Preşedintele Abdelmadjid Tebboune a fost reales
Preşedintele Abdelmadjid Tebboune a fost reales. Preşedintele algerian, Abdelmadjid Tebboune, a fost reales pentru un al doilea mandat cu aproape 95% din voturi în urma alegerilor desfăşurate sâmbătă, a anunţat duminică autoritatea electorală. Preşedintele Abdelmadjid Tebboune a fost reales Dintr-un total de 5,630 milioane de voturi înregistrate, circa 5,320 milioane au fost pentru candidatul independent Tebboune, respectiv 94,65% din voturi, a declarat preşedintele autorităţii electorale, Mohamed Charfi. Citește și: Cancelarul german spune că trebuie găsită o soluție pentru încheierea războiului în Ucraina: E nevoie de o conferință pentru pace care să includă și Rusia Acesta nu a oferit noi date despre rata de participare, al cărei procent era sâmbătă la ora locală 20:00 de 48%. "Alegerile au fost marcate de o transparenţă largă" şi "au reflectat maturitatea electorală a poporului", a mai spus preşedintele autorităţii electorale. Suspiciuni de fraudă electorală Însă, cu câteva ore mai devreme, unul dintre contracandidaţii lui Tebboune, islamistul moderat Abdelaali Hassani, a denunţat "încălcări" şi "presiuni asupra anumitor oficiali ai secţiilor de votare pentru a umfla rezultatele", în special rata prezenţei la urne. Pentru primul său mandat, Abdelmadjid Tebboune a câştigat alegerile din decembrie 2019 cu 58% din voturi, dar cu o participare sub 40%. Votul din urmă cu cinci ani a avut loc în plină desfăşurare a Hirak, o mişcare pro-democraţie care a cerut o schimbare a sistemului politic în vigoare de la câştigarea independenţei faţă de Franţa în 1962, iar multe partide au cerut atunci boicotarea scrutinului.
