vineri 05 decembrie
Login Abonează-te
DeFapt.ro

Etichetă: armata

96 articole
Internațional

Rușii continuă să atace civilii ucraineniVIDEO Rușii continuă să atace civilii ucraineni: blocuri bombardate la Herson, om călcat de tanc în Sumî. Ministrul rus al Apărării: Moscova nu se va opri „până când obiectivele nu sunt atinse”

Rușii continuă să atace civilii ucraineni, acuză autoritățile din Ucraina. În zonele ocupate de ruși, civilii sunt luați ostatici, iar blocurile și alte construcții civile sunt bombardate, arată ucrainenii. Pe de altă parte, ministrul rus al Apărării a declarat marți că Moscova nu se va opri „până când obiectivele fixate nu sunt atinse”. Citește și: VIDEO Rusia, bombe termobarice în Ucraina, acuză ambasadoarea Ucrainei în SUA. Arma ar fi fost folosită pe cei 70 de soldați din Ohtîrka Rușii continuă să atace civilii ucraineni. În Herson, au aruncat în aer două blocuri de nouă etaje. Patru civili răniți Ukrinform trece în revistă atacurile trupelor rusești asupra civililor din Ucraina. În Herson, rachetele rusești au lovit două blocuri de nouă etaje, rănind cel puțin patru civili. Rușii au început să atace clădirile civile din Herson, a avertizat șeful Administrației Regionale Hennadiy Luhuta. Tot în Herson, au fost raportate luări de ostatici civili de către ruși, în cartierul Shumensky. #Ukrainian media report that the aggressor's infantry has entered #Kherson from the east and is moving deeper into the city. pic.twitter.com/lXwzr1uDAE— NEXTA (@nexta_tv) March 1, 2022 În Severodonețk, Luhansk, un orfelinat regional a fost aruncat în aer. Copiii și personalul fuseseră evacuați anterior. În Sumî, tancurile rusești au strivit o mașină cu un bărbat înăuntru, care a încercat să le oprească. Procurorul districtului Romny a anunțat că a deschis o anchetă. Alți patru civili au fost omorâți marți în zona Kiev, într-un atac rusesc, conform Ukrinform. Ocupants shelling residential buildings in #Kherson pic.twitter.com/kgu8x5kCin— NEXTA (@nexta_tv) March 1, 2022 ? In #Kherson, the tussian occupation forces are directly shelling residential buildings.PARLIAMENTS, GOVERNMENTS, NGOS, MEDIA WE NEED YOUR HELP!The world must know the truth about what is happening in #Ukraine!#NoFlyZoneUA #StopRussia #StopPutin #StandWithUkriane pic.twitter.com/lAgaPW19qM— Verkhovna Rada of Ukraine (@ua_parliament) March 1, 2022 Ministrul Apărării din Rusia anunță că Moscova nu se oprește „Forţele armate ale Federaţiei Ruse vor continua operaţiunea militară specială până când obiectivele fixate sunt atinse”, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu. El a invocat „demilitarizarea” şi „denazificarea” Ucrainei, afirmând că armata rusă „nu ocupă Ucraina”, conform EFE și AFP. Șoigu a acuzat Occidentul că „încearcă să folosească poporul ucrainean” împotriva Moscovei, conform Agerpres. Ministrul Apărării a mai susținut că trupele rusești nu țintesc civilii, deși sunt raportate sute de morți civile în Ucraina. El a acuzat armata ucraineană că se folosește de civili ca scuturi umane. Citește și: EXCLUSIV Șeful Aviației Civile le cere aeroporturilor să se protejeze cibernetic. Același șef a sabotat securitatea cibernetică din AACR Destroyed apartment in #VasilkovPeskov and Shoigu, is that enough for you? pic.twitter.com/HJD2QmEDSd— NEXTA (@nexta_tv) March 1, 2022

Rușii continuă să atace civilii ucraineni. Blocuri din Herson, lovite de rachete rusești. Sursă: Twitter NEXTA
Trupe din Belarus au invadat Ucraina, pe la Cernihiv. În imagine, orașul în flăcări. Sursă: Twitter @supra_anya
Internațional

