi imense: fostul șef al Autorității Naționale de Protecție a Consumatorului (ANPC) are o avere uriașă, dar nu o ține în bănci. Unele din companiile pe care Constantinescu le susține prin împrumuturi ar fi în off-shore, scrie presa. Citește și: GALERIE FOTO Pe cine pune Ciolacu șef peste Timiș: afacerist falit, cu Porsche și avere suspectă, absolventul unei universități dubioase, amator de excursii scumpe alături de interlopul „Tarzan” El a luat bac-ul la 21 de ani, a terminat o facultate privata la 29 de ani și vrea să fie primarul Constanței, fiind susținut de PSD. De exemplu, în declarația de avere din 2023 apare o misterioasă tranzacție de 470.000 de lei, rezultatul unei vânzări de „bunuri imobile” către „persoane fizice” - deși legea îl obliga să precizeze numele cumpărătorului. Însă banii au dispărut: Horia Constantinescu nu declară nici un cont bancar peste 5.000 de euro și nici sume cash. Milioanele acumulate misterios de bugetarul Horia Constantinescu Declarațiile de avere ale lui Constantinescu sunt un adevărat mister, dar Agenția Națională de Integritate nu pare să le fi verificat - deși USR susținea, la finalul anului trecut că s-ar fi declanșat o investigație. În 2022, acesta a declarat o datorie de 742.275 de lei, acumulată în 2021 și plătibilă până în 2026. În 2023, această datorie dispăruse. În 2020, fostul șef al ANPC avea, printre altele, circa 1,6 hectare de teren intravilan în Tuzla, un apartament de 224 mp la Predeal și spații de cazare la Tuzla. În 2023, toate acestea dispăruseră, la fel ca și un yacht de lux, Bavaria 32S, un velier care costă peste 300.000 de euro. În 2023, el declară la rubrica „avantaje/cadouri” o „sultă/decontări cheltuieli” de 112.000 de lei de la Macrina Constantinescu, fosta sa soție. Nici această nu se regăsește în conturile bancare. A păstrat ceasurile Însă, chiar și în declarația de avere din 2023, apar: ceasuri de circa 20.000 de euro un împrumut de 2,8 milioane de lei acordat Agrement Serv, firmă cu zero angajați în 2021 și cu pierderi uriașe din 2017. În 2021, datoriile acestei companii erau de 900.000 de euro. împrumuturi de peste 40.000 de lei către Soft on road services, altă firmă care, din 2012 în 2019, a avut zero angajați și avea, în 2019, datorii, dar mai mici, de doar 6.511 lei. împrumut de 10.000 dolari către ROCK STAD IN FANANCE, companie, care potrivit unui material din anchetatorii.ro ar fi un offshore Unul din aceste offshoruri ar încasa chiria de la un club din Herăstrău, susținea Clotilde Armand. Șeful ANPC a respins această afirmație, dar a recunoscut că are societăți offshore. El a susținut că a deschis societăți comerciale în Panama pentru că a avut probleme de sănătate și s-a temut că ar putea păți ceva. Pentru că cei doi copii ai săi – unul dintr-o relație, celălalt din căsătorie – să nu se certe, a stabilit, la sugestia avocaților, o formulă prin care acțiunile la companii să aibă statutul de acțiuni la purtător. „Le-am lăsat copiilor în plicuri, la avocat, acțiunile la purtător astfel încât, dacă pățeam ceva, copiii să primească din bruma de agoniseală de până în acel moment”, a spus Horia Constantinescu.

