Investiție sud-coreeană într-o fabrică din Ungaria
Investiție sud-coreeană de 727 milioane de euro într-o fabrică din Ungaria: aceasta va produce componente pentru bateriile electrice. Noua fabrică va fi în oraşul maghiar Nyíregyháza, aici urmând să fie produsă o folie separatoare folosită la bateriile autovehiculelor electrice. Investiție sud-coreeană într-o fabrică din Ungaria Potrivit comunicatului Ministerului de Externe de la Budapesta, atunci când a anunţat investiţia W-Scope, şeful diplomaţiei ungare a relatat că unitatea din Ungaria este prima fabrică pe care compania o deschide în Europa, care înseamnă crearea a 1200 de noi locuri de muncă şi o producţie anuală de 1,2 miliarde de metri pătraţi de folie separatoare. Fără îndoială că astăzi industria auto reprezintă deja pilonul economiei maghiare, a spus ministrul de externe în discursul susţinut. Politicianul a subliniat că în timp ce, în 2010, valoarea producţiei din acest sector a fost de 3600 de miliarde de forinţi, în 2021 a ajuns la 9400 de miliarde de forinţi, iar evoluîia continuă să fie una ascendentă, întrucât în primele patru luni ale anului curent s-a ajuns deja la 3500 de miliarde de forinţi, ceea ce reprezintă un record. Foto: W-Scope “Iar cel care câştigă investiţiile în industria maşinilor electrice câştigă viitorul şi poate pune bazele creşterii economice viitoare”, a subliniat Szijjártó. Una dintre destinaţiile preferate pentru investiţiile marilor companii internaţionale care dictează ritmul revoluţiei auto globale este Ungaria, care a devenit o mare putere atât în producţia, cât şi în exportul bateriilor electrice, a explicat oficialul, potrivit news.ro. Ungaria, relații economice excelente cu Coreea de Sud Péter Szijjártó a spus că Ungaria deţine a treia cea mai mare capacitate de producţie de baterii electrice din lume – după China şi Statele Unite ale Americii. În plus, se înregistrează o creştere: în prezent vorbim despre 50 de gigawaţi oră pe an, iar în 2025 vom ajunge la 150 de gigawaţi oră, a specificat politicianul. În exportul de baterii electrice, Ungaria se află pe locul cinci în clasamentul mondial, a mai relatat ministrul. Szijjártó a menţionat, de asemenea, că “ritmul din această industrie este dictat dinspre est”, iar unul dintre principalele rezultate ale strategiei de deschidere spre est a Ungariei este acela că întreprinderile din est consideră Ungaria o destinaţie populară de investiţii atunci când se gândesc la a investi în Europa. Potrivit ministrului, sunt şanse mari ca şi anul acesta, ca majoritatea investiţiilor să sosească în ţară din Coreea de Sud, aşa cum s-a întâmplat în 2019 şi 2021. În final, ministrul a subliniat că astăzi, companiile sud-coreene reprezintă a patra cea mai mare comunitate de investitori din Ungaria, ceea ce demonstrează că fiecare dintre investiţii atrage după sine unele noi. Péter Szijjártó a adăugat că anul trecut, valoarea schimburilor comerciale dintre cele două ţări a atins un nou record: printr-o creştere de 9% s-a apropiat de suma de 5 miliarde de dolari, şi este clar că şi Ungaria realizează un profit uriaş în urma existenţei acestei reţele.