Trupe din Belarus au invadat Ucraina

Trupe din Belarus au invadat Ucraina, a anunțat Parlamentul de la Kiev, citat de The Kyiv Independent. Trupe din Belarus au invadat Ucraina. Au intrat pe la Cernihiv Trupe din Belarus au intrat în Ucraina, a anunțat Parlamentul de la Kiev, pe canalul oficial. Trupele bieloruse au intrat pe la Cernihiv, în estul Ucrainei, ca să se alăture trupelor rusești. Anunțul Parlamentului de la Kiev, pe Telegram: Anterior, în această dimineață, dictatorul Aleksandr Lukașenko a susținut, într-o declarație pentru presa de stat, că nu va trimite trupe în Ucraina și că nici nu i s-a cerut acest lucru. Citește și: Lukașenko se delimitează de Putin într-o declarație oficială: Armata din Belarus nu ia parte la „operațiunea specială” din Ucraina Ucrainenii, la protest în Cenihivul ocupat de ruși, în video mai jos: Civilians in #Chernihiv region block the way for #Russian vehicles. They sing the #Ukrainian #anthem.And they thought to conquer this nation in a couple of days? pic.twitter.com/J5U8Z5wKqC— NEXTA (@nexta_tv) March 1, 2022 În curs de actualizare

Lukașenko se delimitează de Putin într-o declarație oficială. Sursă imagine: The New York Times Twitter
Internațional

Lukașenko se delimitează de PutinLukașenko se delimitează de Putin într-o declarație oficială: Armata din Belarus nu ia parte la „operațiunea specială” din Ucraina

Lukașenko se delimitează de Putin într-o declarație oficială. Dictatorul din Belarus a declarat, pentru presa de stat, că armata bielorusă nu se va alătura trupelor rusești în invadarea Ucrainei. UPDATE: Marți, în jurul prânzului, trupe din Belarus au intrat în Ucraina, prin orașul Cernihiv, controlat de trupele rusești. Citește și: Trupe din Belarus au invadat Ucraina, anunță Parlamentul de la Kiev. Cum a mințit dictatorul Lukașenko Lukașenko se delimitează de Putin într-o declarație oficială. Dictatorul din Belarus spune că armata sa nu va participa la invadarea Ucrainei Dictatorul din Belarus, Aleksandr Lukașenko, un apropiat al lui Vladimir Putin, a declarat că „armata din Belarus nu ia parte la acțiunile militare și nici nu a luat parte”, relatează BBC News. „Putem dovedi asta oricui. Conducerea Rusiei nu a ridicat această chestiune - implicarea noastră în conflictul armat. Și nu intenționăm să luăm parte în operațiunea specială din Ucraina nici pe viitor. Nu este necesar”, a declarat Lukașenko. Rusia a atacat Ucraina și de pe teritoriul Belarusului Luni, au fost temeri crescute că dictatorul din Belarus va trimite armata națională să se alăture trupelor rusești în războiul din Ucraina. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA a apreciat că Moscova „și-a bătut joc” de suveranitatea Belarusului, lansând invazia asupra Ucrainei de pe teritoriul Belarusului. Și Belarusul este în vizorul Tribunalului Penal Internațional, pentru crime de război. Citește și: Putin, vizat de Tribunalul Penal Internațional, pentru crime de război în Ucraina

Forțele de elită ucrainene fac pregătiri la Cernobîl (sursă: Facebook/Ministry of Defence of Ukraine)
Internațional