Firea, avalanșă de postări și poze alături de Cătălin Cîrstoiu Foto: Facebook
Politică

Firea, avalanșă de postări și poze alături de Cătălin Cîrstoiu

Gabriela Firea are o adevărată avalanșă de postări și poze pe Facebook în care apare alături de medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la primăria Capitalei, în care își arată susținerea pentru acesta. Însă fotografiile arată zâmbete crispate și figuri triste. Figuri absente, în timp ce Firea vorbește Foto: Facebook Citește și: Ciolacu, gafe în serie la lansarea lui Cîrstoiu: l-a îndemnat pe viitorul edil-șef al Capitalei să primească primari „mondiali”. Plus: revoluționar de Buzău, el nu a știut anul Revoluției Firea, avalanșă de postări și poze alături de Cătălin Cîrstoiu Firea și Cîrstoiu nu se privesc în ochi în nici una din imagini. În această dimineață, senatoarea a scris o lungă postare, la care a adăugat 30 de fotografii, despre cum au căutat liderii PSD-PNL „soluțiile pentru un transport public de calitate, combaterea poluării, investițiile în sistemul de termoficare, consolidarea clădirilor de patrimoniu și a celor cu risc seismic, investițiile în sănătate și educație, cultura”. Postarea nu oferă însă nici o soluție. Primarii sectoarelor 3 și 4, Daniel Băluță și Robert Negoiță, la dezbaterea PSD-PNL Miercuri seara, Firea a scris și despre faptul că a participat „la lansarea candidatului comun pentru Primăria Capitalei din partea Alianței PSD-PNL, în persoana domnului profesor doctor Cătălin Cîrstoiu”. Fostul primar PSD al Capitalei s-a luptat până acum câteva zile pentru această candidatură. La lansare, Firea a fost, practic, pedepsită să stea lângă Cătălin Cîrstoiu. Rareș Bogdan, promovat pe pagina de Facebook a Gabrielei Firea G4Media remarcA faptul că Firea nu a pronunțat numele candidatului PSD-PNL la Primăria Capitalei, în peste 4 minute de discurs la începutul conferinței

Firea, pedepsită să stea lângă Cătălin Cîrstoiu Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Firea, pedepsită să stea lângă Cătălin Cîrstoiu

Gabriela Firea a fost, practic, pedepsită să stea lângă Cătălin Cîrstoiu, la lansarea candidaturii acestuia la primăria Capitalei. Fostul primar PSD al Capitalei s-a luptat până acum câteva zile pentru această candidatură. Citește și: Procurorul din Caracal care i-a ținut pe polițiști în fața porții ucigașului Alexandrei Măceșanu scapă cu o sancțiune ridicolă. El are salariu uriaș, dar a dat statul în judecată pentru mai mult Foto: Inquam/Octav Ganea Firea, pedepsită să stea lângă Cătălin Cîrstoiu În fotografiile agenției Inquam de la lansarea candidatului PSD-PNL la funcția de primar al Capitalei, se vede că, inițial, președintele PSD, Marcel Ciolacu, se așează între Firea și Cîrstoiu, dar, când premierul pleacă la tribună, nu-i mai separă nimic. Medicul pare jenat și încearcă să fie politicos, în timp ce senatoarea PSD are un zâmbet înghețat. G4Media remarcă faptul că Firea nu a pronunțat numele candidatului PSD-PNL la Primăria Capitalei, în peste 4 minute de discurs la începutul conferinței. Foto: Inquam/Octav Ganea „Candidatul nostru comun” și „domnul doctor, candidatul nostru”, au fost formulele folosite de Firea. Liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, pare că și-au bătut joc de Gabriela Firea, Sebastian Burduja și Rareș Bogdan: aceștia vor conduce campania lui Cătălin Cîrstoiu. Firea și Burduja au fost desemnați să conducă campania electorală din Capitală, iar Rareș Bogdan să se ocupe de comunicare. Acum câteva zile, Rareș Bogdan îl ironiza pe Cîrstoiu. Candidatul comun PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, a fost prezentat oficial miercuri, în cadrul unui eveniment la care, alături de el, au fost coordonatori politici ai campaniei electorale pentru Bucureşti, Gabriela Firea şi Sebastian Burduja, liderii celor două partide Marcel Ciolacu ăi Nicolae Ciucă şi reprezentanţi ai celor două formaţiuni. Foto: Inquam/Octav Ganea Firea a declarat că îşi doreşte „ca bucureştenii să simtă că au autorităţile de partea lor, să simtă că ne dăm mâna şi trecem peste poate pasiuni personale, să nu le spun orgolii, şi punem într-adevăr ca de fiecare dată, oamenii pe primul loc”, scrie news.ro.

Firea a trecut la bucătărie: a gătit chec cu banane Foto: Facebook
Politică

Firea a trecut la bucătărie: a gătit chec cu banane

După ce Ciolacu a anunțat că alianța PSD-PNL nu-i susține candidatura la funcția de primar al Capitalei, Gabriela Firea a trecut la bucătărie: a gătit chec cu banane. Citește și: Un judecător din Alexandria a amânat de peste 100 de ori pronunțarea unei sentințe, acuzatul așteaptă din 2021. CSM l-a sancționat în ianuarie 2023, dar nu s-a schimbat nimic De trei zile, ea nu a mai avut nici o postare cu mesaj politic, nu l-a mai atacat pe Nicușor Dan și nici nu a scris despre dsorința ei de a redeveni primar general. Firea a trecut la bucătărie: a gătit chec cu banane În schimb, Firea a postat mai multe mesaje în care cita din cugetările altora și s-a fotografiat în bucătărie, gătind un chec cu banane. „Simplu şi gustos! Desert de weekend : chec cu banane. Am înlocuit zahărul cu fructoză şi untul obişnuit cu unt de migdale. Rețeta, în primul comentariu. Spor! #LoveAndMarriage#GătimPentruCeiDragi#DesertSimplu#PentruBăiețiiMei”, a scris ea, pe Facebook. „Dacă vom avea abordări separate, PSD are candidat pe doamna Firea. Dacă vom avea o abordare comună, vom avea alt candidat care să fie compatibil cu cele două electorate. Ce vă pot spune cu certitudine, atât PSD, cât şi PNL nu vor susţine candidatura domnului Piedone”, a declarat Marcel Ciolacu la Digi 24, potrivit News.ro. Potrivit unor surse politice, candidatul PSD-PNL la primăria București va fi medicul Cătălin Cârstoiu, managerul spitalului universitar. Cătălin Florin Cîrstoiu, în vârstă de 49 de ani, este doctor în științe medicale, profesor universitar, decan al Facultății de Medicină U.M.F "Carol Davila", din Bucureşti.

Lupescu, susținut de Bode și Tărău (sursa: Facebook/Lucian Bode, Ionuț Lupescu, Cancan)
Investigații