Forțele de elită ucrainene fac pregătiri la Cernobîl

Forțele de elită ucrainene fac pregătiri la Cernobîl, în zona contaminată radioactiv. Trupe aparţinând Gărzii naţionale, forţele de elită ale Ucrainei, au organizat vineri exerciţii cu muniţie reală în imobile abandonate din Pripiat, oraş-fantomă ucrainean, unul dintre cele mai radioactive locuri de pe planetă, nelocuit de peste 35 de ani şi situat aproape de frontiera cu Belarusul, în "zona interzisă" din jurul centralei nucleare de la Cernobîl, transmite AFP. France Presse aminteşte că, la 27 aprilie 1986, după explozia catastrofală de la Cernobîl, aproape 50.000 de locuitori ai oraşului Pripiat - în marea lor majoritate, angajaţi ai centralei nucleare - au fost evacuaţi în trei ore şi nu s-au mai întors niciodată la casele lor. Citește și: EXCLUSIV Ioan Mircea Ciocotișan, sursa „Dinu” a Securității, păstrat ilegal în conducerea Ministerului Sportului Zona este sensibilă şi din alt motiv, scrie AFP. Moscova a comasat peste 100.000 de militari de-a lungul frontierei ucrainene - ceea ce a provocat temeri în Occident în legătură cu o ofensivă a Rusiei în Ucraina - şi a desfăşurat militari pentru exerciţii în Belarus, la doar 10 kilometri nord de Pripiat. Potrivit Ucrainei, un scenariu posibil ar fi o invazie din nord dinspre Belarus, aliat al Rusiei. Un astfel de scenariu ar putea presupune desfăşurarea de lupte în perimetrul zonei contaminate de lângă Cernobîl, în contextul în care capitala ucraineană Kiev se află la mai puţin de 70 de kilometri de "zona interzisă" şi la ceva mai mult de 80 de kilometri de graniţa cu Belarusul, notează dpa. Forțele de elită ucrainene fac pregătiri la Cernobîl, în zona radioactivă Totuşi, ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov a exclus practic posibilitatea unei incursiuni a forţelor ruse dinspre Belarus. Deşi SUA estimează că numărul militarilor ruşi din Belarus s-ar putea ridica la 30.000, Reznikov insistă asupra faptului că "doar câteva mii" de ruşi care traversează în prezent frontiera belarusă nu sunt suficienţi pentru a ataca. Citește și: Institutul Diplomatic Român, unde s-au specializat pesediștii Vicol și Simonis, are în conducere un electrician-depanator "Această zonă este greu de traversat, cu păduri, mlaştini, râuri, este greu şi să mergi pe jos, dar este şi mai greu cu un tanc", a explicat Reznikov ziariştilor invitaţi să ia parte la antrenamentele de la Pripiat. "Şi, nu uitaţi că, după catastrofă, mai există încă zone extrem de radioactive pe culoarul dinspre Belarus", a adăugat el. Trupe speciale, forţe de poliţie şi membri ai Gărzii naţionale s-au antrenat pe străzile înzăpezite din Pripiat, lângă hoteluri şi clădiri sovietice, unele dintre ele încă purtând stema cu secera şi ciocanul, scrie Reuters. Pentru forţele ucrainene, străzile pustii şi imobilele goale din oraşul evacuat în timpul celei mai grave catastrofe nucleare din istorie constituie locul de antrenament ideal, potrivit AFP. În uniformă de camuflaj de iarnă, Garda naţională ucraineană a simulat extragerea unor atacatori înarmaţi din clădiri sau contracararea lunetiştilor în mediu urban. Serviciile de urgenţă au organizat evacuări, ordonate prin portavoci de către drone, şi au stins incendii declanşate în urma luptelor. "Cum nu există civili în împrejurimi, putem realiza exerciţii cu muniţie adevărată în condiţii cât mai apropiate cu putinţă de un adevărat război de gherilă urbană", a explicat un membru al Gărzii naţionale, care s-a prezentat după poreclă, Litva. Înaintea antrenamentului, inedit pentru Pripiat, angajaţi specializaţi în controlul radiaţiilor au verificat zona cu aparate Geiger.