Lupescu, susținut de Bode și Tărău

Lupescu, susținut de Bode și Tărău. Nicolae Ciucă a surprins pe toată lumea când a anunțat că PNL ia în calcul aruncarea în lupta electorală pentru Primăria București a lui Ionuț Lupescu. Lupescu, susținut de Bode și Tărău Dar fostul fotbalist al "Generației de aur" nu a ajuns să fie nominalizat de Ciucă din întâmplare. Promotorul cel mai dedicat din PNL al lui Lupescu este Lucian Bode, bun prieten cu fostul fotbalist și participant la miuțele pe care Ionuț Lupescu le încinge din când în când. Citește și: Fostul ministru PSD Teodorovici îl acuză pe Ciolacu că nu și-a luat bacalaureatul: „A început Hașdeu, a picat treapta a doua, s-a dus la Eminescu, nu a luat bacalaureatul” Potrivit surselor DeFapt.ro din PNL, șeful partidului, Nicolae Ciucă, a fost ușor de convins de către Bode să încerce și varianta Lupescu. Ciucă a anunțat în direct la Digi24 că fostul sportiv ar putea candida. Ciucă îl vrea "sondat" pe Lupescu "Ne-am uitat şi am căutat să vedem acei oameni care au în spate un background, inclusiv managerial. Ionuţ Lupescu a făcut parte din staff-ul UEFA, a gestionat un buget de 5,5 miliarde pe an şi l-a gestionat foarte bine. S-a întors cu credenţiale foarte bune din această funcţie. Eu îl evaluez, ca de altfel pe toţi cei care au făcut performanţă în sport, ca oameni care au disponibilitatea să se sacrifice pe sine pentru a-şi îndeplini un anumit obiectiv. (…) Eu consider că este o persoană foarte bună pentru a fi testată şi sondată în acest moment. Vedem ce zic bucureştenii", a declarat Nicolae Ciucă. "Normal că eu îl văd pe nașul meu cel mai deștept" Un alt fan al lui Ionuț Lupescu posibil candidat la Primăria Capitalei este finul fostului fotbalist, Adrian Tărău. “Și dumneavoastră dacă ați vorbi despre nașul dumneavoastră sau despre prietenul dumneavoastră aveți o doză de subiectivism. Așa suntem noi, oamenii. Normal că eu îl văd pe nașul meu cel mai frumos, cel mai bine pregătit, cel mai deștept, cel mai capabil. A condus Federația Română de Fotbal o perioadă de timp, a condus departamentul tehnic de la UEFA, a condus într-o oarecare măsură Federația Arabiei Saudite de Fotbal. Tărău despre Lupescu: "Consider că este foarte capabil" Este vorbitor de patru limbi străine la nivel C pe o grilă TOEFL. Omul ăsta, eu l-am văzut în congrese ținând, captivând, sute, mii de oameni, live. Consider că este foarte capabil și cu o expertiză pe domeniul administrației”, a menționat afaceristul. În acest sens, a dat o serie de exemple de politicieni care au ajuns să conducă administrațiile locale. “Medicul stomatolog Băluță, când a început periplul și prestația de viceprimar și primar la Sectorul 4, credeți că avea o calificare? A terminat un de primar? Era un absolvent de medicină, nu? Astăzi sondajele arată că este cel mai calificat primar. Nicușor Dan este profesor de matematică”, a mai spus Adrian Tărău. "Nașul meu mă susține pe mine" Totuși, afaceristul Tărău neagă orice implicare în selectarea nașului său pentru a fi “sondat” de liberali pentru funcția de primar general al Capitalei. “Eu nu-l susțin pe nașul meu. Nașul meu mă susține pe mine. Dânsul este o personalitate iar eu nu cred că aș avea cum să-l susțin. Nu am nici un fel de atribut în cariera domniei sale. Dacă ne uităm un pic la activitatea și la prestația lui cred că întrebarea nu are nici un sens. Nu are nici un fel de noimă”, a declarat Adrian Tărău. Tărău mai susține că nu are nici o legătură cu liberalul Lucian Bode. “Nu am nici o relație cu domnul Bode. Nu am vorbit în viața mea cu domnul Bode. Nu am numărul lui. În afară că l-am văzut la televizor, nu l-am cunoscut în viața mea”, a precizat Adrian Tărău. Lucian Bode și Ionuț Lupescu au refuzat să răspundă întrebărilor adresate de către DeFapt.ro. Afacere imobiliară de cinci milioane de euro cu PMB Cel puțin indirect, Adria Tărău a avut de beneficiat de pe urma Primăriei București în trecut. În 2018, primărița Gabriela Firea le-a solicitat consilierilor generali aprobarea de principiu a achiziţiei unei clădiri monument istoric din centrul Bucureştiului, potrivit unui proiect de hotărâre al Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Primăria şi-a exprimat dreptul de preempţiune în achiziţia imobilului de pe strada Lipscani nr. 26, iar proprietarii cereau 5,2 milioane de euro. Clădirea urma să fie transformată în spaţiu cultural pentru Teatrul Dramaturgilor/Teatrul Foarte Mic, se mai arată în documentul citat de economica.net. Clădirea are o suprafaţă construită de circa 2.500 de mp şi trei etaje. În 2022, "sediul (Teatrului Mic - n.r.) din str. Lipscani nr. 26" era "o clădire fără utilități și neamenajată pentru a asigura activitatea instituției", potrivit presei. Tărău a cumpărat drepturile litigioase Imobilul a fost revendiat de cetăţeanul italianCarl Hirschhron, după ce comuniştii au naţionalizat imobilul în anii ‘50. În 26 octombrie 2009, italianul vinde drepturile litigioase către Adrian Nicolae Tărău, cu domiciliul în SUA, şi Adrian Rafael Gheorghe. În 2010, Primăria condusă atunci de Sorin Oprescu, dispune restituirea imobilului. În 2012, soţii Cristea dobândesc prin convenţie cota deţinută de Adrian Nicolae Tărău, iar în 2013 se obţine autorizaţia de construire pentru a efectua lucrări de modificare interioară şi de consolidare/restaurare, în valoare de puţin peste un milion de lei. Contrabanda, Năstase și "arestările de vineri seara" Adrian Tărău a combinat de-a lungul timpului afacerile cu politica. A fost membru PSD la fel ca tatăl său, Aurel Tărău, fostul prefect al județului Bihor. Pe 20 aprilie 2001, a fost arestat la cererea procurorului Alexandru Lele pentru complicitate la contrabandă. A fost eliberat două zile mai târziu, apoi a plecat în Statele Unite ale Americii. Adrian Năstase, premierul de atunci al României, spunea că nu crede “în arestările de vineri seara”. Opt ani mai târziu, Tribunalul Bihor a dat o sentință prin care afaceristul Adrian Tărău urma să primească daune de 50.000 de lei pentru prejudiciul adus de arestarea sa din 2001. Ulterior, în anul 2012, și-a organizat nunta la Grand Hotel Villa Cora, o stațiune de lux din Toscana. Nași i-au fost Ionuț și Florentina Lupescu.

Piedone ironizează liderii PSD-PNL Foto: Facebook
Politică

Piedone ironizează liderii PSD-PNL

Primarul Sectorului 5, Cristian Piedone Popescu, pare să fi intrat în campanie electorală și îi ironizează,pe Facebook, pe liderii PSD-PNL: „E secetă de idei, secetă de procente, secetă de popularitate și mai ales de candidați”. Piedone Popescu le-a cerut de mai multe ori liderilor PSD să-i susțină candidatura la primăria Capitalei. Fiul său este deputat PSD. Citește și: În timp ce propovăduiește austeritatea, ministerul lui Boloș toacă sute de mii de lei pe promovare. Zeci de mii de lei pentru o banală operațiune de promovare pe rețelele sociale Recent, surse politice au susținut că Piedone Popescu, care este președinte executiv al PPUSL, partidul lui Dan Voiculescu, ar putea candida cu sprijinul AUR la primăria generală. El a spus că ar dori să-l lase pe fiul său primar la Sectorul 5. Luni, Popescu Piedone l-a atacat, pe Facebook, atât pe Nicușor Dan, actualul primar general al Capitalei, cât și pe liderii PSD-PNL. Piedone ironizează liderii PSD-PNL „Am auzit la meteo că vine furtuna peste București! Norii negri tulbură deja șampania în Kiseleff și în Modrogan… E secetă de idei, secetă de procente, secetă de popularitate și mai ales de candidați! Gospodarii visați… rămân în vise și în visuri! Stresați de uraganul anunțat deja în mii de portavoci din oraș, păpușarii politicii de interes s-au îmbrăcat în paparude și invocă Zeul Electoral să nu-i lase repetenți la examenul din 9 iunie! În vremea asta, Piedone își vede de hârlețul de primăvară, conștient că unde e muncă… este mereu și răsplată!”, a scris el. Un sondaj publicat de CURS susținea că 10% dintre cei chestionați au spus „spontan” că l-ar vota pe Piedone Popescu primar general, deși numele său nu era pe lista celor a căror intenție de vot era măsurată. Pentru Nicușor Dan au spus că vor vota 36% dintre cei chestionați de CURS la finalul lunii februarie.