Rusia a lansat noi manevre militare. (sursă: kremlin.ru)
Internațional

Rusia a lansat noi manevre militare

Rusia a lansat noi manevre militare la granița Ucrainei dar și în peninsula Crimeea, care a fost ocupată ilegal în 2014. La exerciţii participă peste 6.000 de militari şi 60 de avioane de vânătoare şi de bombardament, potrivit agenţiilor ruse de presă, citate de AFP şi EFE.Este vorba despre o operaţiune ''interarme'' în care sunt angajate în special ''forţele aeriene şi antiaeriene, grupuri de nave ale flotelor de la Marea Neagră şi Marea Caspică'', a declarat comandantul districtului militar Sud, Aleksandr Dvornikov. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”Potrivit agenţiei TASS, exerciţiile forţelor aeriene se desfăşoară în patru regiuni, inclusiv în peninsula Crimeea, şi au ca obiectiv principal testarea coordonării acţiunii marinei şi aviaţiei în cadrul unor tiruri cu rachete. La exerciţii participă avioane de vânătoare Su-27SM şi Su-30SM2, precum şi avioane de bombardament SU-34. Rusia a lansat noi manevre militare la frontierele Ucrainei Grupurile aeriene din districtul militar Sud şi din Flota Mării Negre sunt transferate la aerodromuri operative şi testează atacuri cu rachete la o ''distanţă cât mai mare posibil'', potrivit unui comunicat militar transmis de agenţia Interfax.În acest timp, la baze din mai multe regiuni din sudul Rusiei circa 6.000 de militari sunt angajaţi în exerciţii menite să verifice starea lor de pregătire de luptă. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale”Anunţarea acestor exerciţii survine la câteva ore după de Moscova a criticat decizia Washingtonului de a plasa în alertă mii de militari americani în contextul tensiunilor dintre Rusia şi Occident asupra Ucrainei, Kremlinul estimând că această decizie duce la o ''exacerbare a tensiunilor''.

Rusia își etalează interesul pentru Cuba. (sursă: kremlin.ru)
Internațional

Rusia își etalează interesul pentru Cuba

Rusia își etalează interesul pentru Cuba, fostul aliat din America Centrală, în perioada Războiului Rece. Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său cubanez Miguel Diaz-Canel au purtat luni o discuţie telefonică în care au evocat voinţa de a 'întări relaţiile bilaterale' şi 'parteneriatul strategic' dintre ţările lor, informează AFP. Convorbirea s-a referit la 'cooperarea bilaterală în domeniile comerţului, economiei şi investiţiilor', precum şi la 'continuarea coordonării activităţilor celor două state pe scena internaţională, în conformitate cu principiile parteneriatului strategic şi cu tradiţiile de prietenie şi de înţelegere reciprocă', a transmis un comunicat al Kremlinului. Citește și: EXCLUSIV Avionul donat de Țiriac pentru SMURD, folosit de Gabriel Oprea pentru „zboruri speciale” Cei doi preşedinţi 'şi-au confirmat voinţa de a lucra în strânsă colaborare pentru întărirea relaţiilor bilaterale şi au convenit să intensifice contactele la diferite niveluri', adaugă comunicatul. Rusia își etalează interesul pentru Cuba La rândul său, preşedintele cubanez Diaz-Canel a salutat, într-o postate pe Twitter, 'conversaţia prin telefon cordială şi fructuoasă' cu omologul său rus cu privire la 'stadiul excelent' al relaţiilor, la 'dezvoltarea viitoare' a acestora şi la 'situaţia internaţională actuală'. Convorbirea telefonică a avut loc în contextul crizei la frontiera ruso-ucraineană, viceministrul de externe rus Serghei Riabkov declarând că 'nu exclude' trimiterea de forţe ruse în ţări aliate ale Rusiei pe continentul american, în Venezuela sau în Cuba, dacă demersurile diplomatice vor eşua. Citește și: Care sunt afacerile Chinei în România 'Dacă Rusia va merge în această direcţie, vom reacţiona în mod hotărât', a replicat consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, calificând aceste declaraţii drept 'fanfaronadă'. Aceste schimburi le aduc aminte multora de criza rachetelor din 1962, când Statele Unite şi Uniunea Sovietică s-au aflat în pragul unui război nuclear după ce Moscova desfăşurase rachete balistice în Cuba, notează AFP.

DeFapt.ro
Investigații jurnalistice, analize, știri la zi
Abonează-te
DeFapt.ro

Ultima oră

Ultima oră