Haos în tabăra anti-Nicușor Dan Foto: Inquam/Octav Ganea
Eveniment

Haos în tabăra anti-Nicușor Dan

Haos în tabăra anti-Nicușor Dan cu 100 de zile înainte de alegerile locale din 9 iunie: PSD și PNL nu se înțeleg pe cine să pună candidat, sunt divergențe și în tabăra PSD, iar primarul Sectorului 5, Piedone Popescu, s-ar pregăti să candideze pentru AUR. Citește și: Atacul cibernetic asupra Parlamentului, când s-a furat buletinul lui Ciolacu: rețea neautorizată AUR, principalul suspect. „Dacă aveți fir cu Kremlinul, nu în clădirea Parlamentului” Însă, până la alegeri și încă câteva luni după, Bucureștiul va fi blocat: azi, consilierii PSD au absentat de la ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB), blocând astfel adoptarea bugetului pe 2024. Un sondaj recent CURS arată că intenția de vot pentru Nicușor Dan este de 36%, acesta fiind urma de Gabriela Firea, care ar beneficia de 33% din voturi. Haos în tabăra anti-Nicușor Dan Ce potențiali candidați la funcția de primar al Capitalei se află în tabăra anti-Nicușor Dan: Gabriela Firea, susținută de PSD București și de disidența anti-Ciolacu din formațiunea social-democrată, în frunte cu secretarul general Paul Stănescu Sebastian Burduja, susținut de PNL București. Însă, chiar într-un sondaj CURS - institut controlat de soțul unei deputate PSD - intenția de vot pentru Burduja este de 8% Diferiți independenți, de la medicul Cătălin Cârstoiu, managerul spitalului universitar de urgență, la patronul Altex, Dan Ostahie. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, nu dorește ca Firea să ajungă primar, dar nu pare că ar găsi o altă soluție. Acum câteva luni, PSD a măsurat intenția de vot pentru senatorul Streinu Cercel, fost director al institutului Matei Balș. Cristian Popescu Piedone ar putea candida cu ajutorul AUR, deși el este acum președinte executiv al PPUSL, formațiunea lui Dan Voiculescu - susțin surse politice. În plus, fiul său a fost ales deputat pe listele PSD, la Suceava. Însă dacă primarul Sectorului 5 ar candida, probabil că ar rupe voturile PSD și l-ar ajuta pe Nicușor Dan. Pe de altă parte, Bucureștiul va fi blocat până la alegeri și instalarea noilor administrații locale. Bugetul Capitalei nu a fost votat în şedinţa extraordinară convocată vineri, 1 martie, la Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Consilierii social-democraţi au ales să nu se prezinte la această şedinţă, iar în sală şi în online au fost doar cei de la PNL, USR şi PMP. Au fost 18 voturi pentru, 6 abţineri şi 4 împotrivă. Cum bugetul are nevoie de majoritate calificată, proiectul nu a trecut. Nicuşor Dan a spus zilele trecute că, fără buget, administraţia locală va fi blocată şi nu vor fi nici măcar bani pentru motorină şi salariile bugetarilor.

Ciucă, întâlnire cu patronul Altex, potențial candidat la primăria Capitalei Foto: Gandul
Politică

Ciucă, întâlnire patronul Altex, candidat la primăria Capitalei

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a avut în această seară o întâlnire, la un restaurant din Capitală, cu patronul Altex, Dan Ostahie, potențial candidat PSD-PNL la primăria Capitalei. La întâlnirea intermediată de penalul Dan Borza, președinte al Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali și fost consilier al premierului Dăncilă, s-ar fi băut vin de 16.900 lei/sticlă, scrie Gândul. Citește și: Sondaj efectuat de un institut apropiat PSD arată că Nicușor Dan câștigă alegerile în București, cu 36%. Liberalul Burduja – 8%. Alianța Dreptei, în creștere Acest site a publicat mai multe fotografii de la aceasă întâlnire și a relatat cu precizie momentele sosirii și plecării celor trei participanți. Ciucă, întâlnire cu patronul Altex, potențial candidat la primăria Capitalei Presa a relatat, recent, că Dan Ostahie ar putea fi susținut de PSD și PNL pentru funcția de candidat la primăria Capitalei și ar urma măsurarea intenției de vot pentru acesta. „Fără să-i anunțe pe ceilalți lideri de partid, Nicolae Ciucă s-a întâlnit duminică seara, la etajul 25 al clădirii Ana Tower, cu aranjorul Remus Borza și milionarul Dan Ostahie, pentru a negocia candidatura celui din urmă la Primăria Capitalei Nicolae Ciucă și sfătuitorul lui, Remus Borza, au părăsit restaurantul împreună, iar milionarul Dan Ostahie a rămas în urma lor ca să achite nota! Nicolae Ciucă și Borza au plecat cu mașina șefului Senatului, sub escorta SPP (...) Cei trei aveau pe masă două sticle de vin Petrus, la 16.900 lei fiecare sticlă. La felul principal au consumat vită Waghiu, care costă 150 de euro porția”, arată Gândul. În februarie 2015, Remus Borza – la acea vreme administratorul judiciar al companiei Hidroelectrica – a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, el fiind acuzat că a direcţionat către societatea sa de avocatură contracte de asistenţă juridică, plătite de Hidroelectrica. În 2019, el a ajuns consilierul Vioricăi Dăncilă. Azi și-a anunțat decizia de a obține susținerea PSD-PNL pentru candidatura la primăria Capitalei și Cristian Popescu Piedone, președinte executiv al PPUSL, formațiunea controlată de Dan Voiculescu.

Piedone se autopropune candidat PNL-PSD la primăria Capitalei Foto: Facebook
Politică

Piedone se autopropune candidat PNL-PSD la primăria Capitalei

Cristian Popescu Piedone, președinte executiv al partidului lui Dan Voiculescu, se autopropune candidat PNL-PSD la primăria Capitalei: „Eu, configurat într-un om social și liberal, îmi asum această responsabilitate”, a spus Antena 3. De altfel, Antena 3, post controlat tot de Dan Voiculescu, a scris că „Cristian Popescu Piedone pare să fie un favorit la cursa pentru Primăria Capitalei, după cum reiese dintr-un recent sondaj CURS”. Această informație este falsă, întrucât primarul Sectorului V cumulează 10% din intenția de vot a bucureștenilor, potrivit unui sondaj CURS. Pentru Nicușor Dan ar vota 36% dintre alegătorii Capitalei, iar pentru Gabriela Firea - 33%. Citește și: Sondaj efectuat de un institut apropiat PSD arată că Nicușor Dan câștigă alegerile în București, cu 36%. Liberalul Burduja – 8%. Alianța Dreptei, în creștere DeFapt.ro a scris despre averea uriașă a familiei de bugetari Piedone Popescu, care acum vrea să ocupe și primăria Capitalei, și pe cea a Sectorului 5: tatăl, primar de sector, și fiul, deputat PSD, dețin împreună mai multe apartamente și case, terenuri în București și Bragadiru, mașini de colecție și peste un milion de lei în conturi. Citește și: Averea uriașă a familiei de bugetari Piedone Popescu, care acum vrea să ocupe și primăria Capitalei, și pe cea a Sectorului 5. Soția juniorului, economistă la „Kebap Shop” Piedone se autopropune candidat PNL-PSD la primăria Capitalei „Tot respectul pentru Gabi Firea, tot respectul pentru evoluția ei politică și ea știe foarte bine că prima dată când a candidat ca și primar pentru funcția de Primar General, eu, Cristian Popescu, am susținut-o. Eu am zis de mine orice cal, adică eu, mâine devin gloabă, ca toți alții de-altfel. Şi este ultima dată în care pot să negociez, să pun anumite puncte pe i pentru interesul comunității care m-a alocat cu încredere atunci când toţi aruncau cu pietre în mine. Dacă nu se configurează, eu am spus clar: candidez la Primăria Capitalei! Simplu. Vor discuta în cadrul coaliției, iar Partidul Puterii Umaniste Social-Liberale și-a arătat opțiunea. Dacă, neavând un candidat care să câștige sigur Bucureștiul, să nu îl dăm din nou pe mâna domnului Nicușor, sau să vină extremismul la puterea Bucureștiului... Eu, configurat într-un om social și liberal, îmi asum această responsabilitate”, a spus Popescu Piedone la postul controlat de șeful său de partid. Foto: Inquam/Octav Ganea

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră